Societatea actuală se confruntă cu provocări majore și consecințe dezastruoase (dezastre naturale mai violente, pierderea biodiversității, penuria de resurse naturale etc.). Creșterea pericolelor necesită o revizuire a modelului actual și schimbări profunde.
Pentru a atenua efectele perverse ale schimbărilor climatice și violența derapajelor ecologice, așa-numitele soluții ” verzi” care pledează pentru conservarea mediului, garantând în același timp profitabilitatea economică, câștigă teren. Într-adevăr, discursul care pledează pentru abordările înverzirii este din ce în ce mai răspândit la societatea civilă, cetățeni, politicieni și actori economici.
Urgența situației ecologice și periculozitatea acesteia (amenințările la adresa planetei și a umanității) au contribuit la declanșare spectaculoasă a campaniei pentru tranziția energetică. Astfel, proiectele în favoarea acestei tranziții sunt de interes pentru guverne și sunt din ce în ce mai integrate în politicile publice. Acestea din urmă pun în aplicare strategii de dezvoltare a energiilor regenerabile și a tehnologiilor curate, utilizând mecanisme multiple (cum ar fi stimulente economice, fiscale și de reglementare).
Ca parte a acestui fapt, asistăm la creșterea practicilor care solicită ecologizarea sistemului, atenuarea exceselor economiei brune, sobrietatea carbonului și încurajarea unor mecanisme mai curate și durabile. Se pune problema tranziției spre un alt model de dezvoltare
Întrebarea este: sunt aceste practici ale tranziției, menite să fie avantajoase și durabile, într-adevăr atât de utile și urgente ? Ce se află cu adevărat în spatele surselor regenerabile de energie? Pot provoca riscuri pentru sănătate, sociale, de mediu și spațiale? Soluțiile prezentate ca fiind capabile să rezolve excesele nu reproduc amenințările pe care urmăresc să le contracareze?
Este necesar să se înțeleagă de ce o astfel de tranziție este în curs de desfășurare. În fața derapajelor ecologice și a pericolelor care afectează planeta și omenirea, este necesară recurgerea la o ruptură de modelul devastator. Într-adevăr, conștientizarea ecologică s-a tradus într-o dorință de tranziție și o nevoie de schimbare.
Pentru a rezolva problemele legate de penuria de resurse energetice, creșterea cererii de energie și pericolele cauzate de un sistem devastator, tranziția energetică este prezentată ca fiind soluția care trebuie adoptată și cea capabilă să garanteze reducerea daunelor, asigurând în același timp o creștere durabilă.Astfel, apare ca fiind o soluție ruptura de practicile unui model bazat pe combustibili fosili. În acest sens, tranziția solicită integrarea unei abordări tehno științifice (prin utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile) pentru a rezolva provocările contemporane, geopolitice, economice și sociale și pentru a integra noi provocări (implementarea de noi soluții și tehnologii și inegalități între țări).
Tranziția energetică este deci prezentată ca o soluție capabilă să rezolve provocările actuale dar dacă se cunosc avantajele derivate din aceasta, excesele și greșelile legate de adoptarea sa sunt foarte puțin evidențiate ( vezi : ” Green washing Economy 4/2020”).
Pentru o vreme, principalul reproș adusă energiilor surselor regenerabile de energie a fost costul lor mai mare în comparație cu combustibilii fosili cu excepția
energiei solare/voltaice al cărei cost continuă să scadă în fiecare an. Acest cost ridicat afectează profitabilitatea și ,inițial, a descurajat investitorii , dar situația se schimbă pe timp ce trece deși s-a dovedit că în pofida dezvoltării sistemului tehno-industrial, energiile regenerabile nu pot funcționa fără petrol, gaze sau cărbune. Este aproape imposibil de realizat o dezvoltare a resurselor regenerabile fără subvenții de la stat, fără un cadru reglementare avantajoasă etc. Cu cât tehnologia avansează mai mult, cu atât mai multe investiții care trebuie realizate sunt enorme, iar riscurile pentru sectorul privat sunt semnificative și cu atât este mai indispensabilă implicarea unui stat strategic în economie. S-a mers pe ideea ca resursele regenerabile ar avea costuri prea mari și profitabilitate mică pe termen lung.. Există o tendință de a crede că producția de energie electrică ecologică costă mai mult decât producția nucleară sau fosilă. Cu toate acestea, în prezent, energiile regenerabile sunt foarte competitive datorită maturității tehnologiei și emulației concurenței. Potrivit LCOE (Levelized Cost of Energy) în 2020, prețul producției de energie electrică de către centralele combinate pe gaz este de 60 € / MWh față de 53 € / MWh pentru energia eoliană onshore și 49 € / MWh pentru fotovoltaice la sol în sudul Europei. Aceste prețuri nu iau în considerare inflația ridicată a gazelor naturale în urma epidemiei de Covid-19 și a războiului din Ucraina.
Un alt argument care este adus în discuție relativ la costurile și efectele energiilor regenerabile este dependența lor de pământurile rare ( vezi : ” Open Edition. Journals. 04/2020 ”)
Pentru a construi turbine eoliene și panouri solare, este necesar să se extragă din sol materii prime care sunt uneori limitate și concentrate în doar câteva regiuni ale lumii. În 2018, China a produs 71% din pământurile rare din lume. Magneții permanenți montați pe multe turbine eoliene off shore conțin neodim și disprosiu, considerate rare șui extrem de scumpe.
Tabelul de mai jos ( Fig.1) arată dominația extragerii și comercializării pământurilor rare de către China
Dar dezbaterea din jurul pământurilor rare tinde să abată atenția de la alte probleme ridicate de stimularea producției de energie regenerabilă.
De exemplu, se pune problema consumului mai mare de beton
Energiile regenerabile – în special energia eoliană, hidro și biomasa – consumă mult beton, mult mai mult decât combustibilii fosili (cărbune și petrol) pentru un megawatt de energie electrică produsă. Producția de clincher, o componentă esențială a cimentului rezultată din arderea la temperaturi foarte ridicate a unui amestec compus în principal din calcar și argilă, singur mobilizează mai mult de 2,5% din cererea de energie primară la nivel mondial. La aceasta se adaugă faptul că betonul reprezintă între 8 și 9 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră (GES).
Tabelul de mai jos ( Fig.2) arată consumul de beton în producerea dec energie
Compus din nisip, pietriș și ciment amestecat cu apă, betonul este un flagel. Dependența civilizației industriale de acest material provoacă devastări ecologice majore. Consumul global de agregate (nisip și pietriș) esențial pentru fabricarea betonului atinge deja 50 de miliarde de tone în fiecare an, potrivit ONU. Pentru a satisface cererea, nisipul este extras din plaje și albiile râurilor, distrugând habitatele multor specii, uscând acviferele și generând poluări multiple. (vezi: ” Local acceptance of wind energy” Energy Policy 59/2020)
Consum mai mare de cupru este considerat un alt efect de ineficiență al stimulării producției de energie regenerabilă printr-un conținut de cupru mult mai mare decât combustibilii fosili sau nucleari. De exemplu, autovehiculul electric conține de trei până la nouă ori mai mult cupru decât un vehicul termic.
Consumul de cupru din energie solară, eoliană și hidroelectrică depășește cu mult toate celelalte surse de producție de energie. (vezi: ” Ecoinvent” 4/2023)
În top 10 al principalilor producători de cupru se află multe țări din sud (Chile, Peru, Republica Democrată Congo, Zambia, Mexic etc.), unde condițiile de muncă sunt îngrozitoare. Amnesty International a estimat că aproape 40.000 de copii lucrează în minele de cobalt din sudul Republicii Democrate Congo. Chile găzduiește cea mai mare mină de cupru din lume. Există mii de mine deschise de acest tip în întreaga lume; și alte mii vor trebui să fie deschise pentru a satisface cererea tot mai mare de metale determinată de creșterea surselor regenerabile de energie în mixul energetic global. Industria extractivă este, de asemenea, denunțată în mod regulat pentru consumul de apă, deversările de substanțe chimice și poluarea sau abuzurile comise împotriva minerilor care protestează pentru a-și îmbunătăți calvarul zilnic.
O altă problemă este ce a producției intermitente.
Energia solară și eoliană ridică multe probleme pentru conectarea la rețea. Când cantitatea de energie electrică injectată în rețea se confruntă cu variații puternice, pot apărea pene de curent. Pentru a menține frecvența sistemului la punctul de echilibru de 50 hertzi, operatorii trebuie să echilibreze în mod constant producția și cererea electricitate. Pentru a compensa această lipsă de intermitență, desfășurarea sursele regenerabile de energie trebuie să meargă mână în mână cu modernizarea rețelei, și anume. instalarea celebrelor „rețele inteligente”. Contorul Linky este doar primul pas al acestui proces. Scopul este de a combina tehnologiile digitale cu energiile regenerabile și să monitorizeze foarte îndeaproape consumul în fiecare consumator.
Dar,tehnologiile digitale sunt încă departe de a fi dematerializate și fără o amprentă ecologică. Dimpotrivă, consumă cantități mari de materii prime și energie, cantități care cresc brusc în fiecare an. Consumul global de energie electrică digitală a crescut cu 50% între 2013 și 2017. Până în 2025, se preconizează că consumul de energie digitală va continua să crească cu o rată anuală de 10 % ( vezi : ” Le Monde Diplomatique.”1/2020 )
Trebuie adăugat și faptul că principalii exportatori de componente electronice sunt țările asiatice – Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan, China, Singapore – ale căror economii funcționează în mare parte pe combustibili fosili (cărbune și gaze naturale), țări care își exportă producția în întreaga lume prin intermediul navelor container și al aeronavelor alimentate cu petrol.
Din această perspectivă, analizele recente au ajuns la concluzia că ”Societatea tehno-industrială globalizată ” se dovedește a fi complet nesustenabilă din punct de vedere ecologic pe termen lung. ( vezi: ”Introduction 1 UNCTAD 2022. Trade and Development Report 2021”)
Construcția de noi centrale electrice, fie hidroelectrice, eoliene, solare, biomasă sau geotermale, înseamnă continuarea ”artificializării ”terenului ( scoaterea din circuitul natural-agricol). De exemplu, în Franța, peste 65.000 de hectare sunt artificializate în fiecare an. Cu toate acestea, s-a văzut că efectele așa-numitelor energii „verzi”, în special solare, trebuie să se extindă pe suprafețe uriașe pentru a obține o producție interesantă din punct de vedere economic. După cum este de așteptat, dezvoltarea energiilor regenerabile nu va fi în detrimentul fostelor industrii, al zonelor industriale sau comerciale dezafectate. Pentru ce? Pentru că este mult mai interesant din punct de vedere financiar să betonezi o zonă virgină decât să decontaminezi, să demontezi și să reamenajezi o suprafață deja construită.
În medie, sursele regenerabile de energie ocupă mult mai mult spațiu decât combustibilii nucleari sau fosili pentru o anumită cantitate de energie produsă.
Unii susțin că progresele în tehnologia celulelor fotovoltaice vor limita efectele negative ale centralelor solare în viitor. Cu cât panourile solare devin mai eficiente, cu atât mai multe panouri solare vor fi instalate pentru a produce din ce în ce mai multă energie.
Tabel cu procentele de energie regenerabilă în total consum ( Fig.3)
În ceea ce privește politica României privind sursele regenerabile, un element important este acela al producției de hidrogen. România și-a asumat prin PNRR o adoptare rapidă a producției de hidrogen din surse regenerabile, care să înlocuiască gazul din industrie și din încălzirea locuințelor, precum și combustibilul pentru vehicule. În realitate, însă, discursul delirant al Uniunii Europene referitor la această sursă de energie nu are corespondent în realitate. Puterea calorică scăzută a hidrogenului și gradul de inflamabilitate ridicat fac imposibilă utilizarea acestuia.
Strategia Națională a Hidrogenului și Planul de Acțiune pentru implementarea sa 2023-2030, document elaborat de Ministerul Energiei și prevăzut în PNRR, arată clar că nu există niciun viitor real pentru această sursă de energie. Printre punctele slabe ale implementării acestei surse de energie se numără costul încă necompetitiv al tehnologiilor de producție a hidrogenului regenerabil și a celui cu amprentă redusă de carbon. Balanța energetică a României este negativă, din anul 2019 România fiind importator net de energie, o serie de instalații vechi nu funcționează la capacitatea lor nominală, astfel că nu există în prezent potențial de generare ce ar putea fi dedicat producerii hidrogenului, se precizează în Strategie.
Totodată, sunt semnalate aspecte privind necesarul relativ mare de producție de energie regenerabilă suplimentar față de producția din capacitatea instalată, capacitatea limitată de transport a energiei electrice necesare pentru electroliză, dar și ritmul lent de penetrare a capacităților solare și eoliene pe piața din România, producția de hidrogen regenerabil fiind dependentă de capacități adiționale instalate. Totodată, în România nu există capacități locale ale marilor producători de electrolizoare, iar resursa umană pentru operarea tehnologiilor bazate pe hidrogen este insuficientă.
