Sâmbătă, 8 noiembrie, sărbătorim împreună Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, în cadrul celei de-a VII-a ediții a „Duatlonului Regal Invictus”, competiție sportivă ce va avea loc în orașul Curtea de Argeș.
Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă „Vânătorii Posadei”, Invictus România și Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, cu sprijinul autorităților locale. Competiția este GRATUITĂ și se adresează iubitorilor de sport și voie bună de toate vârstele (+7 ani), profesioniști sau amatori.
Programul activităților – Duatlonul Regal Invictus 2025
Vineri, 7 noiembrie 2025
17:00 – 20:00 → Ridicare kituri de participare (Restaurant THR)
Sâmbătă, 8 noiembrie 2025
Biserica Domnească – Curtea de Argeș
• 07:00 – 09:00 → Ridicare kituri și deschiderea zonei de tranziție pentru biciclete
• 09:00 → Intonarea Imnului Național
• 09:05 → Festivitate de deschidere oficială
• 09:30 → Ședință tehnică
• 09:40 → Încălzire oficială
• 10:00 → Start proba pentru persoane cu dizabilități
• 10:05 → Start cros copii (7–13 ani)
• 10:20 → Start duatlon copii (7–10 ani și 11–13 ani)
• 10:45 → Start duatlon cadeți, juniori și adulți
• 11:00 → Festivitate de premiere copii (cros și duatlon, 7–13 ani)
• 12:30 → Start cros cadeți, juniori și adulți
• 13:00 → Program artistic – Clubul Copiilor Curtea de Argeș, professor coordinator Ileana Machidon;
→ Program artistic – Chitariștii de la Argeș, Centrul de Cultură și Arte George Topîrceanu Curtea de Argeș, Prof.coord.Cristi Matei;
• 14:00 → Festivitatea de premiere oficială
Activități speciale (10:00 – 14:00) gratuite și deschise tuturor, indiferent dacă participă sau nu la competiția sportivă.
→ Ateliere interactive de prim ajutor și un atelier dedicat pregătirii pentru situații de urgență. Sub îndrumarea specialiștilor din structuri militare și din instituții civile, participanții – adulți și copii – vor învăța, prin exerciții practice, cum pot salva o viață, cum să reacționeze corect în momente critice și ce trebuie să conțină un rucsac de urgență, atât de util în caz de dezastre.
Toți cei aflați în Curtea de Argeș sunt așteptați în incinta Muzeului Municipal Curtea de Argeș, să descopere, într-un mod interactiv și educativ, cum pot fi mai bine pregătiți pentru a face față situațiilor de urgență.
→ Ateliere sportive Invictus (susținute de militarii răniți Invictus): tir cu arcul, rowing și ciclism – în zona evenimentului. Ocazie excelentă de a învăța direct de la cei care au demonstrat că limitele pot fi depășite.
Competiția reunește militari, voluntari, sportivi și iubitori de mișcare din toată țara, într-un gest de respect și recunoștință față de veteranii României. Prin sport, solidaritate și implicare, Duatlonul Regal Invictus a devenit o tradiție care aduce laolaltă comunitatea din Curtea de Argeș și spiritul Invictus România.
La competiție sunt încurajate să participe și persoanele cu dizabilități, probele urmând a fi stabilite în funcție de problemele medicale ale acestora.
De asemenea, informăm că, pe timpul desfășurării evenimentului, sâmbătă, 8 Noiembrie, în intervalul orar 05.00 – 15.00 se vor închide Bulevardul Basarabilor, strada Victor Ștefănescu și parcarea din fața Muzeului Curtea de Argeș.
Participanții pot parca la Sala de sport Curtea de Argeș, lângă Stadionul Municipal.
Organizarea acestei ediții nu ar fi fost posibilă fără implicarea partenerilor, sponsorilor și invitaților noștri, cărora le mulțumim!
Ne sunt alături: Primăria Curtea de Argeș, Federația Română de Triatlon, Asociația Camarazii, Asociația Județeană „Sportul Pentru Toți” Argeș, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, Poliția rutieră Curtea de Argeș, Jandarmeria Argeș, Departamentul pentru Situații de Urgență, Crucea Roșie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, Salvamont Argeș, Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, Centrul Militar Județean Argeș, Spitalul Militar de Urgență Pitești, Muzeul municipal Curtea de Argeș, Aquaterm, ArhiEpiscopia Argeșului și Muscelului, Casa de cultură „George Topârceanu”, Asociația militarilor veterani și militarilor cu dizabilități – Curtea de Argeș, Echipa Invictus Mioveni, Echipa Invictus Pitești, Doru Georgescu, Liviu Nicolae, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria”.
S𝐩𝐨𝐧𝐬𝐨𝐫𝐢: Regal Studio Expert (bannere, diplome, numere), EM360, KARCHER, CasaTa construcții, DIODA, FUCHS, UniCredit Bank – filiala Curtea de Argeș, RMR, Dr. Oetker, IPEE ATI, Dinamik Bike, Edyvers, Decathlon, Cromatic Cris Art, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești.
Pentru mai multe detalii accesați https://www.invictusromania.ro/ sau pagina de facebook https://www.facebook.com/InvictusTeamRomania.
***
La data de 11 noiembrie 1918, cunoscută în istoria modernă ca Ziua Armistiţiului, forţele aliate au semnat pacea cu Germania, marcând astfel încheierea oficială a Primului Război Mondial.
Opt decenii mai târziu, ca urmare a participării României la ISAF-cea mai amplă operațiune NATO sub egida ONU, la data de 11 noiembrie 2003 cădea la datorie sublocotenentul (PM) Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan. A fost împuşcat în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla.
Astfel, în 2014, în semn de recunoaştere a meritelor militarilor români care au reprezentat cu cinste țara pe timpul executării misiunilor din teatrele de operaţii, ziua de 11 noiembrie este declarată oficial „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații”.
Pentru a marca această zi, Asociația Sportivă ,,Vânătorii Posadei”, Invictus România și Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, pregătesc în fiecare an, în orasul Regal Curtea de Arges, Duatlonul Regal Invictus, competitie sportivă care se adresează iubitorilor sportului și nu numai.
Prima ediție a Duatlonului de la Curtea de Argeș a avut loc la data de 11 noiembrie 2017, fiecare ediție ce a urmat aducând un suflu nou, în vederea realizării obiectivului principal: acela de a aduce aprecierea cuvenită veteranilor teatrelor de operații, de a pune Curtea de Argeș pe harta competițiilor sportive din România și de a contribui la promovarea zonei, a locuitorilor acesteia și a frumuseții orașului care poartă cu sine secole de istorie, civilizație și cultură.
Cu acest prilej, Batalionul 33 Vânători de Munte îi comemorează pe cei cinci camarazi căzuți la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan: sublocotenenţii (pm) Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Paul Caracudă și Dan Ciubotaru.
Ajuns la a VII-a ediție, Duatlonului Regal este un ecou al spiritului Invictus, al camaraderiei, voluntariatului, al promovării valorilor naționale și forței cu care militarii răniți în teatrele de operații s-au ridicat și au luptat în continuare, cu ajutorul sportului.
Militarii răniți participă la o serie de competiții interne și internaționale. Cea mai importantă dintre acestea sunt Jocurile Invictus, eveniment internațional organizat de Printul Harry, dedicat militarilor răniți din întreaga lume. Până acum România a participat la 5 ediții Invictus Games: Toronto 2017, Sydney 2018, Haga 2022, Dusseldorf 2023 și Vancouver & Whistler 2025. În 2027 militarii răniți vor reprezenta din nou România, de data acesta la jocurile Invictus ce vor avea loc la Birmingham, în Marea Britanie.
Poveștile inspiraționale ale militarilor răniți le puteți urmări pe pagina web https://www.invictusromania.ro/invictus-games-vancouver-whistler-2025/
Pentru mai multe detalii, persoană de contact Florescu Gheorghe 0749017888 / 0747989754.
Mail: duatlonulregalinvictus@gmail.com
Cu stimă,
Echipa de organizare a Duatlonului Regal Invictus



