– Bună ziua! Spuneți-mi, vă rog, de ce puneți lăzile astea pe jos?
Pentru o clipă, paznicul s-a făcut că nu aude. Apoi, cînd a văzut că mă opresc și mă uit la el,s-a apropiat cu un soi de atenție aparent umilă, specifică hoților de buzunare prinși în fapt într-un loc aglomerat și care nu vor să afle toată lumea din jur, că poate cad la o înțelegere sau te sperie și continuă. Adică îi captasem atenția.
Putea fi o zi ca oricare alta. Exact peste drum de intrarea în Muzeul Țăranului Român e o clinică medicală. Strada Monetăriei, căci pe ea ne aflăm, e ticsită de mașini parcate pe o parte și pe alta. Și probabil c-ar fi fost parcate și una peste alta dacă ar fi avut șenile.
Doar acolo, în fața clinicii, un spațiu gol sparge monotonia asta „mașină-mașină-mașină-mașină și mai aproape-noroi-mașină-interzis totuși mașină” pe care pietonul preocupat să se strecoare în siguranță abia dacă o sesizează. E un miracol, însă miracolele astea ce pot fi probate își pierd din putere.
Miracolul acesta se datorează unor lăzi negre, de plastic, puse cu atenție pe trotuarul lat. Strategul fin e domnul paznic al clinicii, de la o firmă de pază și probabil protecție.
Nu se aștepta. Adică nici nu cred că m-a văzut trecînd prin fața lui, așa cum privea el îngăduitor soarele aspru de ianuarie. A înțeles de la bun început ce vreau. A venit încet spre mine, cu un amestec de blîndețe protectoare și atenție datorată unui superior (poate arăt ca un intelectual, poate de la barbă).
– Sînt pentru ca să nu parcheze aici… m-a încercat el.
– Dar știți că e ilegal, nu?
– Uitați, le pun doar așa, că mai vin tinerii în weekend la barul ăsta din colț (e un bar în colț) și lasă mașinile peste noapte și dimineața cînd vine doamna doctor n-are unde să parcheze.
– Dar e ilegal, n-aveți voie să blocați locurile de parcare.
– Da, păi e domeniul public, e clar. Dar știți, e doar așa…
Potrivit unui proiect de lege care a trecut de Senat la sfîrșitul anului trecut, „parcagii ilegali” ar putea primi pedepse grele. ”Perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an. Dacă taxa se percepe pentru un spaţiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unităţi administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deţine în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsa este închisoarea de la 9 luni la 2 ani.” Asta spune textul legii ce a plecat la Camera Deputaților.
Nu știu unde se încadrează domnul paznic din povestea de mai sus, însă meteahna asta prin care unii se fac stăpîni pe ceva ce nu-i al lor e boală răspîndită prin oraș. Jurnaliștii au vehiculat chiar și cîștiguri de 3.000 de lei pe lună pentru parcagiii ilegali.
Cînd am ieșit de la muzeu, mai erau două locuri libere, apărate de periculoasele bariere negre. Paznicul părea mulțumit. Firma privată pentru care lucrează nu are și această obligație de serviciu, să blocheze domeniul public după bunul plac. Însă paznicii au devenit de-ai casei. Ei nu mai țin de firma-mamă decît cu numele și haina de pe ei. Și salariul, care le vine după ce administratorii firmei de pază rețin comisionul din plata făcută de abonați.
Putea fi o zi ca oricare alta. Doar că a fost azi. Azi e altfel, și asta depinde doar de noi.
