Ce rol acordă politica suveranității energetice europene energiei nucleare?

Timp de mai mult de zece ani, Europa a fost preocupată între aceste două opțiuni: denuclearizare sau decarbonare, întruchipată pentru prima, de Germania, pentru a doua, de Franța.

Absența oricărei mențiuni privind energia nucleară în planul REPowerEU prezentat la 8 martie 2022 de Comisia Europeană pentru a reduce dependența UE de gazul rusesc este văzută ca un nou avatar al acestei tensiuni nerezolvate.

Uniunea Europeană trebuie să își reconstruiască politica energetică acordând prioritate independenței față de Rusia și decarbonizării, denuclearizarea fiind o opțiune, printre altele, accesibilă statelor membre care doresc și sunt capabile să facă acest lucru.

Uniunea Europeană trece în prezent printr-o criză energetică majoră, legată de dependența sa de gazul rusesc. Dacă gazul se află în centrul problemelor energetice europene, acesta se datorează în primul rând faptului că este a doua cea mai consumată sursă de energie din Europa (22 % conform Eurostat) și, în special, a doua sursă de producție de energie electrică (19 % în 2021). Este apoi legată de diversitatea utilizărilor sale, care afectează viața de zi cu zi (încălzirea clădirilor) și puterea industrială a continentului (procese industriale, abur etc.). În cele din urmă, subiectul gazului este esențial, deoarece Germania, cea mai mare putere economică a Uniunii, este în primul rând îngrijorată: importă mai mult de jumătate din gazul său din Rusia și este, de departe, cel mai mare consumator de gaz rusesc.

Comisia Europeană a trecut în revistă această urgență prezentând, la 8 martie 2022, planul RePowerEU, care prezintă o strategie de reducere a dependenței de gazul rusesc cu două treimi într-un an și subliniază obiectivul eliminării totale a dependenței de combustibilii fosili ruși până în 2030. Acesta propune mobilizarea mai multor pârghii ale politicii energetice: diversificarea furnizorilor din UE, în special prin creșterea ponderii gazului natural lichefiat în aprovizionarea cu gaze; investiții masive în energia din surse regenerabile; accelerarea politicilor de eficiență energetică.

În mod curios, acest plan omitea opțiunea de energie nucleară.

În această privință, acesta contrastează cu planul în zece puncte prezentat cu câteva zile mai devreme de Agenția Internațională pentru Energie (AIE), care ar putea reduce cererea de gaze din Rusia fie cu o treime într-un an (un scenariu care permite, de asemenea, menținerea ritmului reducerilor de gaze cu efect de seră), fie cu 60 %, caz în care Uniunea ar trebui să decidă să încetinească decarbonizarea energiei sale. Astfel, experții agenției solicită operatorilor de instalații să repornească cât mai curând posibil reactoarele închise pentru controale de întreținere sau de siguranță, ceea ce ar reprezenta peste 20 TWh de energie electrică cu emisii scăzute de dioxid de carbon în 2022.. În al doilea rând, experții AIE recomandă amânarea opririlor finale programate pentru 2022. Sunt vizate două state membre: Belgia, care a planificat conectarea a două reactoare în perioada 2022-2023 și Germania, a cărei eliminare nucleară completă este programată pentru 2022, cu închiderea ultimelor sale trei reactoare încă în funcțiune. Curios este faptul AIE nu spune nimic despre cele trei reactoare închise  (31 decembrie 2021) de Germania.

Este necesară o precizare preliminară: energia nucleară, care asigură un sfert din producția de energie electrică a Europei și puțin sub jumătate din producția sa fără emisii de carbon, face din Europa cel mai nuclearizat continent din lume. 13 dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene găzduiesc în prezent 103 reactoare nucleare operaționale, cu o capacitate de 100 GWh: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia. Ponderea energiei nucleare în mixul de energie electrică al fiecăreia dintre aceste țări variază foarte mult. O singură cifră rezumă această constatare: în 2020, mai mult de jumătate din energia nucleară a UE a fost produsă într-o singură țară, Franța.

Desigur, pe termen scurt, contribuția energiei nucleare la soluționarea crizei energetice europene nu poate fi decât limitată dar nu poate fi neglijată.

Energia nucleară, care asigură un sfert din producția de energie electrică a Europei și puțin sub jumătate din producția sa fără emisii de dioxid de carbon, face din Europa cel mai mare continent cu emisii ridicate de energie nucleară din lume.

Pe lângă faptul că măsurile recomandate de AIE ar avea un impact energetic prin creșterea volumului producției de energie electrică care nu depinde de gazul rusesc, s-ar evita, de asemenea, o utilizare sporită a cărbunelui. Orice MWh nuclear suplimentar ajută la limitarea utilizării cărbunelui, care va fi unul dintre marii câștigători ai măsurilor de reducere a consumului de gaze rusești pe termen scurt și mediu. Dovada este dată în prezent de Germania care, dorind nici să redeschidă cele trei reactoare care tocmai au fost închise, nici să revină la oprirea planificată a ultimelor trei, tocmai și-a repornit centralele pe cărbune.

Odată cu o creștere puternică a mixului european de energie electrică în 2021 (+16 %), cărbunele ar trebui, prin urmare, să fie egal, să crească cu încă 11 % în 2022, recâștigându-și locul ca a doua cea mai mare sursă de producție de energie electrică din Uniune.

 În această privință, să nu ne amăgim: indiferent de ritmul de dezvoltare a energiilor electrice regenerabile, natura lor intermitentă necesită investiții în capacități de producție controlabile.

Reducerea gazului rusesc astăzi prin ignorarea energiei nucleare este alegerea de facto a cărbunelui pentru producția de energie electrică, biomasa singură nu poate rezolva această aporie.

Renunțarea la energia nucleară disponibilă în favoarea cărbunelui are, prin urmare, un impact dublu pe termen scurt: ecologic și geopolitic, 50 % din cărbunele consumat în Europa fiind importat din Rusia. Acest lucru este cu atât mai adevărat pe termen lung. AIE a afirmat în mod repetat că energia nucleară trebuie să facă parte din soluțiile de decarbonizare a sistemului nostru energetic. Toate țările cu această tehnologie au responsabilitatea de a păstra controlul asupra acesteia pentru a o dezvolta acasă sau în alte țări. Uniunea Europeană, liderul în acest domeniu, este preocupată în primul rând.

Pe lângă această urgență de mediu, trebuie să se țină seama de noua situație geopolitică: securitatea UE este strâns legată de credibilitatea politicii  energetice a UE. Cu toate acestea, ce se întâmplă cu credibilitatea politicii energetice europene atunci când refuză să includă o soluție, energia nucleară, promovând în același timp o politică ale cărei premise se bazează pe pariuri tehnologice al căror calendar și rezultate economice sunt incerte (cum ar fi hidrogenul) sau pe fapte care nu sunt validate de realitate – stabilirea unor obiective privind energia din surse regenerabile fără eliminarea treptată a cărbunelui sau a gazelor nu permite o reducere masivă a emisiilor de CO₂. 

Dezvoltarea masivă a energiilor regenerabile, astfel cum a propus Comisia, este absolut necesară și va fi cu atât mai eficientă dacă, în același timp, se va reduce ponderea surselor controlabile de producție de origine fosilă. Exemplul Germaniei ilustrează perfect acest lucru: susținătorii lui Énergiewende subliniază adesea că eliminarea treptată a energiei nucleare nu a fost însoțită de o creștere a ponderii cărbunelui. Este adevărat, dar nu acesta este scopul. Adevăratele probleme se află în altă parte: în primul rând, eliminarea treptată a nuclearității a întârziat ieșirea din cărbune; în al doilea rând, Germania nu poate elimina treptat energia nucleară (2022) și cărbunele (2030) fără a recurge masiv la gaze, indiferent de dezvoltarea energiilor electrice regenerabile, din cauza naturii lor incontrolabile.

Acest raționament la nivelul Germaniei se aplică întregii Uniuni Europene. Altfel spus, prioritizarea denuclearizării – sau absența energiei nucleare în mixul energetic – înseamnă punerea decarbonizării și independenței gazului și cărbunelui rusesc un loc secundar. În schimb, progresele rapide și credibile în materie de decarbonizare nu sunt compatibile cu ștergerea soluției nucleare pe termen lung. În plus, deoarece energia nucleară nu duce la dependență de Rusia, nu poate exista suveranitate energetică europeană fără energie nucleară.

Este necesar să se ia în calcul că persistă incertitudinea cu privire la scenariul care trebuie favorizat cu privire la ponderea acestei energii în mixul european în 2050. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că niciunul dintre scenariile existente nu prevede o creștere puternică. În mod similar, în cadrul Uniunii Europene, Comisia, în cadrul Viziunii strategice pe termen lung privind clima pe care a prezentat-o la 28 noiembrie 2018, a limitat ponderea energiei nucleare la aproximativ 15 % în 2050, și anume menținerea capacității actuale, în pofida ipotezei unei creșteri semnificative a consumului de energie electrică (de la 50 la 60 %).

Panorama energiei nucleare în Europa conduce la o distincție de cinci grupuri de țări:

1. Țările care, deși operează reactoare, doresc să elimine treptat această energie.

• Înainte de criza ucraineană, Germania plănuia să-și deconecteze ultimele trei reactoare la sfârșitul anului 2022, în conformitate cu deciziile luate de cancelarul Angela Merkel după incidentul de la Fukushima. De atunci, guvernul german a ridicat posibilitatea unei amânări a acestui calendar din cauza crizei ucrainene. 
•  Belgia, care plănuise să-și închidă reactoarele până în 2025 în favoarea unei politici energetice care utilizează masiv gaze, a deschis calea pentru o posibilă amânare.
   
• În cele din urmă, Spania intenționează să elimine treptat energia nucleară în 2035. Într-un studiu aprofundat al politicii energetice spaniole publicat în mai 2021, AIE a solicitat Spaniei să evite „orice închidere permanentă neplanificată sau bruscă care ar putea deteriora semnificativ securitatea alimentării cu energie electrică„.

2. La celălalt capăt al spectrului, trei țări construiesc reactoare, care vor fi puse în funcțiune între 2022 și 2023:

• PEER construit în Finlanda a fost conectat la rețea la 12 martie 2022. Acesta va funcționa la putere maximă în vara anului 2023, furnizând 14% din energia electrică a țării.
   
• EDF a anunțat conectarea PEER-ului francez de la Flamanville pentru 2023.
   
• În ceea ce privește Slovacia, aceasta va conecta succesiv două unități în  2023, ceea ce îi va permite să devină o țară exportatoare de energie electrică.

3. Pe lângă Franța, opt țări europene intenționează să înceapă, unele pe termen scurt, construcția de noi reactoare, pe lângă prelungirea duratei de viață a reactoarelor existente pe care multe dintre ele le-au lansat deja.

• Ungaria, care semnase un acord interguvernamental cu Rusia în 2021 pentru finanțarea și construcția a încă două reactoare, la care urmau să înceapă lucrările în 2022, a confirmat acest proiect după izbucnirea războiului. Cu toate acestea, este pusă sub semnul întrebării de facto de criză, mai ales că producătorul, Rosatom, este o companie de stat apropiată Kremlinului.
   
• În schimb, Finlanda a oprit proiectul Fennovoima, pentru care intenționa să folosească tehnologia rusă, imediat ce Ucraina a fost atacată. Este probabil ca această marginalizare a tehnologiei rusești să nu pună sub semnul întrebării însuși principiul construirii unui reactor suplimentar.
   
• Slovenia, în parteneriat cu Croația, intenționează să construiască una până la două unități pentru a compensa eliminarea treptată planificată a cărbunelui prevăzută pentru 2033.
   
• Republica Cehă se află, de asemenea, într-o cursă contra cronometru pentru a face față eliminării planificate a cărbunelui în 2038, intenționând să înceapă construcția a două reactoare în 2024.
   
• Bulgaria, puternic dependentă de cărbune de la aderarea sa la Uniunea Europeană, care a obligat-o să-și închidă vechile reactoare sovietice, a încheiat în 2021 telenovela de multiple răsturnări de situație și răsturnări de situație ale construcției unui reactor de tehnologie rusă, din motive care nu au legătură cu contextul geopolitic. La fel ca România, la sfârșitul anului 2021 a semnat un acord cu compania americană NuScale pentru construcția de reactoare modulare (SMR). 
   
• La rândul său, Olanda a anunțat în 2021 că dorește să construiască două reactoare de mare putere, de tip EPR.

4. La mijloc este tabăra țărilor ale căror intenții sunt neclare cu privire la viitorul reactoarelor lor. Astfel, Suedia, bântuită timp de patruzeci de ani de o dezbatere privind energia nucleară, menține ambiguitatea cu privire la soarta reactoarelor sale planificate să funcționeze până în anii 2040. Cu toate acestea, țara, care a închis două reactoare în 2019 și 2020, pune sub semnul întrebării redeschiderea acestora. Dezbaterea a început în 2021, când au apărut tensiuni puternice pe piața suedeză a energiei electrice, sudul țării, într-o situație de penurie, după ce a fost nevoită să importe energie electrică – foarte mare consumatoare de carbon – de la vecinii săi. O situație care a declanșat multe dezbateri în această țară, care se află pe podiumul dublu al celei mai puțin mari consumatoare de dioxid de carbon și mai ieftină energie electrică din Uniune.

5. În cele din urmă, Polonia, care nu a mai utilizat niciodată energia nucleară până acum, dorește să implementeze un program la scară largă (șase reactoare) pentru a elimina treptat cu succes cărbunele, de care depinde în mare măsură. O mare parte din viitorul nuclear al Europei este în joc în această țară, curtată de Franța și Statele Unite pentru furnizarea de tehnologie a reactoarelor.

Uniunea Europeană și-a demonstrat capacitatea de a pune în aplicare strategii ambițioase în ceea ce privește utilizarea energiilor regenerabile sau, mai recent, utilizarea hidrogenului. Acum trebuie să facă acest lucru în domeniul energiei nucleare.

Această strategie s-ar putea baza pe trei piloni.

Primul, înainte de oricare altul, este politic

Dezbaterile recente privind nașterea dificilă a taxonomiei europene a investițiilor ecologice au exacerbat divergențele intraeuropene cu privire la viziunea asupra rolului energiei nucleare. În mod evident, plecarea Regatului Unit a contribuit la transformarea disputei franco-germane pe această temă într-o față în față sterilă și dură. Convergența profundă a opiniilor cu privire la rolul energiei nucleare între două state membre puternice, Franța și Regatul Unit, a limitat de facto tentația germană de a forma o coaliție de opozanți.

Dezbaterea virulentă privind taxonomia a arătat în mod clar că acest lucru nu mai este valabil în Europa post-Brexit, Germania reunind un grup de state antinucleare (Austria, Luxemburg, Spania…) pentru a-și susține punctele de vedere.

În noul context geopolitic, în timp ce credibilitatea deciziilor europene menite să se elibereze de dependența Rusiei va fi controlată de Moscova, Uniunea Europeană nu își poate permite luxul de a-și arăta din nou diferențele.

Statele membre trebuie să încheie un acord politic privind neutralitatea în ceea ce privește chestiunea nucleară, ale cărui termeni ar fi următorii: fiecare este liber să facă propriile alegeri – aceasta este litera tratatului: alegerea mixului său energetic aparține statelor membre – și nu se poate pune problema blocării proiectelor acelor state membre care doresc să își dezvolte sau pur și simplu să își păstreze capacitatea nucleară.

Pe baza acestei alegeri libere, fără a se consulta cu vecinii săi, Germania a decis să elimine treptat energia nucleară și să-și sporească dependența de gazul rusesc.

Al doilea pilon este cel financiar

Taxonomia actuală propusă de Comisie este rezultatul unui compromis menit să depășească blocajele franco-germane.

Ca atare, promovează o viziune extrem de conservatoare asupra viitorului energiei nucleare în Europa. În primul rând, energia nucleară este descrisă ca o energie de tranziție, cum ar fi gazul: este aceasta compatibilă cu provocarea majoră de a afișa o politică energetică credibilă și suverană față de Rusia? În al doilea rând, textul stabilește condiții de neatins:

„Pentru a fi eligibile pentru taxonomie, proiectele nucleare trebuie să fi obținut o autorizație de construcție înainte de 2040 pentru modificări ale instalațiilor și înainte de 2045 pentru reactoare noi. În plus, din 2025, vor trebui să utilizeze combustibili rezistenți la temperaturi foarte ridicate pentru a rezista la șoc în cazul unui accident (așa-numitul „accident de combustibil tolerant”). Acest tip de combustibil este în prezent în curs de testare în Statele Unite, dar nu va fi operațional în Statele Unite sau Europa pentru care contează până în 2025. Această condiție nu este realizabilă.”

În cele din urmă, calendarul propus pentru proiectele eligibile nu este neapărat în concordanță cu dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR), care ar putea reprezenta o parte a viitorului industriei, în special pentru export. Aceste condiții restrictive ridică constrângeri serioase atât pentru fezabilitate, cât și pentru ritmul proiectelor, chiar dacă, prin promovarea accesului la finanțare competitivă, taxonomia reprezintă o problemă decisivă pentru sector, dacă să finanțeze construcția de centrale electrice noi, să le renoveze pe cele vechi și să le vândă la export.

În contextul situației de urgență deschise de războiul din Ucraina, liderii de proiecte nucleare și investitorii trebuie să poată conta pe un instrument clar, rapid și credibil, care nu este taxonomia în forma sa actuală. Realitatea este că situația geopolitică a făcut-o depășită și trebuie revizuită. Aceasta este o condiție esențială pentru credibilitatea viitorului rol al energiei nucleare în ecuația energetică europeană. În sens mai larg, Comisia trebuie să pună în aplicare o politică de sprijin pentru statele membre în ceea ce privește ingineria financiară a proiectelor.

Mai multe scheme de finanțare sunt în prezent testate în Republica Cehă sau în Regatul Unit. Pentru a contracara modelul rusesc de finanțare și construcție al Rosatom, este imperativ ca această problemă să fie clarificată.

Al treilea pilon este cel industrial

Peisajul industrial european este dominat în prezent de doi actori, EDF și Rosatom, concurenți, dar și parteneri. Concurenții străini sunt, în esență, americani.

Cu alte cuvinte, credibilitatea și atractivitatea proiectului nuclear european se datorează în mare parte credibilității atât a strategiei nucleare franceze, cât și a operatorului național. Acest lucru a fost subminat în ultimii zece ani, atât de politica de reducere a ponderii energiei nucleare decisă în 2012, cât și de performanțele industriale insuficiente ale sectorului, fie în ceea ce privește productivitatea centralelor electrice franceze existente, fie în ceea ce privește întârzierile semnificative (conectarea la rețea planificată inițial pentru 2012, programat pentru al doilea trimestru al anului 2023, pentru un proiect început în 2007) al proiectului de construcție a PEER Flamanville. Acesta este un punct major de îngrijorare: pe termen scurt, deoarece împiedică în prezent Franța să producă numărul maxim de megawați oră din cauza disponibilității insuficiente a flotei existente; pe termen mediu, deoarece constrânge amploarea noului proiect de construcție.

Prin urmare, în noul context care se deschide, este important să se pună în discuție toate opțiunile disponibile pentru a restabili industriei nucleare mijloacele excelenței sale și capacitatea de a atinge obiectivele stabilite. 

Industria are nevoie de încrederea și consecvența politicii; Politicienii au nevoie de o industrie de încredere, care să fie actualizată din punct de vedere al costurilor și al programului.

Concluzie: trasarea unei căi către suveranitatea energetică

Pentru a revizui politica energetică europeană, ordinea priorităților este clară: mai întâi să se elimine dependența de gazul rusesc; apoi să se accelereze decarbonizarea. Evident, pe termen scurt, rolul potențial al energiei nucleare este  limitat dar este foarte important pe termen mediu.

Surse bibliografice

-New Nuclear in Europe – 2030 outlook, World Nuclear Association, ISBN 9780955078484 (July 2014)
-Development And Integration Of Renewable Energy: Lessons Learned From Germany, FAA Financial Advisory AG (Finadvice), July 2014
-Euratom Supply Agency Annual Reports
-Fraunhofer IWES, The European Power System in 2030: Flexibility Challenges and Integration Benefits – An Analysis with a Focus on the Pentalateral Energy Forum Region (June 2015). Analysis on behalf of Agora Energiewende
-Technical And Economic Analysis Of The European Electricity System With 60% RES, Alain Burtin, Vera Silva, EDF Research and Development Division (June 2015)

-Security alert: Europe needs more grids, more power plants, Energy Post (17 November 2015)
-Gerard Wynn and Paolo Coghe, Institute for Energy Economics and Financial Analysis, Europe’s -Coal-Fired Power Plants: Rough Times Ahead (May 2017)

-Quels arguments donner en faveur de l energie nucleaire : SFEN Paris 8/2020