LEGEA OFFSHORE – MIZE, EXPLICATII SI IMPLICATII

Later Edit – Componenta financiară e interpretabilă și are întotdeauna o latură subiectivă: dpdv financiar-fiscal e imposibil să-i mulțumești pe toți – unora li se va părea un business prost, în timp ce unora li se va părea un business bun – sau invers, depinde de unghiul din care privești. DAR, componenta predictibilității și a stabilității nu depinde nici de unghi, nici de culoare politică – depinde de seriozitate, coloană vertebrală și bun simț/bune intenții.

***

Până la urmă a ieșit un text mult mai lung decât am plănuit. Am și petrecut mult mai mult timp cu el decât mi-am setat inițial. Mult mai mult timp. Dar cred că pentru cei care sunt cu adevărat interesați să afle detalii despre offshore, despre lege și despre războiul actual, pentru cei care vor să aibă o sursă de informare care să le ofere un punct de plecare sau un reper în hățișul actual de informații, știri și dezinformări, timpul e investit cu folos. Dacă tot ne place să dezbatem, măcar să dezbatem în cunoștință de cauză. Am dubii că sunt mulți cei care pot investi zile și săptămâni în documentare – e puțin probabil, dar e și normal să fie așa. Motiv pentru care rândurile de mai jos ar putea să devină un instrument util.

Am scris, pe scurt și explicativ despre: REDEVENȚE, LEGEA OFFSHORE (cum a intrat și cum a ieșit din Camera Deputaților și a fost votată în plen), ROLUL STATULUI, EXPLOATAREA DE CATRE STAT, COMPARATIA CU NORVEGIA (si Marea Nordului), BRUA, FAKENEWS și multe alte idei vehiculate. Pe puncte. Sper că am răspuns astfel principalelor teme despre care-și dau mulți cu părerea. Inclusiv agitatorii și păreriologii de serviciu, se știu ei.

• DESPRE REDEVENȚE

Redevențele (doar redevențele, fără alte beneficii, taxe, suprataxe sau impozite) pe care statul le-ar obține din primele perimetre deja concesionate, adică acestea care fac și obiectul actualei legi offshore, sunt de minimum 220-230 de mil. Euro pe an (suma depinde de cantitatea extrasă și vândută – cele 13,5% aplicându-se prețului de vânzare); în condițiile în care, astăzi, redevențele cumulate încasate anual de pe urma exploatării resurselor de gaze naturale ating vreo 140 de mil.  Euro. La încasările din redevențe se adaugă suprataxarea, alte zeci/sute de milioane. La toate acestea se adaugă alte efecte și încasări bugetare generate direct sau indirect… Revenind, unii tot spun că e foarte mic procentul de 13%-13,5% pentru redevențele dataroate din exploatările de gaz offshore… (repet: e vorba doar de acordurile de concesiune in vigoare, alte contracte noi care se vor incheia de aici inainte in conditii de incertitudine diminuată pot face, eventual, obiectul unor redevențe mai mari). Ok, dar e mic în raport cu ce? În raport cu ce ne-am dori la nivel ideal? Am auzit vehiculându-se 50%, 80%… absurd; utopic. Mai bine să ne uităm la comparații internaționale, documentat și argumentat construite: redevențele nu sunt mici deloc; am putea să le numim corecte și peste medie, din perspectivă de piață, iar combinate cu efectele unei suprataxări pe veniturile suplimentare (am explicat mai jos) se ajunge la o formă greu de contestat. Doar că suprataaxarea trebuie să pornească de la o valoare realistă, echitabilă și să se aplice în praguri corecte, sustenabile. Altfel devine o barieră, iar acum nu suntem departe.

Pe scurt și cu alte cuvinte, într-o comparație internațională, raportat la condiții apropiate, România are una dintre cele mai mari încărcături fiscale aplicată sectorului upstream. Da: agregat, investitorii plătesc mai mult aici, decât în Norvegia. Restul sunt povești de adormit copiii. Știu că suntem foarte pătrunși de un filon patriotico-economic, că vrem să ne salvăm țara din ghiarele exploatatorilor capitaliști, știu că ne dorim tot ce-i mai bun pentru patrie, dar trebuie să fim realiști și să ne calmăm… din același motiv din care nu se revoltă nimeni că nu dăm o Dacia Duster cu 32.000 de Euro la export, …ar trebui să fim la fel de realiști și în ceea ce privește taxarea hidrocarburilor.

• DESPRE LEGEA OFFSHORE

Să începem cu conținutul legii.

Cu două excepții clare, Art.18 si Art.19, Legea Offshore nu e despre cantități sau fiscalitate (redevențe, taxe, supra taxe). Legea Offshore fixează și reglementează cadrul birocratic și administrativ, care deocamdată lipsește (din lipsă de precedent):

-stabilește cine, cum și în ce condiții eliberează autorizațiile de construcție necesare (o restanță care bântuie industria din 2009)

– clarifică și reglementează subtraversarea plajelor

– lămurește declasificarea parțială ca monument istoric a întregului platou continental submarin al Mării Negre pe rutele conductelor (o altă restanță absurdă din vremuri de mult apuse)

– reglementează și stabilește condițiile de depășire a perimetrelor concesionate pentru conductele de transport (adică spune in ce condiții poți aduce gazul la mal, care e cadrul legal legat de dreptul de acces și servitude pe fundul mării).

În rest, reglementările cad sub incidența unor legi deja existente și în vigoare: Legea Petrolului, Legea Gazelor, Legea Apelor, legi de mediu. Legi care pot fi luate în discuție, dar care nu fac obiectul dezbaterii curente.

Oricum, cele care generează, de fapt, grosul dezbaterii sunt Art.18 si Art.19. (parte din Cap.IV – Prevederi financiar-fiscale) – adică cele care fac referire la bani și obligații de plată.

Ce spune Art.18 așa cum a intrat în Camera Deputaților?

18 1 A) Spune că titularii de acorduri în perimetre offshore aflate în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a acestei legi beneficiază pe durata desfășurării acordurilor de nivelul de redevență și de reglementările fiscale existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.

18 1 B) Spune că  Ordonanța guvernului 7/2013 referitoare la impozitarea veniturilor suplimentare (suprataxarea veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării) NU se aplică pentru titularii de acorduri offshore în vigoare la momentul semnării.

Ce spune Art.19 așa cum a intrat în Camera Deputaților?

Spune că, în situația în care statului îi vin idei pe parcurs și devine foarte creativ dpdv fiscal și inventează alte taxe specifice, suprataxe specifice, impozite specifice sau orice alte forme ce încarcă suplimentar obligațiile fiscale ale concesionarilor, față de momentul semnării, atunci există un drept de restituire sau compensare, astfel încât la final sarcina să fie aceeași. Atenție, vorbim de suplimentări ale cadrului fiscal specific; NU se referă la cadrul fiscal general. DIN PĂCATE ACEASTĂ PREVEDERE A FOST ELIMINATĂ

Luate pe rând:

Art.18 1 A / Păstrarea condițiilor – e mai mult decât logic, natural și de bun simț: din moment ce vii și sapi și explorezi, iar acum vreo 8-9 ani bați deja în cuie un cadru macro și niște condiții – (condiții care te-au determinat să investești și în baza cărora, de fapt, te-ai și hotărât să sapi și să explorezi, bazându-te pe niște angajamente făcute de stat că acele condiții se păstrează și în faza de exploatare – că doar de aia te apuci să sapi…) – e normal să ai așteptări ca acele condiții să-ți fie confirmate. Există niște principii care țin de sanctitatea contractelor, de transparență și predictibilitate. În baza acestor principii în lumea civilizată se fac planuri și proiecții de afaceri. În cazul de față planurile de afaceri au între 30-40 de ani. Cred că e absolut logic să vrei să știi pe ce te bazezi încă de la început, din moment ce 90% din bani trebuie să-i bagi (și vorbim de multe miliarde) de la început, înainte să scoți primul miligram de gaz.

Art. 18 1 B / Lipsa suprataxării – Punctul acesta a zburat în Camera Deputaților, iar legea a fost votată într-o formă care presupune SUPRATAXARE. În teorie, se putea ajunge la o concluzie care să convină părților; în practică s-a ajuns, fără consultare, pe principiul „pentru că putem”, la o formă nediscutată și impusă de PSD. Era nevoie de suprataxare, într-adevăr. Dar în niciun caz supraimpozitarea nu trebuie să pornească de la un prag lipsit de realism și fundament economic. O valoare rezonabilă de la care ar fi putut porni discuția legată de suprataxare e in jur de 18-20 Euro (80–90 Lei). Praguri inferioare acestor valori fac deja demersul investițional neatractiv. Și nu era cazul, pentru că e suficient de juicy pentru toată lumea. Asta ca să vorbim doar de bani, fără să mai amintim de impactul pe predictbilitate, seriozitate, transparență, consultare (noțiuni care nu apar în vocabularul politicienilor).

Art. 19 / Introducerea pragurilor de suprataxare. O șopârlă periculoasă, de ultim moment, introdusă fără consultare și care ar putea să ne coste enorm, e puctul a) de mai jos. Iată completările referitoare la suprataxare, așa cum au fost votate pe 9 iulie, în plen: „Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începand cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează:

a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;

b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;

c) 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv;

d) 25% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 115 lei/MWh și 130 lei/MWh inclusiv; “

E devreme să lansez un comentariu acum, dar introducerea primului punct e periculoasă și va avea implicații și urmări profunde. Negative, desigur. 

Concurența pentru investiții, e una la nivel global – deși “nu vrem să ne dăm seama” și refuzăm să acceptăm asta, nu se învârte nimeni în jurul nostru și nici nu dăm ora exactă de la București: concurăm, în goana după investitori și demersuri strategice, cu multe alte zone și proiecte; investitorii – pe care noi, în eroare, îi considerăm captivi – vor pleca mai ușor și mai rapid decât credem. Din păcate, avem mai mare nevoie de ei, decât ei de noi. Și, deși nu ne permitem asta, comportamentul de care am dat dovadă în ultima perioadă (și pe 9 iulie) denotă cât suntem de lipsiți de seriozitate, predictibilitate și respect față de cuvântul dat. Iar în business, mai presus de orice, contează încrederea. Faptul că persistăm în a schimba regulile în timpul jocului ne aruncă într-o poziție riscantă și care se va dovedi costisitoare. Am negociat și jucat prost, nu facem un joc care să ne apropie de Occident.

Cu atât mai mult, toate solicitările din lege care vorbesc despre păstrarea cadrului legal stabil și nemodificat pe toată durata desfășurării conctractelor, sunt justificate. Oricum, acestea nu se referă la cadrul fiscal general (de care vor fi afectați toți jucătorii activi dintr-o economie la un anumit moment dat), ci la cel specific, aplicabil sectorului; e normal să se asigure că, în timp, statul nu începe să strecoare tot felul de alte șopârlițe. Cum acest lucru nu poate fi controlat doar apelând la încredere, au apărut astfel de clauze. Ce-i drept, astfel de prevederi sunt în mai toate statele cu astfel de activități. Se poate schimba legea oricând, pentru noii intrați se poate negocia altfel, dar toate acestea fără impact pentru cei care sunt deja activi în piață și cărora trebuie să li se păstreze condițiile care au fost determinante pentru intrarea lor în piață. Logic.

Exemplificarea ar arăta așa: în martie îți faci o rezervare pentru revelion. Rezervarea e „early booking”, prin urmare e la un preț foarte bun, preț care te și determină, de fapt, să rezervi mai multe camere. Plătești rezervările. Vânzarea anticipată a acestor pachete îi permite hotelierului să încaseze niște bani mai repede, bani cu care își face reclamă. Astfel că vin tot mai mulți care rezervă și plătesc camere. Se apropie revelionul și te prezinți la recepție împreună cu familia și prietenii. Proprietarul hotelului îți spune că între timp promoția nu mai e valabilă, că e cu sacii în căruță și că are clienți suficienți, iar prețurile din martie și contractul din martie nu mai sunt valabile. Dacă te decizi să rămâi trebuie să mai plătești, dar nu e clar cât – o să-ți spună el pe parcurs… E ok? Evident că nu! Așa funcționează? Evident că nu! Niciunde, niciodată. Acesta e și motivul pentru care atunci când vorbești ceva, tu ca Stat (ca să revenim la Marea Neagră) trebuie să te asiguri că pui la masa negocierilor oameni pricepuți, care înțeleg și care au coloană vertebrală. Astfel încât să nici nu vrei să forțezi schimbarea regulilor jocului în timpul jocului și nici să nu rămâi la final cu ochii în soare.

FOARTE GRAV, EXTREM DE PERICULOS:

Dincolo de lipsa consultării, de lipsa transparenței și a dialogului (chiar și pe ultima sută de metri), dincolo de faptul că chiar înainte de a intra la votul final, în plenul Parlamentului, au apărut elemente noi, nediscutate, nedezbătute e faptul că DIN ARTICOLUL 19 A DISPĂRUT ORICE GARANȚIE LEGATĂ DE PREDICTIBILITATE, PRINCIPIUL STABILITĂȚII NEFIIND REFLECTAT PRIN FORMA ACTUALĂ, VOTATĂ ȘI TRIMISĂ SPRE PROMULGARE LA COTROCENI, A ACESTEI LEGI! CU ALTE  CUVINTE STATUL POATE MODIFICA ORICÂND, APROAPE ORICE, DUPĂ BUNUL SĂU PLAC. LA ORA LA CARE SCRIU ACESTE RÂNDURI, PROIECTUL E INCERT!

Istoria legii.

Se vehiculează ideea că legea offshore e dată peste noapte, pe fugă, fără să i se acorde suficient timp sau atenție. Dacă în ceea ce privește atenția cuvenită, aceasta într-adevăr nu s-a apropiat de ce ar fi fost normal să fie (indiferent de guvern), în ceea ce privește timpul, trebuie știut că primele discuții au început cu un acord semnat în 2008, au fost apoi continuate în 2011 (acum mai bine de 7 ani), iar din 2013 drafturile legii au început să se contureze, să prindă niște forme concrete, legea fiind planificată să fie gata prin 2016. Întârzierea nu s-a datorat industriei ci politicului de la noi, care a folosit-o în permanență drept levier de negociere. Legea e scurtă și clară, are doar 24 de pagini, citiți-o pentru a comenta în cunoștință de cauză. Ce a ieșit din pe 9 iulie din Parlament găsiți aici: ASTA E LEGEA VOTATĂ PE 9 IULIE 2018 ÎN PLEN (click pentru PDF).

• DE CE NU EXPLOATEAZĂ STATUL ROMÂN? + AVEM GAZ, SĂ-L DĂM GRATIS…!?!

E o utopie, e chiar absurd să ne imaginăm că statul are capacitatea de a face asta. Cel puțin nu într-un viitor al cărui orizont să se întrevadă în următorii 15-20 de ani. Și chiar dacă ar avea capacitatea, seriozitatea și know-how-ul, nu acesta e rolul statului. Riscurile geologice, tehnologice și financiare sunt uriașe – și le asumă niște companii de profil care doar cu asta se ocupă. Poate fi ușor exagerat exemplul, dar e ca și cum, din lipsă de încredere și din suspiciunea că finaciar nu e just, ai evita, la nevoie, spitalul și medicul pentru că te descurci tu mai bine, de unul singur, acasă.

Totodată, dacă un stat dispune de resurse (așa cum o face și România) nu inseamnă că trebuie să le distribuie gratis sau foarte ieftin. Din contră, acestea trebuie valorificate la un preț corect, de piață, iar beneficiile generate trebuie reinvestite în proiecte de siguranță energetică, în tranziția către energie regenerabilă, verde, în alte proiecte de infrastructură. Sigur că este (și rămâne) datoria și obligația statului, în același timp, să protejeze consumatorii vulnerabili, să acorde sprijin țintit și să se folosească de abundența de resurse pentru a eradica sărăcia energetică. Dar de aici și până la a da gazele ieftin sau pe gratis, fără excepții și fără criterii, doar pentru că le avem, ar fi o eroare strategică masivă. E o aberație. De datoria statului rămâne asigurarea unei infrastructuri de business care să (re)stimuleze industria, să o repornească și să permită valorificarea superioară a gazului în România, astfel încât să fie exportat exclusiv un surplus, după acoperirea integrală a tuturor nevoilor și rezervelor, aici în România.

În altă ordine de idei, strict economic, dacă ar fi ca statul să se apuce astăzi să gestioneze astfel de proiecte in regie proprie, șansa de profitabilitate ar fi infimă (chiar și în contextul unei gestiuni corecte și transparente); e ca și cum am spune că nu merită cumpărată o mașină de la fabricant sau dealer, pentru că faci o afacere proastă, ci e mai bine să-ți cumperi toate componentele și să ți-o asamblezi singur – în realitate ai ieși mult mai scump, cu o mașină proastă, cel mai probabil nefuncțională, asta dacă vei apuca să termini proiectul vreodată.

Aș mai adăuga că statul e printre beneficiarii principali ai proiectului, nu doar prin participările directe în Petrom și Romgaz, nu doar prin redevențele pe care le va primi, dar și prin impactul la orizontală și prin consolidarea statutului geostrategic în regiune. Dau cifre puțin mai jos.

• CARE E ROLUL STATULUI (sau care ar trebui să fie)

Deși ar putea să-i surpindă pe unii, exceptând infrastructura (transport, educație, sănătate) rolul statului nu e acela de investitor.

=> ROLUL STATULUI (într-o piață liberă, capitalistă)

(x) Să asigure un cadru STABIL, PREDICTIBIL, OFERTANT

(x) Să asigure legi funcționale și să vegheze la respectarea acestora

(x) Să colecteze și să redistribuie -> INFRASTRUCTURA (educație, sănătate, transport, demografie)

(x) ABIA APOI redistribuie catre majorări de venituri (pensii-salarii)

(x) Rolul statului nu e de shareholder important sau investitor relevant (în afara celor de mai sus) în economie

Rolul statului nu e să riște miliarde pe activități de explorare la care nu se pricepe și pentru care nu are nici bani, nici resursa umană, nici mijloace tehnice.

Rolul statului nu e unul care să presupună speculații și investiții cu grad mare de risc, ci unul axat pe investiții cu grad scăzut de risc (infrastructura de bază, inainte de toate). Doar că la noi, în ultima vreme, statul nu le mai face nici măcar pe acestea… si atunci toată povestea legată de stat care ar putea să preia investițiile offshore cade, realist vorbind, în derizoriu. Unii ar spune că abrodarea e lipsită de realism si logică, economică dar dincolo de orice astfel de speculații, repet, NU aceasta e treaba statului.

De altfel, statul, la noi, s-a dovedit cel mai prost administrator – de departe. Unde pune statul mâna, în amjoritatea cazurilor nu mai rămâne nimic. E nevoie să enumerăm seria unor astfel de insuccese din ultimii 25 de ani?

• COMPARAȚIA CU NORVEGIA (SAU CU ORICARE ALTE ȚĂRI)

În Norvegia fiscalitatea generală e la un nivel mai ridicat decât la noi, e clar. Iar, în special, cea din segmentul offshore, pare la un nivel semnificativ mai ridicat decât cel din România. Așa pare. Povara fiscală e însă similară… sunteți surprinși? Așa e… îmi pare rău dacă vă surprind. Nu doar că noi comparăm șinșile cu șenile, dar o facem și la dublu. De altfel, e eronată nu doar comparația cu Norvegia, ci cu tot spațiul Mării Nordului, per total. În fine, poate comparația nu e eronată, ci anacronică și scoasă din context. Iar contextul și timing-ul sunt esențiale.

PRIMO: în Norvegia redevența e zero, dar se aplică un impozit pe profitul general de 24% și o suprataxare a profitului cu 54% (doar în cazul hidrocarburilor); așadar, deși rata de taxare în domeniu atinge un copleșitor 78% (pe profit), asta se traduce într-o povară fiscală totală specifică sectorului offshore de circa 16%-17%. Ceea ce e foarte aproape de cele 17,5% de la noi. Asta ca să nu mai vorbim de stimulentele fiscale și de scutirea de la plată a unei bune părți a acestor sume până la recuperarea investiției.

SECUNDO: România se află, legat de gazul din Marea Neagră, la finalul unei etape foarte importante de explorare și la începutul unui ciclu la fel de important de exploatare și de construcție a infrastructurii de profil: adică în acel punct în care erau perimetrele din Marea Nordului în prima parte a anilor 80. Perimetrele din Marea Nordului,  inclusiv cele norvegiene, sunt acum, cele mai multe dintre ele, mature, în sensul că sunt in bună parte amortizate și, astfel, cu un risc investițional atașat foarte scăzut. Valorile aparent mari (din Norvegia sau din alte perimetre ale Mării Nordului) vehiculate nu reprezintă un termen de comparație valabil, din contră, e unul care induce în eroare. Dincolo ce faptul că în România se taxează si suprataxează prețul de vânzare, (față de Norvegia unde se taxează profitul – adică până n-ai profit nu plătești nimic!), corect ar fi să comparăm situația de azi din România cu cea din anii 80 din Marea Nordului. Doar că asta nu mai convine celor care ar dori ca proiectul din Marea Neagră să nu se mai facă. Asta pentru că “atunci, la începuturi”, în anii 80, Norvegia (dar și alte state) oferea niște condiții investitorilor pentru care în România riști astăzi să fii răstignit de către ultranașionaliștii dezinformați: garantarea/returnarea sumei investite în explorare în cazul în care nu se descoperă zăcăminte, redevențe zero si presiune fiscală inexistentă până la recuperarea investiției, stimulente fiscale, subvenții, rambursări (companiile pot obține până și o rambursare de la autorități a valorii fiscale a costurilor de explorare pentru pierderea aferentă fiecărui an) etc – interesant de știut e că în mare parte aceste condiții se mai păstrează și azi.

Toate acestea pentru că au înțeles rolul strategic al acestor investiții, al exploatării și al interconectării. Așadar, nici măcar nu are sens să vorbim despre asta… sau dacă o facem, să o facem în cunoștință de cauză. Oricât am discuta, e greșit să ne comparăm cu țări care au descoperiri si rezerve de hidrocarburi mult mai mari, au infrastructură existentă pentru operațiunile offshore, acces la piețe lichide și un sistem fiscal stabil, transparent și previzibil. Dar dacă tot o facem, să o facem informat.

În altă ordine de idei, iată care e contextul în care aș introduce eu Norvegia în discuție: exportul de gaz natural pe care România ar putea să-l facă în viitor (desigur, după satisfacerea cererii interne și asigurarea rezervelor strategice), ar înscrie țara noastră într-un club european select al furnizorilor de securitate energetică, alături de Norvegia, Danemarca, Olanda și Marea Britanie.

• SĂ-I SCOATEM AFARĂ ȘI SĂ LE DĂM BANII ÎNAPOI

Am auzit-o și e o aberație cât Marea Neagră… Ce semnal ar da România, dacă nu unul de țară bananieră, lipsită de seriozitate și predictibilitate. Ok, să le dăm banii înapoi, să le plătim penalități, să cădem apoi în izolare și dizgrație, ca să facem ce? Să ne uităm la hărțile de seismică 3D și să belim ochii la sutele de miliarde de metri cubi de gaz din Marea Neagră? Doar așa, da’ de or ieși singure… Unii mai zic că le-ar putea extrage direct statul român, de unul singur. Acest lucru e – din păcate – imposibil, am scris mai sus motivele, nu le mai reiau. Deși ar fi fost grozav să avem un astfel de stat… Doar că nu-l avem!

Au mai fost unii care au spus că, după ce-i dăm afară pe actualii investitori, (re)organizăm licitații internaționale și găsim alții, mai vrednici și degrabă plătitori… Situația e absurdă: îi ai pe cei mai buni aici, care au și investit deja și care mai sunt și gata să înceapă… și tu te gândești cum să-i scoți și să-i aduci pe alții. E halucinant, asta ca să nu mai spunem că după un astfel de spectacol nu mai vine oricum nimeni serios pe aici, mult timp de aici înainte. Toate aceste variante sunt sinucigașe… și nu doar din punct de vedere economic.

Aș mai aminti aici, pe scurt, problemele de mediu cu care se confruntă omenirea și care sunt deja chestiuni de securitate națională și globală. La fel, și politica energetică este una care ține direct de securitatea națională. Conflictele actuale au toate la bază probleme iscate din dificultatea sau imposibilitatea de a ajunge la resurse; resurse de apă și hrană, dar și resurse energetice. Și în condițiile acestea nu e deloc în regulă să periclitezi un demers investițional atât de important. Pentru a conta, pentru a-și consolida securtitatea energetică și rolul geo-strategic in regiune, România are nevoie, ca de aer, de investițiile din Marea Neagră.

• FAKENEWS & “FRAUDAREA STATULUI” VS. REALITATE

Tot felul de site-uri obscure, dublate de tot felul de personaje, la fel de obscure, au lansat o multitudine de titluri și sloganuri panicarde: „Pierderi de 10 miliarde de Euro la buget“  „Trădare de țară – resursele date pe nimic” „România e furată prin conductă” „Deputați: nu furați de la copii” etc, etc. După mine, toată campania asta de fake-news e un atac la siguranța națională. Proiectul din Marea Neagră, un adevărat proiect de țară, nu e vital nici pentru SUA (Exxon), nici pentru Rusia, nici pentru Ungaria sau Austria. Că se face acum sau nu – nu e chiar atât de important pentru entitățile enumerate anterior, dar e vital pentru România. Manipularea grosolană a opiniei publice, crearea acestor curente potrivnice pe o temă atât de importantă e asimilabilă cu trădarea națională. Iar vinovate nu sunt neapărat oile care urmează, în orb, semnalul populismului și al falsului patriotism economic, ci ciobanul și câinii care le manipulează și le intărâtă…, dar despre toate acestea poate altădată.

Fără să vorbim de componenta cea mai importantă, adică de câștigul geopolitic și geostrategic, iată ce câștigă România (și citez dintr-un raport independent al celor de la Deloitte de luna trecută): investițiile in sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera până in 2040 venituri cumulate la bugetul de stat de peste 26 mld. USD si vor aduce un plus de 40 mld de dolari PIB-ului României. Tot in aceeasi perioada, impactul asupra pietei muncii se traduce prin sustinerea unui numar mediu anual de peste 30.000 de locuri de muncă. Raportul prezintă și valoarea strategică a proiectelor din Marea Neagră; acestea vor permite, ulterior asigurării consumului intern de gaze, întărirea rolului României în asigurarea securității energetice regionale, transformând-o în țară exportatoare de siguranță energetică – 35% din producția realizată în perioada de analiză ar putea fi exportată, diferența urmând să acopere declinul producției onshore și creșterea consumului din România.

Oare pe cine și de ce deranjează atât de tare că, în urma investițiilor din Marea Neagră, potențialul intern de gaze al României poate reduce spre zero dependența noastră de importuri, transformand România, după satisfacerea integrală a tuturor nevoilor interne, in exportator de securitate energetică? Oare pe cine deranjează că investițiile in exploatarea gazului din Marea Neagră ar asigura României accesul la energie abundentă, sigură și ieftină pentru marii consumatori din industrie, dar și pentru cei privati, casnici – scoțându-i din captivitate și dependență de o singură sursă de import?

• ALTE PUNCTE FOARTE IMPORTANTE, PE SCURT (atacate sau dezbatute de unii sau alții)

De ce sunt importante ȘI contractele bilaterale: în completarea tranzacțiilor bursiere, contractele directe bilaterale de pe piața en-gros a gazelor naturale oferă producătorilor o predictibilitate esențială, în contextul investițiilor pe termen lung, de miliarde de Euro, aflate în curs pentru a descoperi și exploata noi zăcăminte. Sigur că nu trebuie să fie preponderente sau exclusive în totalul tranzacțiilor, dar sunt vitale. Astfel de contracte  bilaterale directe reprezintă o practică internațională consacrată. Marile proiecte upstream, caracterizate de angajamente financiare mari și riscante – așa cum sunt și priectele din Marea Neagră, depind de predictibilitatea unor angajamente contractuale bilaterale care compensează incertitudinile bursiere. În lipsa unor astfel de contracte, investițiile majore nu s-ar mai putea realiza, iar securitatea energetică a României ar fi puternic afectată, inclusiv prin creșterea gradului de dependență față de importuri.

Ciclul de viață al hidrocarburilor se apropie de final, în următorii 40-50 de ani combustibilii fosili vor dispărea aproape în totalitate: angajamentele de reducere drastică a emisiilor de carbon si înlocuirea treptată a combustibililor proveniți din hidrocarburi cu energie verde, regenerabilă, reprezintă pași obligatorii pe care și România trebuie sa-i facă. Gazul natural, e „combustibilul-suport” perfect pentru o tranziție către un viitor fără emisii de carbon. Momentul gazului e acum, nu peste 20-30 de ani. Dacă nu demarăm investițiile acum, dacă nu dezvoltăm infrastructura acum, mă tem că va fi prea târziu. E unul din argumentele pentru care România trebuie să-și consolideze acțiunile de susținere și încurajare a investițiilor în explorarea și exploatarea a noi resurse de gaze naturale.

Frica absurdă de exporturi și interconectare. România deranjează mulți vecini. România, în UE, este a treia țară cea mai puțin dependentă de importurile de energie având șanse reale să atingă, în viitorul apropiat, independență energetică totală pe piața gazelor naturale. Acum imaginați-vă ziua în care România și-ar asigura necesarul intern de gaze naturale. Ce ar face atunci? Ar începe să exporte. Oricum, deși există unii care tot împrăștie zvonuri că exportăm tot gaul din Marea Neagră, e la mintea cocoșului că, din rațiuni comerciale în primul rând, producătorii români de gaze vor acoperi mai întâi cererea domestică. După ce va începe să exporte, România ar deveni un coridor pentru transportul internațional. Doar din tranzitul gazelor Bugetul național ar avea de câștigat. Dar câștigurile nu s-ar opri aici: ar apărea noi locuri de muncă înalt calificate, investițiile ar atinge miliarde de euro. Exportul unui surplus din producția de gaze naturale a României ar avea aceleași efecte pozitive pe care le are astăzi orice alt produs exportat: ar securiza locuri de muncă în țară, ar dezvolta rețeaua internă de furnizori, ar echilibra balanța comercială, ar alimenta bugetul de stat și ar contribui la prestigiul național în regiune, consolidând rolul geostrategic al României. Toate acestea, puse cap la cap, ne arată amploarea pe care ar putea să o ia România ca economie în Uniunea Europeană și nu numai. Există însă și reversul medaliei: în contextul deteriorării cadrului investițional și legislativ, investițiile nu ar putea fi continuate, bugetul ar pierde sume colosale, iar dependența față de importuri mono-sursă ar crește. Pierde statul, pierd companiile și angajații, pierd consumatorii interni.

În ceea ce privește interconectarea, BRUA este acum cel mai important proiect național strategic de infrastructură, co-finanțat din fonduri europene și este menit să asigure securitate energetică României, inclusiv prin diversificarea surselor de aprovizionare. Conducta BRUA nu e însă suficientă și ar trebui să fie doar prima dintr-o serie de interconectori de care avem nevoie pentru a deveni HUB energetic (Ungaria, de exemplu, se aprovizionează din 7 surse) și liant între economiile din regiune.

https://www.facebook.com/EconomieLaMinut/

#EM360

Referințe:

http://www.cdep.ro

http://www.cdep.ro/comisii/industrii/pdf/2018/rp033.pdf

http://www.cdep.ro/proiecte/2018/000/30/3/se33.pdf

https://www.acue.ro/sites/default/files/media/legisl238_legea_petrolului.pdf

http://gov.ro/

http://energie.gov.ro/

https://www.senat.ro/

https://lege5.ro/Gratuit/gu3dkoju/legea-petrolului-nr-238-2004

https://www.ey.com/Publication/vwLUAssets/ey-oil-and-gas-tax-pdf/%24File/ey-oil-and-gas-tax-pdf.pdf

https://www2.deloitte.com/content/dam/Deloitte/ro/Documents/energy-resources/O-imagine-de-ansamblu-asupra-redeventelor-si-impozitelor-similare_Aprilie_2017.pdf

http://www.economica.net/lege-offshore-lege-gaze-marea-neagra-petrol-redevente-2018-taxe-gaze-norvegia_155756.html

http://www.ypeka.gr/Default.aspx?tabid=766&locale=en-US&language=el-GR

http://diaviou.auth.gr/sites/default/files/pegatraining/10_KAVALA%20OIL.pdf

https://molgroup.info/en/investor-relations/regulated-information/2145-mol-plc-and-the-croatian-government-signed-the-amendment-to-the-gas-master-agreement

http://www.azu.hr/Portals/0/Dokumenti/Modified%20draft%20PSA.pdf

http://www.omvpetrom.com/SecurityServlet/secure?cid=1255779702090&lang=ro&swa_id=62032166606.61374&swa_site=

http://www.contributors.ro/economie/la-rece-legea-offshore/

https://www.romgaz.ro/sites/default/files/Romgaz%20Prezentare%20-%202017%20prelim%20-%20ro.pdf

https://www.gov.uk/government/publications/decommissioning-relief-deeds-claim-statement

http://www.romaniacurata.ro/stimati-deputati-ai-romaniei-nu-furati-de-la-copii/

http://www.romaniacurata.ro/suna-ti-deputatul-si-intreaba-l-daca-are-de-gand-sa-renunte-la-cele-10-miliarde-de-euro-din-marea-neagra/

http://www.corectnews.com/politics/rom-nia-e-furat-prin-conduct

http://www.corectnews.com/politics/testul-tr-d-rii

https://www.gov.uk/government/statistics/non-domestic-rating-2010-and-2017-revaluation-rateable-values-by-country-region-and-scat-code

http://rbsta.ro/

https://www.dcnews.ro/dragnea-i-legea-offshore-sa-devenim-una-dintre-putinele-tari-independente-energetic_601203.html

https://romanialibera.ro/politica/plesoianu-deputat-psd-acuza-presiuni-enorme-pentru-ca-parlamentul-sa-voteze-o-lege-738350

https://ro.sputnik.md/analytics/20180702/20250482/marea-batalie-pentru-romania-plesoianu.html

https://www.stiripesurse.ro/liviu-plesoianu-acuza-presiuni-fara-precedent-eu-nu-votez-asa-ceva_1274410.html

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/liviu-dragnea-legea-offshore-va-fi-votata-astazi-in-camera-deputatilor-romania-va-incasa-20-de-miliarde-de-dolari-18231829

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/analiza-gazele-din-marea-neagra-o-cisterna-pentru-romania-si-omv-o-butelie-pentru-exxon-si-o-bricheta-pentru-gazprom-18218194

https://www.profit.ro/stiri/economie/document-impozit-minim-de-30-pe-veniturile-suplimentare-din-liberalizarea-pretului-gazelor-pentru-productia-din-marea-neagra-pentru-preturi-de-peste-190-lei-mwh-cota-ajunge-la-50-18232366

https://www.profit.ro/stiri/economie/video-exxon-si-omv-petrom-adoptarea-unei-decizii-favorabile-de-investitii-ingreunata-de-majorarea-fiscalitatii-offshore-de-catre-parlament-18232272