Guvernul introduce noi măsuri fiscale pentru acoperirea deficitul bugetar. În ediția din 11.11 a emisiunii Income, Adrian Măniuțiu discută, alături de invitații săi, despre efectele pe care majorarea taxelor și impozitelor le vor avea asupra economiei României și impactul resimțiti atât la nivelul cetățenilor, cât și al sectorului privat.
Ce ne rezervă perioada următoare, din perspectiva sectorului energetic, aflăm de la Daniel Apostol, Directorul General al Federației Patronale de Petrol și Gaze.
Ne putem aștepta la tot felul de măsuri fiscale menite să aibă rol de extinctor, nu să construiască un viitor pe termen lung
Pentru acoperirea deficitului bugetar, statul ar trebui să crească gradul de colectare a taxelor și impozitelor și să protejeze plătitorii corecți. În cazul industriei de petrol și gaze, pe care o reprezintă Daniel Apostol, trasabilitatea este perfectă. Pompa de benzină este cel mai fidel aparat de colectare: peste 50% din valoarea unui litru de combustibil merge instantaneu către stat.
Deficitul bugetar este originea, dar problema României este că avem și deficit de productivitate, de dezvoltare, de finanțare și investiții, și mai ales un mare deficit de încredere, consideră invitatul.
În acest context, provocarea cu care se confruntă sectorul energetic este de a putea folosi resursele disponibile pentru a construi pe termen lung, pentru următorii 20 de ani, astfel încât atât populația, cât și statul și operatorii să aibă un orizont de așteptări corect cu privire la viitor.
Legile și reglementările interne ar trebui să construiască încrederea celor care au potențialul de a investi
“Sunt sume mari în proiectele din sectorul energetic, că vorbim de sectorul de țiței, că vorbim de sectorul de gaze, că vorbim de exploatarea de la Marea Neagră. Și aici aș vrea să subliniez, în mod particular, șansa pe care o avem ca rezervele de gaz de la Marea Neagră să ne dea un boost, să ne plaseze la nivel european pe o poziție favorabilă. Dacă acționăm cu înțelepciune, toate aceste resurse, tot acest posibil potențial start pe care îl avem, ne va asigura că sectorul energetic românesc va fi o componentă esențială din ceea ce se întâmplă în lume și se va întâmpla și cu Europa și se va întâmpla, în mod normal, și cu România, respectiv o transformare a economiei”, declară Daniel Apostol.
Nu putem vorbi de creștere economică în absența creșterii sectorului energetic
România poate deveni un mare producător de energie, o țară care să nu aibă problema aprovizionării pieței, indiferent că vorbim despre industrie sau publicul larg.
În cadrul RIGC Romanian International Gas Conference, cel mai important eveniment anual organizat de Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG), discuțiile la nivel regional, concentrate pe resursele, dezvoltarea acestui sector și viitorul energetic al României, au subliniat atributele unice ale țării noastre, care ne oferă elemente cheie pentru dezvoltare economică și o tranziție energetică mai puțin costisitoare comparativ cu multe alte țări din Uniunea Europeană.
Relația stat – sector energetic – cetățean trebuie să fie un triunghi echilateral
Singura condiție de care avem nevoie pentru a transforma aceste obiective în realitate este un parteneriat real între stat și sectorul energetic, semnalează Daniel Apostol: „Să câștige cetățeanul, să câștige statul și să câștige și operatorul care investește pe termen lung, iar tranziția energetică pe care ne-o dorim cu toții să țină cont de specificul local. Să nu umblăm după himere, când avem în fața noastră o resursă, și mă refer la gazul natural și la Neptun Deep, la rezervele din Marea Neagră, o resursă care ne va permite să se întâmple ceea ce ne propunem.”
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizionați înregistrarea.