Inflaţia a fost prezentată întotdeauna drept ceva extrem de periculos. Dacă ne gândim la situaţiile cu care Argentina a fost nevoită să se confrunte în repetate rânduri în istoria ei foarte recentă sau, de ce nu, chiar la poveştile mai vechi, dar la fel de cutremurătoare, ale Germaniei postbelice în care inflaţia avea un ritm atât de halucinant încât la o oră după încasarea unui salariu acesta mai valora doar jumătate, desigur că încerci să te fereşti de fenomen precum de râia galbenă. Şi dacă inflaţia e atât de rea, n-ar trebui ca opusul ei (creşterea puterii de cumpărare) să fie un lucru bun? În mod paradoxal, nu e chiar atât de simplu, iar perspectivele deflaţiei sunt şi ele sumbre. Asta pentru că efectele se traduc prin creşterea valorii reale a datoriei şi restrângerea cheltuielilor publice. Putând să cumperi mai mult cu aceeaşi cantitate de bani, cresc economiile, concomitent cu o reducere a masei monetare şi a creditului, scumpind exporturile. Pe termen scurt, aprecierea sună bine. Pe termen lung, însă, se poate transforma într-o spirală dezastruoasă. Dacă urmarea e o scădere a cererii, scad şi profiturile, deci scad şi investiţiile şi salariile. Suntem însă departe de efecte deflaționiste: BNR a prezentat Raportul asupra Inflației (luna mai), iar proiecţiile pentru 2017 au fost revizuite cu 0,1 puncte în minus, la +1,6%, pentru finalul anului şi cu 0,3 puncte, la +3,1%, pentru sfârșitul anului 2018. Și e bine că suntem departe… Mai spune BNR și despre consum de bine: își păstrează cică “ritmul alert” de creștere… (cauze: relaxare fiscală + măriri ale veniturilor, pe care BNR, pe de altă parte, le prezintă ca sursă de risc inflaționist… asta e, și cu sula-n dinți, şi cu sufletu-n rai – nu se poate).
Trebuie spus că noi suntem așa de săraci încât, printre altele, încă mai suferim (și nu doar statistic) de subconsum alimentar. Așa că e bună toată povestea astea cu învârtoșarea consumului… să nu se ducă însă doar pe electrocasnice și electronice (luate pe credit, care începe din nou să fie accesibil). Oricum, ca o creştere a consumului să fie sustenabilă și ca să nu se întoarcă împotriva noastră, ea trebuie întotdeauna dublată și de producție și investiții (nu doar private). Cu producția o mai rezolvă companiile private – la capitolul investițiilor publice e încă J-A-L-E! Ceea ce e foarte ciudat, pentru că – în mod paradoxal – toți politicienii mioritici, de carton sau nu, dar cocoțați pe funcții, par să nu realizeze că cine le rezolvă românilor, în special, povestea cu infrastructura devine erou pe bune; ar rezolva, practic, două chestiuni dintr-o lovitură. Dar despre asta (despre croitorașul cel viteaz) continuăm să vorbim/scriem altă dată – altfel ne lungim și nu mai suntem “la minut”.
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro
sursa ilustrației: Lehel Kovacs Illustrations & kolehel.com
