Reducerea reziduurilor celor mai periculoase pesticide din produsele agricole importate ar putea avantaja o parte dintre cultivatorii europeni prin diminuarea concurenței externe, dar efectul poate fi diferit pentru fermele zootehnice, arată analiza economică realizată de Centrul Comun de Cercetare. În toate cele trei scenarii modelate de JRC, importurile UE scad și producția vegetală europeană crește, însă presiunea asupra crescătorilor de animale apare în principal în scenariul extrem în care furnizorii externi nu își modifică practicile și o parte importantă a importurilor de oleaginoase și produse pentru furaje dispare de pe piața europeană.
Pe scurt
-
În toate cele trei scenarii analizate de JRC, importurile agricole ale UE scad, iar producția vegetală europeană crește deoarece fermierii din Uniune înlocuiesc o parte din oferta externă.
-
În scenariul intermediar, producția agricolă totală a UE crește cu 0,23%, iar cele mai mari majorări apar la citrice, rapiță, tomate, struguri de masă și soia.
-
În scenariul extrem fără adaptarea exportatorilor, prețurile oleaginoaselor și ale șroturilor pentru furaje cresc puternic, iar producția de carne de porc scade cu aproximativ 5,6%, cea de pasăre cu 5,3%, iar cea de vită și de oaie și capră cu aproximativ 3,5%.
-
În cele două scenarii în care producătorii din țările terțe se adaptează la noile cerințe, efectele negative asupra sectorului zootehnic devin foarte mici sau aproape dispar.
-
JRC nu prezintă aceste rezultate drept prognoze, iar impactul real depinde de amploarea utilizării pesticidelor vizate, de costul alternativelor și de capacitatea exportatorilor de a-și modifica practicile.
Eventualele limite mai stricte pentru reziduurile pesticidelor din produsele importate nu ar afecta în același mod toate sectoarele agriculturii europene. Atunci când o parte din oferta externă dispare sau devine mai costisitoare, cultivatorii din UE primesc un stimulent pentru a crește producția, dar aceeași evoluție poate majora prețul materiilor prime utilizate pentru hrana animalelor. Studiul JRC arată astfel că o măsură care îmbunătățește poziția competitivă a unor producători agricoli europeni poate genera costuri suplimentare pentru alții.
În scenariul intermediar, în care producătorii din țările terțe decid dacă se adaptează în funcție de profitabilitatea accesului la piața europeană și suportă un cost suplimentar de adaptare de 20% pentru partea afectată a producției, importurile agricole totale ale UE scad cu aproximativ 8%. Producția agricolă europeană crește atunci cu aproximativ 0,23%, iar suprafața agricolă utilizată se extinde cu circa 152.000 de hectare, echivalentul unei creșteri de aproximativ 0,1%.
Cele mai mari majorări apar în sectoarele unde reducerea importurilor lasă mai mult spațiu pentru producătorii europeni. Producția de citrice crește cu aproximativ 3,3%, iar cea de rapiță și tomate cu aproximativ 3%. Strugurii de masă înregistrează o creștere de aproximativ 2,2%, în timp ce producția de soia și alte oleaginoase avansează de asemenea cu peste 2% în principalele rezultate ale modelului.
JRC descrie acest mecanism drept substituție a importurilor. Dacă un produs din afara UE nu mai poate intra pe piață în aceleași condiții, fie pentru că furnizorul nu respectă noile limite, fie pentru că adaptarea îi crește costurile, producătorii europeni primesc un stimulent pentru a majora oferta. Efectul nu este uniform între statele membre, deoarece regiunile specializate în culturile cele mai expuse reducerii importurilor beneficiază mai mult decât cele cu o structură agricolă diferită.
În scenariul intermediar, aceste schimbări rămân totuși moderate. Creșterile producției la nivelul statelor membre ajung la aproximativ 1,4%, iar efectele asupra sectorului zootehnic sunt foarte mici. Producția de carne de porc, pasăre, vită și oaie și capră scade cu aproximativ 0,2%, iar producția de lactate rămâne practic neschimbată.
Diferența devine mult mai mare în scenariul extrem folosit de JRC pentru a arăta limita superioară a impactului posibil. Acesta presupune că producătorii din țările unde există dovezi privind utilizarea substanțelor vizate continuă să le folosească, nu își schimbă practicile și pierd accesul la piața europeană pentru produsele afectate. În această ipoteză, importurile agricole totale ale UE scad cu aproximativ 41%, iar producția agricolă europeană crește cu aproximativ 1,1%.
Suprafața agricolă utilizată se extinde în acest scenariu cu aproximativ 1,9 milioane de hectare, sau 1,2%. Producția de citrice crește cu aproximativ 47%, cea de rapiță cu aproximativ 40%, iar producția de struguri de masă și soia avansează cu aproape 30%. Leguminoasele cresc cu aproximativ 21%, cartofii cu peste 13%, iar tomatele cu aproximativ 8%.
Această creștere a producției vegetale are însă un efect secundar important asupra fermelor zootehnice. Reducerea importurilor afectează și oleaginoasele și șroturile rezultate din procesarea lor, produse esențiale pentru hrana animalelor. Modelul estimează în scenariul extrem o creștere de aproximativ 29% a prețurilor oleaginoaselor și de aproximativ 87% pentru șroturile de oleaginoase.
Aceste scumpiri măresc costurile fermelor care cresc porci, păsări, bovine, oi și capre. Producția europeană de carne de porc scade cu aproximativ 5,6%, cea de pasăre cu aproximativ 5,3%, iar cea de vită și cea de oaie și capră cu aproximativ 3,5%. La nivel agregat, producția de carne se reduce cu aproximativ 5,2%.
Rezultatul arată că avantajul pentru culturile vegetale nu se transmite automat întregii agriculturi europene. Un producător de rapiță sau soia poate beneficia de reducerea concurenței externe și de prețuri mai bune, în timp ce un crescător care cumpără șroturi și alte ingrediente pentru furaje poate suporta un cost mai mare ca efect al aceleiași schimbări de piață.
Soia este unul dintre cele mai clare exemple ale acestei legături. Uniunea Europeană produce numai o mică parte din necesarul propriu de boabe de soia și depinde puternic de importuri pentru hrana animalelor. Brazilia este unul dintre principalii furnizori, atât pentru boabe, cât și pentru șrot de soia.
În scenariul fără adaptare, importurile de șrot de soia din Brazilia către UE dispar practic din fluxul modelat, ceea ce contribuie la creșterea prețurilor pentru furaje. Producția europeană de soia crește, dar nu poate compensa rapid volumele mari de șrot utilizate de sectorul zootehnic, iar diferența se transmite prin costurile de producție ale fermelor.
Când producătorilor externi li se permite însă să își modifice practicile și să continue să exporte, presiunea scade puternic. În scenariul intermediar, importurile agricole se reduc mult mai puțin decât în varianta extremă, iar scumpirea materiilor prime pentru furaje este suficient de redusă încât efectele asupra producției zootehnice devin aproape neglijabile.
În scenariul cu cea mai ușoară adaptare, în care costul suplimentar este de 5% și expunerea este calculată numai pe baza reziduurilor efectiv detectate, importurile agricole totale scad cu numai 0,4%. Producția vegetală europeană se modifică foarte puțin, cu creșteri de aproximativ 0,5% pentru rapiță și soia și de aproximativ 0,3% pentru citrice și tomate.
În același scenariu, producția de carne, lactate și ouă rămâne practic neschimbată. JRC concluzionează că efectele negative asupra sectorului zootehnic apar în principal atunci când reducerea importurilor este foarte mare și afectează puternic materiile prime pentru furaje.
Diferența dintre cele trei scenarii provine din incertitudinea privind reacția producătorilor din țările terțe. Unii fermieri pot înlocui substanțele vizate cu pesticide acceptate de standardele UE, iar alții pot modifica momentul aplicării tratamentelor astfel încât reziduurile să nu mai fie cuantificabile la recoltare. Exportatorii pot introduce testări suplimentare, pot separa producția destinată UE de cea pentru alte piețe sau pot decide să redirecționeze marfa către alte destinații.
Dacă aceste soluții sunt disponibile la costuri rezonabile, comerțul se modifică puțin, iar beneficiile pentru cultivatorii europeni și costurile pentru fermele zootehnice rămân limitate. Dacă adaptarea este dificilă sau prea scumpă, o parte mai mare din oferta externă dispare de pe piața UE, ceea ce stimulează puternic producția vegetală europeană, dar mărește simultan costurile sectoarelor dependente de importuri.
JRC analizează 18 dintre cele mai periculoase substanțe active neaprobate în UE pentru care există încă limite maxime de reziduuri peste limita de cuantificare și dovezi privind detectarea sau autorizarea utilizării în țări terțe. Aceste substanțe sunt asociate în baza de date a studiului cu 235 de produse și 86 de țări.
Comisia examinează principiul potrivit căruia pesticidele cele mai periculoase interzise fermierilor europeni din motive de sănătate sau mediu nu ar trebui să revină pe piața UE prin produsele importate. Studiul economic arată însă că efectul unor eventuale limite mai stricte nu poate fi rezumat la un câștig general pentru agricultura europeană, deoarece rezultatul diferă între cultivatori, crescători și sectoarele care depind de importuri.
Centrul Comun de Cercetare a construit cele trei scenarii pentru a delimita un interval al efectelor economice posibile, nu pentru a anticipa o singură evoluție a pieței. Scenariul extrem presupune că exportatorii afectați nu își modifică deloc practicile, în timp ce celelalte două includ adaptarea în funcție de profitabilitate și folosesc ipoteze diferite privind costurile și proporția producției afectate.
Raportul nu reprezintă evaluarea completă de impact a Comisiei și nu analizează dimensiunile sociale și de mediu. Publicarea studiului nu modifică actualele limite privind reziduurile pesticidelor și nu introduce noi restricții asupra importurilor.