Hoekstra spune că sub 10% din veniturile ETS primite de state merg direct către decarbonizarea industriei

Mai puțin de 10% din partea veniturilor sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii care ajunge la statele membre a fost folosită pentru decarbonizarea directă a industriei, a afirmat Wopke Hoekstra, comisarul european pentru climă, zero emisii nete și creștere curată. Hoekstra a reluat problema la reuniunea anuală a conducerilor instituțiilor supreme de audit din Uniunea Europeană, desfășurată la Paris la 13 octombrie, într-un moment în care Comisia încearcă să transforme veniturile ETS într-o sursă mai importantă de finanțare pentru modernizarea industriei europene.

Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, EU ETS, obligă instalațiile din sectoarele acoperite să dețină certificate pentru emisiile produse. O parte dintre aceste certificate este vândută prin licitații, iar veniturile rezultate au devenit una dintre cele mai mari surse europene de finanțare pentru tranziția climatică. De la începutul lui 2013 până la sfârșitul lui 2025, licitațiile au generat peste 258 de miliarde de euro.

O mare parte a banilor revine bugetelor statelor membre, dar nu întreaga sumă. Alte venituri alimentează Fondul pentru inovare, Fondul pentru modernizare, componenta REPowerEU a Mecanismului de redresare și reziliență și, mai recent, Fondul social pentru climă. În 2025, veniturile totale ETS au depășit 43 de miliarde de euro, iar aproximativ 24 de miliarde au revenit direct statelor membre.

Critica lui Hoekstra privește modul în care este folosită componenta națională. Comisarul a explicat public în august că statele primesc aproximativ 80% din veniturile sistemului, dar că mai puțin de 10% din această parte a fost folosită pentru decarbonizarea industriei. În evaluarea sa, industria care suportă costurile transformării și ale prețului carbonului ar trebui să primească o parte semnificativ mai mare pentru investițiile necesare reducerii emisiilor.

Această formulare are însă nevoie de o distincție importantă. „Mai puțin de 10% pentru decarbonizarea industriei” nu înseamnă că aproximativ 90% din veniturile statelor sunt cheltuite în alte scopuri bugetare fără legătură cu politica climatică. Directiva ETS stabilește că statele trebuie să utilizeze veniturile din licitații, cu excepția sumelor pentru compensarea anumitor costuri indirecte ale carbonului, sau o valoare financiară echivalentă, pentru una sau mai multe categorii de acțiuni climatice și energetice.

Lista este largă. Ea include reducerea emisiilor, dezvoltarea energiei regenerabile, modernizarea rețelelor, eficiența energetică, decarbonizarea transporturilor, adaptarea la schimbările climatice, cercetarea, tehnologiile curate și măsurile destinate unei tranziții sociale echitabile. Decarbonizarea directă a proceselor industriale este una dintre aceste utilizări, nu singura destinație legală posibilă.

Datele pentru 2024 arată dimensiunea fluxurilor financiare. Licitațiile ETS au produs 38,8 miliarde de euro, dintre care 24,4 miliarde au ajuns direct la statele membre. Din cele 24,4 miliarde, 21,2 miliarde erau supuse obligației prevăzute de articolul 10 alineatul (3) din Directiva ETS pentru acțiuni climatice și de transformare energetică.

Diferența de 3,2 miliarde de euro a fost raportată ca sprijin pentru industriile mari consumatoare de electricitate în vederea compensării costurilor indirecte ale carbonului. Aceste costuri apar atunci când producătorii de energie transferă în prețul electricității o parte din costul certificatelor ETS. În 2024, 15 state membre au raportat utilizarea unor venituri ETS pentru acest tip de ajutor aferent costurilor suportate în anul precedent.

Din cele 21,2 miliarde de euro destinate utilizărilor prevăzute de articolul 10 alineatul (3), 16,4 miliarde fuseseră deja plătite pentru acțiuni în 2024, iar alte aproximativ 500 de milioane de euro fuseseră angajate pentru proiecte specifice. Aproximativ 4,3 miliarde urmau încă să fie alocate, plătite și raportate în anii următori. Regulile nu obligă statele să cheltuiască în același an toate veniturile generate.

Tipurile de proiecte raportate explică de ce cheltuiala climatică totală este mult mai mare decât componenta care poate fi clasificată drept decarbonizare industrială directă. Comisia enumeră investiții în energie eoliană offshore și biogaz în Danemarca, renovarea energetică profundă a clădirilor în Lituania, transport feroviar și infrastructură pentru biciclete în Slovenia și sprijin pentru achiziția de vehicule electrice sau hibride în mai multe state, inclusiv România.

Prin urmare, disputa ridicată de Hoekstra nu este în primul rând dacă statele respectă sau nu obligația generală de a utiliza banii pentru climă și energie. Problema este repartizarea între diferitele obiective eligibile și proporția care ajunge la companiile industriale confruntate cu investiții costisitoare pentru înlocuirea proceselor bazate pe combustibili fosili, electrificare, hidrogen, captarea carbonului sau tehnologii de producție cu emisii reduse.

Această presiune crește pe măsură ce industria europeană intră într-o etapă mai dificilă a tranziției. Reducerile de emisii realizate prin înlocuirea cărbunelui în producția de electricitate sau prin proiecte de eficiență energetică nu sunt suficiente pentru sectoare precum oțelul, cimentul, chimia sau metalele. În aceste domenii, reducerea emisiilor poate necesita instalații industriale complet noi și costuri de capital foarte mari.

Comisia încearcă din acest motiv să lege mai strâns ETS de politica industrială. Hoekstra a argumentat că sistemul trebuie să funcționeze ca un mecanism care transformă costul emisiilor în investiții pentru modernizarea producției europene. Ideea apare și în noile instrumente finanțate din veniturile ETS, inclusiv Fondul pentru inovare și facilități dedicate unor tehnologii industriale strategice.

În iunie, Comisia a lansat o facilitate de 1,5 miliarde de euro pentru industria europeană a bateriilor, finanțată din veniturile ETS. Alte instrumente sunt construite pentru hidrogen, tehnologii cu emisii scăzute și proiecte industriale care au nevoie de sprijin pentru a trece de la demonstrație la producție comercială.

Discuția este legată și de revizuirea ETS. În august, Comisia a propus schimbări prin care sistemul ar urma să ofere stimulente mai directe companiilor care investesc în decarbonizarea producției în Europa. Hoekstra a prezentat această schimbare ca pe o corecție a unei situații în care o parte a companiilor europene a investit în tranziție, în timp ce altele au întârziat investițiile sau au direcționat capital în afara Uniunii.

În această logică, viitoarele reguli privind alocările gratuite sunt legate mai strâns de investițiile efective în decarbonizare. Obiectivul Comisiei este ca protecția oferită anumitor industrii expuse concurenței internaționale să vină cu condiții mai clare privind modernizarea capacităților de producție europene.

Pentru statele membre, responsabilitatea rămâne însă mai largă decât finanțarea industriei. Veniturile ETS trebuie să acopere și transformarea sistemului energetic, consumatorii vulnerabili, transportul și reziliența climatică. Transferarea unei ponderi mai mari către industrie înseamnă, în practică, o alegere între mai multe nevoi climatice care concurează pentru aceeași sursă de finanțare.

Această alegere explică de ce monitorizarea utilizării banilor devine tot mai importantă. Statele raportează anual Comisiei modul în care au utilizat veniturile, prin formulare standardizate, iar datele sunt colectate prin sistemul administrat de Agenția Europeană de Mediu. Comisia poate cere informații suplimentare atunci când raportarea nu permite verificarea respectării obligațiilor.

Raportarea are și o problemă de timp. Un stat poate încasa venitul într-un anumit an și îl poate angaja sau cheltui ulterior. O fotografie a cheltuielilor din același an nu arată, prin urmare, utilizarea finală a întregii sume. De aceea, Comisia urmărește separat veniturile generate, sumele angajate și plățile efective.

Pentru industrie, întrebarea centrală rămâne cât de mult din costul plătit prin ETS revine sub forma unor investiții capabile să facă producția europeană competitivă într-o economie cu emisii reduse. Pentru state, aceeași sursă de venit trebuie să finanțeze un spectru mult mai larg de obiective climatice. Critica formulată de Hoekstra pune această alegere în centrul următoarei etape a politicii europene privind carbonul.