Podcastul EM360 Talk a avut pe data de 26.09 o temă de interes pentru fiecare dintre noi: viitorul transportului. Adrian Măniuțiu i-a avut drept invitați pe Radu Căprău, Prim-vicepreședinte Federația Concordia, și pe Răzvan Exarhu, Producător și realizator radio și TV, care au discutat, din punctul de vedere al specialistului în combustibili, respectiv al pasionatului de mașini și de bun cunoscător al spiritului vremurilor, despre cum se poate adapta societatea românească la noile obiective, atât prin upgrade-uri tehnice, cât și printr-o schimbare de mentalități. Vă invităm să urmăriți o oră de informații interesante și idei ce prind contur în lumea noastră, urmărind înregistrarea de mai jos.
A fost o ediție densă, din care sintetizăm câteva idei:
Reminder: Uniunea Europeană și-a propus obiective climatice, cu un prim termen-limită relativ apropiat, în 2030. Pachetul legislativ „Fit for 55” vine în sprijinul ambiției europene de a reduce emisiile de GES (gaze cu efect de seră) cu 55% până în 2030, prin propunerile legislative și reformele incluse. Una dintre primele informații-surpriză oferite de către Radu Căprău a fost că, în ciuda a ceea ce s-ar putea crede, transportul este doar al 3-lea sector în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon, urmând industriei și sectorului energetic.
În România, avem o provocare care ține de faptul că foarte multe mașini sunt vechi. Avem în jur de 8 milioane de mașini înregistrate în România, iar vârsta medie a parcului auto este de 15 ani, foarte ridicată comparativ cu restul Europei: la polul „noutății” se găsește Luxemburg, unde vârsta medie a parcului auto este de doar 8 ani. Această situație, precum și importul constant al unui număr mare de mașini second hand, creează o situație cu un puternic impact negativ, având în vedere cantitatea considerabilă de noxe ce sunt degajate din astfel de autovehicule având componente ce se găsesc într-o stare avansată de uzură, încadrate în norme de emisii vechi.
De asemenea, o altă provocare este reprezentată de educarea publicului. Un exemplu, propus de Răzvan Exarhu, a fost colectarea uleiului uzat, de importanța căruia nu mulți români sunt conștienți: acesta poate fi reutilizat și transformat în biocombustibil.
Există mai multe soluții pe care statele europene, inclusiv România, le pot pune în practică pentru atingerea acestor obiective:
Înnoirea parcului de mașini, cu automobile mai noi și mai puțin poluante.
Electrificarea transportului: adoptarea cât mai puternică a vehiculelor electrice. Startul a fost dat și în România, dar, desigur, ca și în alte state, se pune problema adaptării rețelei electrice la nivelul uriaș al cererii. O altă problemă este că nu se produc la nivel mondial un număr atât de mare de vehicule cât ar fi necesare. Nu în ultimul rând, energia electrică utilizată la reîncărcare ar trebui să provină din surse regenerabile.
Biocarburanții de generație a doua și cei avansați pot avea un impact semnificativ în reducerea amprentei de carbon, însă producția lor necesită investiții semnificative. Avantajul României este că biocarburanții sunt produși din produse reziduale – așa cum este uleiul de bucătărie uzat, dar și din reziduuri agricole, fermentate, transformate în alcool și utilizate curat, fără emisii de dioxid de carbon. Astfel, dezvoltarea agricolă a României din ultimii ani și-ar putea pune amprenta și asupra tranziției energetice.
Hidrogenul reprezintă o alternativă pentru transportul greu de decarbonat, precum cel de trafic greu, pe distanțe lungi. Hidrogenul poate fi o soluție foarte bună, dacă discutăm de hidrogen verde (produs din apă și energie din resurse regenerabile). Principalul impediment este costul de producție foarte ridicat, iar costul vehiculelor care funcționează pe bază de hidrogen este, încă, foarte ridicat. Însă viitorul e posibil să ne arate un potențial și aici.
Toate aceste soluții tehnologice de decarbonare necesită un cadru de reglementare nou sau ajustat astfel încât să permită investițiile. Pe lângă toate provocările enumerate mai sus, avem și provocarea de natură legislativă: fie sunt norme învechite, neadaptate contextului actual, fie nu există o aliniere cu cadrul european.
De ce noi?
Mulți oameni își pun problema că țările europene produc o cantitate redusă de gaze cu efect de seră, comparativ cu alte economii ale lumii, și că impactul tranziției energetice europene nu va fi vizibil la nivel mondial. Radu Căprău a amintit despre cât este de mare puterea exemplului și despre necesitatea ca Europa să servească drept model, rațional și echitabil pentru cetățenii și economia sa: „Eu sunt mândru că fac parte din această schimbare. Prin acest semnal, Europa își asumă rolul de a conduce această schimbare. În acest moment, există un risc de export al emisiilor, dar există și mecanisme de protecție: carbon border adjustments, care nu permit importul de produse similare celor produse în Europa, ce nu plătesc taxele privitoare la normele privitoare la emisiile de carbon. Este simplu? Nu. Se va întâmpla repede? Nu. Dar e nevoie de convingere, efort și contribuția tuturor.”
A fost un dialog cu o abordare complexă, referitoare atât la vehicule, combustibili și rețele de alimentare cât și la oameni, cei care beneficiază de tranziția energetică, dar și cei care trebuie să o realizeze efectiv.
O inițiativă lăudabilă – colectarea uleiului uzat
Educația în sensul eficientizării energetice, precum și inițiativele ce ne includ pe fiecare dintre noi, reprezintă o susținere pentru obiectivele climatice ale României. Exemplul oferit de Răzvan Exarhu a fost colectarea uleiului uzat, ce poate fi utilizat ulterior la producția de biocombustibil.
