La începutul lunii septembrie, prețul țițeiului Brent a depășit pragul de 90 de dolari pe barili, pentru prima dată în acest an. Escaladarea este una accelerată, fiind vorba de o creștere de peste 20% de la sfârșitul lunii iunie O dinamică ascendentă a prețului petrolului nu este o surpriză. În martie, scriam: „nu este exclus să vedem anul acesta un nivel al cotațiilor petroliere de peste 100 de dolari.”
Surpriza este legată de factorii care pun presiune ascendentă pe prețul petrolului, cu un impact liniar pornind din puțurile din Arabia Saudită până la pompele din cel mai îndepărtat oraș din România.
Dacă la începutul anului, părea că o revenire a economiei chineze va genera o creștere a cererii agregate pentru petrol și produse derivate, iată că tigrul de la Beijing este mult mai somnolent decât estimam. Un mix de probleme structurale legate de piața imobiliară și de stocul de datorii interne transformă încet China dintr-o locomotivă a economiei globale într-o țară „normală” în curs de dezvoltare, cu creșteri economice estimate la 5% pentru 2023 și 4,5% pentru anul viitor.
Așadar, nu China este vinovatul pentru creșterea prețului petrolului, nici alți factori economici globali (deși cererea agregată la nivel global se păstrează robustă). Scumpirea este legată de anunțurile coordonate ale Arabiei Saudite și Federației Ruse, care au decis în iunie să prelungească până în 2024 reducerea producției petroliere cu o valoare combinată de 1,5 milioane barili pe zi. Decizia era așteptată de piețe, dar orizontul de timp este unul mai mare decât previziunile inițiale, ceea ce sugerează o retorică apăsată a Riadului, decis să joace cartea petrolului la întregul său potențial.
Efectul asupra prețurilor petrolului este așadar unul generat în mod artificial. Un rol cheie aici îl joacă ambițiile „puterilor mijlocii” regrupate de curând într-o formulă BRICS extinsă. În mod special, Arabia Saudită pare decisă să rupă o tradiție depeste șapte decenii de relație cvasi-simbiotică cu Washington-ul, aliniindu-se în mod clar Moscovei în eforturile de a influența prețul petrolului prin reduceri voluntare ale producției. Mișcările Riadului vin la un moment cel puțin delicat politic pentru președintele Joe Biden, care e presat să demonstreze că politicile sale economice, așa-numitele „Bidenomics” dau rezultate în ceea ce privește ținerea inflației sub control și menținerea unui ritm sănătos de creștere economică.
De altfel, eforturile SUA de a controla prețul petrolului în ultimele 18 luni sunt parte a motivului pentru care saudiții au o pârghie atât de puternică în piață. Dacă în vremuri normale, Washington-ul putea să tempereze creșterea prețului petrolului prin impulsionarea industriei gazelor de șist și eliberarea de țiței din rezerva sa strategică, astăzi ambele instrumente sunt mai degrabă ineficiente. Dacă gazele de șist în SUA se îndreaptă spre o perioadă de plafonare a producției, rezervele naționale de petrol au fost epuizate în ultimii doi ani, situându-se la cel mai scăzut nivel din 1983 încoace. Doar anul trecut, Washington-ul a pompat 180 de milioane de barili din rezerva națională pentru a face față escaladării prețurilor în contextul invaziei rusești în Ucraina și a mediului inflaționist.
Evoluția stocurilor din Rezerva Strategică de Petrol a SUA (Sursa: Departamentul Energiei)
Ce-i mână pe saudiți în această luptă împotriva consumatorilor? Putem estima că nu este vorba de o aliniere ideologică sau de mize geopolitice legate de viitorul Rusiei în Europa și în lume. Cel mai probabil motivele sunt mult mai pragmatice, legate de necesarul uriaș de investiții asumat de regimul de la Riad care, conform unor analiști, ar necesita un nivel al prețului petrolului superior valorii de 85 de dolari.
Desigur, nu ajută nici că relațiile cu administrația Biden sunt mai degrabă reci. În egală măsură, nu este exclus ca saudiții să forțeze discret o schimbare de regim în SUA și revenirea la o administrația de dreapta, prietenoasă cu combustibilii fosili. Cert este că astăzi Arabia Saudită are o pârghie de negociere foarte convingătoare și nu am emoții că o vor folosi la maxim în negocierea cu SUA. Punctele de pe agendă sunt numeroase și nu se limitează doar le negocierile cu Israel-ul, mediate de Washington, ci includ și cereri privind un sprijin militar mai puternic sau un program nuclear civil.
Acest gambit al saudiților, în contextul războiului din Ucraina, complică mult calculele economice la nivel global. Prima și cea mai directă implicație este legată de îngreunarea luptei cu inflația, care s-ar putea menține la niveluri încăpățânat de mari un timp mai îndelungat. La rândul său, această dinamică inflaționistă ar forța băncile centrale a de a ține dobânzile ridicate o perioadă mai lungă de timp, complicând calculul privind creșterea economică și accentuând riscul unei recesiuni globale.
La nivelul consumatorului final, această dinamică se reflectă deja într-o creștere a prețului la pompă. În mod interesant, dinamica este mai accentuată în cazul motorinei, acest tip de combustibil fiind mai afectat de acțiunile comandate de la Riad. Este greu de estimat unde se va opri creșterea prețurilor dar iată că acum, la fel ca în martie, nu este de neimaginat o revenire la nivelul record de 9 lei pe litru pentru motorină.
Vestea proastă este că aici, în România, nu prea putem face mare lucru pe termen scurt pentru a contracara această dinamică. Soluția este în viitorul relației dintre SUA și Arabia Saudită. Politic vorbind, Washington-ul are toate motivele să încerce să îndulcească relația cu saudiții, fiind în an febra pre-electorală. Cert este că acest dans este acum unul dintre factorii care vor decide dacă economia globală și implicit cea românească va avea de înfruntat o nouă criză în 2024.
