Remanieri. Negocieri. Moțiuni. Fonduri UE. Dezinfectanţi. Medicamente. Pensii. NATO. Salarii. Servicii. Tăieri de pensii şi salarii. Majorări ale veniturilor. Promisiuni. Minciuni. Investiţii. Profesori. Stoparea investiţiilor. Sărăcie. Corupţie și anticorupție. Analfabeţi. Absorbție slabă. Creșteri de pensii și salarii. EADS. Microsoft. ANRP. Mafie. FMI. Birocraţie. Flota. Tehnocraţie. Nivel de trai. Şomaj. Servicii secrete. Industrie. Deficit. Terorsim. Bacterii. Alegeri. Șantaj politic. Victime. Morţi. Falimente. Jihad. Datorii. Dublări de salarii. Incompetenţă. Nepăsare. Gropi. Infecţii. Autostrăzi. Mâncare. Război. ISIS. Refugiați. Partide. Disponibilizări. Performanţă. Delapidări. Alianțe. Abuzuri. Spioni. Cătuşe. Relaxare fiscală.
Puteţi continua lista cu orice noţiune care descrie situaţii, momente sau întâmplări recente.
Toate au un numitor comun: atunci când lucrurile se complică şi când se mai sparge câte un buboi plin de puroi, atunci când trăim situaţii de criză, urmeză inevitabil invocarea şi blamarea sistemului asemuit cu o caracatiţă uriaşă, macabră, libidinoasă, cu tentacule purulente, întinse peste tot, şi care contaminează tot ce atinge. Dar, deşi sistemul e format exclusiv din oameni, niciodată în descrieri, sistemul nu ajunge să aibă şi o faţă reală, un nume, un CNP, ci rămâne, din păcate, ceva generic şi impersonal.
Uneori, când e arătat cu degetul, sistemul mai şi răspunde acuzelor – situaţie în care se invocă greua moștenire, trecutul, istoricul recent care a otrăvit fântânile și a pârjolit ogoarele (adică ni se tot explică cum – în trecutul recent – nu s-a făcut nimic din ce trebuie), lipsa banilor sau insuficienţa fondurilor. Sistemul vorbeşte despre circumstanţe nefavorabile, despre crize şi despre cum, de cele mai multe ori, banii nu sunt suficienţi pentru a le contracara. Sau despre cum sistemul nu este lăsat să acționeze. Se vorbeşte despre sifonări, furt, lăcomie, coruăție, risipă, piedici și frâne, proastă gestiune – fără să-i prezinte însă cu nume şi prenume pe făptuitori.
E, de fapt, un cerc vicios. Caracatiţa e putredă din cauza lipsei banilor, iar banii se pierd din cauza putrefacţiei. Doar că acest cerc vicios îmi pare a fi doar o scuză eternă a celor care vor să justifice şi să perpetueze prezenţa caracatiţei. Spun asta pentru că, oricât de gravă ar fi situaţia, atât timp cât dificultăţile se rezumă doar la fondurile insuficiente, atât timp cât lipsa efectivă a banilor reprezintă reala şi adevărata problemă, cel puţin teoretic, ştim unde e buba şi astfel ştim, tot teoretic, unde şi cum trebuie să intervenim. Iar acolo unde există voinţă şi ştiinţă, banii se fac, se împrumută, se mută, se realocă, se printează, se investesc, se înmulţesc.
Prin urmare, oricât de evidente, de clare ar fi problemele şi disfuncţionalităţile sistemului, create de lipsa banilor, acestea ar putea fi corectate… tot cu bani. Mă tem că lucrurile sunt însă mult mai complicate, pentru că un sistem nu intră niciodată într-un colaps profund doar din lipsă de bani, aşa cum ni se tot povesteşte. Adevăratul colaps poate fi provocat doar atunci când e viciată şi alterată, până la dispariţie, încrederea, când dispar reperele și valorile și se pierd principiile, fiind înlocuite de generalizări impersonale, dezgust, vrajbă, incompetență, dezinteres, prostie şi, mai ales, suspiciune sau paranoia. Suntem aici. Decisiv e încotro o apucăm!
copyright foto: Adrian Maniutiu Photography
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro
