Uniunea Europeană ar trebui să trateze extinderea și cooperarea cu alte democrații ca pe o parte centrală a propriei sale strategii de supraviețuire și dezvoltare, a susținut istoricul Timothy Snyder într-un mesaj video prezentat la EU Parliamentary Democracy Forum. El a indicat Canada, Regatul Unit și Ucraina drept trei puteri democratice cu care UE ar trebui să urmărească o relație mult mai strânsă și a vorbit atât despre extindere, cât și despre posibilitatea unui acord amplu cu state democratice importante aflate în afara Uniunii. Propunerea sa este una intelectuală și politică, nu o inițiativă instituțională a UE.
Pe scurt
-
Snyder susține că extinderea a fost una dintre sursele istorice ale capacității Uniunii Europene de a-și construi un viitor și cere ca politica de extindere să fie privită strategic.
-
El indică explicit Canada, Regatul Unit și Ucraina ca state democratice importante pentru cooperarea europeană și vorbește despre o integrare mai profundă sau despre un acord amplu, fără să descrie o procedură unică pentru toate trei.
-
Ucraina se află deja într-un proces formal de aderare la UE, în timp ce Regatul Unit este stat terț după Brexit și cooperează cu Uniunea prin acorduri existente. Canada are un parteneriat strategic și comercial extins cu UE, dar nu se află într-un proces de aderare.
-
Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană permite unui „stat european” care respectă valorile Uniunii să solicite aderarea. Din acest motiv, menționarea Canadei de către Snyder nu poate fi echivalată cu existența unei căi de aderare în cadrul actual al tratatelor.
-
Mesajul lui Snyder nu reprezintă o propunere a Comisiei, Consiliului sau Parlamentului European și nu deschide negocieri noi cu niciuna dintre cele trei țări.
Snyder și-a construit argumentul pornind de la ideea că democrația are nevoie de o perspectivă asupra viitorului. În interpretarea sa, democrațiile devin vulnerabile atunci când politica se reduce la administrarea prezentului, la reacția continuă la crize și la dispute despre trecut, fără un proiect comun pe termen lung. Extinderea cooperării dintre state democratice apare în acest cadru ca o formă de construcție politică.
În ultima parte a mesajului, istoricul a făcut diferența între gestionarea curentă a instituțiilor europene și rolul strategic al extinderii. În opinia sa, activitatea zilnică a Uniunii poate face ca extinderea să pară un proces excepțional, deși istoria integrării europene arată că aderarea unor noi state a modificat repetat dimensiunea, piața și capacitatea politică a UE.
Aceasta este interpretarea lui Snyder asupra istoriei Uniunii, nu o evaluare oficială a instituțiilor europene. Politica de extindere este guvernată de tratate, criterii de aderare și decizii unanime ale statelor membre în etapele prevăzute de procedură, iar fiecare stat candidat este evaluat separat.
Snyder a susținut că democrațiile din interiorul Uniunii ar trebui să gândească în termeni mai largi decât actualele frontiere instituționale. El a indicat trei state pe care le consideră deosebit de importante pentru un asemenea proiect, Canada, Regatul Unit și Ucraina.
Formularea sa oferă două piste distincte. Una este continuarea extinderii propriu-zise a Uniunii, iar cealaltă este construirea unui acord amplu cu puteri democratice esențiale pentru securitate, economie și cooperare politică, chiar atunci când acestea nu fac parte din UE. Cele două opțiuni nu trebuie confundate.
În cazul Ucrainei, dimensiunea aderării este deja instituțională. Țara are statut de candidat, negocierile au fost deschise, iar Uniunea și Ucraina lucrează pe grupurile tematice ale procesului de aderare. La 14 iulie 2026 a fost deschis și clusterul privind relațiile externe, ceea ce înseamnă că apropierea de UE la care se referă Snyder are deja un traseu juridic și politic concret.
Aceasta nu înseamnă că aderarea este automată sau că mesajul lui Snyder schimbă ritmul negocierilor. Procesul depinde de îndeplinirea criteriilor, reforme, evaluările Comisiei și deciziile statelor membre și Parlamentului European în etapele prevăzute de tratate.
Regatul Unit se află într-o situație diferită. A părăsit Uniunea Europeană și funcționează în prezent ca stat terț în raport cu UE. Relația este guvernată în principal de Acordul de retragere și de Acordul comercial și de cooperare, iar cele două părți au început în ultimii ani să reconstruiască forme mai strânse de cooperare.
Un moment important a fost summitul UE-Regatul Unit din mai 2025, când cele două părți au convenit un nou parteneriat strategic și un parteneriat de securitate și apărare. Acesta acoperă domenii precum securitatea regională, gestionarea crizelor, securitatea maritimă, amenințările hibride, securitatea cibernetică și sprijinul pentru Ucraina.
Aceste acorduri nu constituie revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană și nici deschiderea unei noi proceduri de aderare. Snyder folosește Regatul Unit drept exemplu de democrație europeană importantă care ar putea fi integrată mai profund într-un bloc politic și strategic, dar nu oferă un calendar sau o procedură pentru o eventuală revenire în UE.
Canada este cazul care necesită cea mai clară delimitare între viziunea politică a istoricului și dreptul european existent. Snyder o include printre democrațiile pe care le consideră esențiale pentru un spațiu politic și economic mai puternic, dar Tratatul privind Uniunea Europeană prevede la articolul 49 că solicitarea de aderare poate fi depusă de un „stat european”.
Canada nu se află într-un proces de aderare și relația sa actuală cu UE este construită prin parteneriate externe. Uniunea și Canada au deja un Acord de parteneriat strategic și Acordul economic și comercial cuprinzător, CETA, iar în iunie 2025 au semnat și un parteneriat de securitate și apărare.
Cooperarea în domeniul securității s-a aprofundat ulterior. În 2026, Canada a devenit primul stat din afara Europei cu un acord privind participarea companiilor și produselor sale la achizițiile desfășurate prin instrumentul european SAFE. Acest pas arată că integrarea practică în anumite politici europene poate merge mult dincolo de comerț fără a presupune calitatea de stat membru.
Din acest motiv, ideea unui „bloc de democrații” nu trebuie tradusă automat într-o listă de viitori membri ai Uniunii. Pentru Ucraina există un proces de aderare. Pentru Regatul Unit există o relație post-Brexit care poate fi aprofundată prin acorduri politice, economice și de securitate. Pentru Canada, cadrul actual este cel al unui parteneriat foarte apropiat cu un stat terț.
Snyder argumentează că o combinație mai strânsă între aceste economii și democrații ar crea o zonă politică și economică mult mai capabilă să acționeze într-un mediu internațional competitiv. Aceasta este evaluarea sa strategică, iar dimensiunea economică exactă a unei asemenea construcții nu a fost calculată în mesajul prezentat forumului.
El nu a oferit un tratat-model, o arhitectură instituțională sau criterii de participare. Formula sa poate desemna atât o Uniune Europeană extinsă, cât și un nucleu de cooperare mult mai strânsă între UE și democrații partenere. Tocmai această ambiguitate face necesară separarea viziunii sale de mecanismele juridice existente.
Mesajul se înscrie într-o dezbatere mai largă din UE privind extinderea și relațiile cu partenerii strategici. Instituțiile europene prezintă în prezent extinderea ca pe o investiție în securitate, stabilitate și prosperitate, dar procesul rămâne diferențiat pentru fiecare candidat și nu creează o categorie generală prin care orice democrație aliată poate deveni membră.
În relația cu statele terțe, UE folosește o gamă mai largă de instrumente. Acestea includ acorduri comerciale, parteneriate strategice, parteneriate de securitate și apărare, participarea la programe europene și acorduri sectoriale. Relațiile actuale cu Regatul Unit și Canada ilustrează tocmai acest model de integrare funcțională fără statut de membru.
Snyder a plasat construcția unui asemenea spațiu democratic într-un argument mai general despre capacitatea democrațiilor de a construi instituții pentru viitor. În intervenția sa, cooperarea internațională nu este prezentată doar ca reacție la Rusia, războiul din Ucraina sau relația transatlantică, ci ca un proiect pozitiv prin care statele democratice își consolidează resursele economice, politice și instituționale.
Aceasta separă materialul de partea anterioară a mesajului său, în care istoricul a formulat opinii mult mai directe despre Rusia, Statele Unite, sancțiuni și ajutorul militar pentru Ucraina. În pasajul despre Canada, Regatul Unit și Ucraina, accentul cade pe construcția unui bloc democratic și pe extinderea capacității politice a democrațiilor.
Intervenția nu stabilește însă că un asemenea proiect va fi preluat de instituțiile europene. Nu există în materialele forumului o propunere legislativă, o concluzie a Consiliului, o rezoluție a Parlamentului sau o inițiativă a Comisiei care să transforme formula lui Snyder într-un proiect oficial.
Valoarea politică a mesajului constă, prin urmare, în întrebarea pe care o introduce în dezbatere: dacă Uniunea ar trebui să privească relațiile cu democrațiile apropiate doar prin instrumentele tradiționale de politică externă sau dacă ar trebui să construiască forme de asociere mai profunde între state care împărtășesc instituții democratice, interese de securitate și legături economice.