Restituirea unui bonus, pierderea unui abonament anual plătit în avans sau un comision administrativ pot face mai costisitoare schimbarea furnizorului de energie, chiar dacă nu sunt prezentate în contract drept taxe de încetare. Consiliul Reglementatorilor Europeni din Domeniul Energiei (CEER) identifică aceste practici într-un nou raport și recomandă ca autoritățile să urmărească și costurile indirecte care descurajează plecarea clientului.
Pe scurt
-
Costul plecării poate apărea prin recuperarea unor beneficii promoționale, pierderea unui abonament plătit sau comisioane administrative. CEER descrie asemenea bariere în cazurile din Grecia și Suedia, inclusiv în contracte cu preț variabil în Grecia.
-
Pentru electricitate, statele pot permite taxe la încetarea voluntară anticipată a contractelor cu durată determinată și preț fix. Acestea trebuie comunicate înainte de semnare, să fie proporționale și să nu depășească pierderea economică directă pe care furnizorul trebuie să o demonstreze.
-
Verificarea unei taxe individuale este dificilă când furnizorul cumpără energie și gestionează riscul pentru mulți clienți împreună. Raportul indică metode care folosesc volumul rămas din contract și diferențele de preț pentru estimarea pierderii.
-
CEER recomandă identificarea costurilor indirecte și reguli de calcul mai clare, păstrând adaptarea la piețele naționale. Raportul nu introduce un plafon european și nu transformă orice taxă de încetare într-o practică interzisă.
În Grecia, studiul de caz descrie abonamente anuale nerambursabile și recuperarea beneficiilor promoționale în contracte cu preț variabil. Clientul poate pierde astfel un avantaj financiar dacă pleacă înainte de termen, deși costul nu poartă numele unei taxe de încetare. În Suedia, raportul semnalează comisioane administrative și sume prestabilite care funcționează ca bariere la schimbarea furnizorului. CEER avertizează că asemenea mecanisme sunt mai greu de identificat și pot slăbi protecția oferită de reguli.
Legislația europeană permite totuși anumite costuri de ieșire din contract. Pentru electricitate, regula este că cel puțin clienții casnici și întreprinderile mici nu plătesc comisioane pentru schimbarea furnizorului. Statele pot admite o excepție când clientul încetează voluntar, înainte de scadență, un contract cu durată determinată și preț fix. Taxa trebuie prevăzută în contract și comunicată clar înainte de semnare, să fie proporțională și să nu depășească pierderea economică directă a furnizorului. Sarcina de a demonstra această pierdere îi revine furnizorului.
Justificarea economică pornește de la felul în care companiile își asigură energia pentru contractele cu preț fix. Potrivit explicațiilor furnizorilor consemnate de CEER, inclusiv în cazul Greciei, aceștia cumpără energie în avans sau folosesc instrumente financiare pentru a se proteja de variațiile prețului. Plecarea anticipată a clientului poate lăsa costuri aferente unor angajamente deja asumate. Raportul recunoaște că o taxă poate fi justificată în asemenea situații, dar cere ca valoarea ei să poată fi raportată la pierderea efectivă.
Tocmai această verificare este dificilă. Cazul italian arată că un contract casnic reprezintă o parte foarte mică din portofoliul de achiziții al furnizorului, care cumpără și gestionează riscul pentru mulți clienți împreună. Autoritatea trebuie să stabilească ce parte din costul agregat rezultă din plecarea unei singure persoane. Experiența suedeză indică, la rândul ei, că verificarea individuală consumă resurse și este greu de făcut sistematic. În majoritatea țărilor analizate, metodologia exactă este stabilită de furnizori, fără o formulă detaliată în legislație sau în regulile autorității.
În formula explicată de autoritatea neerlandeză ACM, consumul estimat rămas se înmulțește cu diferența dintre prețul contractual și tariful unui nou contract comparabil la același furnizor. Exemplul său explicativ pentru electricitate produce o taxă de 160 de euro din 800 kWh și o diferență de 0,20 euro/kWh.
Recuperarea bonusurilor nu este interzisă în orice situație. Ghidul ACM permite, în anumite condiții, restituirea bonusului de bun venit la plecarea în primele șase luni; după aceea, nu mai este datorată. Legalitatea depinde de regulile și condițiile contractuale aplicabile.
Controalele pot identifica și încălcări concrete. Într-un bilanț din decembrie 2025, autoritatea suedeză Ei a constatat taxe integral sau parțial neconforme la toate cele șapte companii verificate după reclamații. Unele cereau mii de coroane indiferent de timpul rămas din contract; apăreau și comisioane administrative. Companiile respectaseră măsurile corective, însă două aspecte punctuale fuseseră contestate în instanță la data bilanțului. Rezultatul privește firmele controlate, fără a măsura proporția abaterilor în întreaga piață.
CEER recomandă reguli mai clare privind contractele pentru care sunt permise taxele și principii comune care să ajute autoritățile să verifice proporționalitatea lor. Recomandările păstrează posibilitatea unor metode adaptate piețelor naționale și cer identificarea explicită a costurilor indirecte. Documentul nu adoptă o interdicție nouă și nu stabilește un plafon european al taxelor.
Raportul cere, de asemenea, ca existența taxei, nivelul maxim și modul de calcul să fie ușor de înțeles pe toată durata contractului. Simpla menționare înainte de semnare nu rezolvă problema dacă suma depinde de lunile rămase sau de un calcul pe care furnizorul îl face abia la plecare. În aceste cazuri, arată CEER, clientului îi poate fi greu să anticipeze costul retragerii și să compare ofertele.