Recenta vizită a lui Xi Jinping la Moscova a readus în atenție tema cooperării energetice dintre cele două state. Un tandem energetic Rusia – China are potențialul de a influența masiv piața hidrocarburilor iar cooperarea lor nu poate fi văzută altfel decât printr-o cheie geopolitică, a competiției pentru putere și implicit resurse la nivel global.
În cazul gazelor naturale, pentru noi europenii lucrurile sunt clare, continentul începând deja un regim, aparent ireversibil de detoxifiere de „drogul” rusesc.
În cazul petrolului, lucrurile nu sunt la fel de clare. Uniunea Europeană a ezitat aproape un an, de la începutul războiului, pentru a impune finalmente un embargo asupra țițeiului rusesc.
Acum, cu importurile din Rusia oprite, ce evoluții va avea prețul petrolului? Are Rusia pârghii de a folosi gigantul chinez pentru a „pedepsi” economiile europene și de a forța o explozie a prețului țițeiului la nivel global?
Un răspuns scurt la această întrebare este că tensiunile geopolitice nu vor afecta decât secundar evoluția prețului petrolului.
Ceea ce ar fi o veste bună dacă, pe de altă parte, dinamica economiei globale și mai ales a Chinei, nu indică o perspectivă de creștere importantă a cererii la nivel global. În cursul anului 2023, prețul țițeiului pe burse ar putea depăși 100 de dolari americani, cu sau fără război.
Competiția geopolitică și piața petrolieră
Pentru a înțelege cum se strecoară petrolul prin crăpăturile geopolitice, trebuie să știm cum este el transportat.
Spre deosebire de gazele naturale, care circulă în principal prin conducte mari dimensiuni (gazoducte), petrolul este transportat pe vase petroliere. Asta face logistica transportului petrolului mult mai flexibilă decât în cazul gazelor. De-a lungul timpului, orice șoc pe partea de ofertă nu are efecte decât pe termen foarte scurt. Rutele de aprovizionare se adaptează rapid pentru a satisface cererea și oferta.
La debutul războiului, se punea problema blocării exporturilor de petrol din Rusia. SUA, care depindeau în mică măsură de țițeiul Moscovei, au impus rapid un embargo pe importurile de țiței și produse petroliere provenind din Rusia. În cazul Americii, oprirea importurilor din Rusia a fost compensată rapid și eficient de producători și rafinării din Orientul Mijlociu și America Latină.
Însă pentru Europa lucrurile nu sunt atât de simple. Mult mai dependente de importurile de petrol din Rusia, statele europene aduceau din Rusia peste 30% din totalul importurilor de petrol.
În plus, Europa este legată de sondele rusești prin gazoductul Druzhba, cea mai lungă conductă de gaz din lume, care se întinde din estul Rusiei până în Europa centrală.
Dacă nu ar fi început războiul, prin această mega-conductă ar fi curs, și astăzi, aproape 1 milion de barili pe zi, o cifră uriașă. La rândul său, Rusia exporta înainte de război aproape 50% dintre petrolul său către țările europene.
În timp ce politicienii și piețele din Europa vorbeau doar despre gazul rusesc, petrolul era elefantul din cameră. De altfel, privind cifrele de mai sus, înțelegem și de ce europenilor le-a luat un an să blocheze importurile de petrol din Rusia.
Odată ce embargoul a fost pus în practică, însă, impactul pare a fi unul mai mic decât se temeau europenii. După cum se poate vedea în graficul de mai sus, după un șoc inițial, Rusia a reușit să reruteze o bună parte din exporturile sale de petrol, șocul fiind absorbit de o piață globală rezilientă și flexibilă.
În ceea ce privește relația dintre China și Rusia, cele mai recente cifre arată clar că embargoul european a schimbat considerabil dinamica exporturilor de petrol ale Moscovei. Astfel, în lunile ianuarie și februarie 2023, Rusia a depășit Arabia Saudită pentru a deveni cel mai important furnizor de petrol al Beijingului. Importurile de petrol rusesc ale Chinei au crescut cu 23,8%, atingând un vârf de 1,94 milioane de barili pe zi la începutul anului curent.
Unul dintre motivele pentru această adaptare rapidă a pieței o constituie transporturile gri („shadow transports”). Mai multe studii independente sugerează faptul că, în prezent, între 400 și 650 de vase petroliere transportă petrol rusesc pe oceanele lumii.
Această flotă din umbră ridică numeroase riscuri la adresa traficului maritim, în primul rând prin prisma faptului că asiguratorii nu vor să emită polițe pentru vase care transportă petrol rusesc.
Dar în mod fundamental ele au rolul de a asigura o echilibrare a pieței globale a petrolului. Statele care nu au impus embargo asupra petrolului din Rusia pot cumpăra țițeiul și produsele petroliere la un preț discountatat, în timp ce statele care au blocat importurile din Rusia pot accesa alte surse de aprovizionare, la fel cum au făcut-o SUA.
Prețul petrolului rămâne determinat de legile clasice ale economiei
Imaginea de mai sus, evident simplificată, nu înseamnă că avem motive de liniște în ceea ce privește evoluția prețului petrolului. Dimpotrivă, ne putem aștepta la un trend ascendent al prețului petrolului, în principal din două motive.
În primul rând, la nivelul ofertei, iminenta scădere a producției Rusiei, cu 500 000 de barili pe zi, va tensiona raportul dintre cerere și ofertă. Coroborat cu practica din ultimele luni a OPEC de a ține frâna de mână trasă pe nivelul producției, putem estima că forțele ofertei se vor îndrepta spre un raport care să favorizeze un traseu ascendent al cotațiilor petroliere.
Un argument și mai puternic vine însă dacă ne uităm la cerere. În ciuda unei ținte de crește modeste pentru 2023, economia chineză este preconizată a tura motoarele începând cu semestrul II 2023. Acest lucru înseamnă și o creștere a cererii pentru mărfuri, inclusiv țiței și produse derivate.
De altfel, EIA avertiza, într-un raport recent, consumatorii, să își crească stocurile de petrol, pe măsură ce piața „trece pe deficit în cea de-a doua parte a anului, când ne așteptăm ca economia Chinei să ducă nivelul cererii la nivel global până la niveluri record.”
Cuantificând cele de mai sus, analiștii se așteaptă ca petrolul Brent să atingă o cotație de peste 100 USD spre final de an, și un preț mediu de 90 USD pentru anul 2023. Asta pe fondul unei creșteri a cererii de două milioane de barili pe zi, dintre care China ar putea reprezenta cel puțin jumătate.
Nu în ultimul rând, există și vocea Goldman Sachs, care susține că șocul inițial al embargoului nu și-a făcut încă efectele asupra pieței, și că trebuie să avem răbdare pentru a vedea dacă nu apar efecte cu întârziere.
Prinsă între Rusia și China, piața petrolului din Europa a navigat și în mare parte e depășit perioada critică a primului an de război. Însă Europa nu poate evita logica economică a cererii și ofertei. Ne putem îndoi de faptul că Rusia își va permite să scadă și mai multe producția de petrol.
Dar acest lucru contează prea puțin, în condițiile în care economia Chinei decolează, și cu ea explodează și nivelul cererii de petrol la nivel global. Astfel că nu este exclus să vedem anul acesta un nivel al cotațiilor petroliere de peste 100 de dolari. Iar pentru noi, românii, înseamnă că am putea să avem din nou prețuri de 9 lei la pompă. Iar motivul va fi nu atât războiul, cât apetitul dragonului chinezesc.
