Țările participante la Rețeaua europeană de migrație au raportat 129 de politici și instrumente destinate reducerii nepotrivirii dintre competențele migranților și locurile de muncă ocupate, însă majoritatea măsurilor se concentrează asupra intrării inițiale pe piața muncii și oferă mai puțin sprijin pentru avansarea profesională după angajare.
Pe scurt
-
Cele 25 de țări analizate au raportat 129 de politici și instrumente privind recunoașterea calificărilor, informarea profesională, cursurile de limbă, recalificarea și accesul la sectoarele cu deficit de personal.
-
Majoritatea măsurilor se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în timp ce mai puțin de o treime vizează angajatorii sau migranții care lucrează deja.
-
În unele state, accesul la programele de integrare și formare încetează după angajare, chiar dacă persoana ocupă în continuare un post inferior nivelului său de calificare.
-
Studiul identifică drept bune practici programele care combină recunoașterea diplomelor, cursurile lingvistice adaptate profesiei, pregătirea tehnică, mentoratul și contactul direct cu angajatorii.
-
Autorii recomandă coordonarea serviciilor publice, autorităților locale, instituțiilor de formare, angajatorilor, sindicatelor și organizațiilor neguvernamentale într-un sistem care urmărește progresul profesional, nu numai angajarea rapidă.
Aproape toate țările analizate au politici naționale sau programe accesibile migranților pentru reducerea nepotrivirii dintre calificări, competențe și cerințele locurilor de muncă. Măsurile acoperă recunoașterea diplomelor, evaluarea experienței dobândite în afara educației formale, cursurile de limbă, orientarea profesională, recalificarea și plasarea în sectoare care se confruntă cu deficit de personal.
Studiul comun al Rețelei europene de migrație și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată însă că structura sprijinului rămâne dezechilibrată. Cele mai multe intervenții sunt concepute pentru șomeri sau persoane care caută un loc de muncă, iar mai puține urmăresc ce se întâmplă după semnarea unui contract.
O persoană poate fi considerată integrată statistic deoarece are un loc de muncă, deși acesta nu folosește studiile, experiența sau competențele dobândite anterior. Un medic poate lucra ca îngrijitor, un dentist ca asistent dentar, iar un profesor într-o ocupație care nu necesită studii superioare.
Mai puțin de o treime dintre măsurile raportate se adresează angajatorilor sau migranților care sunt deja angajați. Această distribuție limitează posibilitatea de a sprijini persoanele care au acceptat rapid un post inferior calificării din motive financiare, lingvistice sau administrative.
Studiul arată că intrarea rapidă pe piața muncii poate preveni șomajul și dependența de ajutor, dar nu garantează o integrare profesională sustenabilă. Migrantul poate rămâne blocat într-un sector cu salarii reduse și posibilități limitate de avansare, în timp ce competențele sale inițiale se degradează.
Problema este vizibilă în cazul programelor legate strict de statutul de șomer. În Belgia, migranții pot pierde accesul la unele măsuri de integrare și formare după ce sunt angajați sau la scurt timp după aceea, chiar dacă postul obținut rămâne sub nivelul pregătirii lor.
Sprijinul se poate încheia tocmai în momentul în care persoana are nevoie de cursuri lingvistice avansate, recunoașterea calificărilor, formare compensatorie sau consiliere pentru a trece la o ocupație mai potrivită. Studiul consideră că simpla ocupare a unui post nu ar trebui să reprezinte finalul intervenției.
Cele 129 de măsuri raportate acoperă cinci categorii principale. Prima privește recunoașterea calificărilor și a competențelor dobândite prin studii, muncă sau învățare informală.
A doua categorie include informarea privind piața muncii și orientarea profesională. Migranții primesc informații despre posturi disponibile, proceduri de angajare, drepturi, recunoașterea diplomelor și oportunități de formare.
Cursurile de limbă formează a treia categorie și sunt cel mai răspândit tip de sprijin. Majoritatea țărilor oferă programe gratuite sau subvenționate, deși disponibilitatea cursurilor intermediare, avansate și adaptate profesiilor rămâne insuficientă.
A patra categorie cuprinde formarea profesională, perfecționarea și recalificarea. Aceste programe urmăresc să completeze diferențele dintre pregătirea dobândită în țara de origine și cerințele existente în țara de destinație.
Ultima categorie privește folosirea competențelor migranților pentru ocuparea posturilor vacante din sectoarele cu deficit de personal. Zece țări au raportat politici care leagă integrarea migranților de nevoile din sănătate, construcții, tehnologia informației, logistică și alte domenii.
Numărul politicilor nu indică automat eficiența lor. Unele sunt inițiative generale de ocupare sau integrare accesibile migranților în aceleași condiții ca populației locale, în timp ce altele sunt create special pentru refugiați, beneficiarii protecției temporare, femeile migrante sau persoane din anumite profesii.
Măsurile sunt administrate de numeroși actori. Ministerele muncii și afacerilor sociale coordonează politicile de ocupare și serviciile publice care oferă consiliere, profilarea competențelor, căutarea unui loc de muncă și acces la formare.
Ministerele educației au un rol important în recunoașterea diplomelor și organizarea cursurilor. Autoritățile de migrație gestionează unele programe de integrare și pot sprijini accesul la recunoaștere sau la cursurile organizate la locul de muncă.
Municipalitățile sunt adesea primul punct de contact pentru persoanele nou-sosite. Ele oferă evaluarea competențelor, orientare civică și profesională, cursuri de limbă și trimitere către angajatori sau furnizori de formare.
Sindicatele, camerele de comerț, asociațiile profesionale, organizațiile internaționale și ONG-urile completează serviciile publice. Acestea oferă mentorat, consiliere, pregătire pentru interviu, sprijin pentru recunoașterea calificărilor și contact cu întreprinderile.
Fragmentarea între aceste structuri poate crea însă trasee dificil de înțeles. O persoană poate fi trimisă separat la serviciul de ocupare, autoritatea pentru recunoașterea diplomei, furnizorul cursului de limbă și organizația care oferă formare profesională.
Studiul identifică lipsa coordonării drept una dintre principalele probleme. Franța și Lituania au raportat guvernanță fragmentată, Belgia a indicat diferențe între regiuni, iar Luxemburgul a menționat resurse și cunoștințe insuficiente în rândul actorilor responsabili.
În Belgia, organizarea descentralizată înseamnă că regulile și serviciile disponibile diferă între regiuni. Aceste diferențe pot încetini recunoașterea calificărilor și accesul la măsuri de integrare.
Lipsa datelor limitează, de asemenea, evaluarea politicilor. Luxemburg, Polonia și Slovacia au indicat informații insuficiente privind potrivirea competențelor, iar Franța a menționat urmărirea redusă a persoanelor după angajare.
Fără date privind ocupația obținută, nivelul de calificare, salariul și progresul ulterior, autoritățile pot măsura numai câte persoane au intrat într-un program sau au găsit un loc de muncă. Nu pot stabili dacă acestea au ajuns la o poziție care le folosește pregătirea.
O altă problemă este orientarea insuficientă către angajatori. Companiile pot evita candidații din state terțe deoarece nu cunosc regulile privind permisele de muncă, nu înțeleg sistemele străine de calificare sau se tem de complexitatea administrativă.
Întreprinderile mici și mijlocii sunt afectate în mod special. Ele au mai puține resurse pentru verificarea documentelor, adaptarea locului de muncă, organizarea cursurilor și înțelegerea procedurilor de imigrație.
Programele destinate angajatorilor pot explica regulile, identifica sprijinul financiar disponibil și ajuta companiile să evalueze competențele dobândite în alte țări. Unele măsuri includ pregătirea echipelor pentru colaborarea cu noii angajați și combaterea discriminării.
Austria oferă întreprinderilor consiliere gratuită privind integrarea persoanelor cu origine migrantă. Franța furnizează informații despre cadrul juridic și avantajele recrutării resortisanților statelor terțe, iar Spania a elaborat materiale pentru companiile interesate de angajarea refugiaților și altor beneficiari ai protecției.
Patru țări au raportat subvenții pentru angajatorii care recrutează migranți sau beneficiari ai protecției internaționale. Aceste măsuri pot acoperi o parte din salariu, formare sau costurile asociate integrării.
Slovenia oferă subvenții salariale și rambursează unele cheltuieli de pregătire. Grecia sprijină financiar angajarea persoanelor din grupuri vulnerabile, iar Țările de Jos acordă subvenții pentru contracte pe termen lung destinate beneficiarilor protecției internaționale.
Studiul arată că stimulentele financiare singure nu sunt suficiente. Angajatorii trebuie implicați de la început în proiectarea traseelor de formare, astfel încât cursurile să corespundă posturilor reale și cerințelor profesionale.
Programele considerate eficiente combină mai multe servicii. Ele încep cu evaluarea studiilor, competențelor și experienței, identifică eventualele diferențe față de cerințele locale și construiesc un traseu care include limba, pregătirea tehnică și legătura cu angajatorii.
Rețeaua germană „Integration through Qualification” reunește consilierea pentru recunoașterea calificărilor, cursuri lingvistice și profesionale, sprijin pentru angajatori și informarea comunităților migrante.
Programul este finanțat prin Fondul social european Plus și Ministerul federal al muncii și afacerilor sociale. Acesta include centre de consiliere, rețele regionale pentru formare și proiecte destinate întreprinderilor care caută personal calificat.
Austria folosește probe de lucru și verificări ale competențelor pentru persoanele care nu pot demonstra formal experiența. Serviciul public de ocupare poate evalua aptitudinile practice și poate recomanda posturi sau măsuri de recalificare.
În Franța, programul „Experience Without Borders” oferă persoanelor nou-sosite evaluarea competențelor, un consilier personal, cursuri de franceză adaptate obiectivului profesional, formare tehnică și experiență în companii.
Programul a sprijinit 639 de persoane provenite din 77 de țări în perioada experimentală 2023–2024. Modelul urmărește să reducă pierderea valorii profesionale și să evite plasarea automată în ocupații slab calificate.
Finlanda oferă migranților cu studii superioare servicii pentru identificarea și recunoașterea învățării anterioare, orientare individuală și de grup și sprijin pentru alegerea unor studii sau cariere potrivite.
Belgia are exemple de potrivire directă între competențele migranților și nevoile angajatorilor locali. În Verviers, competențele sunt evaluate la intrarea în program, iar persoana este pusă în legătură cu o companie prin intermediul unui responsabil desemnat.
Plasarea începe de regulă printr-un stagiu de patru săptămâni, iar un tutore de la locul de muncă sprijină integrarea. Modelul permite angajatorului să observe direct competențele, reducând dependența de diplome și experiență locală.
Mentoratul este folosit în opt țări. Un mentor poate explica practicile de recrutare, poate facilita accesul la rețele profesionale și poate ajuta persoana să își prezinte experiența într-o formă înțeleasă de angajatorii locali.
Programul belgian DUO for a Job asociază persoane migrante cu mentori familiarizați cu piața muncii. Studiile citate indică îmbunătățirea capitalului social și a rezultatelor profesionale.
În Finlanda, programul Auroras sprijină femeile migrante cu studii superioare prin mentorat, cursuri de limbă, ateliere profesionale și acces la rețele. Acesta răspunde dificultăților suplimentare provocate de responsabilitățile de îngrijire și discriminarea de gen.
Cursurile lingvistice sunt mai eficiente atunci când sunt adaptate ocupației. Austria și Malta oferă programe specifice pentru sănătate și construcții, iar Luxemburg a introdus o formă de ucenicie care combină pregătirea practică și cursurile intensive de franceză.
În Suedia, stagii de trei luni au fost însoțite de consilieri bilingvi care ofereau sprijin în limba maternă și urmăreau integrarea pe termen mai lung. Germania oferă cursuri la locul de muncă, iar Polonia poate finanța companiile care investesc în pregătirea lingvistică și profesională.
Studiul subliniază diferența dintre abordarea „employment first” și cea „skills first”. Prima acordă prioritate angajării rapide, iar a doua urmărește evaluarea și completarea competențelor înainte ca persoana să fie plasată într-un post.
Austria acordă o importanță mai mare angajării rapide, în timp ce Slovenia a discutat extinderea abordării bazate mai întâi pe competențe. Belgia a dezbătut la rândul său echilibrul dintre cele două opțiuni.
Autorii nu indică o singură formulă aplicabilă tuturor persoanelor. Pentru cineva aflat sub presiune financiară, angajarea imediată poate fi necesară, dar aceasta trebuie însoțită de un traseu către recunoașterea calificării și avansarea profesională.
Fără un asemenea traseu, ocuparea rapidă poate consolida nepotrivirea. Persoana dobândește experiență într-o ocupație inferioară, pierde contactul cu profesia inițială și are tot mai puține posibilități de revenire.
Politicile trebuie să țină cont și de obstacole care nu aparțin direct serviciilor de ocupare. Lipsa creșelor, locuințele scumpe, transportul insuficient și discriminarea pot împiedica participarea la cursuri sau acceptarea unui loc de muncă potrivit.
Șapte țări au raportat măsuri dedicate femeilor migrante. Acestea combină limba, orientarea profesională, activarea socială, accesul la formare și sprijinul pentru responsabilitățile familiale.
Programele trebuie să fie accesibile și femeilor venite prin reunificarea familiei, care pot să nu fie înregistrate la serviciile publice de ocupare. Austria a indicat dificultăți în contactarea acestui grup.
Organizațiile migranților și ONG-urile pot ajunge la persoane care nu folosesc instituțiile publice. Ele oferă informații în limbile comunităților, consiliere, mentorat și sprijin psihosocial.
Studiul consideră că serviciile sunt mai eficiente atunci când sunt oferite în spații cunoscute și acceptate de comunități. Acest lucru reduce neîncrederea și dificultatea de a înțelege sistemul administrativ.
Autorii recomandă un model integrat care leagă limba, recunoașterea calificărilor, formarea, angajatorii și sprijinul social. Fiecare intervenție izolată rezolvă numai o parte a problemei.
Un curs de limbă fără acces la recunoaștere nu permite practicarea unei profesii reglementate. Recunoașterea diplomei fără legătura cu angajatorii nu garantează obținerea unui interviu, iar angajarea fără formare ulterioară poate menține persoana într-un post inferior.
Succesul trebuie măsurat prin calitatea și stabilitatea locului de muncă, folosirea competențelor, venitul și posibilitățile de avansare, nu exclusiv prin numărul persoanelor angajate.
Studiul comun al Rețelei europene de migrație și OCDE a fost publicat la 28 iulie 2026 de Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne. Analiza folosește contribuții din 25 de țări și informații naționale disponibile până în octombrie 2025.
Cele 129 de politici și instrumente au fost raportate de țările participante și diferă în privința dimensiunii, grupurilor vizate, finanțării și duratei. Studiul nu le evaluează pe toate prin aceeași metodă și nu stabilește un clasament al eficienței lor.