Vreau să vă spun la ce trebuie să fiți atenți dacă vă gândiți să luați un credit… 500 milioane de euro vor fi eliberați de BNR băncilor și e posibil să urmeze în lunile următoare alte 1,5 miliarde. Și pentru că acești bani e probabil să se reflecte în piață și printr-o ofertă comercială consistentă de creditare în valută, m-am gândit că ar fi de bun augur să fac o trecere în revistă a celor mai importante puncte la care trebuie să aveți grijă atunci când contractați un credit! Background info: La a patra ședință de politică monetară din 2017, aparent…

Un cowboy, aparent nervos şi violent, intră într-un bar, dând cu uşa de perete. Îşi scoate pistolul şi trage mai întâi patru focuri în aer, apoi se răsteşte la barman: „O bere se poate, da’ urgent?!”. Barmanul se conformează, obedient. Istoria se repetă şi a doua zi, de fapt se repetă o săptămână întreagă. Într-a opta zi, acelaşi cowboy, aparent nervos şi violent, intră din nou în bar, trage mai întâi la fel de ameninţător focurile de armă în aer, cerând apoi, răstit, barmanului să-i dea o bere. La care, barmanul trage cu putere aer în piept, scoate o puşcă…

De la „Rolling Stone”, „NY Times” sau „The Guardian” – la „EconomieLaMinut”: Îl cheamă Lehel Kovacs. S-a născut la Cluj, a plecat din țară la 16 ani, după o experiență personală dură. Cartierul pe care îl cunoștea ca pe propriile buzunare s-a transformat într-un oraș cu 2 milioane de locuitori. Totul era nou pentru el. Mai puțin un vis din copilărie: să inventeze o lume complet nouă și să spună povești fără cuvinte. Adică să deseneze. Și a desenat atît de mult și de bine, încît cele mai mari ziare și reviste din lume i-au cerut desenele. Lehel colaborează cu: Rolling…

“Vine sau nu vine?”, întreb eu tare, în timp ce îmi pregătesc mașina de tuns iarba. Îl privesc pe nea Petre, care lucrează în grădina sa din mijlocul cîmpului și apoi ridic privirea spre orizontul din ce în ce mai întunecat. “Cum o vrea Dumnezeu!” îmi răspunde el. “Cum o vrea Dumnezeu!” se aude, ca un ecou, vocea soției sale, aplecată deasupra unui strat unde vor crește curînd legume. Am uitat să vă spun despre ușoara aroganță din tonul meu, pentru că înainte să ies verificasem aplicația de weather de pe i-phone. 50% șanse de ploaie înseamnă, de obicei, că…

Tranzacţiile comerciale intragrup (dar transfrontaliere) pot fi o metodă prin care se pot manipula obligaţiile fiscale, evitând plata impozitelor în ţara în care are loc activitatea, fie  plătind prea puţin, fie prea mult pentru anumite bunuri sau servicii  achiziţionate de la entităţi componente ale companiei, aflate în altă ţară. Diversele reglementări, fie că vorbim despre regulamentele preţurilor de transfer, de OECD CRP, de UE D1164-2016 sau de Art.11 CF RO, NU au însă nicio legătură cu cotele de impozitare a profitului; acestea sunt decise de autoritățile naţionale şi nu implică o supraimpozitare în cazul multinaţionalelor, cota rămânând unitară. Totuşi, e…

… scurtă istorie personală. Pînă la urmă, aș putea spune istoria consumerismului românesc legînd-o de acești teniși: dacă i-aș fi avut înainte de ’89, ar fi fost o pereche de Drăgășani sau unii Made in China (pronunțat „meid în china”). Dacă i-aș fi avut imediat după ’90, aș fi fost cel puțin semi-zeu. Poate chiar zeu, dacă stau să mă gîndesc bine. La sfîrșitul primei decade a următorului secol, atunci cînd i-am cumpărat, au rămas la fel de importanți. Doar că avea deja atît de multă lume încît s-au transformat într-o chestie „cool”. „Made in China” (pronunțat ca-n engleză). Primele mele…

Acum câteva luni, aflat la București unde a vorbit la o conferință, expertului în strategie geopolitică, George Friedman, i s-a pus o întrebare; un jurnalist din auditoriu dorea să afle de la el ce blochează, ce frânează mai mult România, ce e mai nociv pentru dezvoltarea țării: birocrația sau corupția? Friedman a răspuns: Germania și Rusia. În public, stupoare, zâmbete, mustăceli. Dar nu, nu a fost ironic, ci cât se poate de serios, așa că a dat și explicații. Germania e o gingantică gaură neagră, extrem de puternică, care pentru a supraviețui trebuie să înghită cât mai multe piețe din…

Economie la Minut, cu Adrian Măniuţiu. Până să arătăm cu degetul şi să ne lansăm în discursuri populiste legate de capitalul străin şi pierderea profiturilor, e bine să înţelegem despre ce vorbim. În episodul de azi, despre rolul corporaţiilor multinaţionale, despre exportul de profit, preţuri de transfer şi despre cum putem încuraja păstrarea profiturilor în România… oricum nu atacând investiţiile străine sau învrăjbind capitalurile între ele, împărţindu-le după provenienţă. www.economielaminut.ro & www.EM360.ro facebook.com/EconomieLaMinut

Sa renunti la retinerea la sursa si sa pui ANAF-ul sa treaca pe sistemul gospodaresc e ca si cum ai trimite o batranica tremuranda, care sufera de osteoporoza, sa sara pe schiuri, de la trambulina mare, cand ea nu trece singura strada! Schiurile o costa pensia pe 10 ani, dar nu conteaza, pt ca oricum nu traieste atat… de fapt moare pe trambulina. Restul e bla bla. Ca sa poti vorbi despre reforma fiscala ai nevoie, in afara de claritate legislativa, de un ANAF functional. Altfel, iese HAOS! Azi ANAF-ul nu e informatizat, nu e sincronizat, colecteaza prea putin si…

Ni s-a spus că, propusa spre dezbatere, reformă fiscal-gospodāreascā presupune implicarea unor consultanti fiscali (plătiti de ANAF, deci de la buget) – care doar ei ar putea costa 800 mil € – 1 mld. € anual. Dincolo de faptul ca e destul de probabil sa cream haos administrativ si birocratie suplimentara, ma intreb cine si ce/cât are de castigat si cine si ce/cât are de pierdut? Cat costa toata reforma? Ce nu e bine acum – si daca sunt lucruri care trebuie corectate, de ce nu se corecteaza punctual? Se castiga bani in plus la buget asa? Daca da, cat si…

1 28 29 30 31