”Trente glorieuses” adică ”Treizeci de ani de glorie” este denumirea pe care a căpătat-o perioada (1945-1973) caracterizată prin creștere economică, a puterii de cumpărare și a prosperității în țările occidentale ale Europei. Se consideră că este rezultatul aplicării Planului Marshall în vederea reconstrucției economice a Europei după distrugerile suferite în cel de al doilea razboi mondial.
Prin Planul Marshall (European Recovery Program) Statele Unite au oferit 20 miliarde de dolari, cu condiţia ca naţiunile europene să realizeze împreună un plan raţional de folosire a fondurilor.
Pentru prima dată, acestea au trebuit să acţioneze împreună ca o unitate economică şi au fost nevoite să coopereze unele cu altele.
Planul Marshall a adus beneficii şi economiei americane. Banii au fost folosiţi pentru a cumpără bunuri din Statele Unite, care au fost transportate pe Oceanul Atlantic pe nave comerciale americane.
Patru consecinţe majore a avut Planul:
- În primul rând, ţările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi politice.
- În al doilea rând, le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război.
- În al treilea rând, Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din Europa de Vest;
- În al patrulea rând, a determinat o creștere spectaculoasă a nivelului de trai în țările europene occidentale.
În concluzie:
a) a reconstruit economiile europene distruse de război;
b) a realizat o creștere nemaiântâlnită în întreaga perioada antebelică a bunăstării populației;
c) a permis punerea bazelor proiectului integrării europene prin apariția Comunități Economice a Cărbunelui și Oțelului și a Tratatului de la Roma;
d) a permis începerea procesului de reconciliere istorică a fostelor țări beligerante;
e) a oprit ofesnsiva ideologică și politică a URSS spre Europa Occidentală.
Este important de subliniat faptul că una dintre explicațiile succesului Planului Marshall a fost noul sistem de conversie valutară care a condus la multiplicarea efectelor capitalului investit.
Mai simplu spus: un importator german achita contravaloarea comenzii din Statele Unite în marca germană, dar exportatorul american nu era plătit cu devalorizată marcă germană, ci primea dolari din fondurile alocate Planului Marshall.
După aproape o jumătate de secol, Europa are din nou nevoie de o reconstrucție.
Păstrând proporțiile, efectele crizei coronavirus pot fi, în mare măsură, asimilate daunelor de război.
Încă de la începutul crizei se vorbește despre necesitatea unui nou Plan Marshall, desigur condiționat și proporționat în funcție de actualele condiții.
Iată că putem vorbi acum despre apariția acestui Plan/Fond de reconstrucție europeană pe care multe personalități politice europene și analiști nu se sfiesc să-l denumască Marshall II.
Comisia Europeana propune acum un fond de relansare economică în valoare de 750 miliarde euro, considerat de către comisarul european Paolo Gentiloni a fi ”o acțiune pentru înfruntarea unei crize fără precedent.”
Nu putem să ocolim o întrebare firească: va reuși acest Marshall II să aibă rezultate la fel de benefice pentru Europa precum a avut Marshall I?
Este justificat entuziasmul pe care decidenții noștri politici și unii analiști îl manifestă relativ la capacitatea acestui fond de a relansa economia europeană, ca și pe a nostră împreuna cu ea?
Nu împărtășesc acest entuziasm deși nu pot să nu salut oportunitatea injectării în economia europeană a unei sume importante de euro ca și a oportunității pentru economia românească de a utiliza aproximativ 30 miliarde de euro.
Să mă explic:
În primul rând, să eliminăm posibilitatea unei confuzii, aceea de a considera actualul Fond de redresare economică a Uniunii Europene ca pe un mijloc de finanțare comparabil sau măcar compatibil cu Planul Marshall. Establishment-ul politic european a promovat această confuzie, preluată de o mare aparte a mass mediei occidentale, pentru a beneficia de imaginea ”glorioasă” (trente glorieuses) pe care efectele Planului Marsahall încă o are în memoria colectivă europeană. Încercarea de a prezenta actualul Fond de redresare ca pe o continuare cu aceleași efecte a Planului Marshall se încadrează în efortul evident pe care îl face Comisia Europeană de redobândire a credibilității în fața cetățeanului european.
În realitate, Fondul de redresare nu are nimic în comun cu Planul Marshall, nici conceptual, nici structural, nici funcțional și nici instituțional.
Ce a reprezentat Planul Marshall din aceste puncte de vedere am prezentat mai sus. Fondul de redresare se reduce doar la o injecție de capital pe plan zonal, fără nicio implicare de natură geopolitică sau a aplicării unei eventuale strategii politice de restructurae, reformare sau redesenare a arhitecturii europene în vederea soluționării unora dintre problemele apărute în ultima perioadă (Brexit, poziția țărilor sudice, pozitia țărilor Visegrad, poziția Administrației Trump față de Acordul TAFTA) în organizarea și funcționatrea ansamblului economic și instituțional al Uniunii Europene.
Valoarea Fondului de redresare este la jumătatea sumei evaluate chiar de către Comisie cu câteva zile îniante de lansarea propunerii pentru constituirea acestuia.
Același comisar european Paolo Gentiloni care la data de 20/05/2020 a anunțat valoarea fondului la 750 miliarde euro spunea pe data de 30/04/2020:
”Fondul de redresare a Uniunii Europene (UE), prin care se prevede să se răspundă în următorii ani la criza economică provocată de coronavirus, ar trebui să ajungă la 1.500 de miliarde de euro”. Reducerea la jumătate a valorii Fondului este un fapt dar în completarea acestuia trebuie spus că pe 22/05/2020 Uniunea Europeană anunța oficial că ” valoarea schimburilor sale comerciale la nivel mondial va scade doar în acest an cu 868 miliarde de euro”.
Rezultă că Fondul este clar subfinanțat chiar dacă este comparat numai cu un singur parametru caracterizant pentru actuala situație economică a Uniunii.
Limitarea aplicabiltății sale rezultă și din recomandarea Comisiei conform căreia utilizarea sumelor ar trebui cu prioritate orientate spre dezvoltarea, modernizarea și consolidarea infrastructurii și potențialului sistemelor de sănătate în vederea pregătirilor pentru contracararea ”viitoarelor reveniri ale pandemiei”. (Ne putem întreba ce aptitudini chiromantice are Comisia dar nu este obiectul scrierii de față).
În România, vestea Fondului de redresare a aprins entuziasmul unor analiști și experți, pe de o aprte, iar pe de altă parte a dat o gură de oxigen guvernului care speră să-și finanțeze marile și grandioasele proiecte de investiții (pe care nimeni încă nu le cunoaște) prin banii primiți de Bruxelles.
Despre entuziasm nu are rost să comentăm. Este o stare emoțională care se va stinge odată cu întoarcerea la raționalitate. Putem însă comenta, deocamdată succint, posibilitatea finanțării unor proiecte de investiții, fie ele în domeniul sanitar sau în orice alt domeniu.
În primul rând, trebuie spus că România ar fi trebuit să primească mai mult.
Suma alocată pare să fie calculată în baza reprezentativității în ierarhia europeană prin luarea în calcul a indicatorilor de profil. Este corect dar ne-am fi așteptat ca principiul solidarității să aibă un rol mai important având în vedere condițiile actualei crize. Dacă se manifesta solidaritate, ar fi trebuit să se ia în calcul faptul că Romînia este țara care are cele mai mari probleme datorită fenomenului de relocalizare a forței de muncă sau de așa numita migrație inversă.
Întoarcerea forțată în țară a peste un milion de persoane pe o perioadă extrem de scurtă (cca.30 zile) va pricinui modificări importante și grave în structura și echilibrul social și al pieței muncii ceea ce va deveni extrem de dificil de gestionat și din punct de vedere bugetar dar și al echilibrului social.
O astfel de gestionare cere o amplă și imediată finanțare de care Comisia ar fi trebuit să fie conștientă dacă dorea să-și manifeste solidaritatea față de problemele speciale ale unei țări membre.
Ar mai trebui semnalată și problema deficitului bugetar. Se știe că banii din Fondul de rederesare se obțin pe proiecte și la o perioadă ulterioară cheltuirii lor de către beneficiari. În lipsa unei expertize de excepție, apare pericolul creșterii rapide a defcitului bugetar fie datorită decalajului în timp între momentul cheltuirii interne și mementul rambursării de la Bruxelles, fie incapacității elaborării unor proiecte eligibile sau apariției pe parcurs a unor vicii de alocare.
Tentația măririi excesive a deficitului este cu atât mai mare cu cât ne aflăm într-o perioadă electorală.
Am încercat să prezint o analiză a ceea ce înseamnă Fondul de redresare economică a Europei cu intenția de a atrage atenția și asupra unor aspecte mai puțin sclipitoare ale acestuia.
Cel puțin la acest moment, este greu de presupus că acest Fond va readuce Europei liniștea, siguranța și nivelul de trai de care beneficiau cetățenii Uniunii Europene, înainte de pandemie, chiar dacă încă existau deosebiri între ei.
Putem spera că deosebirile se vor reduce dar nu ar fi nicio bucurie căci această reducere se va realiza nu prin creșterea nivelului celor mai de jos ci prin scăderea nivelului celor mai de sus.
Europa nu va mai avea un nou ”trente glorieuses”
01/06/2020
Prof.Dr. Mircea Coșea, in exclusivitate, pentru EM360.ro
