Știu că suntem în plină reformă fiscală și că, deși nu ne place, începem (forțat) să acceptăm noua normalitate a impredictibilității, oricât de nedorite ar fi tentativele de ajustare/creștere a taxelor. Mai mult, dacă facem un zoom-out, tabloul de azi pare zugrăvit de un pictor suprarealist aflat sub influența unor substanțe la modă: deficit excesiv, finanțări europene (vitale) întârziate și puse chiar sub semnul întrebării, un buget sufocat de componenta de pensii și salarii, investiții deficitare, colectare fiscală care nu face față nevoilor, inflație în creștere, creștere a dobânzilor, petrol și carburanți în creștere, stagnare economică, tensiuni politice in coaliție, apropierea iernii, război la graniță, tensiuni geopolitice și recesiuni globale și, desigur, un an următor care, la noi, presupune „doar” patru rânduri de alegeri.
Mai sunt, dar enumerarea e suficientă, imaginea e clară! Fiți însă pe pace, se vor așeza toate cumva, trecem și iarna, trecem și anul, furtuna perfectă, să știți, NU e asta!
Ne va lovi, curând și letal, altceva dacă nu începem să ne pregătim de acum! La ce mă refer? UE vrea să atingă neutralitatea climatică până în 2050, iar România trebuie să contribuie la efort și să îndeplinească toate condițiile din contractul comunitar, care a început deja prin pachetul ”Fit for 55”, un angajament ferm de a tăia emisiile de GES cu 55% până în 2030! Am făcut ceva pentru asta? Prea puțin…
Acum ne plângem de deficitul bugetar care ne periclitează accesarea banilor europeni. Dar ia să vedeți prin preajma lui 2030 ce haos și ce restricții economice vor fi dacă nu ne mișcăm rapid de pe acum. Sau facem ceva sau o să ne uităm la industrii închise, necompetitive, parte dintr-o economie letargică și depășită. Și ce costuri și ce prețuri vor fi, dacă ne ia tranziția prin surprindere, precum ne ia iarna ninsoarea… E nevoie să acționăm urgent și prompt.
Trebuie așadar să avansăm cu CCS-ul (captarea carbonului), cu infrastructura de hidrogen și cu investiții masive în surse verzi de energie. OK, pare abstract, dar dacă „macro” e mai greu de imaginat de omul normal, vă dau un exemplu din viața de zi cu zi: transporturile, unul dintre sectoarele care generează GES și unde sunt necesare măsuri imediate.
Creșterea numărului de autoturisme și scăderea numărului de utilizatori ai transportului feroviar (din cauza evidentă a degradării calității și infrastructurii) duce la creșteri constante a emisiilor. În România, foarte multe mașini sunt și foarte vechi: avem vreo 8 mil. de mașini înregistrate, vârsta medie fiind de 15 ani (în Luxemburg e 8 ani). În plus, anual mai importăm alte vreo 400.000 de mașini SH, în stare avansată de uzură, care poluează.
Soluția logică e legată de modernizarea parcului auto cu mașini de generație nouă, hibride și electrice, dar sunt scumpe (și indisponibile în cantitate mare), deci nu e realist să zici că ai cu ce să înlocuiești milioane de automobile din parcul actual. Soluția mai probabilă ar fi biocarburanții si carburanții inovativi, de generație nouă. Dar e o rezolvare care cere pași, viziune și investiții, de pe acum.
Să fim serioși, mașinile convenționale vor continua să mai circule zeci de ani… cu atât mai mult e nevoie de dezvoltarea economiei hidrogenului și al biocarburanților făcuți din resturi vegetale, am lua așa și un nou avânt agricol.
Foarte importante în acest context mai sunt și materialele de tipul UCO (ulei de gătit uzat) / cover crops: deși inițial UCO a fost privit doar ca un deșeu, în ultimul deceniu acesta a devenit o marfă valoroasă, fiind folosit ca ingredient în obținerea de biocarburanți (Biodiesel – FAME; Ulei hidrotratat – HVO; Combustibil sustenabil pentru aviație – SAF). Toate acestea, dacă sunt completate de un sistem public de transport eficient, pot face minuni.
Sunt multe soluții si, desigur, o grămadă de provocări. Și mă gândesc aici la adoptarea cadrului legal și la debirocratizarea procedurilor (instalare, operațiune, finanțare) pentru realizarea infrastructurii de reîncărcare pentru automobilele electrice, dar și la susținerea tranziției către alternative prin fonduri europene – atât pentru achiziționarea de vehicule, cât și pentru infrastructură, mai ales cea legată de hidorgen.
Iar când discutăm de hidrogen – o alternativă pentru transportul greu de decarbonat, precum cel de trafic greu, pe distanțe lungi – acesta poate fi o soluție foarte bună, dacă discutăm de hidrogen verde (produs din apă și energie din resurse regenerabile). Însă costul de producție este încă foarte ridicat, iar costul vehiculelor care funcționează pe bază de hidrogen este, încă, ridicat. Însă viitorul e posibil să ne arate un potențial și aici. Potențial care nu poate fi dezvoltat la început decât printr-un parteneriat cu statul și cu Bruxelles-ul. Ideea e că toate aceste alternative necesită un cadru de reglementare nou sau ajustat astfel încât să permită investițiile în noile tehnologii.
Și, vă rog, să nu uităm un lucru foarte important: partea aceasta a transporturilor e doar unul dintre norii care ar putea forma adevărata furtună perfectă. Mai sunt construcțiile, producția industrială, furnizarea de energie… ce mai, cam toată economia!?!
Așa că lipsa anticipării și pregătirii noastre pentru tranziția energetică și pentru decarbonare este, din punctul meu de vedere, uraganul care ar trebui să ne sperie cu adevărat. Să vedeți acolo cost social și economic, dacă nu ne trezim!
