Victoria extremei dreapta suveraniste în alegerile italiene este actualmente subiectul preferat al analizei politice occidentale. Este normal să fie așa deoarece este un eveniment important nu dar pentru Italia ci pentru întreaga Uniune Europeană. Giorgia Meloni este pe cale să devină prima femeie premier, care va conduce cel mai de dreapta guvern italian de după al Doilea Război Mondial.
Potrivit sondajelor, Meloni și partidul său, Frații Italiei, împreună cu aliații, strâng în jur de 43% din voturi, ceea ce înseamnă majoritate în ambele camere ale Parlamentului.
Analizele, în cea mai mare parte, explica victoria dreptei prin reacția de respingere a electoratului a actualelor politici promovate de către guvernul anterior sub influența hotărâtoare măsurilor promovate de către instituțiile europene. Însăși crizele actuale pe care populația este nevoită să le suporte, consecințele dramatice asupra nivelului de trai sunt considerate urmare firească a greșelilor pe care Uniunea Europeană le-a făcut în domenii cheie ale dezvoltării, în primul rând în domeniul energiei.
Reacția împotriva politicilor energetice promovate de către UE este considerată un factor important în orientarea electoratului spre forțe politice de extremă dreapta, promotoare a unor idei suveraniste.
În extremis, se poate considera că actuala criză energetică a acționat ca un agent electoral în favoarea victoriei extremei drepte?
Posibil, dacă luăm în calcul criticile și reproșurile formulate la nivelul opiniei publice italiene, încă de la apariție crizei energiei, modului în care Uniunea Europeană și-a creat singură un cadru de dependență profundă față de importurile de gaz și petrol rusesc.
O sinteză a criticilor formulate de către mediul academic, partide politice și reprezentanți ai opiniei publice italiene la adresa politicii UE în domeniul energiei, devenite extrem de importante în lupta electorală poate fi prezentată astfel:
”Creșterea actuală a prețurilor la energie își are originea în cea a prețurilor la gaze, cu un șoc de o magnitudine similară cu cel al șocului petrolului din 1973. Motivele ciclice au fost mult comentate: redresarea economică post-covid în Asia, preempțiunea de către China a tuturor transporturilor de gaze naturale lichefiate pentru a depăși dificultățile de aprovizionare cu cărbune, stocurile scăzute din Europa după o iarnă deosebit de dură din 2020, lipsa vântului, opririle tehnice ale diferitelor instalații din Norvegia, Trinidad și Peru, și, în cele din urmă, livrări insuficiente din partea Rusiei din cauza lipsei de capacitate sau a unui joc politic.
Creșterea prețului gazelor a afectat, desigur, consumatorii de gaze, dar și energia electrică, ale căror prețuri cu ridicata au crescut vertiginos. Majoritatea statelor au reacționat de urgență cu preocuparea principală de a proteja consumatorii prin reducerea impozitelor, blocarea prețurilor sau distribuirea unui bon de energie pentru cei mai precari, măsuri similare cu subvențiile pentru consumul de energie și, prin urmare, emisiile de CO2. Această criză reamintește faptul că, în domeniul energiei, menținerea prețurilor și securitatea aprovizionării au prioritate față de toate celelalte considerente, inclusiv cele ale climei.
Situația economică nu ar trebui să ascundă faptul că actuala criză are cauze structurale profunde care trebuie identificate în mod clar dacă nu dorim ca aceasta să se agraveze sau să se repete. Organizarea sectorului european al energiei electrice a fost construită timp de treizeci de ani în jurul creării unei piețe mari și apoi a dezvoltării masive a energiilor regenerabile (SRE): ne dăm seama astăzi că făcea Europa dependentă de gaz și, prin urmare, de starea de spirit a principalului său furnizor, Gazprom.
Descoperirea zăcămintelor de gaze în Marea Nordului vor deschide calea liberalizării sectorului în Regatul Unit după 1980.
Această liberalizare a fost extinsă la toate țările UE prin aplicarea doctrinei comunitare: o piață mare a energiei electrice a trebuit să fie însoțită de o mai bună gestionare, de o reducere a supracapacității și, prin urmare, de o scădere a prețurilor pentru consumatori. Producătorii concurenți au fost obligați să își ofere producția pe piețe, iar consumatorii, atât industriali, cât și interni, prin intermediul furnizorilor, au fost nevoiți să se aprovizioneze pe piața angro și să facă oferte tarifare cu amănuntul adaptate clienților lor, tarifele reglementate urmând să dispară rapid.
În 2008, în plină criză financiară, dar și a petrolului (barilul a ajuns la 145 de dolari), Europa a reacționat cu așa-numita directivă „3 x 20”, care a stabilit obiective ambițioase pentru dezvoltarea energiilor regenerabile și a eficienței energetice, presupusă printr-o „redresare keynesiană verde” pentru a o proteja împotriva variațiilor prețului hidrocarburilor și pentru a răspunde la întrebarea încălzirii globale. Această politică este inspirată de Germania, care a adoptat deja o lege privind energia din surse regenerabile în 2000 (aceasta va fi urmată de o decizie de eliminare treptată a energiei nucleare înainte de 2022 în urma accidentului de la Fukushima, apoi în 2018 de eliminarea treptată a cărbunelui înainte de 2038).
Întrucât piața nu își acoperă costurile de investiții, energia eoliană și energia solară fotovoltaică au fost sprijinite financiar timp de aproape douăzeci de ani de mecanisme care asigură veniturile operatorilor lor, cum ar fi tarifele fixe. Aceste mecanisme – care constituie încălcări clare ale pieței – au rămas fără impact atât timp cât cantitățile de energie din surse regenerabile au fost marginale. Acestea s-au dovedit a fi profund perturbatoare atunci când dezvoltarea energiilor regenerabile a devenit masivă.
Prețul pieței este stabilit de costul marginal al ultimei unități de producție utilizate: în perioadele de cerere scăzută cu vânt și soare, prețul va fi scăzut, altfel prețul va fi în concordanță cu cel al gazului.
După 2010, afluxul masiv de energie din surse regenerabile a redus structural prețurile de pe piața angro, făcându-le în același timp mai volatile, cu o consecință negativă pentru echilibrul sistemului de energie electrică: aceste prețuri scăzute nu încurajează dezvoltarea unor mijloace de producție „controlabile”, capabile să asigure siguranța aprovizionării în perioadele fără vânt și soare și să garanteze stabilitatea sistemului de energie electrică. Pentru a face față acestei provocări, guvernele au instituit „mecanisme de asigurare a capacității”, un termen-cadru pentru măsurile de finanțare a unor astfel de centrale în afara pieței. Datorită principiului subsidiarității, care oferă statelor membre o autonomie completă în alegerea mix-ului lor de energie electrică, fiecare mecanism este diferit și, mai presus de toate, a fost construit fără coordonare, chiar dacă într-un sistem interconectat securitatea aprovizionării este un fel de bun public comun.
În Germania, unde scopul declarat al Energiewende este de a crea un sistem compus din energii regenerabile și centrale electrice pe bază de gaz, închiderile centralelor nucleare și pe cărbune.
Mecanismele de asigurare a capacității, adesea concepute pentru a favoriza centralele electrice pe bază de gaz – un combustibil cu o imagine bună deoarece arde fără poluare aparentă – se dovedesc ineficiente în declanșarea investițiilor în cantități suficiente. În plus, deoarece tarifele de vânzare au fost adesea blocate de guverne, consumatorii nu au niciun stimulent să economisească pentru a-și reduce cererea.
Tranziția energetică eșuează. Promisiunea unor prețuri scăzute pentru consumatori nu a fost respectată. Puterea de cumpărare a gospodăriilor este subminată, dar, ca urmare, nu mai puțin importantă, producătorii își văd competitivitatea amenințată împotriva concurenților lor care operează în oaze unde energia este ieftină (Asia, Statele Unite). În ceea ce privește clima, trei sferturi din Uniunea Europeană rămâne dependentă de combustibilii fosili și, dacă emisiile sale de CO2 au scăzut, îi datorează în principal dezindustrializării sale, în timp ce noi dependențe au apărut în materiale strategice, cum ar fi pământurile rare, litiul, cobaltul, cuprul etc.
Într-o curioasă inversare a istoriei, britanicii și-au revizuit regulile pieței în 2014 pentru a putea dezvolta energia nucleară, o energie pe care o consideră esențială pentru atingerea obiectivelor lor climatice. Comisia Europeană s-a opus inițial, apoi s-a întors, ceea ce nu a fost suficient pentru a preveni Brexitul. O luptă foarte puternică s-a desfășurat la Bruxelles pe tema „taxonomiei”, o clasificare a tehnologiilor „verzi” care le permite să acceseze finanțare privilegiată. Mai multe țări, conduse de Franța, doresc integrarea energiei nucleare pentru că este decarbonizată, ceea ce se opune altor țări conduse de Germania, care doresc ca gazul să fie etichetat verde ca o „energie de tranziție”. Spania și Franța au solicitat Comisiei Europene să revizuiască normele de funcționare a piețelor pentru a decupla tarifele la energia electrică de prețul gazelor, fără prea multe detalii cu privire la metodologia pe care intenționează să o utilizeze. Țările din nordul Europei, conduse de Germania, se opun în mod oficial unei revizuiri a normelor actuale. Comisia Europeană nu a luat partea și a păstrat tăcerea cu privire la fond.
Europa este divizată într-o problemă strategică care a unit-o inițial cu crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) ”
Maniera lamentabilă în care Comisia Europeană a gestionat sancțiunile impuse Federației Ruse a mărit și mai mult reacția de respingere la nivelul populației a politicilor europene privind aprovizionarea cu gaz și mai ales perspectiva unei ierni caracterizată prin restricții și raționalizări.
Evident, consecințele crizei energiei a influențat opțiunea electoratului italian.
D-ar putea să fie un fenomen ce va apare și în alte țări membre.
Poate și la noi.
––––––––––––––––––––––––––––-
Bibliografie : European Energy 07/2022; The Econmist : ” The wrong way to solve Europe s energy crisis” 27-09-2022 ; Economia Italiana : ”Un progetto per le sviluppo del Paese. La collocazione des sistemo produttivo italioano nel contesto plobale post covid ” ; Facolta di Scieze Economiche : ” Empower the consumer . Econmics and Policy of Energy ” 2020; Economia e Politica-Revista on line : ” Investimenti, profiti e ripresa:il problema italiano”