I. Europa după sfârșitul entuziasmului
Prima concluzie majoră a sondajului IRES este că România rămâne o societate predominant pro-europeană, dar acesta nu mai este europenismul aproape solar al anilor de după aderare, când Uniunea Europeană funcționa, în imaginarul colectiv, ca promisiune istorică, ca drum aproape inevitabil către prosperitate, stabilitate și Occident. Ceea ce se vede astăzi este o modificare mai profundă și mai subtilă a raportului afectiv dintre cetățeni și proiectul european. Nu asistăm la o ruptură brutală față de Europa, ci la o răcire lentă a entuziasmului, la apariția unui europenism prudent, negociat emoțional și traversat de anxietățile prezentului.
Datele cercetării sunt relevante tocmai pentru că surprind această ambivalență. 67% dintre români declară că au o opinie favorabilă despre Uniunea Europeană, dintre care 30% „foarte favorabilă” și 37% „mai degrabă favorabilă”. În același timp, aproape o treime dintre respondenți exprimă o percepție nefavorabilă. România continuă astfel să se situeze, comparativ european, într-o zonă relativ favorabilă integrării europene. Totuși, dinamica ultimului deceniu arată limpede că acest consens pro-european începe să se erodeze lent, aproape imperceptibil la nivelul discursului oficial, dar vizibil în profunzimea percepțiilor sociale.
Această schimbare devine mult mai clară atunci când privim comparațiile longitudinale cu anul 2016. Procentul celor care cred că România a avut „mai mult de câștigat” din apartenența la Uniunea Europeană scade de la 62% la 47%. În paralel, disponibilitatea de a vota pentru rămânerea României în UE se reduce de la 80% la 66%. Aceste evoluții nu indică apariția unui euroscepticism majoritar, ci diminuarea intensității atașamentului european. Cu alte cuvinte, europenismul românesc nu dispare, dar își pierde caracterul aproape mitologic pe care îl avea în primul deceniu post-aderare, când Europa părea să concentreze aproape toate promisiunile modernizării democratice.
Această transformare trebuie interpretată sociologic, nu exclusiv politic. România ultimilor ani a traversat o succesiune de crize suprapuse: pandemia, inflația, insecuritatea energetică, războiul din proximitate, polarizarea digitală și ascensiunea discursurilor suveraniste. În asemenea contexte, cetățenii reevaluează instituțiile mari prin prisma protecției concrete pe care acestea o oferă vieții cotidiene. Uniunea Europeană nu mai apare doar ca spațiu al promisiunii istorice, ci și ca actor asupra căruia se proiectează neliniștile unei societăți marcate de insecuritate economică și oboseală democratică.
II. Europa trăită și Europa povestită
Aici apare unul dintre cele mai interesante paradoxuri ale societății românești contemporane. Europa trăită este mult mai apreciată decât Europa povestită. Aproape 70% dintre respondenți afirmă că au călătorit într-o țară a Uniunii Europene în ultimele trei decenii, iar experiența este descrisă covârșitor pozitiv. Europa concretă înseamnă, pentru milioane de români, libertate de mișcare, ordine administrativă, infrastructură, predictibilitate, salarii mai bune, universități, aeroporturi și sentimentul unei lumi mai așezate. Contactul direct produce familiaritate, încredere și apreciere. În schimb, Europa percepută prin filtrele mediatice și politice începe să fie asociată tot mai des cu reguli externe, presiuni normative, costuri economice și pierderea controlului. Cu alte cuvinte, experiența directă produce atașament, iar reprezentarea abstractă produce anxietate.
Această diferență este esențială pentru înțelegerea prezentului. Ea sugerează că problema Uniunii Europene în România nu este lipsa experienței europene, ci competiția pentru interpretarea ei. În viața concretă, milioane de români au beneficiat direct de libertatea de circulație, de mobilitate profesională, de infrastructură finanțată european sau de integrare economică. În spațiul simbolic însă, Europa este asociată tot mai frecvent cu prețuri ridicate, reguli impuse din exterior, insecuritate economică, pierderea controlului, presiuni culturale și emigrarea tinerilor.
Această mutație explică de ce euroscepticismul românesc nu ia forma unei respingeri totale a Uniunii Europene, ci a unei relații ambivalente cu aceasta. Românii nu par să dorească ieșirea din UE, însă devin tot mai receptivi la discursuri care critică Bruxelles-ul, regulile europene sau direcția actuală a integrării. Aproape jumătate dintre respondenți afirmă că sunt de acord total sau parțial cu pozițiile partidelor suveraniste, iar majoritatea consideră că măcar o parte dintre criticile acestora sunt justificate. Această realitate este extrem de importantă deoarece arată că legitimitatea criticii anti-europene a devenit social acceptabilă chiar într-o societate majoritar pro-europeană. Din punct de vedere sociologic, aceasta este definiția europenismului condițional: susținerea apartenenței la Uniunea Europeană coexistă cu neîncrederea în anumite politici, elite sau direcții ale integrării.
III. Costul emoțional al integrării
Poate că nicăieri ambivalența europenismului românesc nu este mai vizibilă decât în raportul dintre libertatea de circulație și emigrarea masivă. Pentru milioane de familii, Europa a însemnat simultan șansă și ruptură. A adus venituri mai mari, acces la educație, mobilitate și experiență occidentală, dar a adus și absență: copii crescuți de bunici, comunități golite lent și orașe mici care și-au văzut generațiile tinere plecând aproape integral. Din acest punct de vedere, integrarea europeană nu a produs doar modernizare economică, ci și o geografie emoțională a separării.
Pentru 70% dintre respondenți, libertatea de circulație reprezintă principalul avantaj al apartenenței la Uniunea Europeană. În același timp însă, 40% consideră emigrarea tinerilor drept unul dintre marile dezavantaje ale integrării. Această contradicție spune enorm despre societatea românească contemporană. Integrarea europeană a produs simultan mobilitate și depopulare, oportunitate și ruptură familială, modernizare și fragilizare comunitară. Pentru multe familii, Europa este asociată atât cu prosperitatea, cât și cu lipsa. Ea a adus venituri, experiențe și libertate, dar și plecarea copiilor, destrămarea comunităților și sentimentul că modernizarea s-a făcut uneori prin pierdere demografică. Tocmai această experiență dublă explică de ce europenismul românesc este astăzi mai puțin triumfalist și mult mai ambivalent.
IV. România între Bruxelles și anxietatea socială
Al doilea element major relevat de cercetare privește transformarea cadrului cognitiv prin care românii interpretează Uniunea Europeană. În 2016, europenismul românesc era încă dominat de imaginarul convergenței istorice. Europa era asociată cu recuperarea decalajelor, democratizarea și intrarea definitivă în Occident. În 2026, raportarea devine mult mai materială, mai defensivă și mai anxioasă. Acest lucru se vede foarte clar în răspunsurile privind cele mai importante teme europene pentru România. Pe primele locuri apar prețurile și economia, statul de drept și corupția, agricultura și mediul rural, în timp ce temele considerate centrale de instituțiile europene, precum schimbările climatice, rămân marginale în percepția publică.
Acest decalaj este revelator pentru distanța dintre agenda Bruxelles-ului și anxietățile cotidiene ale populației. Pentru majoritatea românilor, Europa este evaluată prin prisma efectelor economice și sociale directe. Problema prețurilor domină atât lista principalelor teme europene, cât și lista dezavantajelor apartenenței la UE. Cetățeanul nu operează cu distincții sofisticate între responsabilitățile naționale și cele europene. El percepe un mediu economic general, iar Uniunea Europeană devine parte din această evaluare emoțională a costului vieții. În aceste condiții, europenismul românesc începe să funcționeze mai puțin ca imaginar idealist și mai mult ca relație pragmatică. Europa este susținută atât timp cât produce protecție, stabilitate și oportunitate. Atunci când apar insecuritatea economică, inflația și sentimentul pierderii controlului, atașamentul european devine mai fragil și mai vulnerabil la discursurile populiste și suveraniste.
V. Europa între statistici și neliniște
Compararea datelor IRES cu rezultatele recente ale Eurobarometrului oferă o imagine extrem de relevantă asupra modului particular în care România se raportează astăzi la Uniunea Europeană. La prima vedere, cele două seturi de date par să confirme o concluzie liniștitoare: România rămâne una dintre societățile relativ favorabile proiectului european. În profunzime însă, analiza comparativă relevă apariția unei tensiuni structurale între susținerea formală a apartenenței la UE și erodarea treptată a consensului emoțional care a însoțit aderarea.
Potrivit Eurobarometrului din 2025, nivelul de încredere al românilor în Uniunea Europeană se situa la 56%, peste media europeană. Acest lucru este important. El arată că România nu a intrat în zona euroscepticismului dur specific unor state central-europene și că Uniunea Europeană beneficiază încă de o legitimitate superioară multor instituții politice interne. Într-o societate cu nivel redus de încredere instituțională, UE continuă să funcționeze ca reper de stabilitate și normalitate democratică. Și totuși, sub această suprafață statistică relativ favorabilă, se acumulează semnele unei oboseli sociale și simbolice. În România, sprijinul pentru Uniunea Europeană coexistă cu o creștere consistentă a neîncrederii, a anxietății și a legitimității discursurilor critice la adresa Bruxelles-ului. Românii continuă să susțină apartenența la Uniune, dar devin tot mai puțin convinși că actuala formă a integrării răspunde echitabil neliniștilor lor economice, culturale și sociale.
Această diferență dintre încrederea generală și evaluarea concretă este una dintre cele mai importante concluzii sociologice ale cercetării. Eurobarometrul măsoară în principal orientarea generală față de proiectul european și nivelul de încredere instituțională. Sondajul IRES surprinde însă textura socială a acestei relații, contradicțiile ei interne și vulnerabilitățile ei afective. Astfel, în timp ce Eurobarometrul arată că România rămâne peste media europeană în ceea ce privește încrederea în UE, cercetarea IRES relevă faptul că doar 47% dintre români consideră că țara a avut „mai mult de câștigat” din apartenența la Uniunea Europeană, față de 62% în 2016. Aici apare una dintre marile mutații ale societății românești recente. Încrederea abstractă în Europa nu mai este automat însoțită de percepția unor beneficii distribuite suficient de vizibil și echitabil la nivel social.
În termeni sociologici, România pare să intre într-o fază de europenism critic. Cetățenii nu contestă necesitatea apartenenței la UE, dar reevaluează costurile și efectele integrării într-un context marcat de inflație, insecuritate economică, migrație masivă, polarizare digitală și sentimentul unei periferizări persistente în interiorul Uniunii. Această transformare este specifică multor societăți din Europa Centrală și de Est, însă în România ea capătă o nuanță aparte. Spre deosebire de Vestul european, unde susținerea pentru UE este tot mai legată de ideea autonomiei strategice, a securității continentale și a protecției geopolitice, în România europenismul rămâne dominant utilitar și socio-economic.
Principalele avantaje asociate Uniunii Europene sunt libertatea de circulație, accesul la fonduri europene și posibilitatea de a munci sau studia în străinătate. Acest profil indică faptul că România continuă să perceapă Europa în primul rând ca spațiu al mobilității și oportunității individuale, nu încă predominant ca actor geopolitic sau comunitate strategică de securitate. În multe state occidentale, mai ales după războiul din Ucraina, discursul european începe să fie articulat în jurul ideii de protecție militară, autonomie strategică și apărare comună. În România, aceste dimensiuni există, dar rămân secundare față de preocupările legate de nivelul de trai și stabilitatea economică. De aici derivă și vulnerabilitatea particulară a europenismului românesc. Atunci când percepțiile economice se deteriorează, când inflația crește sau când sentimentul inegalității se amplifică, sprijinul pentru UE devine mai fragil emoțional.