Europa trebuie să se concentreze pe organizarea propriei apărări și pe reducerea dependențelor militare față de Statele Unite, nu pe construirea unui mesaj politic menit să-l mulțumească pe Donald Trump, susține Steven Everts într-un comentariu publicat de Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate. Analiza avertizează că relația transatlantică s-a fisurat, iar Uniunea Europeană trebuie să pregătească un plan concret pentru descurajare convențională, inclusiv cu mai puțin sprijin american.
Pe scurt
-
EUISS susține că Europa trebuie să se pregătească pentru apărare și descurajare cu mai puțină susținere americană.
-
Analiza avertizează că războiul declanșat de Donald Trump împotriva Iranului poate afecta resursele necesare Ucrainei și Europei, inclusiv apărarea antiaeriană, muniția și atenția politică.
-
Steven Everts spune că Europa are resursele economice, tehnologice și demografice pentru a-și asuma descurajarea convențională.
-
Planul propus ar trebui să acopere apărare antiaeriană, lovituri cu rază lungă, sateliți, informații, comandă și control.
-
Analiza avertizează că discuția nu ar trebui începută prin sloganul „armată europeană” și nici prin componenta nucleară, ci printr-o doctrină europeană de descurajare.
Comentariul pornește de la dezbaterea recurentă privind organizarea apărării europene, accelerată de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și de îndoielile exprimate de acesta față de angajamentul american în cadrul articolului 5 al NATO. Everts scrie că summitul NATO de anul trecut de la Haga nu a rezolvat problema doar pentru că statele europene au acceptat să ajungă la cheltuieli de apărare de 5% din PIB.
Autorul susține că fisurile din relația transatlantică sunt reale, iar neîncrederea este la fel de reală. El citează o tendință din opinia publică europeană, potrivit căreia 73% dintre cetățenii UE spun că Europa „trebuie să meargă pe drumul ei”.
Everts leagă urgența discuției de războiul lui Trump împotriva Iranului. Chiar dacă europenii pot spune că „acesta nu este războiul nostru”, analiza susține că el este totuși problema Europei, prin riscuri de penurie energetică, încetinirea creșterii economice și posibile creșteri ale ratelor dobânzilor.
Dimensiunea militară este descrisă ca fiind și mai gravă. Resursele de care Ucraina și Europa au nevoie, de la apărare antiaeriană și muniție până la implicare politică, pot fi redirecționate, întârziate sau folosite ca instrument de presiune. Washingtonul a transmis deja că vor exista întârzieri în livrarea comenzilor deja plasate, ceea ce afectează Ucraina și poate crea goluri în apărarea europeană.
Problema centrală nu este, în analiza EUISS, faptul că Statele Unite vor ca Europa să preia mai multă responsabilitate pentru propria apărare. Everts consideră această schimbare inevitabilă și justificabilă. Riscul vine din faptul că Donald Trump tratează transferul de responsabilitate ca pe un instrument de recompensă și pedeapsă personală, în funcție de relațiile sale politice cu diferite guverne europene.
Autorul critică și riscul ca summitul NATO să fie construit în jurul unei narațiuni de tipul: Europa cheltuiește mai mult, se apropie de pragul de 5%, iar toate acestea se întâmplă datorită leadershipului lui Trump. Într-un asemenea cadru, Europa ar rata problema esențială: cum își organizează descurajarea față de Rusia, acolo unde este necesar, cu mult mai puțin sprijin american.
Everts susține că Europa nu este lipsită de putere. Continentul are resurse financiare, tehnologice și demografice suficiente pentru a-și asuma sarcina descurajării convenționale. Dacă Ucraina este inclusă în această ecuație, Europa dispune de drone, capacități de război electronic și aproximativ o sută de brigăzi pregătite de luptă.
Obstacolul principal este descris ca psihologic. Întrebarea formulată de autor este dacă europenii sunt pregătiți să gândească și să acționeze în termeni de putere europeană și descurajare, inclusiv prin depășirea unor tabuuri politice.
Propunerea centrală este ca Europa să meargă la summitul NATO cu un plan european de tranziție. Scopul nu ar fi împingerea Statelor Unite în afara apărării europene, ci evitarea unei retrageri americane dezordonate care ar slăbi descurajarea.
Planul ar trebui să includă un program de urgență pentru capacitățile în care Europa depinde acum de americani: apărare antiaeriană, lovituri cu rază lungă, sateliți, informații, comandă și control. Everts susține că aceste capacități trebuie achiziționate și organizate la nivel european.
Analiza insistă și asupra modului în care vor fi cheltuiți banii suplimentari pentru apărare. Sutele de miliarde de euro care intră acum în sectorul apărării ar trebui folosite în mare parte în Europa, nu pentru cumpărarea de arme din Statele Unite. Autorul notează că aproximativ 60% din noile achiziții de armament sunt cumpărate în prezent din SUA, iar acest lucru limitează atât viteza livrărilor, cât și susținerea publică pentru creșterea cheltuielilor europene.
Structura integrată de comandă este prezentată ca una dintre cele mai importante contribuții ale NATO. Pentru a se apăra, Europa are nevoie nu doar de arme și tehnologie, ci și de o structură cu experiență în planificare, pregătire și acțiune comună. Everts propune ca europenii să discute concret cum poate fi europenizată această structură de comandă, inclusiv prin posibilitatea ca funcția de comandant suprem aliat în Europa să fie preluată de un britanic.
Comentariul avertizează asupra a două capcane. Prima este începerea discuției sub eticheta unei „armate europene”, fie ca proiect pozitiv, fie ca sperietoare politică. Everts susține că obiectivul nu este o armată a UE, ci construirea descurajării și doctrinei europene.
A doua capcană este începerea discuției cu dimensiunea nucleară. Componenta nucleară face parte din descurajare, dar, în analiza EUISS, ea trebuie să fie punctul final al independenței europene, nu punctul de plecare al dezbaterii. Umbrela nucleară americană rămâne în vigoare, iar europenizarea forței nucleare franceze este încă îndepărtată.
Concluzia lui Everts este că Europa trebuie să se miște mai repede pentru a-și organiza propria apărare. Cei care se concentrează doar pe menținerea lui Trump în NATO acceptă ca președintele american să stabilească agenda și termenii. Cei care vin cu un plan propriu transformă securitatea europeană într-o responsabilitate europeană.