fbpx

O comparație seacă a cifrelor anuale ale CFR, cu performanțele uneia dintre cele mai dezvoltate rețele din Europa, ne arată unde suntem de fapt. Degradarea condițiilor în care călătorim pe calea ferată din România era oricum evidentă, iar statisticile nu vin decît să adâncească decalajele. În 1989, transportul feroviar reprezenta peste 80% din transportul total realizat în țară. Astăzi, ponderea a ajuns la 17%. Numărul pasagerilor a scăzut dramatic, de la aproape 150 de milioane în 1998, la puțin peste o treime în prezent. O cauză probabilă a acestei scăderi e durata tot mai mare a călătoriilor, deoarece viteza medie a trenurilor a scăzut undeva spre 40 de kilometri la oră, adică așa cum era la sfîrșitul anilor ’30, secolul trecut. În Franța, sora mai bogată a SNCFR, adică SNCF, are cifre zdrobitoare și care o plasează în secolul actual (și printre fruntașele lumii), în care totul se întîmplă foarte repede. Numărul pasagerilor e de – ATENȚIE! – 2 miliarde (adică de aproape 40 de ori mai mulți decît „duce” rețeaua din România). Pentru călătorii între 200 și 500 de kilometri, peste 70% dintre francezi preferă trenul. Viteza medie de deplasare pe liniile clasice este între 160 și 220 de km/h, iar pe liniile de mare viteză, depășește 300 de km/h. Francezii au prevăzut încă 800 de kilometri de linii de mare viteză pentru anul acesta (2017), în timp ce la noi viteza de deplasare scade în fiecare an. Cam așa s-ar rezuma comparația dintre cele două rețele. Din păcate, CFR E TOT MAI DEPARTE DE EUROPA .

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau