fbpx

Începe o nouă eră a gazului natural? Are România șansa să devină cel mai important punct de pe harta Uniunii Europene pentru exporturile de gaz, dacă proiectul de exploatare din Marea Neagră va fi deblocat în sfârșit?

Am încercat la EM360 Talk o discuție absolut pe înțelesul tuturor, iar Cristian Hubati, Vicepreședintele Operațiuni din OMV Petrom, ne-a explicat “de la firul ierbii” ce oportunități extraordinare ar avea țara noastră, dar, evident, și tot ce am putea pierde din ignoranță.

Din ignoranță, da, pentru că și în zilele noastre încă sunt voci care mai țin cu dinții de sloganul “Nu ne vindem țara” când vine vorba de gaze. Ori aici nu așa se pune problema. Nu vinde nimeni nimic nimănui. Ba mai mult, am putea câștiga.

Oare știți că peste 70% din tot ce înseamnă gaz natural din Marea Neagră aparține statului?

Ba mai mult, vorbim de bani care ar putea ajunge în bugetul statului, deci, implicit, s-ar resimți în bunăstarea românilor. Ca să nu mai vorbim despre mii, poate chiar zeci de mii de locuri de muncă ce s-ar putea crea.

De partea cealaltă, noi probabil nu conștientizăm efortul financiar pe care îl implică exploatarea și explorarea unui zăcământ offshore de gaz (pe înțelesul tuturor, că doar am spus de la început că șa explică, offshore înseamnă pământ acoperit de apă).

Ca să vă faceți o idee, până acum OMV Petrom a investit în proiectul “Neptun Deep” 8 miliarde de lei și mai urmează încă 64!!! Și nu doar că nu realizăm dimensiunea financiară, dar nici măcar nu ne închipuim ce presupune explorarea unui zăcământ offshore. În emisiune a explicat Cristian Hubati cu o comparație pe cât de simplistă, pe atât de deșteaptă.

“Nu e foarte simplu să forezi de pe o platformă care plutește deasupra apei. Gândiți-vă că trebuie să pui o conductă de la platformă până la fundul mării, iar acolo e alt tip de conductă, ca să izoleze scurgerile. Imaginați-vă un pahar cu suc cu un pai, dar foaaarte lung, și că beți cu el de la 2-3 metri distanță. Și trebuie să îl țineți, dar să îl țineți și fix.”
Cristian Hubati, Vicepreședinte Operațiuni, OMV Petrom

În plus, nu puteam să nu atingem și cel mai HOT subiect legat de energie și anume “Green Deal”. Cât mai are de “trăit” gazul, în contextul țintelor ambițioase din 2050? Desigur, până acum câteva săptămâni gazul era acceptat ca și combustibil de tranziție, dar până la urmă, pentru o perioadă limitată de timp. Ei bine, războiul pare că, vrând, nevrând i-ar putea prelungi viața. Așadar… Începe o nouă eră a gazului natural?

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau