Problema Mixului energetic românesc este prezentă în preocupările celor mai importanți decidenți politici. Se vorbește despre determinarea cu care politica românească va acționa pentru construcția unui optim mix energetic ca o condiție sine qua non a dezvoltării în viitoarea etapă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la summitul COP28 din Dubai, că : ” În ceea ce priveşte România, strategiile noastre privind schimbările climatice şi energia prevăd un mix energetic bazat pe surse regenerabile şi energie nucleară pentru o Românie cu zero emisii nete”, Bruxelles, președintele a anunțat că ” România și-a asumat , strategie națională, dezvoltarea unui mix energetic diversificat și eficient, bazat atât pe regenerabile,cât și pe gaz natural, cât și pe energie nuclear”.
În acest context al declarațiilor promițătore pentru obținerea unui mix mai bun apare ca fiind surprinzător faptul că specialiștii ( ”Focus Energetic” – OMV Petrom) susțin că ” România are deja un mix energetic de invidiat, mixul energetic în România este aproape perfect: sursele clasice și cele regenerabile de producere a energiei au ponderi aproape egale: circa 20% fiecare. Potrivit ultimului raport de monitorizare al pieței de energie electrică al ANRE, structura de producţie a sistemului energetic naţional pe tipuri de resurse are proporții aproape egale. Astfel, hidrocentralele au asigurat 22,11% din producția internă de energie, termocentralele pe gaz – 21,50%, centrala nucleară de la Cernavodă – 21,43%, termocentralele pe cărbune – 19,95%, iar regenerabilele – aproximativ 15% (13,35% eolian, 0,76% solar și 0,41% biomasă)”.
Despre cât de invidiat este mixul energetic românesc și cât de aproape perfect este se poate discuta în fel și chip. Spre exemplu, dacă perfecțiunea ar fi un argument al eficienței s-ar putea pune întrebarea : de ce costurile și respectiv tarifele ale energiei sunt unele dintre cele mai mari din Europa, sau dacă ponderea relativ mare a termocentralelor pe cărbune mai poate susține, în condițiile Green Deal, argumentul de perfecțiune ? Sau, de exemplu, de ce nivelul poluării în România este peste media europeană ?
Desigur, perfecțiunea mixului energetic românesc poate fi acceptată dacă se raportează la o altă paradigmă de referință, caracteristică pentru un context național și internațional diferit de cel actual. Cu alte cuvinte, ” perfecțiunea” este un atribut apt de a fi acceptat doar în strânsă corelare cu condițiile concret istorice ale momentului.
Deci, din punctul meu de vedere, luând în considerare actualele condiții, mixul energetic românesc nu mai poate fi considerat nici perfect și nici de invidiat.
În concluzie, este normală și bună intenția, declarată de către președintele țării, de a avea o strategie națională concepută prin dezvoltarea unui mix energetic diversificat și eficient, bazat atât pe regenerabile, pe gaz natural, cât și pe energie nuclear.
Cum ar trebui să fie conceput mixul energetic în strategia respectivă ?
Mixul energetic se referă la combinarea diferitelor surse de energie utilizate într-o anumită zonă geografică și într-o anumită perioadă de timp. Un mix energetic (numit și „buchet energetic”) desemnează distribuția diferitelor surse de energie consumate într-o anumită zonă geografică (regiune, țară etc.). Cuprinde astfel toate sursele de energie (combustibili fosili sau energii verzi ) utilizate pentru satisfacerea nevoilor legate de electricitate, încălzire sau combustibil. Compoziția mixului energetic variază de la o zonă la alta și de la o perioadă la alta, în funcție de numeroase elemente. Pentru o țară ca România, această distribuție depinde de :
- Resurse exploatabile pe întreg teritoriul;
- Nevoile diferiților consumatori;
- Politica realizată la nivel energetic și de mediu (angajamente împotriva încălzirii globale, decarbonare,etc)
Este important ca în astfel de strategie să se facă o distincție între mixul energetic și mixul electric. Spre deosebire de mixul energetic care se concentrează pe toate utilizările de energie (electricitate, încălzire, combustibil), mixul de energie electrică prezintă diferitele surse de energie dedicate specific consumului de energie electrică. Deasemenea, este necesară o raportare la structura și potențialul mixului energetic la nivel global pentru a înțelege limitele existente ale modelului global al dezvoltării și al utilizării resurselor. Conform Eurostat, la nivelul anului 2023, combustibilii fosili (petrol, cărbune și gaze naturale) domină în mare măsură mixul global de energie primară, în următoarele proporții : produse petroliere: 31%; cărbune: 27%;gaze naturale: 23%;biomasă și deșeuri: 10%;nuclear: 5%;hidro electricitate: 2,5%;alte energii (solar, eolian, geotermal): 2,2%.
O cerință sine qua non a strategiei de concepere și realizare a mixului trebuie să fie și diversificarea sa pentru a face posibilă răspunderea diverselor provocări actuale, în special în ceea ce privește:
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- Îmbunătățirea calității aerului;
- Garanția securității energetice;
- Economia și inovația.
Deoarece combustibilii fosili sunt responsabili în principal de emisiile de gaze cu efect de seră, o diversificare a mixului energetic, integrarea în continuare a celor 5 tipuri de energii regenerabile (solare, eoliene etc.), face posibilă contribuția la lupta împotriva schimbărilor climatice. De fapt, aceste energii regenerabile au avantajul de a fi decarbonate și, prin urmare, mai adecvate față de mediu. Utilizarea combustibililor fosili generează poluanți (particule fine, oxizi de azot etc.) care pot avea impact asupra sănătății cetățenilor. Integrarea unor surse de energie mai „curate” în mixul energetic poate ajuta la îmbunătățirea calității aerului și poate răspunde provocărilor de sănătate publică.
Un mix energetic diversificat reduce, de asemenea, riscurile legate de securitatea aprovizionării, face posibilă reducerea dependenței de combustibilii fosili, mai ales în condițiile importului. Tranziția către un mix energetic mai diversificat face posibilă stimularea inovației (dezvoltarea de soluții de stocare intermitentă a energiei , de exemplu) și crearea de locuri de muncă legate de aceste noi soluții energetice.
Chiar în condițiile în care ar fi corect și realist stabilite obviectivele strategiei , tranziția către un mix energetic mai durabil nu va fi ușoară. Securitatea energetică, accesibilitatea la energie și accesibilitatea la prețuri vor rămâne preocupări majore pentru oricare ar fi decidenții politici deoarece crearea infrastructurii care să susțină energia regenerabilă necesită investiții semnificative și planificare pe termen lung.
Din aceste motive apare întrebarea : ce raport există între ” dorința ” de a aborda și finaliza strategia și ” putința ” de a o realiza în practică ?
Ce condiții ar trebui îndeplinite ?
În primul rând, o reală și sustenabilă strategie implică existența unui consens politic la nivelul întregii clase politice românești.
Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențialmente legate de procesele electorale ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la conceperea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macroeconomice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel străin iar politizarea la maxim a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea managementului necesar eficientizării modului de utilizare a banului public. Eficiența instituțională redusă prin gradul mediocru de profesionalism și competență a sistemului excesiv politizat nu realizează o atragere corespunzătoare nevoilor de finanțare a fondurilor europene
Strategia mixului energetic, transformată în program național , cere un consens politic pe o perioadă mai lungă decât cea a unui ciclu electoral, deci presupune un acord politic pe termen lung obținut prin consens.
În al doilea rând, este necesară o finanțare importantă garantată nu doar prin efort bugetar propriu ci și prin credite sau investiții străine.
Problema care apare din acest punct de vedere este incapacitatea cronică a bugetului național de a finanța la volum constant și sustenabil amploarea costurilor tranziției spre un mix modern. Nu este de luat în calcul doar deficitul bugetului, ajuns la cote greu de suportat dar și existența deficitelor gemene care reprezintă cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești pentru o perioadă de cel puțin două decenii de acum înainte. Consider că existența acestei probleme reprezintă un obstacol important în calea obținerii unui nivel superior de valorificare a resurselor energetice ale țării și de îmbunătățire a structurii mixului energetic.
Atragerea finanțării externe prin creditare este și ea într-o poziție nefavorabilă având în vedere faptul că datoria publică a României a ajuns la 782 mld. lei (156 mld. euro), adică 49% din PIB-ul de 1.600 mld. lei din ultimele patru trimestre pentru care există date.
Prin comparaţie cu constrângerile europene, care prevăd o datoria maximă de 60% din PIB pentru ţările membre, nivelul de 49% nu este mare. Cu toate acestea, economiştii sunt de părere că o economie mai puţin robustă, cum este economia României, ar trebui să menţină o datorie publică mai jos, la 45-50% din PIB maxim.
Concluzia este că în 2023, an de creştere economică, datoria ţării a crescut atât în cifre absolute, cât şi raportată la PIB, ceea ce înseamnă că îndatorarea a crescut mai repede decât economia.
Și din punct de vedere al finanțării externe apar unele dificultăți. Deși există voința și dorința unanim declarată la nivel global de a dezvolta forme de energie decarbonate, în principal energia nucleară, sistemul bancar internațional a atras recent atenția asupra sumelor colosale necesitate ca și asupra riscului unor astfel de investiții. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a convocat la începutul luni martie un Summit al Energiei Nucleare la Bruxelles pentru a impulsiona o tehnologie cu emisii reduse pe care mulţi o consideră crucială pentru atingerea obiectivelor climatice. Mai multe state, în principal occidentale, au promis că vor tripla producţia de energie nucleară până în 2050, însă bancherii au tras un semnal de alarmă cu privire la costurile uriaşe ale acestui program, declarând că nu sunt dispuşi să avanseze cele 5.000 de miliarde de dolari de care are nevoie industria energiei nucleare până în 2050.
Este o situație de care și România trebuie să țină cont chiar dacă pentru construcția micro reactoarelor (SMR) ar beneficia de o important finanțare din partea SUA. Nevoia de credite rămâne însă în actualitate pentru investițiile la reactoarele de la Cernavodă ca și în cazul unor finanțări de învestiții în hidro energie și fotovoltaice.
În al treilea rând, existența unor condiții europene și internaționale favorabile
Așa după cum s-a declarat de la cel mai înalt nivel,România intenţionează să devină „lider regional” în ceea ce priveşte operaţiunile din domeniul energiei nucleare, dezvoltând programul de energie nucleară prin sporirea capacităţii de producţie la scară largă şi prin implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici, în colaborare cu Statele Unite ale Americii şi alţi parteneri cheie. Mai mult decât atât, România își propune să devină un lider regional în operarea şi implementarea energiei nucleare, în formarea forţei de muncă specializate şi un hub al lanţului de aprovizionare pentru producţia de energie nucleară.
Este însă de semnalat faptul că Uniunea Europeană nu a acceptat reactoarele mici de generația a patra. Comisia Europeană nu a dorit să includă tehnologiile de generația a patra a SMR în Alianța privind reactoarele modulare mici
Chiar dacă nu este un impediment imediat pentru strategia mixului energetic românesc, problema rămâne în atenție pentru a se vedea evoluțiile viitoare ale acestei poziții cu atât mai mult cu cât țările UE rămân divizate în ceea ce privește promovarea energiei nucleare, existând două tabere – una condusă de Franța, care consideră că expansiunea nucleară este crucială, iar cealaltă, care include țările antinucleare, Austria și Germania, care doresc ca accentul să fie pus pe sursele regenerabile, cum ar fi energia eoliană și solară.
Se profilează o schimbare și în ceea ce reprezintă situația investițiilor în sectorul fotovoltaic Cel mai mare producător de panouri solare din lume, LONGi Green Energy Technology, a emis un avertisment serios: panourile solare devin prea ieftine pentru ca jucătorii din piață să poată supraviețui. Cu toate că acest segment a fost unul dintre cele mai promițătoare în domeniul energiei alternative, provocările economice ridicate de concurența acerbă și excesul de capacitate aduc o nouă perspectivă asupra viabilității acestei tehnologii. Compania chineză LONGi, care deține titlul de cel mai mare producător de panouri solare la nivel global, a adresat un apel urgent guvernului chinez pentru a interveni în reglementarea prețurilor. S- a subliniat necesitatea introducerii unor măsuri care să împiedice companiile să ofere produse la prețuri sub costurile de producție. Această situație pune presiune asupra întregii industrii solare , cu reduceri ale producției și concedieri masive în rândul angajaților, în ciuda unor cifre record de instalări fotovoltaice în anii precedenți.
O poziție manifestată de către UE în contextul programului Green Deal poate aduce prejudicii obiectivului pe care îl are România în domeniul construcției de hidro centrale. Este posibil ca investițiile pentru construcția de unități noi să fie oprite.
Deși a fost inclusă în categoria regenerabilelor, hidroenergia a fost considerată de UE, în Green Deal, neprietenoasă cu mediul, în condițiile în care este singura energie cu adevărat regenerabilă. Mai mult, exceptările de la interdicția distrugerii ecosistemelor au fost acordate de Comisia Europeană doar pentru eoliene și fotovoltaice.
În Directiva europeană pentru refacerea naturii s-au introdus norme care asigură eliminarea multora dintre barierele existente în râurile din UE, pentru a asigura o mai mare continuitate a rețelelor fluviale. În prezent, peste un milion de bariere artificiale, de exemplu baraje, deversoare și stăvilare, sunt construite pe râurile Europei, scopul final fiind de a se ajunge la 25.000 km de râuri cu curgere liberă până în 2030. Comisia Europeană susține că râurile cu curgere liberă permit circulația apei, a sedimentelor, a peștilor și a altor organisme și sunt esențiale pentru îmbunătățirea stării apelor din UE și pentru îmbunătățirea biodiversității.
Directiva (UE) 2023/2413 prevede că, dacă un stat membru decide să desemneze zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile legate de energia hidroelectrică, acesta trebuie să se asigure că potențialul impact negativ asupra corpului de apă sau corpurilor de apă în cauză este justificat și că sunt puse în aplicare toate măsurile de atenuare relevante.
În aceeași directivă, se instituie însă excepții de la reglementările de mediu, atât pentru infrastructura pentru sprijinirea extinderii producției din regenerabile, cât și pentru proiectele de energie eoliană și fotovoltaică.
Sunt doar unele condiții de realizare a strategiei românești în actualele condiții interne și internaționale dar pot apare și altele, legate, în principal de efectele greu de preconizat ale conflictelor armate și ale eventualelor blocări ale funcționării lanțurilor valorice și de transport.
Ca întotdeauna, în orice situație, apare o diferență sau chiar o neconcordanță între ”dorință și putință”.
Strategia mixului energetic va trebui să analizeze cu realism, fără politicianism si interes electoral cât, cum și când obiectivele pot fi , în mod real, îndeplinite.
