CJUE spune că plata concediului profesorilor trebuie să includă și veniturile din al doilea contract

Veniturile obținute de un profesor printr-un al doilea contract de muncă, pe durată determinată și cu plata cu ora, trebuie luate în calcul la stabilirea remunerației pentru concediul anual, chiar dacă profesorul are deja un contract de bază pe durată nedeterminată și cu normă întreagă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit joi, 8 octombrie, că dreptul UE se opune unei reglementări și unei practici precum cele aplicate în România, care iau în considerare numai contractul de bază.

Cazul a pornit de la 14 membri ai personalului didactic sau didactic auxiliar reprezentați de Uniunea Sindicală „Didactica” Vaslui într-un litigiu cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui. În anii școlari cuprinși între 2019 și 2022, angajații aveau contracte pe durată nedeterminată și cu normă întreagă și au încheiat în paralel contracte pe durată determinată, cu timp parțial și plata cu ora, în general pentru perioada septembrie-iunie.

Drepturile bănești legate de concediul anual și indemnizațiile de hrană au fost calculate numai pe baza contractelor cu normă întreagă. Sindicatul a susținut că activitatea prestată prin contractele suplimentare trebuia luată în calcul proporțional atât pentru remunerația aferentă concediului, cât și pentru indemnizația de hrană.

Tribunalul Vaslui a admis cererea profesorilor în 2023. Școala a atacat soluția, iar Curtea de Apel Iași a solicitat CJUE să stabilească dacă normele europene permit ca drepturile financiare să fie calculate exclusiv pe baza contractului principal atunci când același angajat are și un contract separat cu timp parțial și pe durată determinată.

Curtea pornește de la dreptul fundamental al fiecărui lucrător la concediu anual plătit. Caracterul „plătit” al concediului presupune că lucrătorul trebuie să se afle, din punctul de vedere al remunerației, într-o situație comparabilă cu perioadele în care lucrează. Excluderea automată a muncii și veniturilor aferente celui de-al doilea contract reduce remunerația primită în perioada de concediu.

CJUE a analizat problema și prin prisma normelor europene împotriva discriminării lucrătorilor cu timp parțial și a celor angajați pe durată determinată. Un salariat nu poate fi tratat mai puțin favorabil numai pentru că al doilea său contract are timp parțial sau durată determinată, dacă situația este comparabilă și nu există motive obiective care să justifice diferența.

Curtea a constatat că justificarea invocată în legătură cu particularitățile sistemului de învățământ nu permite, prin ea însăși, excluderea remunerației aferente celui de-al doilea contract. Principiul pro rata temporis poate fi utilizat pentru a calcula drepturile proporțional cu activitatea efectiv prestată. El nu poate fi folosit pentru a elimina complet contractul suplimentar din calcul.

Această distincție este importantă pentru efectul concret al hotărârii. Un profesor cu un contract suplimentar cu plata cu ora nu dobândește automat încă un concediu integral de 62 de zile pentru același an școlar. Dreptul analizat privește luarea în considerare, în mod proporțional, a muncii și veniturilor obținute prin al doilea contract atunci când se stabilește remunerația aferentă concediului.

Hotărârea tratează separat indemnizația de hrană. CJUE o consideră o componentă a remunerației și, implicit, o condiție de încadrare în muncă acoperită de protecția împotriva discriminării lucrătorilor cu timp parțial și pe durată determinată.

În situația analizată, indemnizația era acordată numai pentru timpul lucrat în baza contractului principal. Curtea stabilește că dreptul UE se opune unei asemenea practici: indemnizația trebuie acordată și pentru contractul suplimentar, proporțional cu timpul efectiv lucrat. În plus, partea corespunzătoare a indemnizației trebuie inclusă în calculul remunerației pentru concediul anual.

Cazul are o semnificație deosebită în România deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție ajunsese în septembrie 2024, prin Decizia nr. 41, la interpretarea dreptului național potrivit căreia cadrele didactice care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora, prin cumul de contracte la aceeași unitate, nu beneficiază pentru acea activitate de concediu plătit și nici de indemnizația pentru concediul neefectuat la încetarea contractului pe durată determinată.

CJUE nu anulează Decizia nr. 41 a Înaltei Curți și nici dispozițiile românești printr-o hotărâre pronunțată în procedura preliminară. Ea stabilește însă interpretarea obligatorie a dreptului UE: o normă sau o practică națională care produce excluderea descrisă în cauza de la Vaslui este incompatibilă cu normele europene privind concediul plătit și nediscriminarea.

În dosar au fost analizate inclusiv normele metodologice din 2021 privind concediul personalului didactic, potrivit cărora cadrele didactice care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora beneficiază de concediu plătit numai pentru funcția de bază. Între timp, Legea educației naționale din 2011 a fost abrogată, iar actualul cadru al învățământului preuniversitar este Legea nr. 198/2023. Aceasta păstrează pentru cadrele didactice din învățământul de stat dreptul la 62 de zile lucrătoare de concediu anual plătit.

Hotărârea CJUE nu stabilește automat ce sumă trebuie plătită fiecăruia dintre cei 14 angajați și nici nu acordă retroactiv bani tuturor profesorilor aflați într-o situație aparent similară. Curtea de Apel Iași trebuie acum să soluționeze cauza principală în conformitate cu interpretarea dreptului UE, iar eventualele litigii similare vor trebui analizate în funcție de contractele, perioadele și drepturile salariale aplicabile fiecărei persoane.