Politica energetică actuală poate fi prezentată și analizată printr-o serie de parametrii, indicatori sau serii statistice dar, din punctul meu de vedere, cea mai relevantă prezentare ar putea fi făcută prin trimiterea la o expresie genială a inteligenței universale : ” festina lente ”.
Paradoxalul ” grăbește-te încet” exprimă, de fapt, esența activității umane, subliniind faptul că orice activitate presupune gândire, judecată și pregătire pentru a avea succesul așteptat. Românii, probabil prin ADN-ul lor latin, au găsit un corespondent prescurtat dar tot atât e expresiv la ” festina lente” prin ” graba strică treaba ”.
Cam așa, prin aceste exemple de pură înțelepciune , ar trebui să privim experimentul trecerii la o politică energetică creionată prin obiectivele a ceea ce numim ” Green Deal”.
Conceput în mediul birocratic al Uniunii Europene, Green Deal s-a dovedit a fi un eșec tocmai pentru că nu a ținut cont de ” festina lente”. A evaluat greșit etapele și timpul necesar implementării, a subestimat amploarea cheltuielile necesare și nici nu a evaluat corect raportul dintre cost și beneficii la nivelul uniunii dar și al țărilor membre. A dovedit ” o grabă” care nu s-a bazat pe limitele obiective ale implementării ci mai mult pe interese politicianiste de imagine. A impulsionat o implementare grăbită fără să o pregătească măcar prin încercarea de corecție a două greșeli strategice pe care Uniunea le-a făcut în perioadele anterioare : acceptarea unei dependențe periculoase față de gazul rusesc și cedarea în fața presiunilor ecologiste de a limita utilizarea energiei nucleare.
Introducând Green Deal, Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990.
Green Deal, Pactul Verde European, a fost conceput ca o strategie pe termen lung, ce a fost votată în luna decembrie 2019, al cărei scop era de a asigura atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon în Europa până în anul 2050.
Graba, nepregătirea adecvată a etapelor ce trebuiau parcurse au creat o situație total diferită față de cea la care se spera că se va ajunge. Nu doar rezultatele decarbonării sunt sub așteptări dar, mai grav, se remarcă o reîntoarce în timp prin revenirea în majoritatea țărilor membre la utilizarea cărbunelui pe o scară largă.
Consumul global de cărbune este de așteptat să crească. Într-adevăr, cărbunele, cea mai dăunătoare energie dintre toate, este de departe principala sursă de CO2 în sistemul energetic global și, prin urmare, va rămâne așa pentru viitorul imediat. La 22 iunie 2023, Eurostat (Oficiul de Statistică al UE) a publicat noi date despre producția și consumul de cărbune în UE pentru anul 2022. Conform acestor date, producția și consumul de cărbune în UE a continuat să crească în 2022, ajungând la 349 de milioane de tone. (+5% față de anul precedent) și, respectiv, 454 milioane de tone (+2%). Această revenire a început în 2021 și a fost alimentată în principal de lignit, un combustibil fosil solid cu conținut scăzut de energie. Această creștere face parte din contextul crizei energetice cauzate de invazia Ucrainei de către Rusia care duce în special la o reducere treptată a exporturilor de gaze din Rusia către Europa de Vest, precum și la creșteri puternice ale prețurilor la energie.
Producția de cărbune și lignit în UE în 2022 (în Mt, date cumulate lunare)
În discuție apar două probleme: centralele pe cărbune – care au furnizat 36% din producția globală de energie electrică în 2022 și și-au văzut activitatea crescută cu aproximativ 1% în prima jumătate a anului. Dar și creșterea cererii de cărbune pentru alte utilizări industriale, estimată la aproximativ 2% în aceeași perioadă.
Prețul marii decarbonări este însă greu de plătit. S-a ajuns la 4,5 trilioane de dolari pe an
De la 1,8 trilioane dolari în 2023, costurile investițiilor în tranziția energetică au explodat la 4,4 trilioane dolari pe an, până în 2030. Banii ar trebui să provină din taxa pe carbon, plătită de cetățeni prin taxe exorbitante impuse pe combustibili, energie termică și cam pe tot ce emite CO2. Culmea este că hidrogenul cu emisii scăzute, obsesia birocraților de la Bruxelles, are potențialul de a accelera încălzirea globală de 12 ori mai mult decât CO2, potrivit studiilor.
Într-un raport privind rolul creditelor de carbon și abordarea integrată a politicilor publice, private și complementare în impulsionarea tranziției către energie curată, Agenția Internațională a Energiei (IEA) atrage atenția că, până la începutul anului 2030, sunt necesare investiții anuale de 4,5 trilioane dolari pe an pentru a accelera implementarea energiei curate în toate tehnologiile și în infrastructură, sumă în creștere de la 1,8 trilioane dolari în 2023.
Europa va trebui să investească 800 de miliarde de euro până în 2030 numai în infrastructura sa energetică pentru a îndeplini obiectivele climatice.
Masa Rotundă Europeană pentru Industrie(ERT), un influent grup de lobby de la Bruxelles, a afirmat că obiectivele UE de reducere și de atingere a nivelului zero net de emisii până în 2050 ar necesita investiții masive în rețelele electrice, în stocarea energiei și în instalațiile de captare a carbonului.
Pe lângă cele 800 de miliarde de euro, un total de 2,5 trilioane de euro este necesar pentru ca blocul să finalizeze tranziția ecologică până în 2050. „
Întreprinderile din UE încă se confruntă cu consecințele celei mai grave recesiuni economice din 2008 încoace, determinată de cererea volatilă de după pandemie, de birocrație și de o criză energetică provocată de războiul Rusiei în Ucraina, care a dus prețurile gazelor la niveluri record.
Apare pericolul ca decarbonarea să ducă la dezindustrializare .Presiunea ecologică vizează tocmai dezindustrializarea, în condițiile în care visteriile statelor europene sunt sub presiune din cauza unor priorități de cheltuieli concurente, inclusiv apărarea și o revigorare a industriei de armament.
Aproape 1 000 de organisme și companii din industria UE au semnat în februarie 2023 o declarație în care solicită ca fondul de redresare post-pandemic, în valoare de 800 de miliarde de euro, să fie utilizat pentru noi finanțări în sectorului energetic, și nu pe ”fantezii” climatice.
Graba, fără nicio grije în sensul de ” festina lente” prin termenele-limită stabilite de Uniunea Europeană prin Pactul Verde stârnesc tot mai multe nemulțumiri în rândul statelor membre.
La începutul acestui an, Comisia Europeană a primit prima analiză cu privire la stadiul progreselor realizate în atingerea obiectivelor stabilite prin Pactul Verde (Green Deal). Iar rezultatele nu sunt deloc bune în raport cu obiectivele ambițioase stabilite.
Bruxelles-ul trebuie să adopte restricții mai dure. Iar guvernele naționale să facă mai mult în sensul aplicării lor. Problema este însă că statele membre nu reușesc să se încadreze în termenele-limită prevăzute de oficialii europeni. Fapt demonstrat anul trecut, când numeroase guverne nu au respectat data până la care trebuiau să își prezinte planurile climatice. Prin urmare, experții Uniunii susțin că soluția cea mai sigură este intervenția în forță a Comisiei dar astfel de măsuri sunt însă nepopulare și vin într-un context dificil. Pe de o parte, numeroase țări sunt îngrijorate deja de costurile politicilor impuse prin Pactul Verde. Dar și de faptul că aplicarea acestora va genera efecte socio-economice de amploare, afectând cu precădere persoanele cu venituri mici. Mai ales în contextul crizei energetice și a unei tot mai anunțate eliminări a subvențiilor și plafoanelor pentru energie și combustibili. La acestea se adaugă însă și presiunea inflaționistă. Care, corelată cu măsurile prevăzute în sectorul alimentar și agricol, ar putea duce la proteste în masă așa cum se și întâmplă deja cu mișcările inițiate de agricultorii din mai multe state membre. Fermierii au protestat în mai multe țări împotriva țintelor impuse de Bruxelles.
În acest context, este posibil ca și în cazul obiectivelor de mediu din Pactul Verde să asistăm la o realiniere a țintelor. Și nu prin stabilirea lor la un nivel mai înalt, așa cum recomandă Consiliul Științific, ci într-un mod mai flexibil. Acesta ar urma să fie adaptat pe măsura posibilităților și realităților specifice fiecărei țări. Așa cum, deja, mai multe state membre au și solicitat Comisiei Europene.
Poziția Comisiei Europene în privința obiectivelor de mediu stabilite prin Pactul Verde a devenit anul acesta și mai delicată. La nivelul statelor membre s-a coalizat un grup care solicită prelungirea cu încă 10 ani a termenului pentru atingerea țintelor de poluare atmosferică. Ceea ce contravine total recomandărilor făcute de Consiliul Științific la începutul anului. Dar și intențiilor declarate ale Comisiei Europene.
Este un semnal clar că tot mai multe țări încep să sufere de simptomul „Green Fatigue“ ( Oboseala verde ), din cauza obiectivelor de sustenabilitate prea ridicate. Simptom pe care forul european încearcă să-l combată, nu cu mare succes, prin demararea de proceduri de nerespectare a obiectivelor asumate prin legislația din domeniul poluării atmosferice.
Iată însă că în 2024 situația pare a evolua într-o direcție total diferită. În ajunul alegerilor europene noua agendă a UE ocolește mediul. Green Deal este absent din noua agendă . Se trece în mod clar la apărare și reducerea migrație. Singura mențiune legată de mediu se referă la cel de afaceri. Noul program indică o schimbare majoră a accentului de la salvarea mediului la apărare și securitate. Referințele la schimbările climatice sunt minime, iar biodiversitatea și natura nu sunt menționate deloc.
Nici România nu a respectat îndemnul înțelept al ” festina lente”.
România este țara membră a UE care s-a pliat cel mai mult și mai repede pe realizarea, înainte de orice analiză, a obiectivelor Green Deal .
În mod logic și normal, ministerul energiei ar fi trebuit să plece de la analiza specificității energetice românești prin trei criterii de bază care constau în combinația a trei piloni:
- evoluția mixului nostru energetic de la fosile la regenerabile,
- creșterea eficienței energetice
- reducerea cererii noastre de energie în valoare absolută
Din păcate, nu s-au analizat și corelat cele trei condiții.
Astfel încât, după ce a amânat scoaterea capacităților pe cărbune până la 1 octombrie 2023, Guvernul a decis să revină asupra deciziei și să le închidă cu patru luni mai devreme la 1 iunie 2023 în condițiile în care nu a fost prevăzut nimic concret care să înlocuiască închiderea capacităților de producție.
Grupurile de la Turceni și Rovinari nu au mai funcționat de la 1 iunie, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării fondurilor europene alocate României prin PNRR.
Consecințele acestei ” grabe” și a nepregătirii etapelor de tranziție încep să apară.
O analiză amplă publicată în ziarul Național sub semnătura Claudia Marcu face un prim inventar al modulii negativ cum lipsa de profesionalism la nivelul decidenților politici influențează situația energetică a țării.
Astfel rezultă că România se îndreaptă, cu pași repezi, spre un dezastru energetic. Situația din a doua jumătate a lunii aprilie a.c când se consumau peste 7.000 de MW, iar regenerabilele permise de Comisia Europeană produceau sub 600 MW, ar trebui să stârnească nu îngrijorare, ci panică. Cărbunele s-a închis aproape de tot, iar Transelectrica anunță pentru acest an revizii la mai multe grupuri energetice, inclusiv la Cernavodă.
”Ideile fixe și rupte de realitate venite de la Bruxelles, înghițite pe nemestecate de conducerea României, au dus țara într-un punct în care securitatea energetică a fost compromisă definitiv. A te baza doar pe regenerabilele variabile, adică eoliene și fotovoltaice, este sinucidere curată. De exemplu, luni, 22 aprilie, ora 12, România producea sub 600 MWh din vânt și soare, la un consum de peste 7.000 MWh. Și asta în condițiile în care puterea instalată a eolienelor este de 3.008 MW, iar a fotovoltaicelor, de 1.624 MW.
Planurile anunțate de Transelectrica, semn că se bazează pe proiectele a căror dată de finalizare este cât se poate de incertă, arată că, în 2025, România va avea 5.000 MW instalați în eolian în 2025 și 5.100 MW în 2025, iar la fotovoltaice, în 2025, 4.300 MW, și în 2026, 5.100 MW. Cum puterea instalată nu are nicio legătură cu ceea ce se produce efectiv, pentru sistemul energetic nu va însemna mare lucru. Mai ales că, pe timpul nopții, circa 10 ore, din 5.100 MW fotovoltaic vom avea 0 MWh. La eolian este chiar mai rău, pentru că orele în care vântul nu bate sunt extrem de multe pe parcursul unei zile, astfel că producția de 0 MWh este ceva obișnuit. Singura energie cu adevărat regenerabilă, pentru că nu dă naștere deșeurilor nereciclabile, nu distruge suprafețele agricole și nu ucide păsările, este hidroenergia, însă, așa cum a confirmat, recent, și conducerea Hidroelectrica, aceasta a fost interzisă de Comisia Europeană.”
Rămâne de văzut ce va face România – și ea printre țările fruntașe în materie de poluare a aerului.
Situația este cu atât mai delicată, în condițiile în care noul ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunța că gazul natural este și va rămâne un combustibil necesar țării noastre în contextul tranziției la energia verde. Potrivit acestuia, alinierea la obiectivele Pactului Verde european nu se poate realiza punând în pericol securitatea energetică a populației. Afirmațiile survin în contextul în care România va deveni, începând din 2027, cel mai mare producător de gaze naturale la nivelul Uniunii, o dată cu darea în exploatare a proiectului Neptun Deep.
Ca atare, cel mai probabil că țara noastră va continua strategia de până acum, adică va „încasa“ noi proceduri de infringement urmate de anularea lor de către Uniunea Europeană și reluarea ciclului.
De exemplu, în ianuarie anul trecut, Comisia Europeană a inițiat măsuri împotriva a 14 state, printre care și România, în vederea respectării „Directivei privind plafoanele naționale de emisie“ (așa-numita Directivă NEC), prin instituirea de programe naționale de control al poluării atmosferice care să arate cum au fost respectate angajamentele de reducere a emisiilor.
În iunie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat că forul european a renunţat la procedura de infringement. În decembrie însă, am intrat din nou în risc de infringement. Din cauza necolectării datelor de monitorizare a calităţii aerului.
În ianuarie anul acesta, MMAP a revenit la rampă și a anunțat că procedura în care s-a aflat România cu privire la emisiile industriale produse de trei instalaţii de ardere a fost sistată. Dar în februarie, Comisia a trimis din nou României o scrisoare de punere în întârziere pentru încălcarea legislației privind emisiile industriale.
Vom vedea dacă la Bruxelles ne vom ralia public grupului de țări care solicită prelungirea cu 10 ani a termenului de atingere a obiectivelor Uniunii Europene în materie de poluare a aerului. Sau dacă vom păstra politica pasului de vals și ne vom lăsa duși de „curentul“ celorlalte state membre trecând din nou peste înțelepciunea ” festina lente ”.
