România are putea să aibă, din nou, cea mai mare creştere economică din UE. Frumos. Doar că aceasta ar trebui să se (re)simtă şi în atmosfera din piaţă, în conturile companiilor, în buzunarele noastre. Numai că încă nu se prea simte. Din contră, creăm circumstanţe de incertitudine, părem nesiguri şi destabilizaţi. Parcă n-am vrea să deranjăm pe nimeni, asumându-ne şi acceptând poziţia. Dăm chiar impresia că am fi jenați, de parcă am fi aici din greşeală, adică un fel de frunză-n vânt. Unii poate chiar ar simţi nevoia să-şi ceară scuze… Ba mai mult, transmitem semnale îndoielnice subliniind lipsa de consens şi de sustenabilitate, atât a cadrului politic actual, cât şi a perspectivelor din viitorul apropiat. În acest sens, oferim pe tavă argumente mai mult sau mai puţin valide, care sunt preluate pe plan internaţional, de către voci de prestigiu, doar pentru ca noi ulterior să le reluăm la rândul nostru, citându-le şi refolosindu-le ca argument, pe principiul „iată, ne-o spun şi alţii – suntem bolnavi”. Dincolo de toate acestea, rămâne o întrebare: totuşi, când se va putea simţi în sfârşit şi în propriul buzunar ceea ce pe hârtie arată atât de bine, când vom simţi şi noi, finalmente, bunăstarea din statistici, dincolo de măriri din pix? Răspunsul e scurt: atunci când vom avea curajul să ne asumăm poziţia pe care putem să o ocupăm cu adevărat, clamând-o cu responsabilitate. Iar ca să se întâmple aşa ceva ar trebui să vâslim toţi, în linişte, în aceeaşi direcţie. Şi nu atât lipsa liniştii este cea care deranjează, ci lipsa cadrului care dă tonul liniştii interne. Linişte cred că va fi cu adevărat doar când vom ştii si noi cu cine şi în ce condiţii ne aliem, adică pentru ce luptăm şi, mai ales, alături de cine o facem. Pentru că singuri cu siguranţă nu putem, asta îmi pare evident. Resping cu vehemenţă teoriile conspiraţioniste cum că am fi colonie, pentru că nu suntem, dar asta nu înseamnă că nu avem nevoie de un frate mai mare. Deci: cine ar trebui să ne fie aliatul principal, nu de alta, dar să continuăm un balans care ne aruncă frecvent cu fundul în toate luntrile nu pare foarte inteligent. Fără să întoarcem spatele nimănui, trebuie să ne hotărâm cine vrea şi poate cu adevărat să ne fie fratele mai mare: SUA sau o ţară din UE? Şi dacă o ţară din UE, care – Germania sau Franţa? Statele Unite sună foarte bine într-adevăr, dar sunt departe, nu e oricum foarte clar dacă vor şi ne-au mai lăsat şi cu alte ocazii de izbelişte – iar acum, din păcate par a avea o treabă serioasă cu alții – una care necesită mulți specialiști zidari. Iar între Germania şi Franţa balanţa alegerii ar trebui să încline spre cei cu care avem cea mai veche relaţie şi cu care, de-a lungul istoriei, nu au existat acte de trădare reciprocă. Urmând firul logic, cade Germania și rămâne Franţa. Sigur că din punct de vedere militar opţiunea Statelor Unite trebuie consolidată și deschisă, în sfârșit, și o linie economică adevărată (aproape inexistentă până acum). Dar, pe plan european, chiar dacă din punct de vedere economic Germania nu trebuie neglijată, din punct de vedere politic, sistemic, embrionar chiar, prima opţiune pentru un parteneriat real ar putea să redevină Franţa. Alianţa politică cu Franța, cea care ar putea şi ar trebui să dea tonul, deocamdată nu există, nu e pe agendă, nu e exploatată. Ea poate fi însă căutată, creată, asumată, acceptată, declarată. În mod paradoxal, deşi pare cea mai logică şi mai naturală alegere pentru România, în mod surprinzător, n-a fost exploatată. E doar o idee, poate greşesc, dar cât timp nu jucăm la un singur capăt şi continuăm să facem şpagatul în încercarea de a fi pe plac cât mai multor coloşi, vom sfârşi în cârje; niciodată nu-i vom putea mulţumi pe toţi în acelaşi timp şi vom rămâne slabi şi îndoielnici. Ce ar fi să acceptăm că România are nevoie de un frate mai mare şi mai impunător, unul căruia să-i oferim asumat şi transparent suficiente motive şi argumente să ne apere atunci când unii şi alţii vor să ne destabilizeze şi să ne lase în cârje? O relaţie reciproc avantajoasă … Abia atunci probabil, vor înceta şi jocurile duplicitare, vor înceta semnalele şovăielnice ale nesiguranţei şi lipsei de direcţie. Abia atunci, probabil, vom ajunge să simţim statistica şi în buzunare. Alternativ, putem să continuăm să credem că suntem suficienţi de şmecheri pentru a ne descurca singuri. Și, acum că tot a câștigat, poate preluăm inițiativa și-l întrebăm pe tânărul Macron ce părere are.

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

sursa ilustrației: Lehel Kovacs Illustrations

Share.

Autor

Fondator EM360.ro

Comentariul tau

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.