Istoria economiei mondiale a demonstrat că declanșarea unor crize a determinat nu doar stagnare și falimente dar și apariția unor oportunități de dezvoltare în ramuri sau sectoare care, ori au beneficiat de ”curățirea concurențională” a unor segmente de piață prin ravagiile crizei, ori au evidențiat mijloace și resurse apte de a permite ieșirea din criză.
Iminența unei crize alimentare la nivel global
Deși în ultimii doi ani economia globală a fost preocupată, poate excesiv, de efectele crizei pandemice, din a doua jumătate a anului 2021 atenția s-a orientat și asupra așa zisei crize energetice iar mai de curând și asupra unei noi crize, aceea alimentară.
Recent FAO a publicat documentul ”AO Food Price Index” prin care anunță că acest index înregistrează a 10-a creștere lunară consecutivă.
Se arată că indicele prețurilor alimentelor a înregistrat o medie de 118,5 puncte în martie 2021, în creștere cu 2,4 puncte, sau 2,1% față de februarie. Aceasta este a zecea creștere lunară consecutivă a valorii indicelui, care a atins cel mai ridicat nivel din iunie 2014. Indicele prețurilor cerealelor a înregistrat o medie de 123,6 puncte în martie, încheind opt luni de tendință ascendentă.
Indicele prețurilor uleiului vegetal a înregistrat o medie de 159,2 puncte în martie, în creștere cu 11,8 puncte sau 8,0% față de februarie și celmai ridicat nivel din iunie 2011. Indicele prețurilor la produsele lactate a înregistrat o medie de 117,4 puncte în martie, în creștere cu 4,4 puncte sau 3,9% față de februarie. Și în acest caz, este a zecea lună consecutivă de creștere a indicelui, care este mai mare cu 16% față de valoarea din anul trecut din aceiași perioadă.
Datele sunt îngrijorătoare dar reflectă o situație conjuncturală sau sunt semnalul de alarmă al posibilității declanșării unei crize alimentare globale cu efecte atât de dramatice asupra sării generale a populației globului încât ar putea fi asimilată unei pandemii, o pandemie alimentară.?
Nu putem omite faptul că odată cu destabilizarea lanțurilor de aprovizionare, închiderea frontierelor și prăbușirea comerțului mondial ca urmare a crizei covid securitatea alimentară la nivel global este amenințată. Situația este atât de critică încât miniștrii agriculturii din G20 au promis în octombrie 2020 să „coopereze îndeaproape și să ia măsuri concrete pentru a proteja securitatea alimentară și nutriția în întreaga lume”, luând notă de Raportul comun al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și al Programului Alimentar Mondial (PAM) care a avertizat că aproximativ 135 de milioane de persoane din întreaga lume se află deja în pragul foametei, fiind cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.
Ultimele statistici FAO indică o creștere a prețurilor la alimente cu 31,3% față de octombrie 2020. Deci într-un an au crescut cu o treime.
Cum se situează România în acest context al unei inevitabile crize alimentare ?
România se află într-o situație paradoxală datorită faptului că deși dispune de condiții pedoclimatice excepționale nu reușește să obțină în agricultură rezultate pe măsura potențialului pe care îl are.
Conform estimărilor Comisiei Economice ONU pentru Europa încă din 1975, agricultura românească ar putea asigura hrana a cca 80 milioane persoane, fiind prin excelență un exportator calificat de produse agro alimentare. Realitatea este însă diferită fiind caracterizată prin faptul că România este în pericol de a pierde cel mai mare avantaj comparativ pe care îl are, acela a imensului potențial agricol datorită faptului că agricultură suferă de decapitalizare, de dezinteresul politicilor guvernamentale, de lipsa unor programe naționale menite stopării efectelor secetei și deșertificării prin construcția unor rețele moderne de irigații, de lipsa unor legi de interes național în ceea ce privește posibilitatea vânzării pământului către cetățeni străini.
Cu toate acestea, anul 2021 este echivalent cu revenirea sectorului agricol din România până în apropierea sau chiar depășirea nivelului record atins în 2019, de aproape 46 de miliarde de lei, potrivit analiștilor KeysFin, care iau în calcul estimările din iulie ale Comisiei Europene, care a prognozat o creștere de 43,5% a producției locale de cereale.
România a reușit să rămână cel mai mare producător de floarea soarelui din UE, cu o recoltă de 2,2 milioane de tone în 2020.
Totuși, s-a înregistrat cea mai mare scădere a valorii producției vegetale din Uniunea Europeană, de 18,5% și a coborât pe locul 7 în UE, cu 5% din total, fiind devansată de Polonia, care a ajuns la 6% din total în 2020.
Deși România a ocupat în continuare primul loc la suprafața cultivată de porumb în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în anul pandemiei, producția realizată a fost de 10,2 milioane de tone, pierzând astfel poziția de lider în favoarea Franței.
În ceea ce privește producția de grâu la nivelul UE, România a mai pierdut un loc în clasament, ajungând pe locul 6, cu 5,1% din total și o recoltă de 6,4 milioane de tone în anul 2020.
Valoarea producției sectorului agricol din România a scăzut cu 15,4% în anul 2020, comparativ cu anul 2019, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.
De asemenea, producția vegetală a scăzut cu 21,5%, iar producția animală și serviciile agricole s-au redus cu câte 1,2%, în 2020, față de anul anterior.
Concluzia acestei radiografii statistice este clară. În pofida condițiilor naturale excepționale, agricultura nu reușește să devină o ramură caracterizată de două elemente esențiale ale unei economii moderne:
- sustenabilitatea din punctul de vedere al randamentelor
- constanța unui trend predictibil din punctul de vedere al rezultatelor la nivel de PIB.
Studiile arată că pentru a deveni o ramură caracterizată prin elementele de mai sus, agricultura românească trebuie să beneficieze de efectele unor politici nu doar de natura stimulărilor fiscale sau a celor rezultate din politica agricolă comunitară ci și de realizarea unor proiecte de natură tehnică apte de a stabiliza producția într-o manieră sustenabilă și predictibilă. Obiectivul central al acestor proiecte trebuie să fie reducerea importantă a caracterului meteodependent al culturilor vegetale.
Trei sunt direcțiile de acțiune:
- creșterea nivelului de tratare cu îngrășăminte și insectofungicide
- extinderea rețelei sistemului de irigații
- combaterea deșertificării.
Valorificarea potențialului agricol al Mării Negre
Criza creează o oportunitate și în acest caz. Mai precis, criza alimentară creează României oportunitatea de a deveni un important producător agricol la nivel european, ceea ce ar transforma-o din importator în exportator de produse agro-alimentare dar și de a deveni un important jucător pe piața mondială a îngrășămintelor chimice.
Evenimentele ultimelor săptămâni au scos la iveală o situație care aduce noi argumente în favoarea iminenței crize alimentare și a importanței producției de îngrășăminte. Creșterea, uneori exponențială, a prețului gazului natural a condus la reducerea dramatică a producției de îngrășăminte chimice ceea ce va avea ca o consecință directă creșterea costurilor și chiar o reducerea producțiilor agricole la nivel global.
Cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu Mureş, a anunţat că se confruntă cu o situaţie excepţională din cauza preţului foarte mare la energie, gaz natural şi energie electrică. Acest lucru determină începerea pregătirilor pentru oprirea temporară a activităţilor de producţie.
Directorul general al Azomureş a declarat că:
„Nivelul ridicat al preţului solicitat de furnizori pentru materia primă principală, gazul metan, nu ne mai permite continuarea sustenabilă a activităţii. Din această cauză, la nivel european, şi alte platforme industriale au oprit total sau au restrâns foarte mult activităţile de producţie. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă.”
Studiile de profil arată că, începând din anii 1975-1980 sporul de producție agricolă vegetală la nivel global s-a datorat în proporție de peste 50% creșterii consumului de îngrășăminte chimice și de tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor.
Un aspect important și oarecum îngrijorător este acela că piața de îngrășăminte este dominată de puține țări producătoare. UE depinde în mare măsură de importuri pentru majoritatea îngrășămintelor chimice. Din anul 2014, balanța comercială a UE s-a inversat, astfel încât, dintr-un exportator net, Comunitatea Europeană s-a transformat în importator. În anul 2017 importurile nete au ajuns la 153 000 de tone.
Estimările de consum ale îngrășămintelor de sinteză sunt stabile în întreaga UE. Statele care au aderat la UE după 2004 (UE-N13) au manifestat o tendință de creștere a consumului, dar pornind de la un relativ nivel scăzut față de celelalte state membre. În perioada 2006-2016, cea mai mare creștere de îngrășăminte aplicate pe hectar a avut loc în Bulgaria (8,5%) și România (5,9%), dar începând cu 2017 a scăzut în comparație cu media UE.
Documentul OCDE ”Building Agricultural Resilience to Natural Hazard-Induced Disasters” (2021) pune accentul pe ”șansa” pe care o au țările deținătoare de resurse de gaz pentru a-l valorifica nu doar în sens energetic ci și în sensul utilizării în fabricarea îngrășămintelor, ce vor deveni produse extrem de importate și căutate pe piața globală în contextul apariției semnelor crizei alimentare.
Iată cum, această ”șansă” o poate avea România prin extinderea utilizării gazului din Marea Neagră nu doar spre realizarea independenței energetice dar și prin deschiderea posibilității de a deveni un actor strategic de importanță, cel puțin europeană, într-un domeniu ce va deveni de importanță capitală în condițiile crizei alimentare, cel al îngrășămintelor chimice.
Iată cum, Marea Neagră, prin resursele ei de gaz, poate avea și un potențial agricol pe lână cel energetic, naval, piscicol sau de turism.
Poate avea, dar încă nu are deoarece decidenții noștri politici nu au determinarea, poate nici înțelegerea necesară pentru a urgenta punerea în concept și aplicare a politicilor și măsurilor necesare începerii extragerii gazului din Marea Neagră.
Ar fi încă o oportunitate istorică pe care o putem pierde.
9.12.2021
O treime de fabricile de îngrășăminte și amoniac din Europa au fost nevoite fie să se închidă, fie să reducă temporar producția din cauza creșterii prețurilor la gaze.
Peste jumătate dintre companiile de utilaje agricole din Europa estimează că producția se va opri în următoarele luni, din cauza lipsei de piese și de componente. Deci situația pare să fie destul de gravă, serioasă și mai critică pentru producătorii de combine și tractoare, care sunt vitale pentru agricultorii noștri, pentru că în acest domeniu, 3 producători din patru sunt forțați să oprească producția în următoarele patru săptămâni.
