Într-o altă lume, datele care urmează ar trebui să fie destule pentru o rețetă de succes: peisaj de munte, aer curat și liniște, cîteva pîrtii de schi aproape, locuri de cazare multe și bune, restaurante mici cu mîncare bună, un castel minunat care domină zona și care poate fi vizitat la un preț rezonabil.

Această altă lume nici măcar nu e foarte departe de noi: ajunge să ieșim din țară, să traversăm Ungaria și să ne oprim în Austria pentru a găsi mici „colțișoare de Rai”. De ce acolo? Ce au ei în plus? Întrebarea are sens, pentru că ingredientele sînt aceleași.

Un sfîrșit de săptămînă la Bran îmi oferă răspunsurile.

Ne-am cazat într-o pensiune cochetă la vreun kilometru și jumătate de centrul Branului. Atmosfera de „acasă” te prinde imediat ce intri. Spațiul generos de la parter e aranjat în cea mai mare parte ca un salon de casă de locuit, cu ferestre mari și cîteva zone ce le permit mai multor oameni să nu se deranjeze cînd împart locul. Doar încăperea de alături, amenajată pentru micul dejun al clienților îți amintește că ești într-o pensiune și nu acasă.

Astfel de locuri sînt cu sutele în Bran. Unele mai luxoase, altele mai simple, în funcție de bugetul turiștilor. Un lucru este însă clar: administratorii pensiunilor trăiesc din turism, deci vor face tot ce pot să atragă clienți.

Întoarcerea rapidă (și aș spune crudă) la realitate se întîmplă cînd te hotărăști să mergi pînă la castel. Un kilometru și jumătate pe jos nu e mare lucru și, pînă la urmă, ești la munte, vrei să profiți de aer, de mișcare, de liniște.

De la pensiune pînă la drumul principal sînt cîteva sute de metri de mers pe o potecă neasfaltată. Asta înseamnă că rămîne un kilometru de mers pe drumul ce traversează Branul. Aici începe aventura.

copyright em360

O toaletă aruncată în pîrîul care traversează Branul

Inițial, avem un trotuar pe care putem merge. Unul îngust, însă e proaspăt asfaltat. Se termină repede. Cînd spun se termină, înseamnă că dispare, că nu mai e. Că trebuie să mergi pe marginea unui drum pe care trec mașini mici în mare viteză (unde s-or grăbi așa?), care depășesc camioane mari, grele, ce trec cu un uruit sinistru, făcînd să tremure pămîntul. Dacă ai neșansa să fi plouat înainte, noroiul de pe marginea drumului întregește atmosfera respingătoare. Iar dacă adaugi un copil mic de care trebuie să ai grijă tot timpul în astfel de condiții, experiența devine chiar periculoasă.

copyright em360

Un drum fără trotuar traversează Branul

Intrarea spre castelul din centrul Branului se face printr-un tîrg ce imită tîrgurile aflate în orașele occidentale: căsuțe de lemn de-o parte și de alta a aleilor, multe produse. Diferența nu o face abundența, ci calitatea: într-unul dintre tîrgurile pe care le-am vizitat recent la Viena, producătorii își vindeau propriile produse, fie ele broșe, cercei, globuri, mîncare sau altceva. Produse făcute cu mîinile lor.

La Bran, oferta bogată vine tot de la niște producători, însă aceștia sînt chinezi și lucrează pe bandă rulantă. În plus, chinezii produc atît de mult încît le vînd tuturor celor care au tarabe sau căsuțe în piața noastră: păpuși Barbie sau Monster High, mingi de plastic de diverse mărimi, brățări fluorescente, artizanat românesc de lemn „made in China”, zeci și zeci de produse colorate strident replicate în zeci și zeci de tarabe și căsuțe de lemn.

A, și hitul sezonului erau niște căciuli de blană ce aveau pe ele un cap de animal cu ochi mari, de sticlă. Hidoase.

copyright em360

Intrarea dezolantă spre Castelul Bran

E ca într-o parafrază a unui banc celebru: cînd Dumnezeu a făcut lumea, i-a uitat pe români ultimii. Și, cumva ca să se scuze, le-a dat de toate: cele mai frumoase păduri, munți minunați, ape, cîmpii, marea cea mare, soare arzător vara și zăpezi din belșug iarna.

Și le-a mai dat și administratori pentru bugetele locale.

Asta se întîmplă la Bran. Sînt de toate. Proprietarii de pensiuni își dau silința să ofere condiții de Occident. Restaurantele încep să ofere servicii comparabile. Partea privată a economiei funcționează.

Ce ține însă de primărie nu se urnește. Este penibil să nu poți face un kilometru pe jos în siguranță, din cauza unui drum național ce traversează ditamai stațiunea! Șoferii n-au nici o vină (cel puțin aceia dintre ei care respectă viteza legală): alt drum nu e.

Cît despre „tîrgul” de la poalele castelului, am suprins o discuție între doi vînzători: „Este tot mai greu: luam chinezăriile cu 100 de euro de la Borșa, s-au scumpit acum că e alt furnizor.”

Atîta timp cît există cerere, oferta va sta în picioare.

Ar fi interesant, totuși, un experiment: ce ar fi dacă Primăria Branului ar interzice vînzarea chinezăriiilor în acest tîrg și l-ar deschide doar pentru artizanat, bijuterii făcute de mînă, clătite și covrigi, șosete și mănuși de lînă ori alte produse făcute pe la noi. Credeți că n-ar mai fi turiști?

 

 

Share.

Un comentariu

Comentariul tau

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.