fbpx

Economia mondială se schimbă. În fiecare zi aflăm de o investiţie nouă bazată pe tehnologie, pe AI, pe robotizare şi automatizare. Industry 4.0, a patra revoluţie industrială, are o puternică componentă de tranziţie energetică în care România poate să joace un rol extrem de important.

Schimbările fundamentale prin care trece economia globală aduc o mulţime de oportunităţi, mai ales pentru ţara noastră.

În procesul de tranziţie la Industry 4.0, gazul reprezintă un reper esenţial, iar România are toate argumentele investiţionale pentru a transforma resursele de care beneficiază, mai ales cele din Marea Neagră, într-un avantaj decisiv în dezvoltarea economică.

Investiţia din Marea Neagră, în proiectul Neptun Deep, este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte economice în parteneriat public-privat din istoria România.

Resursele de gaze din Marea Neagră reprezintă o imensă oportunitate pentru ca România să fie în continuare independentă energetic, pentru venituri suplimentare la bugetul de stat și crearea de locuri de muncă.

Potrivit unui studiu realizat de Deloitte, se estimează că proiectul Neptun Deep va atrage investiții cumulate de până la 16 mld dolari.

Investițiile  vor genera o medie anuală de 38.482 locuri de muncă – normă întreagă în pe întreaga perioadă, dintre care 766 generate direct de către industria upstream offshore, 28.442 locuri de muncă create indirect prin intermediul furnizorilor și 9.274 locuri de muncă susținute de cheltuielile angajaților din industrie și de cei ai furnizorilor.

În viitor, fiecare loc de muncă creat direct de concesionari prin proiectele offshore va susține un total de 50 de locuri de muncă în economia românească.

Veniturile atrase la bugetul de stat prin derularea proiectelor din Marea Neagră vor atinge 51,4 mld. USD, dintre care 24 mld. USD sunt reprezentate de impactul direct. Fiecare USD cheltuit în România în proiectele offshore va genera venituri de 2,1 USD la bugetul de stat, inclusiv redevențe și alte taxe.

Impactul total asupra producției de bunuri și servicii este cumulat la 137,8 mld. USD, generat suplimentar prin investițiile în proiecte offshore, în timp ce impactul direct reprezintă 20,9 mld. USD. Impactul indirect însumează 89,1 mld. USD în plus în producția de bunuri și servicii în timp ce impactul indus cuantifică 27,8 mld. USD.

În ceea ce privește efectul de multiplicare, fiecare USD cheltuit în proiecte offshore va genera un total de 3,1 USD în PIB-ul României.

Pentru ţara noastră, ar însemna cel mai mare proiect de business din istorie. O dezvoltare economică spectaculoasă care va avea un impact pozitiv major în economia României în următoarele decenii.

Dincolo de estimările Deloitte, o analiză Frames arăta recent că această investitie ar putea atrage sume de peste 10 miliarde de euro în afaceri conexe, de la cele care implică asistenţa logistică a proiectului la modul în care gazele din Marea Neagră se vor regăsi în proiecte energetice (energie electrică pe bază de gaz) şi din industrii conexe, precum chimia şi petrochimia industrială.

Altfel spus, cu gazele din Marea Neagră am putea relansa şi chimia industrială românească, văduvită în ultimii 25 de ani de investiţii care să o repună în linia de competitivitate cerută de noua realitate economică.

Centralele electrice pe gaze naturale, așa cum este centrala OMV Petrom de la Brazi, cu emisii de CO2 cu 60% mai mici față de cărbune, reprezintă o soluție pentru asigurarea furnizării de electricitate, răspunzând în același timp provocărilor de mediu.

În prezent, Marea Neagră asigură aproximativ 10% din cererea de gaze naturale a României, însă zăcămintele actuale produc de zeci de ani și se apropie de sfârșitul perioadei lor de producție.

Unde ne aflăm în prezent cu Neptun Deep

Romgaz şi OMV Petrom îşi calibrează în această perioadă intenţiile investiţionale.

Cei doi parteneri din proiectul Neptun Deep au depus deja la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) declaraţia de descoperire comercială pentru perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, declaraţie care atestă de fapt rentabilitatea economică a proiectului.

Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, declara, recent, că costul estimat împreună cu operatorul OMV Petrom este de până în patru miliarde de euro.

Până acum, peste 1,5 miliarde de dolari au fost investiți în explorare și evaluare în blocul Neptun între 2008 și 2016.

Activitățile de explorare au inclus și două campanii de achiziție de date 3D precum și două campanii de foraj de explorare, cu opt sonde de explorare și evaluare forate.

În 2012, Domino-1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din România, a confirmat existența unui zăcământ de gaze naturale.

În ianuarie 2016, s-a încheiat cu succes a doua campanie de foraj de explorare în apele de mare adâncime din zona românească a Mării Negre, cu șapte sonde săpate. Majoritatea dintre ele au descoperit acumulări de gaze naturale.

În 2017, s-au desfășurat activități intense de inginerie în vederea unei potențiale decizii finale de investiție.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau