Acum două luni, guvernul de la Sofia făcea un anunț care a surprins la vremea respectivă pe mulți (deși nu și pe cei care urmăreau cu atenția dinamica relațiilor dintre Bulgaria și Rusia). Majoritatea pro-europeană a anunțat că introducerea unei taxe pentru gazele rusești care tranzitează teritoriul țării.
Deși Bulgaria a revenit acum câteva zile asupra deciziei, mișcarea deschide o cutie a Pandorei care poate reconfigura dinamica geopolitică în Europa de sud-est. Dacă UE va începe să închidă robinetul cu gaze din Rusia, România are șansa de a deveni o sursă alternativă importantă și necesară pentru țări din regiune, în principal Ungaria și Serbia, care în prezent sunt captive intereselor energetice rusești, și astfel să facă un pas uriaș spre a-și îndeplini potențialul cert de lider regional.
Schimbarea la față a Bulgariei
Politica asertivă a Bulgariei față de Rusia constituie o ruptură pronunțată față de tradiția vecinilor de la sud de a nu tulbura apele. Apropiată cultural și lingvistic de Rusia, Bulgaria a jucat de-a lungul timpului într-o zonă gri, în care interesele europene se împleteau cu cele din est.
Venirea la putere a unui guvern pro-european, după doi ani de incertitudine politică, împreună cu izbucnirea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, a generat o ruptură majoră în poziționarea geopolitică a Bulgariei, echivalentul unui mini-zeitenwende, pentru a folosi expresia consacrată de cancelarul german Olaf Scholz.
Astfel, în martie 2022, la scurt timp după izbucnirea războiului, Bulgaria a decis să expulzeze 10 diplomați ruși sub acuzația de spionaj, o măsură fără precedent în relațiile bilaterale dintre cele două state. La scurt timp, Rusia a răspuns, sistând furnizarea de gaze către Bulgaria sub pretextul că Sofia nu fusese de acord să plătească în ruble.
Instalarea, după o lungă perioadă de instabilitate politică, a unui guvern pro-occidental, în iunie 2023, a dus la consolidarea alinierii Bulgariei în direcția sprijinirii eforturilor NATO și ale Uniunii Europene de a descuraja agresiunea Rusiei, precum și de a sprijini alternative sustenabile la ecuația energetică a regiunii.
Dacă la începutul războiului Bulgaria era total dependentă de gazul rusesc, astăzi Sofia a reușit să asigure o treime din necesarul anual printr-un contract pe termen lung cu azerii de la SOCAR, în timp ce restul de gaze provin din terminalele LNG din Grecia și Bulgaria.
Mizele acțiunii Bulgariei
În contextul de mai sus, decizia de a impune taxa de tranzit pentru gazul rusesc trebuie văzută ca o nouă mișcare în consolidarea alinierii Bulgariei la frontul NATO, pe un drum care în acest moment pare unul fără întoarcere.
Mizele imediate ale deciziei sunt relevante din punct de vedere financiar. Taxa de 10 dolari pe MWh ar fi adus în bugetul statului vecin venituri suplimentare de 1,2 miliarde de dolari, sau aproximativ 1,5% din PIB-ul Bulgariei, o sumă consistentă în sine.
Totuși, este greu de crezut că Bulgaria a anticipat o conformare voluntară a Gazprom la noua taxă impusă de Sofia. De altfel, președintele Rumen Radev, considerat în general ca fiind aliniat intereselor rusești, a contestat taxa impusă de guvern tocmai motivând că ea nu este sustenabilă din punct de vedere economic în condițiile în care se anticipa că Moscova va refuza să o plătească.
Este posibil ca jocul Bulgariei să fi vizat alte elemente din puzzle-ul energetic și geopolitic regional. Cel mai evident dintre acestea, menționat inclusiv în presa din România, l-ar fi constituit rafinăria Lukoil de la Burgas în particular, și activele companiei rusești din Bulgaria, în general.
Inidrect, decizia ar fi putut viza și o poziționare a Bulgariei în raport cu alte dosare strategice, în particular Schengen. De altfel, la câteva zile după anunțul că Viena își va flexibiliza poziția privind aderarea României și Bulgariei, Sofia a anunțat că renunță pe moment la taxa de tranzit și că este de acord ca aceasta să facă obiectului unui acord la nivelul Uniunii Europene privind restricționarea importurilor de gaze provenind din Federația Rusă.
Impact regional și oportunitatea pentru România
Oricare ar fi fost calculul Bulgariei, efectele politico-diplomatice ale anunțul privind taxa de tranzit au fost majore, validând noul statut de jucător al Sofiei. În mod deosebit, Ungaria și-a exprimat vocal nemulțumirea față de decizia Bulgariei, intentând chiar o acțiune împotriva guvernului de la Sofia la Comisia Europeană.
Lăsăm la o parte ironia faptului că Budapesta, aflată într-o poziție contencioasă atât cu Bruxelles-ul cât și cu partenerii europeni, apelează la forurile UE atunci când aceasta îi servește interesele. Alegem să nu menționăm nici faptul că Ungaria, considerată un aliat în Uniunea Europeană al Federației Ruse, ar fi putut folosi acest joc pentru a servi interesele Gazprom. Rămâne faptul că, la un calcul rece, Budapesta risca fie să vadă cum Gazprom transferă taxa bulgarilor asupra prețului final achitat de guvernul de la Budapesta, fie cum o eventuală sistare a transportului de gaze prin Bulgaria o lasă descoperită în prag de iarnă.
Aici intervine un moment interesant în acest balet geopolitic. În noiembrie, atunci când scandalul taxei bulgărești era la apogeu, ministrul român al energiei, Sebastian Burduja, declara în urma unei întâlniri bilaterale cu MAE ungar, Péter Szijjártó, că România este deschisă să furnizeze gaze naturale Ungariei, arătând că poate acoperi până la un sfert din necesarul pieței vecine.
Sunt convins că această declarație nu a scăpat neobservată în cancelariile statelor din vecinătate, putând fi interpretată ca o pârghie de negociere în raport cu Budapesta, posibil generând suspiciuni că Bulgaria și România fac un joc de tipul „polițistul bun, polițistul rău” în care Bulgaria creează problema iar România vine cu soluția.
Indiferent dacă a existat o coordonare explicită între guvernul nostru și cel bulgar, sau dacă aceste poziționări au făcut parte din strategii distincte, fapt este că evenimentele din ultimele două luni conduc spre mai multe concluzii care, însumate, conturează o oportunitate importantă pentru România.
În primul rând, devine clar că Bulgaria și-a consolidat orientarea pro-vest și, mai mult decât atât, dă dovadă de curaj în raport cu interesele sale strategice. Asta este o veste bună pentru România pentru că interesele noastre coincid cu cele ale bulgarilor pe principalele dosare importante, începând cu diminuarea dependenței de gazul rusesc și terminând cu Schengen.
Apoi, în ciuda faptului că Sofia a decis să facă un pas înapoi în cazul taxei pe gazul rusesc, mișcarea bulgarilor a deschis cutia Pandorei iar acum mingea este în terenul partenerilor UE, deci și al României, care pot pune pe masă măsuri de îngrădire a accesului Gazprom la piețele europene. Un astfel de dosar ar putea constitui o pârghie de negociere inclusiv cu unele state europene care aleg să joacă cartea copilului rebel în raport cu Bruxelles-ul, vizată aici fiind în primul rând Budapesta.
În al treilea rând, și de maximă importanță pentru noi, românii, accelerarea discuțiilor privind renunțarea la gazul rusesc ar crește exponențial importanța României ca furnizor de securitate energetică la nivel regional, prin prisma resurselor noastre offshore din Marea Neagră. Restrângerea rolului Rusiei în ecuația energetică europeană ne-ar permite, în calitate de (viitor) cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, să facem jocurile la nivel regional și să devenim în mod real un hub pentru gazele naturale din sud-estul Europei.
Dincolo de concluzii triumfaliste, trebuie făcute câteva calificări. În primul rând, este vorba de o oportunitate și atât. În trecut, România a ratat și alte astfel de șanse și nu ne garantează nimeni că de data aceasta va fi altfel. Însă, în contextul actual, avem acum ocazia să ocupăm fără echivoc culoarul pentru poziția de lider regional în plan energetic. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem însă nevoie de cel puțin două lucruri: să terminăm proiectul Neptun Deep conform calendarului și să generăm o strategie eficientă de diplomație energetică.
