Femeile migrante sunt grupul cel mai expus locurilor de muncă sub nivelul calificării

Femeile migrante sunt grupul cel mai vulnerabil la supra-calificare pe piața europeană a muncii, responsabilitățile familiale, accesul insuficient la servicii pentru copii, recunoașterea dificilă a diplomelor și discriminarea limitându-le posibilitatea de a ocupa posturi corespunzătoare pregătirii lor.

Responsabilitățile de îngrijire și normele de gen limitează într-o măsură mai mare parcursul profesional al femeilor migrante decât pe cel al bărbaților, potrivit studiului realizat de Rețeaua europeană de migrație și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Majoritatea țărilor participante au indicat genul drept unul dintre factorii care influențează nepotrivirea dintre pregătirea unei persoane și ocupația exercitată. Femeile lucrează mai frecvent cu program redus, acceptă posturi sub nivelul calificării sau rămân în afara pieței muncii.

Studiul descrie supra-calificarea drept situația în care o persoană cu studii superioare lucrează într-o ocupație care necesită un nivel redus sau mediu de pregătire. În cazul femeilor migrante, problema poate începe înaintea găsirii primului loc de muncă și poate continua după angajare.

Responsabilitățile familiale reduc timpul disponibil pentru cursuri de limbă, evaluarea competențelor, formare compensatorie și căutarea unui post potrivit. Persoanele care nu dispun de sprijin familial în țara de destinație depind într-o măsură mai mare de serviciile publice sau private de îngrijire.

Accesul la creșe este limitat în numeroase state din cauza costurilor, numărului insuficient de locuri, programelor rigide și condițiilor de eligibilitate. Unele servicii sunt disponibile numai persoanelor angajate, deși accesul la îngrijire poate fi necesar tocmai pentru participarea la cursuri și găsirea unui loc de muncă.

În Austria, deficitul locurilor pentru copiii sub trei ani împiedică numeroase femei, inclusiv persoane strămutate din Ucraina, să urmeze formarea sau să ocupe un post potrivit calificării lor.

În Luxemburg, accesul limitat la servicii pentru copii și complexitatea procedurilor de înscriere pot împiedica mamele migrante să intre pe piața muncii. Unele renunță la cursurile de limbă de care au nevoie pentru accesul la ocupații calificate.

În Belgia, Estonia și Lituania, lipsa soluțiilor de îngrijire a copiilor limitează participarea femeilor la cursurile de limbă. Acestea pot rămâne astfel în posturi care necesită mai puține competențe lingvistice, dar nu corespund pregătirii lor profesionale.

În Irlanda, femeile migrante acceptă uneori posturi flexibile și mai slab calificate, inclusiv în sectorul îngrijirii, pentru a putea combina munca și responsabilitățile familiale. Costurile ridicate și listele de așteptare pentru serviciile private pot face imposibil un program de lucru cu normă întreagă.

În Spania, lipsa serviciilor flexibile de îngrijire limitează accesul la posturi de seară sau în schimburi. Femeile pot fi excluse de la locurile de muncă disponibile în anumite sectoare sau pot accepta ocupații care nu folosesc pregătirea lor.

Efectele nu sunt determinate exclusiv de situația familială. Femeile migrante sunt frecvent calificate în domenii precum sănătatea, educația și asistența socială, unde accesul la profesie este condiționat de recunoașterea formală a diplomelor și de cerințe lingvistice ridicate.

O asistentă medicală, profesoară sau lucrătoare socială pregătită în afara UE poate fi obligată să prezinte diplome, programe de studiu, dovezi ale practicii profesionale și documente privind numărul orelor de formare. Persoanele venite din zone de conflict nu dețin întotdeauna toate aceste acte.

Procedurile pot include examene, cursuri suplimentare și perioade de practică. În timpul recunoașterii, femeile pot lucra în același sector, dar în funcții inferioare, de exemplu ca personal auxiliar în locul unei ocupații medicale reglementate.

Competențele lingvistice reprezintă o altă barieră. Profesiile care presupun comunicarea cu pacienți, elevi sau beneficiari ai serviciilor sociale cer adesea niveluri avansate de limbă și cunoașterea terminologiei specifice.

O femeie poate avea pregătirea tehnică necesară, dar să nu poată practica până când nu finalizează cursurile și evaluările lingvistice. Dacă programul cursurilor nu este compatibil cu îngrijirea copiilor, accesul la profesie poate fi amânat pentru o perioadă îndelungată.

Femeile venite prin reunificarea familiei pot fi mai greu de contactat prin serviciile publice de ocupare. Ele nu sunt întotdeauna înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și pot rămâne în afara programelor de integrare profesională.

Austria a indicat dificultăți în a ajunge la femeile migrante sosite prin reunificare familială. Acestea pot avea nevoie de informații privind dreptul de muncă, cursurile disponibile, recunoașterea diplomelor și serviciile pentru copii, dar nu intră automat în contact cu instituțiile care oferă sprijin.

Statutul permisului de ședere poate influența la rândul său participarea. În Irlanda, femeile au fost istoric suprareprezentate în rândul titularilor unui permis pentru persoane aflate în întreținere care nu oferea acces la muncă sau formare.

Modificările introduse în 2024 și 2025 permit soților, partenerilor și anumitor copii ai titularilor permiselor de muncă să primească automat dreptul de a lucra. Schimbarea elimină o barieră juridică, dar nu rezolvă dificultățile privind limba, îngrijirea copiilor și recunoașterea calificărilor.

Femeile beneficiare ale protecției internaționale sunt afectate și de circumstanțele deplasării. Lipsa documentelor, întreruperile profesionale, trauma și perioadele îndelungate în afara pieței muncii pot reduce posibilitatea revenirii la profesia exercitată anterior.

Programele de integrare profesională cer adesea disponibilitate pentru cursuri, întâlniri, stagii și căutarea activă a unui loc de muncă. Femeile care îngrijesc copii fără sprijin suplimentar nu pot participa întotdeauna la toate etapele.

Studiul menționează și efectele traumelor asociate violenței domestice, discriminării de gen și experiențelor din țările de origine sau de tranzit. Acestea pot influența încrederea, continuitatea carierei și capacitatea de a participa la procedurile administrative.

Discriminarea amplifică obstacolele legate de gen și statutul de migrant. Femeile pot fi dezavantajate simultan din cauza numelui, originii, rasei, religiei, accentului și responsabilităților familiale.

Femeile care poartă văl sunt menționate printre grupurile expuse discriminării intersecționale. Ele pot primi mai puține invitații la interviu sau pot fi direcționate către un număr restrâns de ocupații, indiferent de studiile și experiența deținute.

Angajatorii pot presupune că o mamă nu este disponibilă pentru un program complet, deplasări sau formare. O diplomă străină poate fi subevaluată în același proces de recrutare, ceea ce reduce suplimentar posibilitatea accesului la un post calificat.

Lipsa rețelelor profesionale locale reprezintă un alt dezavantaj. Persoanele nou-sosite nu cunosc întotdeauna practicile de recrutare, canalele prin care sunt publicate posturile sau modul în care trebuie prezentate studiile și experiența într-un curriculum vitae.

Femeile care petrec perioade mai lungi în afara pieței muncii pentru îngrijirea copiilor au mai puține oportunități de a construi asemenea rețele. Întreruperile profesionale pot fi interpretate negativ de angajatori, chiar când sunt determinate de migrație, recunoașterea calificărilor sau responsabilități familiale.

Presiunea financiară determină unele persoane să accepte rapid un loc de muncă inferior. Un post în curățenie, îngrijire, comerț sau servicii poate oferi venit imediat și un program compatibil cu familia, dar poate îngreuna revenirea la profesia inițială.

Experiența acumulată într-o ocupație sub nivelul calificării poate deveni ulterior principalul reper folosit de angajatori. Pe măsură ce timpul petrecut în afara profesiei crește, competențele inițiale pot deveni mai greu de demonstrat sau actualizat.

Studiul avertizează că angajarea nu înseamnă automat integrare profesională sustenabilă. O femeie poate avea un contract și venit, dar să continue să lucreze mult sub nivelul educației și experienței sale.

Majoritatea politicilor raportate de țările participante se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Sprijinul poate înceta după angajare, deși trecerea de la un post de supraviețuire la unul potrivit calificării necesită în continuare cursuri, consiliere și legături cu angajatorii.

Șapte țări au raportat politici sau instrumente dedicate nepotrivirii competențelor în rândul femeilor migrante. Măsurile includ cursuri de limbă, orientare profesională, acces la formare, sprijin pentru angajare și activare socială.

Germania desfășoară un program pentru femeile migrante nou-sosite, destinat accesului la locuri de muncă, activități independente sau formare profesională. Slovenia oferă programe de activare socială, iar Suedia urmărește scurtarea traseului către muncă prin limbă, studii și consiliere.

În Finlanda, programul Auroras sprijină femeile migrante cu studii superioare să își dezvolte competențele lingvistice, să înțeleagă piața muncii și să construiască rețele profesionale.

Mentoratul este oferit de femei cu experiență directă pe piața finlandeză a muncii. Participantele primesc sprijin între egale, consiliere, acces la evenimente și ateliere destinate dezvoltării competențelor și încrederii profesionale.

În Belgia, proiectele Taalbubbels+ combină cursurile de limbă și competențele sociale cu sprijinul parental pentru femeile cu alfabetizare redusă. Abordarea recunoaște că formarea profesională nu poate fi separată de situația familială.

Programele eficiente combină mai multe tipuri de sprijin. Cursurile lingvistice adaptate ocupației sunt legate de recunoașterea calificărilor, formarea tehnică, mentorat și stagii în companii.

Serviciile de îngrijire sau cursurile organizate la ore flexibile permit participarea femeilor care altfel ar fi excluse. Austria oferă unele cursuri în afara programului obișnuit și opțiuni care includ îngrijirea copiilor.

Contactul direct cu angajatorii reduce dependența de evaluarea formală a diplomelor. Stagiile, probele de lucru și mentoratul permit demonstrarea competențelor și familiarizarea cu practicile locale.

Angajatorii au nevoie la rândul lor de informații despre permisele de muncă, recunoașterea calificărilor și sprijinul disponibil. Unele companii evită candidații din state terțe deoarece nu înțeleg procedurile sau consideră integrarea prea complicată.

Măsurile împotriva discriminării trebuie să însoțească programele de formare. O persoană poate finaliza cursurile și obține recunoașterea diplomei, dar să continue să întâmpine bariere în recrutare din cauza originii sau genului.

Studiul recomandă intervenții coordonate între serviciile de ocupare, instituțiile de educație, autoritățile pentru recunoașterea calificărilor, municipalități, organizațiile migranților, furnizorii de servicii pentru copii și angajatori.

Evaluarea rezultatelor nu ar trebui să se limiteze la numărul femeilor care obțin un loc de muncă. Autoritățile trebuie să urmărească dacă postul folosește competențele persoanei, nivelul salariului, stabilitatea contractului și posibilitățile de avansare.

Studiul comun al Rețelei europene de migrație și OCDE a fost publicat la 28 iulie 2026 de Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne. Analiza se bazează pe contribuții din 25 de țări și pe informațiile naționale disponibile până în octombrie 2025.

Studiul nu oferă o rată europeană unică a supra-calificării pentru femeile migrante și nu compară prin același indicator toate țările participante. Concluzia privind vulnerabilitatea lor rezultă din contribuțiile naționale, datele disponibile și barierele identificate în majoritatea statelor analizate.