fbpx

În 6-7 ani, România va ajunge să importe peste 50% din necesarul de gaze naturale pentru consumul intern, în contextul în care și așa iarna depindem de importurile din Rusia. Zăcămintele actuale, mature, sunt în declin, iar autoritățile nu au sprijinit noi descoperiri de resurse și nici valorificarea celor existente, descurajând investițiile. Cazul Marea Neagră este deja emblematic în acest sens. Din 2012, de când au fost descoperite resurse care ne-ar face autonomi iarna și chiar un furnizor de securitate în regiune, încă ne uităm la ele. De ce se întâmplă acest lucru și ce pierdem ca țară? Explică cei trei invitați ai emisiunii Energy Trends: Mihai Nicuț, jurnalist, fondator e-nergia.ro, Gabriel Avăcăriței, redactor șef Energynomics, și Adrian Măniuțiu, Managing Partner EM360 Group.

Aceștia au explicat și de ce sunt greșite idei precum „România are gaz, de ce trebuie să plătesc eu gazul scump?”, „vin străinii să ne fure resursele”, ori „putem taxa oricât investitorii”.

Pe de o parte, politicienii joacă prea mult cartea populismului, răspunzând unei „temeri ancestrale că vine străinul să ne fure și ca atare trebuie să ne protejăm. E celebră fraza cu

«Dom’le, îi punem impozit cât putem, că nu pleacă câinele de la măcelărie». Câinele a plecat”,

spune Mihai Nicuț, referindu-se la nivelul de taxare mult prea mare aplicat investitorilor.

Jurnalistul a explicat și cât de importantă este stabilitatea pentru a atrage investiții într-un proiect atât de mare, precum cel din zona offshore: „Negociem procente, dar nu negociem principii: nu ne schimbați taxele când vreți voi! Am stabilit că astea sunt regulile jocului acum, pe terenul acesta jucăm până terminăm de scos gazul de acolo. Acum 10 ani de zile, proiectul de la Marea Neagră era nice to have. Acum este obligatoriu pentru securitatea energetică a României, pentru a avea gazele de care avem nevoie în fiecare iarnă”.

Gabriel Avăcăriței subliniază că aceeași situație o avem și în ceea ce privește resursele onshore de gaze naturale.

„De mulți ani de zile, România nu a sprijinit noi explorări, noi descoperiri de resurse, noi valorificări ale celor cunoscute deja, din contră, chiar a descurajat investițiile”.

El a adăugat că

„resursele sunt teoretic ale noastre, dar dacă nu le scoatem din pământ, sunt ale nimănui, sunt o himeră”.

De ce este foarte important să fie demarată producția gazelor naturale din Marea Neagră, în opinia lui:

„România nu dispune de suficiente resurse de gaze naturale pentru a trece în liniște fiecare iarnă. Producția națională scade în fiecare an”.

Adrian Măniuțiu este de părere că

soluția în a debloca Marea Neagră este în a depresuriza încărcătura electoral patriotardă”.

El a adăugat că, depinzând de importurile de gaze naturale, ne creăm o vulnerabilitate geostrategică în regiune.

Dincolo de orice calcul economic, ar trebui să primeze un calcul strategic, care lipsește cu desăvârșire. În timp ce alții pornesc războaie la propriu pentru această resursă, noi o avem și onshore și offshore și ne uităm la ea cum ne scapă printre degete. (…) Proiectul din Marea Neagră ar fi putut să fie din punct de vedere economic și energetic un adevărat Plan Marshall care să fi ajuns și la noi acum. Iar din punct de vedere al securității naționale, din punct de vedere geopolitic, Marea Neagră e mult mai importantă decât Deveselu”, a subliniat Adrian Măniuțiu.

„În final, sper că gazul din Marea Neagră într-un final totuși se va scoate, dar suntem foarte la muchie. Este un mers pe sârmă deja. Acum este ceasul al 13-lea pentru acest lucru”, a completat Mihai Nicuț.

Cât de mult contribuie panica la criza actuală din energie, cu prețuri care ating record după record, și multe alte idei interesante aflați urmărind pe larg emisiunea Energy Trends. 

***

Energy Trends este un demers mediatic al EM360, derulat în parteneriat media cu NewsEnergy.ro, ce își propune să contribuie la efortul tuturor părților interesate de a defini un roadmap pentru tranziția energetică a României, de a seta niște obiective pe care România trebuie să și le asume pentru a avea o tranziție energetică adecvată. Printre temele dezbătute alături de invitați, ne dorim să identificăm pașii pe care ar trebui să îi facem, astfel încât să realizăm o tranziție optimă și justă, menținându-ne/sporindu-ne competitivitatea, implementând tehnologiile moderne și dezvoltând pe orizontală industria.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau