fbpx

Ne-o dorim toți.

Eu, unul, mi-o doresc de pe vremea cînd ascultam parcă sub hipnoză poveștile bunicului meu, care îmi spunea ce văzuse el din Turnul Eiffel. Asta înainte de ’89, cînd el era artist și călătorea și-n Occident.

După 1990, cînd am început să trec și eu frontierele noastre, am făcut primele comparații bazate pe propriile mele observații. Le fac în continuare, după 28 de ani și zeci de mii de kilometri prin străinătate cu mașina ori pe jos.

Dar ce înseamnă de fapt “o țară ca afară”?

Pe scurt, eu cred că înseamnă bunăstare. Așa cum buna dispoziție a unui om vesel se transmite, pînă la urmă, și asupra celor din jurul lui, așa și o țară sănătoasă din punct de vedere economic își răsfrînge starea asupra cetățenilor săi, care ajung să trăiască mai bine.

Aproape jumătate dintre noi n-am citit nici o carte anul trecut, arată un studiu recent al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală. Peste jumătate dintre noi consideră că nu avem nevoie să citim ca să avem succes în viață.

Pe asta am lămurit-o, e clar. Dar țara, țara asta de ce are nevoie ca să “aibă succes în viață”? Și, mai ales, care sînt ingedientele de care are nevoie dacă înțelegem prin succes “o țară ca afară”?

copyright ICS/ em360

Poate țara să se transforme peste noapte într-o țară ca afară, așa ca în poveștile cu zîne? Să luăm exemplul Cenușăresei. Ce găsim acolo? O fată bătută de soartă și tratată rău de semeni se transformă în prințesă. Dar ce a făcut ea pînă atunci? A robotit.

Să luăm poveștile mai noi, mituri moderne. Rocky Balboa – tînărul modest care cucerește lumea boxului. Ce a făcut el ca să ajungă în vîrf? A muncit. Lovit fără încetare și la propriu și la figurat, ce a făcut? A muncit și mai mult.

Steve Jobs, un tînăr ars de un vis nebunesc, fondatorul Apple. Ce a făcut el? A muncit, a creat o companie, a dus-o în vîrf, a pierdut-o, a muncit și mai mult, și-a cumpărat propria companie și a dus-o și mai sus.

Sînt trei exemple. Legende sau nu, ne spun același lucru: ca să avem succes, trebuie să muncim.

Revenind la România, ca să avem o țară ca afară, trebuie mai întîi să muncim, să creăm bunăstare personală. Apoi, aceasta se va transforma într-o economie solidă care, în cele din urmă, își va întoarce beneficiile către noi.

Peste 50% dintre români consideră că nu e nevoie să citești ca să ai succes. Posibil.

Vor avea succes, dar e posibil să nu afle niciodată povestea Cenușăresei ori miraculoasa viață a domnului Jobs. Steve Jobs.

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau