Se vorbește de ceva timp de cât de complexă este economia românească și cât de sus se află ea în acest top al complexității economice. Desigur, având în vedere vulnerabilitățile sistemice ale economiei noastre (deficit bugetar excesiv, dinamica datoriei publice, deficitul comercial imens, inflația, emigrația masivă, starea precară a infrastructurii de orice tip etc.), semnele de întrebare există.
În creșterea și dezvoltarea economică, energia este unul din elementele cheie.
Nu poți vorbi de o națiune care avansează fără energie suficientă și accesibilă pentru orice tip de industrie. Ca și resursa umană sau capitalul, energia și accesul la energie devin factori de competitivitate esențiali pe o piață regională și globală tot mai dinamică și mai concurențială. Preocuparea în materie de energie a națiunilor care au înțeles acest lucru este una foarte intensă și prezentă tot mai mult în agenda publică și cea politică.
Graficul 1:
Intensitatea energetică a PIB este un indicator care arată, pe scurt, câtă energie se consumă pentru a genera o unitate de PIB. Aparent, o valoare mică sau o valoare în scădere ar putea indica eficiență sporită în producerea unei unități de PIB (PIB crește mai mult decât consumul de energie implicat în realizarea acestuia. Vedem că, în cazul României, ultimii 30 de ani a generat o ajustare semnificativă a acestui indicator: de la 0.222 în 1990, la doar 0.064 în 2021 (Graficul 1). În perioada 2000 – 2021, ritmul mediu de scădere al acestui indicator a fost de 3,9% / an, în condițiile în care dinamica PIB a avut o medie pozitivă. Este această fotografie, ca în cazul pretinsei complexități, un semn bun sau un semn rău? Pentru a răspunde la această întrebare am extins puțin analiza în plan regional și global.
În plan regional (Graficul 2), România se află sub Polonia și Cehia, schimbările de tendință producându-se în regiune între 1997 și 1999. În toate țările analizate tendința este de reducere a consumului de energie cu care se realizează o unitate de PIB. În România însă tendința de scădere fiind ceva mai abruptă însă decât în cazul Poloniei sau Cehiei.
Graficul 2:
Comparația cu media UE din ultimul deceniu arată că până prin 2011 a existat o oarecare convergență după care vedem o scădere mai accentuată a intensității energetice a PIB pentru România, cu menținerea acestei distanțe pe termen lung (Graficul 3).
Un ecart mai mare față de cel prin raportare la UE avem între România și media globală, între România și țările OCDE și între România și țările BRICS (aici chiar ecartul este mai mult decât dublu). Încă odată remarcăm faptul că intensitatea energetică cu care se produce PIB a scăzut peste tot în lume.
Revenind acum la interpretarea acestor date. Este bine sau este rău faptul că în România producem o unitate de PIB cu mai puțină energie (chiar semnificativ mai puțină dacă e să ne comparăm cu țările BRICS sau cu media globală)? Ne putem lăuda cu această situație, așa cum ne lăudăm cu complexitatea economică de care suntem bănuiți? Evident că nu. Scăderea acestui indicator arată în cazul României, mai degrabă, vulnerabilitățile sistemice de care suferim și nu o eficiență extraordinară în consumul de energie. De ce? Din următoarele motive:
- Deși într-o creștere puternic, PIB-ul românesc continuă să se realizeze în bună prin consum și mai puțin prin producție (dovada fiind inflația și deficitul comercial care se intensifică mai ales atunci când PIB accelerează);
- Dacă o țară are o balanță comercială pozitivă și în creștere, cu o pondere importantă în PIB (diferența dintre exporturi și importuri/PIB), acest lucru ar trebui să ducă la o scădere a intensității energetice a PIB într-o manieră sănătoasă. Cum noi avem o balanță comercială negativă an de an și foarte negativă când PIB accelerează, scăderea intensității energetice a PIB este cu atât mai problematică în cazul nostru decât în cazul țărilor care sunt competitive pe plan extern (reușesc să facă față concurenței de pe alte piețe decât cea locală) și pe plan intern (reușesc să substituie importuri cu producție locală).
- O bună parte din PIB-ul României a crescut pe deficit excesiv și pe datorie publică care a crescut atât ca volum cât și ca procent în PIB (către 50% din PIB, la un PIB aproape dublu față de acum 10 ani). Cum datoria publică acumulată, din spatele acestor deficite, nu s-a dus către investiții în sectorul energetic, în creșterea eficienței energetice sau indepenență energetică mai mare, scăderea consumului energetic cu care se realizează PIB-ul tot mai mare din România devine clar o problemă cel puțin discutabilă.
- Cu cât gradul de prelucrare și valoarea adăugată în procesul de producție este mai mare, cu atât intensitatea energetică a unei națiuni este mai mare. Consumi energie mai multă când produci sateliți decât atunci când produci materii prime de bază. Acest lucru explică în bună măsură diferențele dintre noi și țări din regiune, noi și Uniunea Europeană sau noi și țările OCDE. Cu o producție industrială în scădere, cu facilități de producție care se închid sau care nu fac față concurenței regionale, este normal să avem o intensitate energetică ce scade mai mult sau care se află sub ceilalți. Dar asta nu este cu siguranță un lucru care să ne bucure.
- Structura pe ramuri a economiei poate fi și ea o bună explicație a unei intensități energetice mai mici. Dacă o națiune are ramuri predominant în zona serviciilor (terțiar), consumul de energie este mai redus. Dacă o națiune are ramuri predominant din sectoare intensive în muncă și nu în capital (tehnologie), consumul de energie pentru realizarea PIB este mai redus. Deci, nu întotdeauna, intensitate energetică mai mică înseamnă un lucru extraordinar de bun.
- Nu în ultimul rând, contează și dimensiunea sectorului public și privat. Dacă într-o economie domină birocrația statului și nu producția privată de bunuri și servicii, intensitatea energetică a PIB poate fi mai mică dar, din nou, asta nu înseamnă un lucru bun.
În concluzie, când privim la faptul că intensitatea energetică a unei țări este în scădere (se consumă energie mai puțină pentru a produce o unitate de PIB) trebuie să privim foarte nuanțat lucrurile, contextualizat și în corelație și cu alți indicatori. Energia este mult prea importantă pentru o dezvoltare sustenabilă și rezilientă. Dacă scăderea acestei intensități vine din eficiență energetică mai mare, din investiții masive și inteligente în sectorul de energie, din investiții în tehnologii și echipamente de producție mai puțin energofage sau dintr-un comportament energetic mai responsabil din partea populației, atunci putem da o interpretare pozitivă situației. Dacă însă vorbim de o țară cu producție scăzută, cu valoare adăugată scăzută, dominată de sectoare intensive în muncă, balanță comercială negativă, investiții reduse în sectorul energetic etc., interpretarea este, mai degrabă, negativă. România se află, mai mult ca sigur, în cea de a doua situație. Din păcate.
