Nu ştiu dacă suntem grânarul Europei, dacă vom fi vreodată sau dacă e doar o sintagmă moştenită de la comunişti. Nu ştiu dacă putem hrăni 80 de milioane de oameni aşa cum uneori ţipă propaganda naţionalistă. Dar, cred că am putea hrăni lejer măcar vreo 18-19 milioane de oameni, adică atâţia câţi suntem noi; şi mai cred şi că ar rămâne un oarecare surplus pe care să-l vindem mai departe. Exportăm şi acum, dar mai mult materie primă, pe care, ulterior procesată şi frumos împachetată, o cumpărăm înapoi la preţuri mai ridicate. Cifrele actuale sunt de neconceput, dar corecte. Suntem în stare azi să asigurăm hrană doar pentru vreo 12 milioane de oameni (și cifra e optimistă), restul trebuie să importăm. Și ca să dau doar două exemple concrete, bazate pe cifre finale din 2016 (INS): noi, „grânarul Europei” am exportat pepeni de 20 de mii de Euro și am importat de 280 de ori mai mult, adică de 7,3 milioane de Euro; iar deficitul comercial la panificație e absolut stupefiant – importurile depășesc cu 150 de milioane de Euro exporturile (una din cauzele principale fiind importul de semipreparate congelate).

Asta păţeşti când, timp de 27 de ani, îţi baţi literalmente joc de agricultură, de pământuri şi ferme, de ţărani şi de crescătorii şi producătorii autohtoni, de întregi lanţuri de procesare din industria alimentară şi dezintegrezi o întreagă ramură economică. Mă pufneşte râsul când aud că distrugerea face parte dintr-un plan odios ce are la bază interesele strănilior. Pe bune? Iarăşi străinii au făcut, au dres şi ne-au cotropit economic? Dar noi unde eram şi ce păzeam? De ce nu ne asumăm situaţia? (Îmi vine involuntar în minte imaginea halucinantă de la inundaţiile de acum câţiva ani, când într-o comună măturată de ape, sătenii stăteau la birt la şpriţuri, seminţe și țigări, în timp ce jandarmii şi pompierii încercau să salveze, pe cât se mai putea, situaţia…)

Ar trebui mai degrabă să ne întrebăm, cu luciditate, de ce am ajuns să importăm legume, fructe, carne, lactate, conserve din ţări europene mult mai puţin “dotate natural”. Ce ar fi să ne mobilizăm şi să încercăm să înţelegem care sunt paşii pe care aceste ţări i-au făcut astfel încât să-şi creeze un avantaj competitiv. Ne plângem că, spre deosebire de noi, ei au programe de stimulare pentru micii sau marii fermieri, sprijin la export, subvenţii, programe de finanţare, că investesc în cercetare, că în loc să funcţioneze la întâmplare, au o strategie în spate. Aşa, şi? Pe noi ce ne împiedică să facem la fel? Cine sau ce ne împiedică să refacem sistemul de irigaţii, să construim centre regionale de colectare, să găsim soluţii pentru fragmentarea absurdă a terenurilor agricole, să negociem sisteme de subvenţii comparabile, să iniţiem programe de finanţare şi stimulare pentru fermieri, procesatori, exportatori? Lenea? Hoția? Prostia? Comoditatea? Pe lângă tehnologie, cele mai valoaroase resurse ale noului mileniu sunt hrana şi apa. Doar că cei care ar trebui să gândească şi să pună în practică strategii coerente se împart în nepăsători şi nepricepuţi. Greşesc când spun că toate acestea sunt ombilical legate şi de siguranţa naţională?

În final, vă dau un extras dintr-un interviu dat de Michael Burry (omul, personajul real, care a inspirat cartea și filmul „The Big Short„) celor de la NYMAG.COM: „Fundamentally, I started looking at investments in water about 15 years ago. Fresh, clean water cannot be taken for granted. And it is not — water is political, and litigious. Transporting water is impractical for both political and physical reasons, so buying up water rights did not make a lot of sense to me, unless I was pursuing a greater fool theory of investment — which was not my intention. What became clear to me is that food is the way to invest in water. That is, grow food in water-rich areas and transport it for sale in water-poor areas. This is the method for redistributing water that is least contentious, and ultimately it can be profitable, which will ensure that this redistribution is sustainable. A bottle of wine takes over 400 bottles of water to produce — the water embedded in food is what I found interesting.” Nu cred că mai e nimic de adăugat!

copyright ilustraţie: Lehel Kovacs Illustrations & kolehel.com

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Share.

Comentariul tau