Migranții cu studii superioare lucrează mult mai des sub nivelul calificării decât populația nativă

Migranții cu studii superioare lucrează în mod constant mai des decât populația nativă în posturi care necesită un nivel redus sau mediu de calificare, iar diferențele rămân vizibile chiar și după zece ani de ședere în numeroase țări europene, potrivit unui studiu publicat de Rețeaua europeană de migrație și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Lucrătorii cu studii superioare născuți în afara țării de destinație înregistrează rate mai ridicate de supraeducare decât persoanele născute local în aproape toate statele analizate. Studiul definește supraeducarea drept situația în care o persoană cu studii terțiare lucrează într-o ocupație clasificată ca necesitând un nivel redus sau mediu de calificare.

Diferențele cele mai mari sunt observate în rândul migranților născuți în afara Uniunii Europene. În Italia, Spania și Grecia, peste jumătate dintre lucrătorii din această categorie ocupă posturi sub nivelul studiilor lor. Rate ridicate sunt înregistrate și în alte economii europene, deși amploarea problemei diferă considerabil de la un stat la altul.

Datele nu arată că toate persoanele încadrate statistic drept supra-calificate au competențele necesare pentru orice post asociat diplomei deținute. Studiul diferențiază nivelul educației formale de competențele efectiv cerute de angajator, inclusiv cunoașterea limbii, experiența în sistemul local, utilizarea unor tehnologii specifice și respectarea normelor profesionale din țara de destinație.

Un medic poate lucra ca asistent într-un cabinet deoarece diploma sa nu a fost încă recunoscută sau pentru că nu îndeplinește cerințele lingvistice. În acest caz, persoana este supraeducată în raport cu postul ocupat, dar poate avea nevoie în același timp de pregătire suplimentară pentru echipamentele, procedurile sau cerințele de comunicare ale sistemului medical local.

Publicarea studiului a fost anunțată la 28 iulie 2026 de Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne a Comisiei Europene. Analiza comună a Rețelei europene de migrație și OCDE se bazează pe contribuțiile punctelor naționale de contact din 25 de țări și pe date comparative provenite din surse europene și internaționale.

Studiul acoperă migranții pentru muncă din state terțe, persoanele venite prin reunificarea familiei, beneficiarii protecției internaționale și beneficiarii protecției temporare. Solicitanții de protecție internațională nu sunt incluși, deoarece accesul acestora la piața muncii este reglementat diferit de la un stat la altul.

Analiza arată că supra-calificarea este deosebit de ridicată în primii ani după sosire. Migranții care se află de mai puțin de cinci ani în țara de destinație înregistrează, cu puține excepții, cele mai ridicate niveluri.

În Cehia, Danemarca, Estonia, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Malta, Portugalia, Polonia și Suedia, proporția migranților sosiți recent care lucrează sub nivelul studiilor este de peste două ori mai mare decât cea înregistrată în rândul populației native.

Integrarea profesională se îmbunătățește în multe cazuri pe măsură ce migranții învață limba, dobândesc experiență locală, construiesc rețele profesionale și înțeleg mai bine practicile de recrutare. Ratele rămân însă peste cele ale populației native în majoritatea statelor chiar și în rândul persoanelor stabilite de cel puțin zece ani.

Studiul avertizează că datele compară grupuri diferite la un anumit moment și nu urmăresc aceleași persoane de la sosire până după zece ani. Diferențele pot reflecta astfel și caracteristicile diferitelor generații de migranți, nu exclusiv efectul duratei șederii.

În Luxemburg, Spania și Elveția, avantajul observat pentru migranții stabiliți de mai mult timp este redus. În Austria, Belgia, Franța, Irlanda și Italia, rata supra-calificării în rândul migranților cu peste zece ani de ședere este chiar mai mare decât pentru cei sosiți mai recent.

Limba este identificată drept principalul factor care împiedică accesul la locuri de muncă potrivite calificării. Aproape toate țările participante au indicat competențele lingvistice limitate drept o cauză a nepotrivirii dintre studii și ocupația exercitată.

În Austria, 69% dintre lucrătorii născuți în străinătate care cunosc germana la nivel începător ocupă posturi sub nivelul studiilor, față de 35% dintre cei care vorbesc fluent. În Franța, proporția este de 44% pentru persoanele cu un nivel redus de franceză și de 31% pentru vorbitorii fluenți.

În Italia, Spania și Grecia, peste 70% dintre migranții cu studii superioare și competențe lingvistice de nivel începător lucrează în ocupații cu cerințe educaționale mai reduse. Persoanele care vorbesc limba matern sau la nivel avansat înregistrează rate considerabil mai mici.

Efectul limbii este mai puternic în profesiile reglementate și în ocupațiile care presupun comunicare cu pacienți, elevi sau clienți. Medicii, asistenții medicali, profesorii, avocații și alți profesioniști pot fi obligați să atingă niveluri lingvistice ridicate înainte de a primi dreptul de practică.

În Irlanda, unii medici lucrează temporar ca personal auxiliar, iar dentiștii ca asistenți, până când îndeplinesc cerințele lingvistice și profesionale. În Estonia, Letonia și Lituania, cerințele privind limba națională limitează accesul unor profesioniști străini la sănătate și educație.

Recunoașterea calificărilor este al doilea obstacol major. Diplomele obținute într-un stat din afara UE sunt asociate cu niveluri mai ridicate de supra-calificare decât cele obținute în țara de destinație sau într-un alt stat membru.

Diferența reflectă recunoașterea mai dificilă a programelor de studii din afara UE, incertitudinea angajatorilor privind conținutul calificărilor și cerințele suplimentare aplicabile profesiilor reglementate. Migranții pot fi obligați să urmeze cursuri compensatorii, să susțină examene sau să refacă o parte a formării.

Procedurile pot fi îndelungate și costisitoare. În Irlanda, studiul menționează perioade de șapte-opt luni pentru cursurile necesare medicilor și de patru-cinci luni pentru asistenții medicali. În acest timp, profesioniștii pot lucra în posturi din același sector, dar mult sub nivelul lor de calificare.

Unii renunță complet la procedura de recunoaștere din cauza costurilor, timpului necesar și complexității administrative. Situația este agravată pentru refugiați și persoanele strămutate care nu mai au acces la diplome, foi matricole sau dovezi ale experienței profesionale.

Aproape toate țările au indicat lipsa documentelor din țara de origine drept o problemă. Conflictele, distrugerea instituțiilor, lipsa arhivelor digitale și imposibilitatea autorităților de origine de a confirma calificările pot bloca accesul la profesii.

Austria permite în anumite cazuri evaluarea calificărilor prin examene, probe practice, mostre de lucru sau opinii ale experților atunci când documentele nu pot fi furnizate. Franța utilizează Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, care sintetizează studiile, experiența și competențele identificate, fără să constituie o recunoaștere juridică formală.

Țara de destinație și structura pieței muncii influențează de asemenea rezultatele. Statele cu sisteme de formare profesională puternic standardizate pot avea dificultăți în evaluarea experienței dobândite în țări unde meseriile nu sunt însoțite de certificate comparabile.

În Germania și Austria, accentul pus pe formarea profesională duală poate conduce la subevaluarea unor persoane care au urmat studii universitare în țara de origine pentru ocupații dobândite local prin formare profesională. Experiența practică fără certificat formal este dificil de transferat între sisteme.

Angajatorii contribuie la menținerea diferențelor atunci când preferă calificări și experiență dobândite local, chiar în ocupații pentru care nu există o obligație formală de recunoaștere. Unele companii nu cunosc regulile privind angajarea resortisanților țărilor terțe sau nu știu cum să evalueze diplomele și experiența obținute în străinătate.

Discriminarea și stereotipurile au fost identificate drept factori relevanți în 20 dintre țările participante. Migranții pot primi mai puține invitații la interviu din cauza numelui, originii percepute, religiei sau rasei, independent de nivelul calificării.

Femeile migrante sunt afectate suplimentar de responsabilitățile de îngrijire și lipsa serviciilor accesibile pentru copii. Acestea lucrează mai frecvent cu program redus, acceptă ocupații sub nivelul studiilor sau rămân în afara pieței muncii.

În Irlanda, unele femei migrante aleg posturi flexibile, dar mai puțin calificate, inclusiv în sectorul îngrijirii, pentru a putea gestiona responsabilitățile familiale. În Luxemburg, accesul limitat la servicii pentru copii poate împiedica participarea la cursurile de limbă necesare pentru ocuparea unor locuri de muncă mai calificate.

Locuințele și mobilitatea geografică influențează la rândul lor utilizarea competențelor. Migranții pot fi găzduiți în zone în care nu există locuri de muncă potrivite calificării sau pot evita mutarea către regiunile cu cerere de personal din cauza chiriilor ridicate.

În Țările de Jos, beneficiarii protecției sunt repartizați în funcție de disponibilitatea locuințelor, nu de localizarea posturilor vacante. În Irlanda și Austria, persoanele găzduite în sistemul de protecție pot fi nevoite să aleagă între cazarea asigurată de stat și mutarea pe o piață privată scumpă pentru a rămâne aproape de locul de muncă.

Studiul arată că nepotrivirea dintre calificare și ocupație produce pierderi atât pentru lucrători, cât și pentru economie. Persoanele afectate obțin venituri mai mici, au perspective mai reduse de avansare și își pot pierde în timp o parte dintre competențele profesionale.

Pentru angajatori și state, efectele includ productivitate mai redusă, venituri fiscale mai mici, dificultăți în acoperirea deficitului de personal și utilizarea incompletă a capitalului uman aflat deja pe teritoriul european.

Mai mult de jumătate dintre companiile europene consideră lipsa competențelor drept cea mai importantă problemă, potrivit datelor citate de studiu. În același timp, numeroși migranți calificați lucrează în ocupații care nu folosesc pregătirea lor.

Țările participante au raportat 129 de politici și instrumente destinate reducerii nepotrivirii competențelor. Acestea includ recunoașterea diplomelor, evaluarea experienței profesionale, orientare în carieră, cursuri de limbă, recalificare și măsuri pentru sectoarele cu deficit de personal.

Majoritatea programelor se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Mai puțin de o treime vizează angajatorii sau migranții care sunt deja angajați, chiar dacă aceștia continuă să lucreze sub nivelul calificării.

În Belgia, accesul la anumite servicii de integrare și formare poate înceta după angajare, inclusiv atunci când persoana a obținut un post inferior nivelului său profesional. Studiul consideră că sprijinul trebuie să continue și după intrarea pe piața muncii, pentru a permite progresul către o ocupație potrivită.

Cele mai bune rezultate sunt asociate programelor care combină recunoașterea calificărilor, pregătirea lingvistică, formarea profesională, consilierea individuală și legătura directă cu angajatorii.

Cursurile generale de limbă sunt mai puțin eficiente decât programele adaptate unei profesii sau unui sector. Formarea la locul de muncă, mentoratul, perioadele de practică și sprijinul oferit angajatorilor contribuie la folosirea mai bună a competențelor.

Studiul prezintă programe din Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Lituania și alte state. Acestea includ evaluări practice ale competențelor, consiliere pentru recunoașterea diplomelor, mentorat pentru femeile cu studii superioare și plasamente în companii.

Autorii concluzionează că soluțiile izolate nu sunt suficiente. Serviciile de limbă, recunoașterea calificărilor, sprijinul pentru angajare, politicile de îngrijire a copiilor și măsurile împotriva discriminării trebuie coordonate.

Studiul comun al Rețelei europene de migrație și OCDE a fost publicat la 28 iulie 2026 de Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne. Documentul compară politicile și situația din 25 de țări participante, pe baza informațiilor disponibile până în octombrie 2025.

Rezultatele descriu diferențe generale între persoanele născute în străinătate și populația nativă, iar unele seturi de date includ toți migranții, nu exclusiv resortisanții statelor terțe. Ratele naționale provin din ani diferiți, în funcție de ultima informație disponibilă, și nu urmăresc aceleași persoane în timp.