(De la un șofer simplu)
Nu am pretenția că aș fi specialist în drumuri. Nici vorbă de așa ceva, și sper să-mi fie iertată aroganța de a pune în discuție un subiect atît de delicat. Sînt, totuși, un șofer. Am condus prin destule țări din Europa Occidentală și am observat. Și cum construiesc ei și cum conduc și cum repară. Despre felul (organizat, logic, curat) în care repară ei, occidentalii, drumurile și despre dezordinea și haosul de la noi voi scrie în continuare.
De vreo două zile, au început lucrările de reabilitare pe DN 1 la intrarea în Otopeni. Trec zilnic pe acolo și n-am observat vreo problemă la asfalt, dar astea sînt finețuri de specialist pe care un nepriceput ca mine nu le poate vedea. Muncitorii sau apucat și au decopertat o fîșie lungă pe – Atenție! – o bandă și jumătate din drum, din cele 3 existente. Șoferii care trec prin zonă – și sînt mulți, foarte mulți, pentru că e singurul drum de acces către aeroportul Henri Coandă – se trezeau fără nici un avertisment în zona decopertată. Cei de pe banda a treia mai mergeau cum mergeau, dar cei de pe mijloc erau nevoiti sa continue drumul cu doua roți pe asfalt și două în partea stîngă, mai joasă. Un mare nor de praf se ridica în urma lor. Si, desigur, din cauza încetinirii bruște, s-a format o lungă coloană de mașini ce-i făcea pe mulți să se întrebe dacă vor mai prinde avionul.
Asfaltarea a început după două zile, seara. Eu am prins-o pe la ora 22.00. Și abia aici începe problema despre care vroiam să scriu.
În întunericul de la acea oră, mașinile din fața mea frînează brusc și șoferii aprind avariile, ca să evite o tamponare. Sîntem pe 3 benzi. Nu știu de ce ne-am oprit, dar pot să bănuiesc că are vreo legătură cu lucrările. Îmi amintesc că începuseră să decoperteze drumul de la centru spre exterior, deci mă pun pe banda din mijloc. Stăm cu toții și, din cînd în cînd, înaintăm foarte puțin. Brusc sînt înconjurat de cîteva zeci de mașini.
Înaintarea asta cu viteza melcului a durat vreo 10-15 minute. Inutil să spun că distanța pe care am parcurs-o a fost de cel mult 500 de metri. Dintr-o dată, am văzut în față și motivul: un semnal luminos care le indica șoferilor să treacă spre dreapta. În spatele acestuia, muncitorii asfaltau. Și totuși, nu înaintăm. Pînă la urmă, înțeleg de ce.
De la cele 3 benzi pe care veneau mașinile, ne trezim că exact în dreptul semnului trebuie să trecem nu pe două, ci pe o singură bandă!
Am continuat pe o bandă și am ieșit apoi din nou pe 3. Totul a durat 20-25 de minute.
(această schiță – scuze pentru lipsa talentului la desen! – arată ce greșesc cei care avizează șantierul. Lipsesc semnalele de avertizare că urmează lucrări, avertizarea se face din chiar locul în care începe șantierul, iar traficul e gîtuit brusc de la 3 la o singură bandă, fără o reducere inițială de la 3 la 2 benzi, pentru a păstra traficul fluid)
Am condus probabil sute de mii de kilometri în afara țării, cei mai mulți în Occident. Odată ce ieși din România, dincolo de dominația autostrăzilor, remarci ordinea. Eu, cel puțin, am observat de fiecare dată zecile de șantiere de pe autostrăzi.
Cum se face totuși că acolo nu sînt ambuteiajele despre care am povestit mai sus? Ei bine, e destul de simplu:
- Lucrările sînt anunțate cu cîțiva kilometri mai devreme, pentru ca șoferii să fie pregătiți.
- Semnele de circulație puse cu mult înainte de lucrări le indică șoferilor să folosească anumite benzi. De exemplu, dacă șantierul e pe mijlocul drumului, șoferii sînt rugați să folosească benzile din dreapta.
- Niciodată, dar NICIODATĂ, nu am văzut trafic gîtuit de la 3 benzi la una singură într-un singur punct. Restricționarea se face treptat, de la 3 la 2 benzi (chiar dacă pe banda a doua nu se lucrează începînd cu locul gîtuirii) și abia apoi la o singură bandă.
- Semnele de circulație care anunță lucrările sînt EXTREM de vizibile. Asta înseamnă că noaptea toate sînt luminoase și foarte ușor de văzut de la mare distanță.
- Muncitorii au toți veste reflectorizante.
- Lucrările, indiferent de anvergură, sînt anunțate la radio.
Practic nici unul dintre punctele de mai sus n-a fost respectat pe DN 1. Însă regulile legate de felul în care se lucrează pe drumurile din Europa nu sînt respectate de aproape 30 de ani în România. Mi-e imposibil să cred că în tot acest timp nimeni din conducerea CNADNR, a Ministerului Transporturilor, a primăriilor, a firmelor care fac lucrările nu a condus mașina prin Austria ori Germania. Mi-e imposibil să cred că n-au văzut cum sînt indicate lucrările acolo!
Și-atunci?
Voi încheia cu o altă amintire, dintr-o altă capitală europeană. Într-o seară, muncitorii au luat cu asalt o porțiune de drum de aproape un kilometru. L-au blocat complet. Îmi amintesc că mă gîndeam că a doua zi urma să trec pe acolo și mă întrebam cum să fac, pe unde să ocolesc.
A doua zi, drumul era perfect, cu asfalt nou și cu marcaje proaspete. Nici măcar o urmă a lucrărilor de peste noapte nu rămăsese pe toată distanța.
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro
