Avem următoarea situaţie: unii au făcut nişte prostii mari, au contribuit la prăbuşirea unor pieţe şi şi-au adus o contribuţie decisivă la declanşarea unei crize financiare mondiale; între timp au fost găsiţi vinovaţi şi puşi la plată. Dar ce faci atunci când o pedeapsă, meritată, odată aplicată, ar provoca şi mai multe necazuri tot celor care au suferit deja de pe urma vinovaţilor? Ca să înţelegeţi mai bine: să spunem că o companie cu care aveaţi relaţii comerciale v-a creat un prejudiciu serios. Aţi acţionat-o în judecată, vi s-a dat câştig de cauză şi acum compania care v-a înşelat trebuie să plătească o amendă mare cât propria-i valoare de piaţă. Dar nu dumneavoastră, ci unei autorităţi. Ba mai mult, dacă firma vinovată îşi plăteşte amenda, colapsează şi trage după sine şi alte companii, inclusiv pe a dumneavoastră, creând astfel o reacţie în lanţ din care vor rezulta prejudicii şi neajunsuri mult mai mari decât ţeapa iniţială. Într-un fel, cei care ar trebui să plătească amenda sunt „too big to fail”. Deci, ce faceţi? Cereţi impunerea plăţii amenzii cu riscul unui nou seism economic global? Negociaţi şi reduceţi valoarea amenzii la o valoare pe care vinovatul şi-o permite, una care nu ar genera o criză? O eşalonaţi? Sau cereţi să se modifice legislaţia, astfel încât astfel de ţepe să nu mai fie posibile? Cam acestea sunt întrebările la care au fost nevoiți să răspundă Merkel, Obama, dar și noua administrație din DC, în cazul Deutsche Bank (DBK), anul trecut și în prima parte a acestui an. DBK nu mai e nici pe departe (și nu era nici anul trecut) printre cele mai mari bănci din lume, în schimb era și rămâne cea mai interconectată. Prăbuşirea DBK ar fi afectat Germania, dar şi pieţele internaţionale, poate mai mult decât orice alte bănci din top 10. Amenda pusă în discuție în ultima parte a anului trecut, pentru jocul cu derivatele şi instrumentele toxice din perioada pre-criză, a fost de 14 mld. USD. S-au înțeles, oficial, la jumătate, iar de plătit se va plăti efectiv mult mai puțin și, oricum, în timp. Se vorbeşte, neoficial, de un posibil aranjament, pe modelul precedentului cu Goldman Sachs, la o valoare efectivă de vreo 5 mld. USD. Unii analişti spun că dacă DBK ar fi picat, prăbuşirea Lehman sau Brexit-ul ar fi părut o biată glumă proastă. Pe asta a mizat şi banca, declarându-se, în mod paradoxal, mulţumită cu rezultatul… Curios că, în toată această discuţie legată de amenzi, de prăbuşiri sau de crize globale, nimeni nu merge spre sursă. Adică spre reintroducerea în Statele Unite a legii Glass-Steagall (modernizată), aceea care, foarte pe scurt, interzice băncilor să speculeze cu banii deponenţilor. Acţiune reglementatoare de care e nevoie şi în UE, dar şi în alte sisteme bancare dezvoltate. Nu trebuie interzise derivatele şi nici alte intrumente auxiliare complexe, speculative sau nu. Doar că trebuie interzisă implicarea în astfel de operaţiuni financiare a banilor deponenţilor, a banilor care nu aparţin direct băncii care speculează. Cu banii proprii o bancă nu are decât să facă ce vrea şi să rişte oricât. Sunt însă sigur că nu o va mai face. Moment în care nici astfel de dileme nu ar mai apărea şi nici nu am fi puşi în postura de a fi blânzi cu un vinovat pentru că pedepsirea lui înseamnă şi pedepsirea noastră. Un video leagat de acest subiect puteți urmări aici.
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro
sursa ilustrației: Lehel Kovacs Illustrations
