Trei din patru profesori din UE ar alege din nou meseria, dar salariile și stresul influențează decizia de a rămâne

Aproape trei sferturi dintre profesorii din Uniunea Europeană ar alege din nou aceeași profesie dacă ar trebui să decidă astăzi, dar disponibilitatea de a rămâne în carieră scade odată cu experiența și este influențată atât de salariu, cât și de condițiile de lucru. Raportul Investing in Education 2026 arată că satisfacția salarială crește probabilitatea ca un profesor să aleagă din nou meseria, însă efectul este mai redus atunci când mediul de lucru este slab, profesia este percepută ca insuficient valorizată sau nivelul de stres este ridicat.

Uniunea Europeană are peste cinci milioane de profesori, reprezentând aproximativ 3% din totalul persoanelor ocupate, iar remunerarea personalului constituie cea mai mare parte a costurilor sistemelor de educație. În 2024, salariile și celelalte costuri cu angajații au reprezentat 66% din cheltuielile publice pentru educația preșcolară și primară și 72% pentru învățământul secundar, ceea ce face din recrutarea și păstrarea profesorilor una dintre principalele probleme legate de modul în care statele investesc în școli.

Raportul publicat de Comisie analizează atractivitatea profesiei folosind, printre altele, răspunsurile profesorilor din TALIS 2024 la întrebarea dacă ar alege din nou să predea. La nivelul grupului comparabil de state UE, 76,5% au răspuns afirmativ, în scădere de la 79,2% în 2018. Diferențele dintre țări sunt mari: proporția variază de la 62,3% în Letonia la 87,5% în Italia.

Această disponibilitate nu este aceeași de-a lungul întregii cariere. Comparativ cu profesorii care au cel mult cinci ani de experiență, cei aflați între șase și zece ani de activitate au o probabilitate cu aproximativ 8 puncte procentuale mai mică de a spune că ar alege din nou profesia. Diferența ajunge la aproximativ 10 puncte pentru cei cu 11–20 de ani de experiență și la aproximativ 12 puncte pentru profesorii care predau de peste două decenii.

Rezultatul este relevant pentru sistemele care încearcă să rezolve deficitul de personal numai prin atragerea unor noi absolvenți. Datele indică faptul că păstrarea profesorilor experimentați este o problemă separată, iar salariul mai mare nu elimină automat factorii care îi determină să privească profesia mai puțin favorabil după ani de activitate.

Satisfacția salarială are cea mai puternică asociere pozitivă dintre factorii de muncă analizați. Dacă celelalte caracteristici sunt menținute constante, profesorii mulțumiți de salariu au o probabilitate cu aproximativ 7 puncte procentuale mai mare de a spune că ar alege din nou cariera didactică.

Comparația cu alte profesii explică o parte din această problemă. În majoritatea țărilor UE, salariile profesorilor rămân sub veniturile persoanelor cu un nivel comparabil de educație pe parcursul unei mari părți a carierei. Pentru profesorii din învățământul secundar inferior, salariul legal de început reprezintă în medie aproximativ 58% din venitul lucrătorilor cu studii similare, iar salariul de la vârful grilei ajunge la aproximativ 89%.

Salariile efectiv încasate reduc o parte din diferență, dar nu o elimină. În medie, un profesor din învățământul secundar inferior câștigă aproximativ 85% din venitul unui lucrător cu studii terțiare angajat cu normă întreagă. Există însă câteva sisteme în care salariul legal de la vârful carierei depășește veniturile medii ale lucrătorilor cu educație similară, printre acestea aflându-se Luxemburg, Țările de Jos, Grecia, Spania, comunitățile flamandă și franceză din Belgia și Irlanda.

Accesul la salariul maxim poate necesita însă o carieră foarte lungă. În Danemarca și Țările de Jos sunt necesari aproximativ 12 ani pentru atingerea vârfului grilei, în timp ce în Slovacia durata ajunge la 40 de ani, în Spania la 39, iar în Grecia și Comunitatea Flamandă din Belgia la 36. Irlanda și Italia au nevoie de aproximativ 35 de ani.

Raportul arată că banii explică numai o parte din disponibilitatea profesorilor de a rămâne în profesie. O percepție mai pozitivă asupra valorii sociale și influenței profesorilor este asociată cu o creștere de aproximativ 3–4 puncte procentuale a probabilității de a alege din nou meseria, iar satisfacția privind mediul de lucru produce o asociere de dimensiune similară.

Colaborarea profesională între profesori și motivația de a contribui la societate au de asemenea efecte pozitive, deși mai reduse. În schimb, stresul profesional este asociat cu o scădere de aproximativ 5 puncte procentuale a probabilității de a spune că profesorul ar face aceeași alegere profesională din nou.

Legătura dintre salariu și celelalte condiții de lucru este una dintre concluziile centrale ale raportului. La niveluri reduse de satisfacție față de mediul de lucru sau de percepție a valorii profesiei, diferența dintre profesorii mulțumiți și nemulțumiți de salariu devine mult mai puțin clară. Salariul mai bun are un efect mai puternic atunci când profesorul lucrează deja într-un mediu pe care îl apreciază și simte că profesia sa este respectată.

Stresul produce un efect similar. Chiar și profesorii care spun că sunt mulțumiți de remunerație devin mai puțin dispuși să aleagă din nou profesia pe măsură ce nivelul stresului crește. Analiza folosește o măsură care include stresul perceput la muncă, timpul disponibil pentru viața personală și impactul profesiei asupra sănătății fizice și psihice.

Datele oferă și indicii privind atractivitatea meseriei înainte de intrarea în sistem. Dintre profesorii aflați la începutul carierei, cu mai puțin de cinci ani de experiență, 52,4% spun că predarea a fost prima lor alegere profesională, față de 54,3% în 2018. Evoluția diferă puternic între țări, cu creșteri în Suedia și Austria și scăderi importante în alte state.

În 2024, Ungaria și Portugalia aveau cele mai mari ponderi ale profesorilor debutanți care spuneau că profesia didactică fusese prima alegere, cu 66,5% și, respectiv, 65,9%. La polul opus, proporția era de 25,6% în Letonia și 34,7% în Estonia.

Raportul indică și o schimbare de generație mai largă. În Estonia, Letonia și Lituania, profesorii cu vârsta de cel puțin 50 de ani sunt mult mai predispuși decât cei sub 30 de ani să spună că predarea fusese prima lor alegere profesională. Separat, datele privind aspirațiile elevilor arată că proporția fetelor de 15 ani care se așteaptă să devină profesoare a scăzut de la 12% la 7,3% în ultimele două decenii.

Aceste evoluții se produc într-un moment în care deficitul de profesori este o problemă pentru mai multe sisteme europene, dar raportul avertizează că nu există un indicator unic și comparabil care să permită calcularea unui deficit total pentru UE. Statele definesc și măsoară lipsa profesorilor în mod diferit, folosind posturi vacante, rate de plecare din sistem, calificările celor angajați sau sondaje în rândul directorilor, ceea ce împiedică o proiecție consolidată la nivel european.

Unele state au început să dezvolte modele proprii pentru anticiparea necesarului de profesori. Raportul menționează proiecte în Irlanda, Italia și Austria, unele sprijinite prin Instrumentul de sprijin tehnic al UE, care combină estimări privind numărul viitor de elevi cu pensionările, demisiile, intrarea noilor profesori în sistem și diferitele tipare de lucru.

Problema profesorilor este analizată pe fundalul evoluției mai generale a finanțării educației. În 2024, statele UE au cheltuit 859,5 miliarde de euro pentru educație, echivalentul a 4,8% din PIB și 9,7% din totalul cheltuielilor publice. Ponderea în PIB a revenit aproximativ la nivelul anterior pandemiei, dar educația primește încă o parte ceva mai mică din bugetele publice decât în 2019, când reprezenta 10%.

Diferențele între state sunt considerabile. Suedia a alocat educației 14,3% din totalul cheltuielilor publice și 7,2% din PIB în 2024, cele mai mari valori dintre statele UE pe indicatorii utilizați de raport. Italia se afla la 8% din totalul cheltuielilor publice, în timp ce valoarea de 2,7% din PIB pentru Irlanda este influențată de structura particulară a economiei irlandeze și de dimensiunea PIB-ului raportat la venitul național.

România a cheltuit în 2024 aproximativ 14,3 miliarde de euro pentru educație, echivalentul a 4% din PIB și 9,3% din totalul cheltuielilor publice. Față de 2019, când educația reprezenta 9,8% din cheltuielile publice și 3,6% din PIB, ponderea în bugetul total era ușor mai mică, dar ponderea în PIB era mai mare.

Pe termen mai lung, România se numără printre statele cu cea mai mare creștere a cheltuielilor pentru educație ca pondere în PIB între 2014 și 2024, cu aproximativ un punct procentual, la egalitate cu Slovacia. Raportul arată însă că evoluția acestui indicator trebuie interpretată împreună cu structura generală a cheltuielilor publice și cu evoluția economiei.

La nivelul UE, educația este a cincea cea mai mare funcție de cheltuieli publice, după protecția socială, sănătate, afacerile economice și serviciile publice generale. În timp ce ponderea educației a scăzut cu 0,3 puncte procentuale între 2019 și 2024, ponderea apărării a crescut de la 2,5% la 3% din cheltuielile publice, iar raportul avertizează că noile priorități economice, energetice, geopolitice și de securitate pot intensifica în anii următori competiția pentru resursele bugetare.

Bugetul UE completează finanțarea națională, fără a o înlocui. Pentru perioada 2021–2027 sunt alocate aproximativ 150 de miliarde de euro pentru educație și competențe prin mai multe instrumente europene, iar aproape 70 de miliarde de euro din Mecanismul de redresare și reziliență sunt estimate pentru măsuri legate de educație și competențe.

Italia este de departe cel mai mare beneficiar al componentei educație și competențe din mecanism, cu aproximativ 28,3 miliarde de euro, urmată de Spania cu 8,8 miliarde și Franța cu 6,5 miliarde. România are aproximativ 2,9 miliarde de euro alocate în această categorie, echivalentul a 13,6% din finanțarea sa totală prin mecanism.

Comisia pregătește pentru mai târziu în 2026 o Agendă europeană pentru profesori și formatori, parte a Uniunii competențelor. Vicepreședinta executivă a Comisiei pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a spus că atragerea și menținerea profesorilor nu poate fi redusă la nivelul salariilor și trebuie să includă condițiile de lucru, bunăstarea, recunoașterea profesională și posibilitățile de dezvoltare în carieră.