I. DE CE ACEASTĂ TEMĂ?
În fața provocărilor globale, ce țin de protecția mediului, de combaterea schimbărilor climatice, practic de întreg procesul de tranziție energetică, tehnologiile care, prin implementare, duc la reducerea impactului gazelor cu efect de seră capătă o importanță strategică, vitală chiar, pentru supraviețuirea multor ramuri industriale. România, cu sectoarele sale economice diverse și industrii în creștere, se află într-un moment crucial în care adoptarea acestor tehnologii nu mai este doar o alegere, ci o necesitate. Practic, țara noastră se confruntă cu o dublă provocare, și anume de a îndeplini obiectivele de decarbonizare și de a asigura, în același timp, o tranziție lină către surse de energie durabilă și ecologică.
România, la fel ca multe alte națiuni, se află sub presiune pentru a-și alinia practicile industriale la obiectivele globale de sustenabilitate. În caz contrar, ar putea fi sancționată din punct de vedere economic, ar putea fi supusă unor restricții comerciale și ar putea înregistra un declin general al competitivității internaționale. Țintele UE, pe care trebuie să le respecte și România, privind reducerea emisiilor de CO₂ sunt împărțite în două etape principale, cele până în 2030 și cele până în 2050, an în care Europa și-a setat obiectivul de a fi un continent neutru în ceea ce privește emisiile.
În acest context, tehnologiile de captare și stocare a carbonului (CCS – carbon capture and storage) apar ca un facilitator cheie, oferind o soluție transformatoare pentru a reduce emisiile de carbon și a permite nu doar tranziția către un peisaj energetic mai curat, mai durabil, ci chiar menținerea în viață a unor ramuri importante ale economiei naționale.
Gazele naturale cuplate cu CCS/CSC ar putea fi o combinație energetică preferată într-un viitor cu emisii reduse de carbon. Acest lucru se datorează faptului că gazele naturale pot ține pasul cu evoluția cererii de energie și ard mai curat decât alți combustibili fosili, cum ar fi cărbunele. În plus, modernizarea instalațiilor existente cu CCS/CSC este mai eficientă din punct de vedere al costurilor decât o trecere completă la surse regenerabile, deoarece infrastructura de gaze naturale care alimentează instalațiile este deja existentă.
Dacă se păstrează ritmul actual, la nivel mondial, CCS/CSC va reduce mai puțin de 5% din emisiile de CO₂ din surse fosile până în 2050, față de aproximativ 20%, cât ar fi necesar pentru ca lumea să atingă obiectivele Acordului de la Paris. Majoritatea profesioniștilor în domeniul energiei se așteaptă din acest motiv ca CCS/CSC să se extindă semnificativ în următorii cinci ani.
II. CE ESTE CCS/CSC – Captarea si Stocarea Dioxidului de Carbon?
Tehnologia CCS/CSC presupune captarea emisiilor de dioxid de carbon provenite din procesele industriale, cum ar fi producția de oțel și ciment, sau din arderea combustibililor fosili, în centralele specifice, pentru producerea de energie electrică. Acest carbon este apoi transportat de la locul unde a fost produs, prin intermediul unei nave sau al unei conducte, și depozitat la adâncime în formațiuni geologice.
Grupuri interguvernamentale de experți privind schimbările climatice au subliniat faptul că, pentru a atinge ambițiile Acordului de la Paris și pentru a limita creșterea viitoare a temperaturii la 1,5°C (2,7°F), trebuie mai mult decât să ne intensificăm eforturile de reducere a emisiilor. Trebuie, de asemenea, să implementăm tehnologii care să elimine carbonul din atmosferă, CCS-ul fiind un as în mânecă în lupta de combatere a poluării și încălzirii globale. Pe scurt, procesul CCS/CSC se desfășoară în trei etape:
1. Captare
CO₂ este separat de alte gaze produse în procesele industriale, cum ar fi cele din centralele electrice pe bază de cărbune și gaze naturale sau din fabricile de oțel sau ciment.
2. Transport
CO₂ este apoi comprimat și transportat prin conducte, transport rutier sau pe nave către un sit pentru depozitare.
3. Stocare
În cele din urmă, CO₂ este injectat în formațiuni stâncoase aflate la mare adâncime în subteran pentru a fi depozitat permanent.


III. SĂ ÎNȚELEGEM MAI BINE PRACTICA
Industria metalurgică, siderurgică și oțelul
Oțelul suedez este considerat printre cele mai dure din lume, dar ar putea deveni în viitorul apropiat și cel mai ecologic. În Boden, un oraș de lângă Cercul Polar, o firmă nou înființată numită h2 Green Steel (h2gs) construiește o nouă oțelărie de 4 miliarde de euro, prima din Europa în aproape jumătate de secol. Acesta nu va fi alimentată cu cărbune sau gaze naturale, ci cu hidrogen verde, produs la fața locului de energia eoliană și hidroelectrică din regiune. Când va fi gata, în câțiva ani, va avea în jur de 1.800 de angajați și va produce peste 5 milioane de tone de oțel pe an. Proiectul are importanță mult dincolo de granițele Suediei. Ar putea fi un model de inspirație și pentru România, care prin Liberty Steel Galați, ar trebui să replice modelul, tranformând zona în care produce, județul Galați, într-un Hydrogen Green Valley, – cu efecte extrem de pozitive pentru economia României. Oricum, modelul suedez ar putea fi util și important și pentru alți producători de oțel și materiale de bază de pe continent, cum ar fi cimentul și produsele chimice, care, împreună, contribuie direct la aproximativ 1% din PIB-ul UE. Astfel, ar genera consecințe asupra lanțurilor de aprovizionare ale firmelor, de la producătorii de automobile la constructori, care reprezintă încă 14% din producția UE. Ar stimula independența energetică a Europei, a cărei importanță a fost pusă în evidență de șantajul energetic exercitat de Rusia ca răspuns la sancțiunile occidentale împotriva războiului din Ucraina. De asemenea, ar fi un beneficiu pentru climă, deoarece industriile de materiale de bază emană aproximativ o cincime din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa și ar putea marca renașterea industriei grele europene pentru era post-combustibili fosili.
În momentul de față, industria siderurgică este cea mai avansată, și pentru că fabrica din Boden combină inteligent tehnologii noi, dar și dovedite, făcând-o la scară mare. Construind una dintre cele mai mari uzine de electroliză din lume, produce hydrogen, gaz pompat apoi într-un reactor, unde alimentează un proces numit „reducere directă”: sub o căldură mare, acesta smulge oxigenul din minereul de fier, producând doar apă și fier spongios. Acest material, denumit astfel deoarece suprafața sa este plină de găuri, este apoi rafinat în oțel cu ajutorul unui cuptor electric cu arc electric, care renunță la cărbunele de cocserie. Apare astfel oțelul verde – green steel, oțelul curat, un material care va asigura un avantaj competitiv uriaș.
Producția de ciment
Producția de ciment implică eliberarea de dioxid de carbon în timpul transformării chimice a calcarului în clincher. Captarea și stocarea carbonului devine esențială pentru a bloca aceste emisii și pentru a face producția de ciment mai durabilă. Ca să înțelegem: încălzirea calcarului generează aproximativ 60% din emisiile de carbon ale sectorului și, momentan, lipsește o tehnologie efectivă de înlocuire, care să includă reducerea directă a emisiilor, așa cum se poate aplica în cazul fabricării oțelului. Prin urmare, industria trebuie să se concentreze pe reducerea emisiilor după producerea acestora, utilizând captarea și stocarea carbonului (CCS). Multe firme experimentează un proces de încălzire care înlocuiește aerul cu oxigen pur, ceea ce produce CO₂ adecvat pentru sechestrare. Unele încearcă să folosească electricitate în loc de combustibili fosili pentru a încălzi calcarul. Cei mai ambițioși dezvoltă noi tipuri de ciment, cu emisii mai reduse de carbon. Producătorii europeni au lansat deja mai multe proiecte cu emisii reduse de carbon în Europa, printre care o instalație de CCS/CSC în orașul norvegian Brevik și prima fabrică de ciment neutră din punct de vedere al emisiilor de CO₂ din lume, aflată pe insula suedeză Gotland. Ecocem, un start-up irlandez, produce ciment care utilizează mai puțin clinker, materialul intermediar derivat din calcarul încălzit, și astfel emite mai puțin carbon, iar unele companii încearcă să recupereze cimentul din betonul vechi din clădirile demolate. În oricare dintre variante, captarea si stocarea carbonului rămâne cea mai eficientă soluție la scară, o soluție care păstrează competitivitatea companiilor de profil, îndeplinind totodată țintele de decarbonare.
Industria chimică
Majoritatea proceselor chimice și petrochimice eliberează dioxid de carbon ca produs secundar. Industriile implicate în producția de substanțe chimice, materiale plastice și alte produse petrochimice ar putea întâmpina mari dificultăți în reducerea emisiilor fără CCS/CSC. Deși alimentarea instalațiilor de producție poate fi asigurată – în teorie – și cu energie electrică în loc de gaze naturale, în practică nu este deloc simplu de aplicat: intervin două probleme majore, pe de o parte nivelul prețurilor, dar și oferta limitată de energie electrică cu emisii reduse de carbon. În plus, industria chimică emană și produce direct categorii de hidrocarburi, din care sunt derivate multe dintre cele aproximativ 30 000 de produse ale sale. Deci, și aici, captarea ar reprezenta, odată implementată, o soluție salvatoare.
IV. CONCLUZII ȘI RECOMADĂRI DE POLITICĂ
Deși tehnologia CCS/CSC este utilizată deja, două provocări existente majore limitează încă adoptarea pe scară largă.
Prima este costul ridicat al construcției proiectelor CCS/CSC, ceea ce îi determină pe unii să susțină că industria și guvernul ar trebui să aloce în schimb fonduri pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă. Realitatea este că vom continua să ne bazăm pe combustibilii fosili într-o anumită măsură în viitorul apropiat, chiar și în timp ce tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon continuă. Această realitate subliniază necesitatea critică a CCS/CSC deoarece este singura tehnologie care poate aborda nivelul absolut al stocului de CO₂ din atmosferă.
A doua provocare pentru adoptarea pe scară largă a CSC este necesitatea unei mai mari colaborări în domeniul tehnologiei CSC, acceptarea publică și cadrele de reglementare. Deși tehnologia CSC nu este nouă, există motive întemeiate pentru ca industria, guvernul și alte sectoare să colaboreze, astfel încât noile proiecte CSC să se bazeze pe cunoștințele dobândite în cadrul celor anterioare pentru a reduce costurile inițiale ale proiectelor care urmează. O lume net-zero are nevoie nu doar de noi piețe și instituții și sprijin politic, ci și de acceptanță publică, la scară largă. Așadar, conștientizarea la nivelul publicului a importanței tehnologiilor CCS/CSC în atingerea obiectivelor de decarbonizare și campaniile de educare în masă, ce pot obține sprijinul publicului și pot încuraja un efort colectiv pentru un viitor mai ecologic, rămân prioritare.
În concluzie, integrarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului nu este doar o alegere pentru România, ci un imperativ strategic pentru susținerea creșterii economice, asigurarea competitivității globale și îndeplinirea angajamentelor internaționale pentru un viitor mai verde și responsabil. Prin adoptarea acestor tehnologii, România se poate poziționa ca lider în ceea ce privește responsabilitatea față de mediu, beneficiind în același timp de avantajele economice și sociale ale unui viitor cu emisii reduse de dioxid de carbon. Încorporarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului în peisajul energetic și industrial din România nu este doar o mișcare strategică pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare, ci și un pas transformator către un viitor energetic sustenabil și verde. Prin valorificarea beneficiilor CSC, România poate face față provocărilor legate de tranziția de la sursele de energie tradiționale la un ecosistem energetic mai curat și mai rezistent, contribuind în cele din urmă la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice.
Tehnologiile CCS/CSC oferă un mijloc practic de captare a emisiilor de dioxid de carbon la sursă, împiedicându-le să intre în atmosferă și să contribuie la încălzirea globală. Acesta este un pas foarte important – și totodată realizabil – în atingerea sau chiar depășirea obiectivelor de decarbonare.
Prin implementarea tehnologiilor CCS/CSC, România poate aborda problema surselor sale de energie cu amprentă mare de carbon, în special în sectoare precum producția de energie și industria grea. Acest lucru nu numai că ajută economia să își reducă dependența de combustibilii fosili, dar sporește și securitatea energetică prin diversificarea mixului energetic cu alternative puțin poluante.
Adoptarea tehnologiilor CCS/CSC ar poziționa România ca un actor global responsabil, angajat în reducerea amprentei sale de carbon. Acest angajament poate deschide ușile către piețele internaționale cu reglementări de mediu stricte, oferind industriilor românești acces la consumatori și parteneri globali, care respect principiile sustenabilității.
Investițiile în tehnologiile CCS/CSC stimulează cercetarea și dezvoltarea în interiorul României. Acest lucru nu numai că stimulează inovarea, ci ne și poate poziționa ca lider în domeniul tehnologiilor noi și inovative, atrăgând investiții și colaborări externe. Acest lucru poate contribui la creșterea unei economii verzi solide, creând noi oportunități de angajare și fluxuri de venituri nebănuite acum, inclusiv din generarea și valorificarea certificatelor verzi.
Să nu uităm că CCS/CSC joacă un rol esențial și în producția de hidrogen verde. România și-a asumat, în fața Bruxelles-ului, în următorii 6-10 ani, niște angajamente colosale pe subiectul H₂. Prin captarea și stocarea emisiilor de carbon din procesele de producție a hidrogenului, România ar putea promova dezvoltarea unei economii verzi a hidrogenului, oferind o soluție versatilă și cu emisii reduse de dioxid de carbon pentru multe sectoare, dincolo de producția industrială, inclusiv pentru domeniul transporturilor, cu accent pe fluvial, maritim și feroviar – asta în contextul unei adopții, totuși reduse – realist vorbind, în segmentul rutier.
Țara noastră și-ar putea crește venitul național de aproape trei ori în următoarele trei decenii, luând în același timp măsuri necesare – unele obligatorii – de tranziție energetică și marșând în siajul politicilor care tratează schimbările climatice și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Pentru asta, însă, imperativ e să implementeze și să continue reformele economice, mai amplu și mai punctat decât o face în prezent. FIX asta se arată, de altfel, și în Raportul de țară privind clima și dezvoltarea României (CCDR), publicat recent de Grupul Băncii Mondiale, de la noi.
Soluții sunt, dar de băgat în straiță nu o să ni le bage nimeni – suntem într-o acerbă concurență regională și globală. Astfel, depinde doar de noi să le explorăm și să le implementăm inteligent și cu folos, odată identificate.