„Statul trebuie să se asigure că există un balans corect între cât atrage la buget și cât câștigă investitorul astfel încât la final să avem o afacere de tip win-win. Statul poate să încerce să câștige cât mai mult, dar trebuie să aibă în vedere că dacă investitorii nu mai investesc din acest motiv, degeaba ai un procent mare de câștig, căci aplicat la o bază zero îți dă zero.”
Virgil Popescu, deputat PNL
„Să ne imaginăm pentru o clipă cum ar fi fost dacă, în anii 50-60, decidenţii politici de atunci ar fi luat decizia să lase zăcămintele de cărbune pentru a ne permite să hotărâm noi, la 100 de ani de la Marea Unire, ce să facem cu acestea. În toată această perioadă cărbunele a devenit dintr-o resursă energetică extrem de important o resursă poluantă, indezirabilă.”
Georgian Pop, deputat PSD
„România, pe drumul spre independența energetică.„ Titlul acesta aproape fantezist e susținut, totuși, de cifre: în ultimii ani, România a importat undeva în jur de 10% din necesarul de gaze naturale. Restul vine din producția internă, din onshore. Întrebarea firească se naște imediat în mintea celor care urmăresc cu atenție astfel de cifre: Cât timp mai dispune România de aceste resurse? Când se vor goli rezervoarele de gaze?
„La actualul nivel de extracție, ținând cont de rata subunitară de înlocuire a rezervelor de gaze naturale în România, calcule simple indică un orizont de timp de circa 10-15 până la epuizarea zăcămintelor actuale de gaze.” spune Radu Dudău, de la Energy Policy Group. (EPG)
Și apare o altă problemă: cu fiecare zi care trece, calitatea actualelor zăcăminte scade. Deci, crește nevoia de import. Acestea sunt prognoze oficiale. Pentru oricine le înțelege, devine clar că România trebuie să găsescă surse care să-i acopere nevoia de energie. Există doar două variante: fie importă, fie produce intern. (ne referim aici la gazele naturale, pentru că energiile „verzi”, soluția cea mai bună probabil pentru viitor, nu poate încă să acopere întreaga cerere din economie.)
„Nu întotdeauna dictonul care spune că noi, părinții, doar am împrumutat planeta de la copiii noștri este valabil. În aproximativ 20-30 de ani va fi majoritară energia verde și regenerabilă, iar hirocarburile își vor limita utilizarea.”
Mircea Coșea
Singura sursă clară de gaze pe care o știm acum e rezerva din Marea Neagră. Acesta e doar unul dintre motivele pentru care exploatarea offshore-ului trebuie să înceapă. Destule voci susțin, totuși, contrariul. „Trebuie să le lăsăm gazele copiilor noștri!” sau „Ne vor certa copiii că am sărăcit țara!” strigă înflăcărați adepții păstrării resurselor. Doar că în cazul acesta nu e ca și cum am pune bani deoparte în familie.
„Rusia, SUA, Norvegia, Olanda, Marea Britanie, membrii OPEC, state bogate în resurse de hidrocarburi, oare de ce nu optează pentru a „lăsa” o asemenea „moștenire”, renunțând la dezvoltarea resurselor? Dacă este să fiu cinic, la actuala rată de emigrare din România, despre ce copii vom mai vorbi peste 20 de ani? A lăsa „moșteniri” de acest gen, este contraproductiv, condamnă practic Romania la sărăcie energetică. Cu alte cuvinte, dacă ai frigiderul plin de mâncare și nu te atingi de ea, tot ce va rămâne vor fi doar alimente expirate.” LAURENȚIU PACHIU, avocat „Pachiu și Asociații”
GEORGIAN POP, deputat PSD: „Este extrem de complexă întrebarea, iar pentru a putea răspunde trebuie să luăm în calcul şi evoluţia tehnologică şi evoluţia politicilor globale de mediu. Să ne imaginăm pentru o clipă cum ar fi fost dacă, în anii 50-60, decidenţii politici de atunci ar fi luat decizia să lase zăcămintele de cărbune pentru a ne permite să hotărâm noi, la 100 de ani de la Marea Unire, ce să facem cu acestea. În toată această perioadă cărbunele a devenit dintr-o resursă energetică extrem de important o resursă poluantă, indezirabilă. În prezent traversăm o perioadă în care se gândesc la nivel mondial strategii energetice care să aibă în vedere reducerea emisiilor de carbon pentru ca, la un moment dat, curând, să fie utilizate doar energiile verzi. În acest context, se pune întrebarea: zăcămintele de cărbune neatise de înaintaşii noştri ar fi însemnat pentru noi o mare bogăţie? Nu prea! E la fel în cazul gazului natural. Evoluţia tehnologică şi evoluţia politicilor de mediu vor transforma resursele poluante într-o adevărată povară pentru generaţiile viitoare. E foarte posibil ca peste 30-40 de ani taxele de mediu să facă orice combustibil fosil inutilizabil, neatractiv, ineficient.
Analiștii economici răspund și ei fără echivoc la această temă.
MIRCEA COȘEA, analist economic: „Nu întotdeauna dictonul care spune că noi, părinții, doar am împrumutat planeta de la copiii noștri este valabil. În aproximativ 20-30 de ani va fi majoritară energia verde și regenerabilă, iar hirocarburile își vor limita utilizarea ( vezi COP21). Deci, acum este mai profitabil de utilizat gazul decât în viitor.”
RADU DUDĂU de la Energy Policy Group crede, de asemenea, că „o astfel de abordare, deși insistent vehiculată în diferite cercuri, este naivă și ignoră o constrângere majoră asupra sistemelor energetice ale statelor membre UE, în mod special, legată de politicile climatice severe în perspectiva anilor 2030 și 2050. În acest context, gazele naturale pot avea o fereastră limitată de oportunitate, până în jurul anului 2040. Până atunci, valorificate eficient, ele pot fi un sprijin decisiv în dezvoltarea surselor regenerabile de energie, mulțumită flexibilității unităților de producere a electricității pe bază de gaze naturale.
Totuși, nu este improbabil ca gazele naturale să nu fie doar un combustibil al tranziției energetice, ci să-și definească un viitor propriu, de exemplu prin fuziune cu economia hidrogenului. Acesta se poate dovedi o alternativă viabilă la tendința de electrificare crescândă a sectorului energetic. În orice caz însă, sunt necesare investiții astăzi în dezvoltarea rezervelor comerciale de gaze naturale și în construcția infrastructurii necesare de transport, stocare, distribuție, generare a energiei electrice, co- și tri-generare, etc.”
Ce spune reprezentantul Opoziției în Parlament?
VIRGIL POPESCU, deputat PNL: „Eu cred că din toate punctele de vedere aceste proiecte trebuie începute acum. Atât din punct de vedere al securității României în perioada complicată în care ne aflăm, cât și datorită faptului că progresul tehnologic ne poate duce ca în 20-30 de ani paradigma energetică să se schimbe, iar combustibilii solizi să fie înlocuiți de regenerabile, iar în acest caz resursele vor avea o valoare mult mai mică decât acum.”
Discuțiile fierbinți din ultimele zile, fie că au fost în Parlament, fie la televizor sau în online, au uitat cumva o parte cel puțin la fel de importantă din întreaga poveste ca Statul sau companiile: aceștia sunt consumatorii. Ce se întâmplă cu ei?
GEORGIAN POP, deputat PSD: „Spre deosebire de alte state europene, conectarea populaţiei la reţeaua de gaz are o cotă substanţial mai redusă. Doar 1/3 din gospodării sunt conectate, în acest moment, la gaz. Având o cantitate mai mare de gaz disponibilă, unul dintre marile proiecte pe care guvernele României vor trebui să îl asume va fi cel legat de extinderea substanțială a reţelei de gaz. De asemenea, cred cred că ar trebui să dezvoltam un proiect viabil de relansare a petrochimiei. Practic, cantitatea de gaz disponibilă va fi argumentul principal pentru dezvoltarea unui astfel de proiect strategic. Ar fi un proiect de ţară care ar trebui susţinut, transpartinic, de toate forţele politice. Datorită proiectelor din Marea Neagră, proiecțiile pentru următorii 10 ani arată o creștere cu un milion de noi consumatori, lucru deloc de neglijat având în vedere că sunt peste trei milioane de gospodării în România care în continuare se încălzesc cu biomasă. În plus, în ceea ce privește prețurile, s-a dovedit în toate pieţele că o prezenţă a mai multor surse este benefică pentru consumatori ducând la prețuri mai atractive.”
VIRGIL POPESCU, deputat PNL: „Cred cu tărie că dacă gazul din Marea Neagră s-ar vinde într-un procent semnificativ pe piața românească, atunci prețul gazului va scădea și va avea un impact pozitiv în sensul diminuării sărăciei energetice. În lipsa acestor investiții, prețul gazului pentru români va fi doar la cheremul furnizorului (extern) de gaze. Accesul la gaz ieftin românesc (ar fi un câștig), asta în cazul în care statul român înțelege că în toată acestă perioadă să facă politici care să încurajeze consumul de gaz în țară. Investițiile directe și indirecte care vor veni odată cu începerea acestor proiecte vor crea un plus uriaș la bugetul de stat, ceea ce presupune creșterea nivelului de trai al românilor.„
RADU DUDĂU Energy Policy Group: „Utilizate inteligent, responsabil și transparent, veniturile bugetare generate prin extracția acestor resurse naturale vor genera dezvoltare socială și economică, inclusiv mijloace de combatere a sărăciei în general și a celei energetice în special. Pe de altă parte, implementarea unei strategii de țară de valorificare internă cât mai ridicată a resurselor de gaze din Marea Neagră ar duce la extinderea numărului de gospodării cu acces la rețeaua de gaze naturale, deci la diminuarea numărului de gospodării lipsite de acces la servicii energetice de calitate.”
„Cred că rolul statului e altul, statul trebuie să se asigure că există un balans corect între cât atrage la buget și cât câștigă investitorul astfel încât la final să avem o afacere de tip win-win.”
Virgil Popescu, PNL
Probabil cel mai important argument pe care îl aduc în discuție cei care nu sunt de acord cu proiectul offshore românesc este următorul: „De ce nu exploatează statul român?” I-am întrebat pe specialiști:
MIRCEA COȘEA, analist economic: „Din păcate statul, nu poate să exploateze de unul singur resursele offshore de gaz. Nu dispune de tehnologia neceasară și nici de fondurile necesare explorării. Problema riscului investițional cere consens politic pe programe de interes național și o legislație specială. Nu avem, deocamdată, nici una , nici alta.”
LAURENȚIU PACHIU, avocat: „Cel puțin din rațiuni financiare, tehnologice și de marketing, evident că statul nu poate să exploateze resursele din Marea Neagră de unul singur. În plus, statul român nu a excelat în ultimele decenii în eficiența economică. Statul român, din păcate, nu este capabil să instaleze toalete în școlile publice… Având în vedere istoricul implicării statului în economia românească, există riscul real ca administrarea unui asemenea proiect să intre sub imperiul satisfacerii unor interese obscure, fiind deturnat de la menirea sa economică. Riscul ca România să devină victima „blestemului resurselor” este deosebit de real pentru o țară precum a noastră. Statul român ar trebui în schimb să aspire nu la creșterea cotei sale de proprietate în economie, ci la consolidarea poziției sale de reglementator inteligent, capabil să extragă beneficiile multiple pentru societate derivând din asemenea proiecte, inclusiv cele geopolitice.”
RADU DUDĂU, EPG: „Statul nu știe, nu are bani și nu poate să exploateze resursele din Marea Neagră. Activitățile offshore de mare adâncime sunt apanajul unui număr restrâns de companii petroliere internaționale, care dețin tehnologia, know-how-ul și capitalul necesare pentru a susține operațiuni de explorare, dezvoltare și producție extrem de costisitoare, cu grad ridicat de risc și cu timp îndelungat de recuperare a investiției. ExxonMobil este liderul mondial al acestui număr restrâns de companii. Implicarea sa într-un acord petrolier cu statul român ar reprezinta o oportunitate istorică pentru România. O eventuală ieșire a acestei companii din acordul petrolier ar antrena costuri reputaționale majore, cu crearea unei situații în care un eventual investitor de calibru comparabil ar fi extrem de greu de atras, dacă nu imposibil, pe termen scurt și mediu. Mai mult, s-ar manifesta riscul ca breșa astfel creată să favorizeze pătrunderea unor agenți economici cu interese necomerciale, purtători în fapt ai intereselor suverane ale unor terți.”
„Proiectele de explorare de la Marea Neagră prezintă aproape toate riscurile generale ale offshore-ului de mare adâncime, dar și anumite riscuri specific, inexsitente în alte părți (concentrații mari de hidrogen sulfurat la sub 200m). Tehnologia necesară este așadar foarte sofisticată. România nu deține din păcate o astfel de tehnologie. Exxon este printre puţinele companii din lume care deţin o astfel de tehnologie a forării şi extracţiei gazului de mare adâncime.”
Georgian Pop, PSD
Politicienii se bazează pe aceleași date – VIRGIL POPESCU, deputat PNL: „Din informațiile pe care le am, statul român nu deține tehnologia de exploatare la mare adâncime a gazelor din Marea Neagră, motiv pentru care aceste perimetre trebuie concesionate către companii care dețin această tehnologie. Cred că rolul statului e altul, statul trebuie să se asigure că există un balans corect între cât atrage la buget și cât câștigă investitorul astfel încât la final să avem o afacere de tip win-win. Statul poate să încerce să câștige cât mai mult, dar trebuie să aibă în vedere că dacă investitorii nu mai investesc din acest motiv, degeaba ai un procent mare de câștig, căci aplicat la o bază zero îți dă zero.”
GEORGIAN POP, deputat PSD: „Sigur că ideal ar fi ca statul să poată exploata resursele direct, el însuși, dar nu avem nici banii necesari, nici expertiza și nici tehnologiile necesare. Acestea ne lipsesc, din păcate. Căutând însă exemple similare în Europa, vom constata că nu statul produce gazul, ci companiile cărora le concesionează perimetre pe uscat (onshore) şi pe apă (offshore). Offhsore-ul rămâne apanajul câtorva mari companii petroliere internaționale, capabile să mobilizeze enorme resurse financiare pentru investițiile în asemenea proiecte, companii care știu să gestioneze riscurile aferente, având tehnologia necesară și experiență în management de proiect, sunt entități care își mențin avantajul competitiv prin inovație continuă.
În ceea ce priveşte perimetrele offshore din Marea Neagră, zăcămintele sunt la foarte mare adâncime sub apă. Proiectele de explorare de la Marea Neagră prezintă aproape toate riscurile generale ale offshore-ului de mare adâncime, dar și anumite riscuri specific, inexsitente în alte părți (concentrații mari de hidrogen sulfurat la sub 200m). Tehnologia necesară este așadar foarte sofisticată. România nu deține din păcate o astfel de tehnologie. Exxon este printre puţinele companii din lume care deţin o astfel de tehnologie a forării şi extracţiei gazului de mare adâncime.
Ce se va alege de offshore-ul românesc vom vedea curând. Indiferent de ce va fi, una dintre tabere va rămâne nemulțumită. Probabil că o soluție pentru a împăca pe toată lumea nu există.
Și atunci, ar trebui să ne întoarcem la început și să vedem beneficiarul. Acesta e România. O listă scurtă, cu două coloane, cu „Avantajele” pe una și „Dezavantaje” pe alta ar arăta, cât se poate de vizual, cât de dezechilibrate sunt listele.
Util în contextul actual este și studiul realizat, acum în octombrie 2018, de către Radu Dudău și Vasile Iuga, ENERGY POLICY GROUP: „Riscuri, fiscalitate, decizii de investitii în sectorul offshore de titei si gaze naturale. Marea Neagra si Romania” care poate fi citit sau descărcat AICI.
https://www.facebook.com/EconomieLaMinut/
#EM360
EM360
