STATUS QUO – un manifest foarte personal

Într-un fel, ceea ce urmează, e o continuare a ”MANIFESTO”-ului pe care l-am publicat, aici, de curând, doar că acesta e personal. În aceste zile ne căutăm și un membru nou în echipă. Poate chiar doi. Revin curând cu un job description. Ce urmează mai jos cred că sunt info utile și pentru un posibil nou team player – ca să înțeleagă în ce se bagă!

Nu cred că sunt workaholic, doar că locul 2 (mă refer la linia a doua, la eșalonul secund – nu neapărat literalmente locul 2…) mi se pare obsedant de nesatisfăcător, nu mă interesează deloc, mă deprimă și-mi dă un sentiment de inutilitate. Pe principiul „dacă nu ești în stare să fii tare și să make a difference and leave a mark” – mai bine stai acasă. Sunt un realist pragmatic, însă: dacă nu sunt șanse la o poziție în top, una consolidată în preajma primei linii, prefer să schimb macazul, ajustând traiectoria spre o direcție care permite o poziționare în primul eșalon. E un balans continuu, pentru că nu suport uzura inutilă. Deci, nu sunt workaholic, încerc să fiu disciplinat, deși nu prea-mi iese tot timpul…

Am lucrat și pentru alții. De peste 10 ani trăiesc însă exclusiv din ceea ce produc eu, din rezultatele directe ale propriului randament de întreprinzător. Prefer să-mi plătesc taxele în avans. Urăsc datoriile. Plătesc pe toată lumea la timp, bonific și suplimentez. Prefer să fiu generos cu ceilalți, abia apoi cu mine: îmi dau mult, dacă rămâne mult – sau nimic, dacă nu-i ce. Cine-și asumă riscul și pune banul jos, trebuie să și culeagă recolta (atunci când ea există).

Nu m-am împăcat niciodată cu ideea de salariu și de job. E doar un fapt, nu e o calitate – așa cum nu e nici bine, nici rău (nu se potrivește oricui, anyway). Jobul fix și salariul mi s-au părut întotdeauna îngrăditoare pentru că simt nevoia să mă implic, continuu, în proiecte noi. Caut provocări, nu siguranță. Asta e una dintre definițiile libertății pentru mine: să evit constrângerile, deși viața antreprenorială e un slalom al compromisurilor. De la un moment dat, nu mi-a mai plăcut nici ideea de șef, dar nu-i simplu nici să preiei toată răspunderea și asumarea, permanent. Tot timpul, doar tu răspunzător pe plantație… not always fun. There are PROs & CONs. Totuși, din punct de vedere ierarhic, eu îmi dau mai mult de lucru decât mi-au dat toți șefii mei cumulat până acum și îmi încalc propriile drepturi așa cum nici un șef nu și-ar permite. Dar sunt oarecum liber să fac ce vreau și să pierd pe barba mea. Asumat.

Din punct de vedere financiar au fost momente, unele lungi și dureroase, cand am câștigat infim sau chiar nimic, când am pierdut și când am trăit din ce acumulasem (până s-au terminat și rezervele). Mai demult, la un moment dat, pe la începuturi, mai aveam doar 13 lei pe card (fără prespectiva vreunei încasări apropiate) și am fost nevoit să-mi sun părinții (nu-i ușor, când te dai mare „biznismen”). Culmea e că eram mai puțin stresat decât acum. În fine… Ups & downs. Din fericire, a lot more UPS!

Tot ce am se datorează aproape exclusiv curajului de a investi. Tot ce am construit se datorează faptului că în loc să-mi bag în buzunar, am avut răbdare să aștept, reinvestind, dezvoltând, crescând. N-am prea acumulat, am reinvestit, uneori cu sacrificii mari. There is only one way: investment led growth. Restul e demagogie, populism, fripturism! În business și în politică, deopotrivă!

Am construit o agenție, un business, de la zero, din nimic. PhotoMedia – https://www.photo-media.net/. La început am fost singur, cu un telefon, și lucram din balconul dormitorului (închis și transformat în birou). Apoi am fost doi și am închiriat un spatiu, apoi am fost 4. Apoi ne-am mărit spațiul. Apoi am fost 10. Acum suntem, în echipa extinsă, cu tot network-ul  colaboratorilor apropiați (permanenți și semipermanenți – freelanceri), aproape 20. Și așa, cred că the future of work e un split între echipa internă și un network stabil de freelanceri – forma clasică de echipă va dispărea.

Am învățat ceva media și TV în mainstream și am deschis, în acest an, un studio de producție și video content original, o platformă media independentă, EM360 – independența nu-i ușoară… Separat de agenție.

În timp, am dat 3 proiecte antreprenoriale de pământ, în care am pierdut tot ce am băgat. Banii mei, nu împrumutați. Și am pierdut și perspectivele unor câștiguri, pe alocuri, amețitoare. Ca la Casino. Am intrat cu teancu’, am ieșit cu buzunarele porno. E greu, așa e – dar n-am avut probleme cu revenirea, nu m-am născut cu bani în cont. Btw: dețin și acum, alături de alți 3, un start-up paralel SIBI – https://www.sibicapital.ro/ care e încă în purgatoriu, între PARADIS și IAD. În maximum 12 luni voi ști dacă e praf și dat de pământ sau va fi o ”cash-machine”.

Oricum, nu pot sta locului, mă bag în multe proiecte. Și voi continua așa, pentru că îmi place și am nevoie. Dar am nevoie de echipa potrivită. Care să vrea, să înțeleagă, să poată. Pentru mine echipa contează enorm. Am nevoie de echipă, sunt un om de echipă. Nu sunt genul singuratic.

Am un stil pe care puțini reușesc cu adevărat să-l înțeleagă și să-l accepte – pentru că sunt solicitant (chiar foarte obositor uneori), deleg, vreau lângă mine oameni care pot gândi și decide independent. Care să înțeleagă unde pot să o facă cu ochii-nchiși, dar care să înțeleagă și când e nevoie să vorbim. Am un ritm pe care puțini îl pot ține. Uneori vorbesc mult, așa că-i apreciez pe cei care ascultă. Am așteptări și pretenții pe care puțini le pot îndeplini, dar responsabilizez și ofer instrumentele și libertatea de mișcare necesare. De cei care nu se țin după mine, care nu-mi împărtășesc viziunea și cărora le lipsește anduranța și dorința, mă despart – cel puțin profesional. De cei care sunt leneși, obosiți cronic, nu învață de la mine, nu cască ochii, nu absorb, întrerup fără să asculte, de cei cărora le lipsește răbdarea – mă despart. Sunt foarte tolerant până la un punct, cred în compromisul echilibrat, dar atât toleranța cât și compromisurile în exces devin de la un moment dat încolo morbide și nocive.

Îi vreau lângă mine pe cei care au curajul să mă urmeze. Îi vreau lângă mine, aproape, pe cei de la care am ce învăța, care mă încarcă și mă echilibrează. Pe cei care, la nevoie, nu ezită să mă tragă după ei. Care sunt generoși cu mine așa cum sunt și eu cu ei. Care sunt dispuși să mă ajute sau, la nevoie, să mă ierte. Îi prefer pe cei calmi, care au puterea să mă ajute să obțin o privire de ansamblu, pe cei cu care mă îndrept în aceeași direcție, pe cei care mă inspiră.

Iubesc libertatea și starea de spirit antreprenorială. Asta vreau să fac și în continuare; nu vreau să schimb, radical, nimic, dar vreau să dezvolt și să îmbunătățesc totul. Pentru că vreau, pentru că pot, pentru că îmi place, pentru că eu cred în asta, dar și pentru că mă pricep. 

Succesul real vine cu niște sacrificii uriașe, asta trebuie să fie clar oricui. Și-l poți obține doar în echipă, cu ajutorul celorlalți. Și numai cu partenerii potriviți (se știu ei – sper).  Riscul e mare, dar no risk – no fun, no pain – no gain! Și dacă totul e un roller-coaster ride, măcar să țipăm de plăcere, nu de groază! 😉

CLICK & SUBSCRIBE LA CANALUL EM360 de YOUTUBE

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360

#EM360 #EM360Studio #EM360cuAdiManiutiu

#EconomyAndMore360 #EntertainmentAndMore360

PS – sunt multe weekenduri (uneori și nopți) pe care le petrec la birou (de nevoie, nu din obsesie și evident fără să-mi placă, dar asta e, uneori trebuie), și atunci – ”pe gol” – cam așa arată la noi: