Interdicția remunerării unor forme de bani digitali din Uniunea Europeană ar trebui reconsiderată pe măsură ce tehnologia face tot mai simplă mutarea fondurilor între instrumentele de plată și activele purtătoare de dobândă, susține economistul Ulrich Bindseil într-un nou working paper publicat de Bruegel. Autorul argumentează că euro digital ar putea utiliza un sistem de remunerare diferențiată în locul unei combinații dintre dobândă zero și limite de deținere, iar restricțiile aplicabile monedei electronice și anumitor stablecoins ar trebui revizuite.
Pe scurt
-
Ulrich Bindseil susține că lipsa dobânzii pentru banii digitali funcționează economic ca o taxă implicită asupra celor care îi dețin atunci când ratele dobânzilor sunt pozitive.
-
Autorul propune ca euro digital să poată folosi remunerarea pe niveluri, în loc să se bazeze exclusiv pe dobândă zero și limite privind suma pe care o persoană o poate deține.
-
Pentru stablecoins, studiul recomandă ca interdicția remunerării să fie considerată cel puțin o măsură tranzitorie, iar pentru moneda electronică propune eliminarea interdicției.
-
Legislația UE interzice în prezent dobânda pentru moneda electronică și pentru anumite tokenuri reglementate de MiCA, iar arhitectura actuală a euro digital este construită în jurul principiului că deținerile nu vor fi remunerate.
-
Studiul reprezintă analiza autorului și nu o poziție adoptată de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană sau legislatorii UE.
Punctul de plecare al analizei este diferența dintre numerar și formele electronice de bani. Bancnotele nu pot genera tehnic o dobândă pentru persoana care le păstrează în portofel, dar în cazul banilor digitali plata unei dobânzi poate fi realizată automat și cu costuri administrative foarte mici. În același timp, numeroase sisteme financiare permit remunerarea depozitelor bancare, în timp ce alte mijloace de plată rămân în mod deliberat fără dobândă.
Bindseil contestă ideea că această diferență ar fi o caracteristică economică necesară a banilor. În interpretarea sa, nu există o teorie economică generală care să impună ca un mijloc de plată digital să aibă dobândă zero doar pentru că îndeplinește o funcție monetară. Atunci când ratele dobânzilor din economie cresc, persoana care păstrează bani într-un instrument neremunerat renunță la venitul pe care l-ar putea obține mutând aceeași sumă într-un depozit sau într-un alt activ apropiat.
Autorul descrie această pierdere drept o taxă implicită asupra deținerii banilor. Dimensiunea sa crește odată cu nivelul ratelor nominale ale dobânzilor, deoarece diferența dintre un instrument remunerat și unul care nu produce niciun randament devine mai mare. Bindseil susține și că efectul poate fi regresiv dacă persoanele cu venituri și active mai mari au acces mai ușor la instrumente financiare alternative, în timp ce gospodăriile cu resurse mai reduse păstrează o proporție mai mare din fonduri în mijloace de plată neremunerate.
Aceasta este o concluzie economică formulată de autor, nu o constatare oficială a BCE asupra distribuției veniturilor. Working paper-ul pledează pentru reconsiderarea motivelor care justifică interdicțiile existente și nu stabilește că fiecare utilizator de monedă electronică sau viitor euro digital ar suferi aceeași pierdere.
Problema devine mai importantă, potrivit studiului, deoarece costul mutării banilor între diferite instrumente financiare continuă să scadă. Serviciile bancare digitale, open banking, automatizarea, contractele inteligente și noile sisteme bazate pe inteligență artificială pot permite transferul rapid al fondurilor dintr-un mijloc de plată fără dobândă către un produs care oferă randament și invers.
Dacă aceste transferuri devin aproape automate, o interdicție formală asupra remunerării unui instrument nu împiedică neapărat utilizatorul să obțină randament. Fondurile pot fi mutate către un activ vecin atunci când nu sunt necesare pentru plăți și readuse imediat când trebuie utilizate. Bindseil argumentează că această posibilitate reduce eficiența interdicțiilor și poate produce fluxuri mai mari de bani între instrumente pe parcursul ciclului ratelor dobânzilor.
În opinia autorului, asemenea mișcări pot crea chiar problema pe care interdicția remunerației încearcă să o evite. Unul dintre argumentele pentru menținerea banilor digitali fără dobândă este protejarea depozitelor bancare și evitarea transferurilor rapide ale economiilor către noi forme de bani, însă Bindseil consideră că utilizatorii care încearcă să evite costul oportunității al dobânzii zero pot genera propriile fluxuri între diferite active.
Cadrul european actual conține mai multe asemenea restricții, dar ele provin din acte juridice și proiecte diferite. Directiva privind moneda electronică prevede că statele membre trebuie să interzică acordarea dobânzii sau a unui alt beneficiu legat de perioada în care utilizatorul păstrează moneda electronică. Regula există de mai mulți ani și nu a fost introdusă odată cu dezbaterea despre euro digital.
Regulamentul privind piețele criptoactivelor, MiCA, conține propriile interdicții. Emitenții de tokenuri raportate la active nu pot acorda dobândă pentru aceste tokenuri, iar aceeași regulă este aplicată furnizorilor de servicii cripto atunci când oferă servicii legate de ele. Regulamentul tratează drept dobândă inclusiv anumite remunerații sau avantaje care depind de durata deținerii tokenului.
MiCA aplică o regulă similară tokenurilor de monedă electronică. Emitenții și furnizorii de servicii cripto nu pot plăti dobândă legată de perioada în care utilizatorul deține tokenul, iar beneficiile economice echivalente pot fi de asemenea tratate drept remunerare în sensul regulamentului.
Euro digital se află într-o situație diferită deoarece este conceput ca monedă a băncii centrale, nu ca monedă electronică emisă de o companie privată sau ca stablecoin. Designul susținut în prezent de BCE și pozițiile legislative dezvoltate în instituțiile UE prevăd totuși același principiu de bază, respectiv că deținerile în euro digital nu ar genera dobândă.
Motivația oficială este legată în principal de funcția euro digital. BCE îl descrie drept un instrument destinat plăților cotidiene și nu un produs de investiții sau de economisire. Dobânda zero, limitele asupra sumelor deținute și legătura cu conturile bancare sunt concepute pentru a reduce riscul ca volume mari de depozite comerciale să fie transferate către banii emiși direct de banca centrală, mai ales în perioade de stres financiar.
Bindseil propune o alternativă bazată pe remunerare diferențiată. Într-un asemenea sistem, anumite niveluri ale deținerilor în euro digital ar putea fi remunerate diferit, în loc ca toate sumele să primească în mod automat dobândă zero. Parametrii concreți ai unui asemenea sistem nu sunt stabiliți prin actuala legislație și propunerea din working paper nu reprezintă designul adoptat de BCE.
O structură pe niveluri ar permite, în argumentația autorului, păstrarea unor instrumente de protecție a stabilității financiare fără a transforma neremunerarea într-o caracteristică permanentă și absolută a euro digital. În principiu, nivelul dobânzii ar putea fi configurat astfel încât utilizarea pentru plăți să rămână atractivă, fără a transforma moneda digitală a băncii centrale într-un substitut nelimitat pentru depozitele bancare.
Abordarea diferă de direcția actuală a proiectului. BCE afirmă că euro digital nu ar plăti dobândă și că limitele de deținere vor reprezenta una dintre garanțiile împotriva retragerii excesive a depozitelor din sistemul bancar. Analizele tehnice ale Eurosistemului au testat inclusiv scenarii ipotetice cu limite de până la 3.000 EUR pe persoană, fără ca această sumă să reprezinte automat nivelul final care va fi aplicat.
Pentru stablecoins, recomandarea working paper-ului este mai prudentă decât o eliminare imediată a tuturor restricțiilor. Bindseil susține că interdicția remunerării ar trebui cel puțin reformulată drept măsură tranzitorie, justificată doar atât timp cât autoritățile nu dispun de instrumente mai eficiente pentru gestionarea riscurilor financiare.
În cazul monedei electronice, autorul merge mai departe și recomandă eliminarea interdicției de remunerare. Argumentul său este unul de concurență, deoarece furnizorii de monedă electronică sunt împiedicați să ofere utilizatorilor un avantaj economic pe care depozitele bancare îl pot oferi, deși ambele instrumente pot fi utilizate pentru plăți digitale.
Aceste trei recomandări trebuie păstrate distincte. Euro digital este o formă propusă de monedă a băncii centrale, moneda electronică este o categorie juridică existentă de fonduri emise de instituții autorizate, iar tokenurile reglementate prin MiCA aparțin cadrului pentru criptoactive. Faptul că studiul discută toate aceste instrumente împreună nu înseamnă că ele sunt identice juridic sau economic.
Working paper-ul deschide astfel o dezbatere asupra unei ipoteze care stă la baza unei părți importante a arhitecturii monetare digitale europene. Întrebarea nu este dacă toate formele de bani digitali ar trebui să plătească automat aceeași dobândă, ci dacă dobânda zero trebuie impusă prin lege sau design ca regulă permanentă atunci când tehnologia permite transferuri aproape instantanee către instrumente remunerate.
Pentru moment, regulile europene rămân neschimbate. MiCA continuă să interzică remunerarea categoriilor relevante de tokenuri, interdicția privind moneda electronică rămâne în legislația UE, iar proiectul euro digital este construit în jurul unei monede care nu generează dobândă. Propunerile lui Bindseil reprezintă o contribuție la dezbaterea economică și legislativă, nu o schimbare a acestor reguli.