Noul Pact al Uniunii Europene privind migrația și azilul nu răspunde suficient riscurilor de deplasare generate sau agravate de schimbările climatice, deși intră în aplicare într-un moment în care fenomenele extreme, conflictele și insecuritatea alimentară influențează tot mai mult migrația. Shana Tabak, senior fellow și directoare a Climate Mobility Project la Carnegie Endowment for International Peace, susține că pactul care intră în vigoare la 12 iunie 2026 rămâne definit de criza refugiaților din 2015 și de o abordare centrată pe descurajare.
Pe scurt
-
Analiza Carnegie Europe afirmă că Pactul privind migrația și azilul are un „punct orb” climatic, deoarece menționează schimbările climatice fără recomandări concrete pentru efectele asupra locuirii, deplasării și migrației.
-
Shana Tabak susține că descurajarea, controalele mai stricte și returnările rapide nu răspund cauzelor care împing oamenii să migreze, între care conflictele, foametea și fenomenele meteo extreme.
-
Autoarea indică unele instrumente din pact care ar putea fi folosite mai bine, precum mecanismul de pregătire pentru migrație, parteneriatele pentru competențe și mobilitate și datele colectate prin Eurodac, cu garanții solide privind protecția datelor.
-
Analiza afirmă că migrația poate fi tratată și ca formă de adaptare climatică, dacă este conectată la nevoile tranziției verzi și la lipsa de lucrători calificați în Europa.
-
Carnegie Europe avertizează că o politică bazată pe deportare și descurajare, dar care ignoră impactul climei asupra locuirii, este construită pentru o realitate depășită.
Tabak scrie că pactul are „un punct orb masiv”, accelerarea crizei climatice din ultimul deceniu. Deși documentul face o trimitere trecătoare la schimbările climatice, el nu include recomandări concrete pentru impactul acestora asupra locuirii, deplasării și migrației, potrivit analizei Carnegie Europe.
Autoarea susține că o abordare separată între migrație, dezvoltare și climă pierde ocazia de a construi politici mai bine integrate. Ea notează că dimensiunea viitoare a fluxurilor migratorii nu poate fi prezisă cu precizie, dar crize precum conflictele, foametea și vremea extremă, toate agravate de schimbările climatice, afectează decizia de a migra.
Pactul privind migrația și azilul include zece politici interconectate pe întregul ciclu al migrației, cu obiectivul de a gestiona mai bine sosirile în Uniunea Europeană. Analiza Carnegie Europe descrie acest cadru prin accentul pus pe administrarea tehnologică și urmărirea cererilor migranților, controale mai stricte, proceduri accelerate de deportare și desemnarea unor „țări de origine sigure”, pentru care se prezumă că resortisanții nu au motive de protecție.
Tabak critică această logică, afirmând că accentul pe descurajare ignoră cauzele migrației neregulamentare. Ea scrie că factori precum conflictul, foametea și represiunea politică sunt agravați de efectele climatice, iar cercetătorii au arătat că „nișa climatică umană”, adică setul de condiții favorabile locuirii umane, se restrânge. Analiza citează estimări potrivit cărora, până în 2070, o treime din omenire ar putea trăi în afara acestei nișe.
Critica vizează și mecanismele de returnare, inclusiv ideea centrelor din afara granițelor Uniunii Europene unde migranții ar putea fi trimiși pentru facilitarea expulzării celor fără documente. Tabak susține că aceste mecanisme riscă să trimită persoane în țări dintre cele mai puțin pregătite pentru efectele schimbărilor climatice, multe dintre ele fiind deja state care găzduiesc un număr disproporționat de refugiați.
Analiza identifică totuși instrumente din pact care ar putea fi folosite pentru a conecta mai bine migrația și riscurile climatice. Migration and Preparedness Blueprint, creat pentru a monitoriza și anticipa mișcările migratorii de masă, are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem european de avertizare timpurie și prognoză. Tabak susține că acesta ar putea fi adaptat la crize climatice rapide, precum inundații, uragane sau incendii, care pot strămuta rapid un număr mare de persoane.
Un al doilea instrument este prevederea privind Skills and Talent Mobility Partnerships. Aceasta menționează posibilitatea ca lucrătorii migranți să contribuie la tranzițiile verde și digitală, furnizând pieței europene competențele de care are nevoie. Tabak leagă această prevedere de cererea de electricieni, instalatori de panouri solare și alți lucrători cu competențe verzi, într-o Europă care îmbătrânește și trebuie să reducă dependența de combustibili fosili.
Autoarea citează și poziția Organizației Internaționale pentru Migrație, potrivit căreia aplicarea acestei prevederi la obiectivele Pactului verde european ar reduce separarea dintre politicile de climă și migrație ale Uniunii Europene. În această abordare, migrația poate fi privită ca o formă de adaptare climatică de care pot beneficia atât țările de origine, cât și cele de destinație.
Tabak indică experiența Spaniei ca exemplu al unei economii în care creșterea forței de muncă imigrante poate sprijini prosperitatea și poate reduce dependența de combustibili fosili importați. În analiza sa, pactul ar putea extinde un astfel de model, întărind piața europeană a muncii și susținând o tranziție mai rezilientă la schimbările climatice.
A treia zonă menționată este Eurodac, baza de date care urmărește activitatea migranților în Uniunea Europeană. Autoarea notează criticile privind riscul de folosire abuzivă a datelor personale, dar susține că datele, dacă sunt deja colectate și protejate prin garanții robuste, ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine cum influențează schimbările climatice deciziile de migrație.
Concluzia analizei este că Pactul privind migrația și azilul ajunge într-un moment decisiv, dar reflectă un cadru conceput pentru presiunile politice ale anului 2015, nu pentru realitățile climatice de astăzi. Tabak scrie că o politică de migrație bazată pe deportare și descurajare, dar care ignoră impactul climei asupra locurilor și modului în care oamenii pot trăi, este „scrisă pentru o realitate depășită”.