Reacțiile (fierbinți) au fost ferme, imediate și au venit din lumea întreagă, după ce președintele american a anunțat că SUA se retrag din “Acordul de la Paris”. Cele mai mari ziare din lume au acordat spații largi acestui subiect, iar punctele de vedere nu sînt prea măgulitoare.
The Economist scrie simplu: “Anul trecut a fost cel mai fierbinte de cînd se fac observații, iar 16 dintre cei 17 cei mai calzi ani s-au petrecut după 2001. Nivelul mării crește și regiunile polare se topesc. Furtuni extreme, seceta și vîntul puternic amenință deja siguranța și viețile a milioane de oameni. În ciuda tuturor acestora, America vrea acum să părăsească acordul.”
Le Figaro anunță că numeroși patroni americani au fost dezamăgiți după anunțul președintelui Trump: “Aceste reacții nu sînt surprinzătoare. După ce au frînat ani în șir negocierile privind încălzirea globală, marile întreprinderi americane au trecut încet la combaterea încălzirii, în urma problemelor de imagine dar și de rentabilitate. Realitatea economică s-a schimbat, de fapt, radical. Marii investitori renunță la energiile fosile și întreprinderile sînt presate din toate părțile să-și adapteze modelul de creștere la o lume care se eliberează de cărbune.”
Președintele Franței, Emmanuel Macron a avut o declarație în engleză despre decizia președintelui Trump: “Este o decizie pe care o respect, dar care cred că e o greșeală atît pentru SUA cît și pentru planeta noastră. (…) Tuturor oamenilor de știință, inginerilor, antreprenorilor și cetățenilor responsabili care au fost dezamăgiți de decizia președintelui Statelor Unite, vreau să le spun că vor găsi în Franța o a doua patrie. Le lansez un apel: veniți să lucrați cu noi aici! Vă asigur că Franța nu va abandona lupta! (…)” Iar finalul discursului face referire la sloganul atît de cunoscut al lui Donald Trump, “Let’s Make America Great Again!”. Vorbele președintelui francez sună așa: “Oriunde am trăi, avem toți aceeași responsabilitate: MAKE OUR PLANET GREAT AGAIN! (să ne facem planeta măreață din nou)”
“Un pact draconic? Faptele spun altceva.” titrează NY Times. “Mai multe argumente ale domnului Trump au făcut referire ori la date dubioase, ori la rapoarte distorsionate.”
Washington Post tratează, de asemenea, pe larg problema, făcînd referire la aceleași “date dubioase”: “(Președintele) a privit doar o parte a problemei – pretinzînd că înțelegerea ar lăsa Statele Unite în dezavantaj în fața competiției, rănind industria SUA. Dar a ignorat beneficiile care ar putea veni din reducerea schimbărilor climatice, inclusiv potențialele locuri de muncă “verzi””
LesInrock descrie astfel situația: “O ieșire a Statelor Unite ar putea să lovească la baza acordului de la Paris și să amenințe pe termen lung lupta împotriva încălzirii climatice. Îngrijorate, companiile americane alertează asupra riscurilor economice ale unei astfel de decizii.”
“Unul dintre obiectivele fixate este menținerea încălzirii globale sub 2 grade. Un orizont mult mai puțin credibil dacă Statele Unite pleacă, pentru că ele reprezintă al doilea mare producător de gaze cu efect de seră și reprezintă mai bine de 16% din emisiile de carbon.”