CEDO obligă Serbia să plătească 53.000 de euro pentru confiscarea disproporționată a numerarului; hotărârea nu este definitivă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Serbia să plătească 53.000 de euro unui cetățean turc sancționat pentru nedeclararea numerarului la frontieră, după ce a constatat că instanțele naționale nu justificaseră confiscarea integrală a celor 51.000 de euro care depășeau pragul legal. Hotărârea unanimă din 20 octombrie 2026 nu este definitivă. Ea acordă 51.000 de euro pentru prejudiciul material și 2.000 de euro pentru cheltuieli, cu plata în trei luni de la definitivare, și menține distincția dintre dreptul statului de a controla circulația banilor și obligația de a aplica sancțiuni proporționale.

Cauza Aksoy împotriva Serbiei a început la 2 decembrie 2012, la punctul de frontieră Gradina, între Serbia și Bulgaria. Mehmet Alı Aksoy, cetățean turc care locuiește la Stade, în Germania, se îndrepta spre Turcia împreună cu o altă persoană. Întrebat de vameși dacă avea ceva de declarat, el a spus că transporta bani și, după ce a fost condus în biroul vamal, a prezentat 61.000 de euro din buzunarul hainei.

Potrivit regulilor sârbe aplicabile atunci, numerarul care depășea 10.000 de euro era supus unor cerințe de declarare și certificare. Aksoy nu declarase suma la intrarea în Serbia și nu obținuse declarația pentru excedent pe care trebuia să o prezinte la ieșire. Vameșii i-au permis să păstreze 10.000 de euro, au reținut temporar cei 51.000 de euro rămași și au deschis procedura contravențională.

În prima audiere, bărbatul a explicat că o societate din Hamburg îi încredințase banii pentru achiziționarea unor utilaje în Turcia. În procedurile ulterioare, a indicat și închirierea unor spații pentru companie. El a recunoscut că nu avea documentele cerute la frontieră și și-a exprimat regretul că nu se informase asupra obligațiilor legale.

La 24 decembrie 2012, instanța contravențională din Pirot, unitatea Dimitrovgrad, l-a găsit vinovat de încălcarea prin neglijență a regulilor. Amenda a fost de 50.000 de dinari sârbești, aproximativ 460 de euro la cursul de atunci, iar cheltuielile procedurii au fost de 1.000 de dinari, circa nouă euro. Aksoy a achitat amenda.

Judecătorii au reținut că Aksoy recunoscuse existența banilor când fusese întrebat, nu îi ascunsese, nu acționase intenționat și avusese o conduită sinceră în procedură. Au luat în considerare situația sa financiară și lipsa antecedentelor, fără să identifice circumstanțe agravante. Aceste elemente au influențat amenda, dar instanța a dispus și confiscarea întregii sume de 51.000 de euro, invocând lipsa unor dovezi prezentate la timp care să justifice confiscarea parțială.

În apel, Aksoy a susținut că măsura era disproporționată și că fondurile aparțineau Abatek GmbH, societatea din Hamburg deținută de fiul său. A prezentat documente bancare privind retrageri din conturile companiei. La 5 martie 2013, instanța de apel a menținut confiscarea: documentele fuseseră depuse târziu, fără traducerea necesară în sârbă, și, în aprecierea judecătorilor, nu stabileau legătura dintre retrageri și bancnotele reținute, proveniența ori destinația lor.

Instanța de apel s-a întrebat și de ce compania folosise transportul fizic al numerarului pentru tranzacții internaționale, în locul serviciilor bancare. La 23 septembrie 2014, Curtea Constituțională a respins sumar plângerea, considerând-o vădit nefondată. Aksoy s-a adresat CEDO la 26 decembrie 2014, invocând dreptul la respectarea bunurilor sale.

Curtea de la Strasbourg a examinat confiscarea în temeiul protecției proprietății garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. Statele pot controla circulația transfrontalieră a numerarului, iar reținerea temporară poate permite verificarea provenienței și destinației banilor, inclusiv pentru depistarea unor infracțiuni. Acest interes public nu înlătură însă obligația de a justifica sancțiunea aplicată fiecărei persoane.

În cazul lui Aksoy, procedurile interne stabiliseră doar încălcarea cerințelor de declarare și certificare. CEDO a subliniat că severitatea sancțiunii trebuie să corespundă abaterii demonstrate, nu gravității unei presupuse fapte de spălare de bani sau de evaziune care nu fusese stabilită în cauză. Argumentele privind riscurile generale asociate numerarului nu puteau înlocui analiza confiscării concrete.

Judecătorii europeni au acordat greutate constatărilor instanțelor sârbe: neglijența, lipsa ascunderii numerarului, absența antecedentelor și a circumstanțelor agravante. În pofida acestora, confiscarea integrală fusese adăugată amenzii fără o evaluare care să demonstreze de ce era necesară în situația reclamantului. Curtea a constatat o sarcină individuală excesivă și încălcarea echilibrului dintre interesul general și protecția proprietății.

Dosarul ridica și problema dreptului lui Aksoy de a reclama confiscarea, deoarece el afirmase constant că banii aparțineau companiei fiului său. CEDO a observat că avusese numerarul în posesie, că autoritățile îl trataseră drept persoana căreia îi aparținea și că măsura îl vizase direct. Legătura dintre reclamant și efectele confiscării era suficientă pentru recunoașterea calității sale de victimă în sensul Convenției.

Această concluzie nu tranșează definitiv proprietatea juridică a banilor și nu constituie o certificare a provenienței lor legale. Curtea a precizat că analiza sa nu împiedică eventuale proceduri interne ulterioare privind proprietatea sumei. Încălcarea constatată privește modul în care sancțiunea a fost justificată față de persoana direct afectată.

Pentru prejudiciul material, CEDO a acordat 51.000 de euro, echivalentul sumei confiscate. Este o despăgubire dispusă prin hotărâre, nu o constatare că fondurile au fost deja restituite. Curtea a explicat că nu putea specula dacă o confiscare parțială ar fi fost justificată și ce cuantum ar fi fost proporțional.

La această sumă se adaugă 2.000 de euro pentru cheltuielile suportate în procedurile naționale și la Strasbourg, ceea ce duce totalul de bază la 53.000 de euro. Dispozitivul permite adăugarea taxelor aplicabile. Cele două sume trebuie plătite în trei luni de la definitivarea hotărârii; după expirarea termenului, se aplică dobânda simplă la rata facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărârea a fost comunicată în scris la 20 octombrie 2026 de o Cameră a Secției a treia și nu este definitivă. Părțile pot solicita trimiterea la Marea Cameră în trei luni de la hotărâre, iar cererea este examinată de un colegiu de cinci judecători. Hotărârea Camerei devine definitivă dacă părțile declară că nu vor solicita trimiterea, dacă termenul expiră fără o cerere sau dacă aceasta este respinsă. După definitivare, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei supraveghează executarea.

Soluția continuă jurisprudența privind confiscarea numerarului la frontierele Serbiei. În cauza Aksüngür și alții împotriva Serbiei, din 24 iunie 2025, CEDO a criticat cadrul legislativ prea larg și imprecis, împreună cu examinarea judiciară limitată, care nu permiteau stabilirea sancțiunilor necesare în fiecare situație. Hotărârea Aksoy reia această exigență a unei analize individuale.

Obligațiile de declarare și control al numerarului rămân aplicabile. Hotărârea arată că încălcarea lor nu justifică automat orice confiscare, indiferent de valoare și circumstanțe. Regulile sârbe analizate sunt distincte de normele UE privind numerarul la frontierele externe: CEDO este instanța Convenției europene a drepturilor omului, în cadrul Consiliului Europei, iar soluția nu modifică direct pragurile sau obligațiile vamale ale Uniunii.