Partea I
În septembrie, cu ocazia vizitei unei delegații OMV conduse de CEO-ul grupului, Alfred Stern, a apărut informația că guvernul României exclude orice discuție privind modificarea legii offshore cât timp Austria își menține veto-ul împotriva aderării României la Schengen. La prima vedere, poziția părea să se înscrie în linia declarațiilor dure ale premierului Ciolacu, care amenințase inclusiv că va cere despăgubiri Vienei și va intenta o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În esență, însă, această poziționare, scursă în mod „transparent” către presă, pare să transmită altceva: România este deschisă să negocieze modificarea legii offshore dacă Austria permite aderarea României la Schengen.
O astfel de abordare ar fi însă una greșită. Schengen este un proiect economic, dar și strategic în sine, mizele sale fiind de o magnitudine cel puțin similară cu subiectul Schengen. O abordare tranzacțională a guvernului României este de evitat, în primul rând pentru că ar risca să transforme Neptun Deep în ostatic al disputei privind Schengen. Mai mult, este neinspirat să pui pe masa negocierilor un proiect strategic pentru România contra unui drept câștigat cum este Schengen. Chiar dacă 2024 este an electoral în ambele țări și „premiul” Schengen este cu siguranță râvnit de politicienii noștri, aderarea României nu trebuie forțată indiferent de prețul plătit. Nu în ultimul rând, în acest moment critic pentru concretizarea Neptun Deep, agățarea acestuia de o temă politică explozivă ar putea fi un catalizator pentru un cocteil de riscuri, riscând să deraieze proiectul.
Mizele OMV
Despre interesul OMV Petrom în modificarea legii offshore s-a scris în mod extensiv. În esență, compania austriacă cere eliminarea restricțiilor privind comercializarea gazului extras din Marea Neagră, atât în ceea ce privește dreptul de preempțiune al statului român, cât și referitor la limitări temporare legate de situații excepționale, insuficient definite, spun reprezentanții OMV.
Astfel, articolul 21 al legii stipulează: „pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliaţi acestora:
a) au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la preţurile şi în cantităţile determinate de către aceştia, în condiţiile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare;
b) nu pot face obiectul unor restricţii referitoare la preţ, comercializare, ofertare şi/sau vânzare a hidrocarburilor, după data de 31 decembrie 2022, cu excepţia prevederilor legislaţiei naţionale şi europene.”
Ca excepție de la principiul prezentat mai sus, Guvernul României poate introduce anumite limitări temporare ale prețului și cantităților, în vederea asigurării consumului casnic și a producției de energie termică pentru populație, precum și a satisfacerii obligațiilor de solidaritate asumate de România ca urmare a deciziilor luate în comun cu partenerii UE.
Volumele tranzacționate în baza unor contracte bilaterale vor fi „oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S. A.N.R.S.P.S., va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepţia acestei oferte, absenţa unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantităţi către terţi.”
Dreptul de preempțiune al statului român este considerat ca fiind o îngrădire a libertății pieței de gaze naturale la nivel european. De alfel, OMV a depus o reclamație la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, în mod interesant, chiar în preajma deciziei de exploatare comercială a zăcămintelor, luată în iunie 2023.
Trebuie spus că, adoptată în mai anul trecut, Legea Offshore reflectă în mod natural și explicit voința politică a actualei coaliții aflate la guvernare în România, trecând în plus și prin filtrul de promulgare al președintelui țării. Cu toate acestea, compania OMV contestă, la un an de la intrarea în vigoare a legii, în condițiile în care arcul guvernamental rămâne în esență același.
Miza principală a Austriei nu este una comercială, ci strategică: păstrarea dreptului de decizie privind clienții care vor primi volumele extrase din Marea Neagră și implicit menținerea poziției ca hub important al gazelor naturale din Europa. Altfel spus, după ce se împart banii, este cel puțin la fel de important cine controlează destinația gazelor. Entitatea care are acest control este adevăratul jucător.
