Întreaga Uniune Europeană este astăzi concentrată pe două obiective majore: recâștigarea independenței energetice față de Rusia prin diversificarea furnizorilor de resurse energetice primare (petrol, gaz natural) și tranziția cât mai rapidă spre energia verde atunci când vorbim de producția de electricitate, în special energie solară și eoliană. Provocările sunt semnificative, având în vedere faptul că soluțiile pentru energia verde au nevoie, la rândul lor, de resurse pe care Uniunea Europeană nu le controlează sau le controlează într-o măsură foarte mică, piața globală de așa ceva având în continuare disfuncționalități majore (este o piață de oligopol în cel mai bun caz). Tranziția către energia verde pare, mai degrabă, un efort de înlocuire a unui monopol pe sursele de energie clasice devenit indezirabil politic (Rusia) cu un alt monopol sau oligopol pe resurse minerale cheie din care să fie fabricate unitățile de producție de energie verde (între jucătorii cu rol important regăsind și aici Rusia). România este și ea implicată în acest proces de tranziție spre energie verde, încercând să accelereze proiectele de extracție de gaze naturale din Platforma Mării Negre din care, eventual, să producă energie electrică în paralel cu impulsionarea investițiilor în surse regenerabile de electricitate (eoliană, solară).
Țările din Uniunea Europeană care au făcut eforturi impresionante în direcția producției de electricitate din surse regenerabile și care astăzi produc circa 1/3 din energia lor electrică din aceste surse sunt: Spania cu o medie multianuală (2000 – 2021) de 30,6% din total producție de electricitate, în 2021 având 32,7%; Portugalia cu o medie multianuală (2000 – 2021) de 30,5%/an din total producție de electricitate, în 2021 având 31,03% și Germania cu o medie multianuală (2000 – 2021) de 27,3%/an din total producție de electricitate, în 2021 având 28,9%. Media multianuală (2000 – 2021) în cazul Uniunii Europene este de 18,32%/an, în 2021 ponderea fiind de 19,37%. Media mutlianuală (2000-2021) în cazul OCDE este de 13,6%, în 2021 ponderea fiind de 14,46%. România, din păcate, se află la mare distanță atât de OCDE cât și de Uniunea Europeană: media multianuală (2000-2021) fiind de doar 5,7%/an din total producție de electricitate, în 2021 ponderea ajungând abia la 13,97%. România a început eforturile în această direcție mult mai târziu, abia din 2005 apărând primele investiții consistente și cu rezultate în producția de energie electrică din surse regenerabile. După integrarea noastră în 2007, eforturile au crescut exponențial în această direcție și trebuie să remarcăm apropierea destul de accelerată de media UE și OCDE (ne mai despart de media UE doar 5 procente și de media OCDE doar 0,5 procente). Totuși, distanța față de performerii UE (Spania, Portugalia și Germania) rămâne însă considerabilă (mai mult de 12-16 procente).
Per ansablu, putem observa că acest efort de ”înverzire” a producției de electricitate în Uniunea Europeană și în țările membre OCDE a explodat cu mult înainte de pandemie și cu mult înainte de criza energetică / războiul din Ucraina. Este deja o tendință de durată și o opțiune de politică publică consistentă, obiectivele fiind urmate și atinse cu mare rigurozitate (Graficul 1). Dacă România a accelerat producția de electricitate din surse regenerabile abia de prin 2010, țările UE și OCDE au început cu 10 ani mai devreme (de prin anul 2000). Această diferență de 10 ani este importantă și a fost în bună măsură surmontată de România în ultimii ani. Să nu uităm însă că acest ritm de dezvoltare nu a fost unul susținut în toate țările UE, un cluster de doar 5 țări fiind performerii europeni cu rezultate semnificative în acest domeniu (la cei trei deja enumerați deja se mai adaugă Marea Britanie și Olanda). Paradoxal sau nu, țări mari ca Italia sau Franța se află încă la mare distanță de acești performeri. Această concentrare pe un număr relativ mic de țări arată și că situația la nivelul Uniunii Europene nu este una foarte clară pe acest subiect, doar puține țări având avantaje competitive și comparative reale în a dezvolta acest tip de obținere a energiei electrice.
Graficul 1: Evoluția ponderii energiei din surse regenerabile (eoliană/solară) în total producție de electricitate (UE, OCDE, România).
Distanța României față de media UE și media OCDE privind producția de energie verde raportată la total producție de electricitate a avut o evoluție destul de sinuoasă în ultimii ani (Graficul 2). România a pornit, așa cum am arătat, mult mai târziu decât majoritatea țărilor din Uniunea Europeană sau OCDE, valoarea negativă a acestei distanțe arătând acest lucru. Până în 2010 – 2011, această distanță negativă s-a tot accentuat în sens negativ, marcând rămânerea în urmă a României pe acest subiect. După 2010-2011 însă, România a început să recupereze masiv din această diferență, ajungând chiar la o situație favorabilă care și-a atins maximul în 2015. Această recuperare nu s-a datorat însă neapărat României cât faptului că în toate țările UE și OCDE ritmul producției de energie ”verde” s-a redus în favoarea producției de energie din sursele clasice (combustibili fosili, energie atomică). Tendința însă s-a inversat total după 2015 și evoluția este evident în defavoarea României. Totuși, dacă astăzi (2021) distanța față de OCDE este aproape inexistentă, distanța față de media UE s-a deteriorat constant și accelarat. România rămâne în urma țărilor UE dar începe să rămână și în urma țărilor OCDE. Este clar că avem nevoie de și mai multe eforturi în direcția pe care am consolidat-o cu mari eforturi în ultimul deceniu.
Distanța față de cei mai puternici performeri din Uniunea Europeană (Spania, Portugalia și Germania) arată că rămânerea în urmă este și mai alarmantă (Graficul 3). Într-o competiție și într-o grupare economică este bine să te compari cu vârful clasamentului, nu cu media sau cu coada clasamentului.
Din Graficul 3 reiese clar că diferențele sunt tot mai mari și distanța față de UE și OCDE se va deteriora foarte rapid în următorii ani. Cu atât mai mult, în acest context, gazele de la Marea Neagră capătă o și mai mare importanță energetică. Această divergență mult mai clară decât comparația cu media UE sau OCDE impune nu doar accelerarea extracției de gaze de la Marea Neagră, ca soluție tranzitorie, ci și reconsiderarea prelucrării avansată a acestora și transformarea lor în energie electrică.
